CS Danubius / C. Gavrilă: Îmi doresc ca activităţile din handbalul feminin să continue şi în anii următori!

În urma licitaţiei de proiecte, iniţiată de Primăria Municipiului Călăraşi în baza Legii 350 / 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, CS Danubius Călăraşi va primi suma de 147.600 lei din bugetul municipiului pentru finanţarea proiectului cu titlul „Handbal feminin la CĂLĂRAŞI – Promovăm Sănătatea prin Mişcare”.

Cristi Gavrila

„Am semnat pe data de 11 iulie proiectul de finanţare nerambursabilă pe Legea 350 cu titlul “Handbal feminin la Călăraşi - Promovăm Sănătatea prin Mişcare”. După părerea mea este o continuare a proiectului de anul trecut şi îmi doresc ca activităţile din handbalul feminin să continue şi în anii următori.” a spus în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele CS Danubius Călăraşi, Cristian Gavrilă care a continuat „Momentan, ca modalitate de finanţare, avem Legea 350. Eu sper ca în viitorul apropiat, şi mă refer la anul competiţional viitor, să găsim posibilitatea să ne finanţeze şi pe noi autorităţile locale pe contracte de finanţare, cum se finanţează şi alte cluburi la acest moment.”

Gavrilă a mai susţinut că prin intermediul proiectului va fi susţinută activitatea echipelor de Junioare I şi III în campionatele naţionale. „Prin proiectul pe care l-am promovat şi l-am semnat avem intenţia să participăm cu două echipe în campionatele naţionale. O să fie o echipă de junioare mici, mă refer la echipa de junioare 3, categorie de vârstă 14-15 ani şi cu fetele mai mari, junioarele I vreau să particip cu am participat şi anul trecut la Divizia A. Aș vrea să rămân dar cu statutul de junioare. Dacă anul trecut anul trecut am avut și câteva senioare care ne-au ajutat dar din păcate senioarele au alt regim, sunt alte modalităţi de remunerare şi sunt alte lucruri care momentan nu le pot asigura respectivelor jucătoare, am preferat, adică asta e gândirea mea, să fie o echipă de junioare care participă în Divizia A.” a afirmat Gavrilă care a continuat „Mai sunt echipe şi au participat şi în anii trecuţi, important este să continue ele activitatea. Programul competiţional şi regulamentul de organizare al competiţiilor de handbal se tot modifică. Anul ăsta, spre exemplu, sunt alte modalităţi de desfăşurare a competiţiilor şi pe undeva m-a cam obligat.

Echipa de junioare I, dacă ar fi fost înscrisă, coincidea ca şi program de desfăşurare eu echipa de junioare 3.  Pe când echipa de Divizia A este în zi diferită ca şi programare a competiţiilor cu junioarele 3. Şi atunci cauţi fel de fel de variante, de asta vă spun că asta este ideea mea de astăzi.

Deocamdată până pe 10 se fac înscrierile la Divizia A, deci nu ne-am înscris dar de asta ne-am şi întâlnit, să vorbim, să vedem care este stadiul.”

Preşedintele CS Danubius a trecut în revistă şi activităţile din cadrul proiectului. „Prin proiect sunt 5 activităţi care ocupă cea mai mare pondere din punct de vedere financiar. Unul este participarea efectivă ca competiţii care implică transport, arbitraje, cazare şi masă.              

Apoi altă ”rubrică” este pregătirea centralizată care se va desfăşura în august, zic eu într-o staţiune montană, să vedem acum unde vom găsi că trebuie să facem achiziţia pe SEAP.

O categorie de cheltuieli va fi pentru meciurile de pregătire. Unele se vor desfăşura ca turnee amicale în Călăraşi, altele se vor desfăşura ca meciuri de pregătire în deplasare, plus dintre fetele care participă la competiţii există de pondere am zis eu de jumătate dintre fete, vor beneficia alimentaţie de efort sau indemnizaţie/alimentaţie de efort, acolo va fi iar o sumă mai mare de cheltuit.

Proiectul tine de pe 11 iulie până pe 15 decembrie cu posibilitatea să mai prelungim în funcţie de calendarul competiţional, nu se ştie încă calendarul competiţional, încă o săptămână, până pe 20 decembrie.

Cam acestea ar fi cheltuielile prevăzute.

În clipa de faţă bugetul proiectului este de ca şi finanţare de la bugetul Consiliului Local 147.600, lei şi cu contribuţie beneficiar 30.000 lei. Din cei 30.000 lei, undeva la 40% vor veni din cotizaţii membrii, bilete la meci, donaţii şi sponsorizări iar cealaltă parte va fi de la mine, personal.

Problema, şi aşa a fost în fiecare an, e ce se va întâmpla din ianuarie încolo pentru că din ianuarie încolo de obicei Proiectele pe Legea 350 se accesează undeva după vară, după iunie-iulie, şi returul care durează din ianuarie până în mai. Sunt sincopele care intervin şi atunci trebuie să găsim alte surse de finanţare. De obicei am găsit sponsorizări sau dacă nu, împrumuturi la bănci şi alte nebunii de genul ăsta.” a conchis Gavrilă.  

 

Despre proiectul „Handbal feminin la CĂLĂRAŞI – Promovăm Sănătatea prin Mişcare”, derulat în baza contractului de finanţare nerambursabilă cu nr. 30158/11.07.2018

 

FINANŢATOR – PRIMĂRIA Municipiului Călăraşi

Domeniul – Activităţi sportive şi de tineret – Activităţi nonprofit de interes local pe anul 2018

- Activităţile propuse în cadrul proiectului fac referire la disciplina sportivă handbal – secţia feminin

- Perioada derulării activităţilor din cadrul proiectului – iulie-decembrie 2018

- Sumele din proiect : 147.600 lei din bugetul Municipiului Călăraşi şi 30.000 contribuţie beneficiar

 

Aspectele principale, atât din punct de vedere sportiv cât şi ca impact financiar, sunt date de următoarele activităţi propuse în cadrul proiectului şi au ca scop dezvoltarea handbalului feminin în Călăraşi:

1. Participarea în campionatele naţionale cu două grupe de vârstă;

2. Cantonament de pregătire centralizată;

3. Meciuri amicale de pregătire;

4. Pregătirea continuă a sportivelor înscrise în cadrul clubului.

 

Situaţia handbalului feminin la nivelul oraşului Călăraşi se prezintă astfel:

a. Sunt înscrise peste 70 de fete cu vârste cuprinse între 9 şi 19 ani, pentru fiecare fată fiind alocate timp de pregătire şi resurse financiare în funcţie de vârstă şi interesul manifestat. În decursul defăşurării activităţilor poate fi urmărit progresul înregistrat de sportive de la o lună la alta, iar cele care participă la campionatele naţionale vor fi legitimate în cadrul clubului.

b. Transparenţa a fost permanentă prin afişarea tuturor informaţiilor pe site-ul www.csdanubius.wordpress.com sau pe paginile de socializare. Site-ul federaţiei, www.frh.ro, are la rubrica competiţii datele despre participări.

c. Fetele care practică handbalul au rezultate bune şi foarte bune la învăţătură şi înscrierea a fost făcută după prezentarea documentelor care atestă o stare bună de sănătate ce permite practicarea sportului.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.