Rezultate extraordinare pentru canotorii de la CSM la CN de Canotaj, ergometru

Sâmbătă la Călăraşi, în Sala Polivalentă s-au desfăşurat Campionatul Naţional de Canotaj, ergometru, individual şi echipe, juniori şi seniori competiţie la care au participat sportivii de la 30 de cluburi din ţară. Rezultatele obţinute de sportivii CSM Călăraşi, antrenaţi de Dan Bănăţeanu şi Eugen Suciu, sunt pur şi simplu extraordinare. Au fost obţinute trei titluri de campioană, două de vicecampioană, două locuri trei şi unul locul 4, după cum urmează:

Locul I - în proba de 4 junioare II - Ailincăi Adriana, Cristea Andreea, Caşu Mădălina, Codreanu Ana-Maria.
Locul I - simplu junioare II - Roman Lidia
Locul I - dublu jun. categorie uşoară - Roman Gabriel, Ruse Gigi Valentin
Locul II - simplu juniori I - Chioseaua Alexandru
Locul III - simplu junioare I - Vasile Georgiana
Locul III - dublu jun. categorie uşoară - Iordache Adrian, Toader Florin Sabrin
Locul II - dublu juniori III - Boboc Silviu, Bucur Constantin
Locul IV - simplu seniori categorie uşoară Costea Nicuşor Dolar

Canotaj / CN Ergometru - Seniori se va desfăşura la Călăraşi

afis CNErgometru 2014Federatia Română de Canotaj organizeaza sâmbătă, 15 martie, pentru a doua oară, la Călărasi etapa finală a Campionatului Național de Canotaj, ergometru individual si echipe, seniori si juniori.
Competiţia va avea loc în Sala Polivalentă. Alături de FRC, în plan local sunt implicate în organizarea acestei competiţii Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Asociaţia Judeţeană de Canotaj, Clubul Sportiv Şcolar şi Clubul Sportiv Municipal.
Vineri, 14 martie la sediul CSM va avea loc începând cu ora 18.00 şedinţa tehnică. Concursul va debuta a doua zi, de la ora 10.00. Participă 30 de cluburi din întreaga ţară.
Din partea federatiei participă Elisabeta Lipă, preşedinte al federaţiei, alături de alti membri ai Biroului Executiv si multe foste si actuale valori ale canotajului românesc.

Programul competitiei:
Vineri, 14 martie
ora 18.00 – sedinta tehnica, la sediul CSM Calarasi
Sambata, 15 martie
Ora 10.00 –12.00 concurs juniori
ora 12.00 - festivitatea de premiere juniori
ora 13.00 – 16.00 concurs seniori
ora 16.00 - festivitatea de premiere seniori

Comitetul de organizare
1. Elisabeta Lipă – presedinte FRC; Presedintele Comitetului de Organizare
2. Dan Drăgulin – primarul Municipiului Calarasi
3. Marius Dumitrescu – Director DJST Calarasi
4. Dumitru Chirilă – Director CSM Calarasi
5. Marius Tătaru – Director CSS Calarasi
6. Sandu Pop - Secretar General FRC

Categorii si distante – participanti
Seniori I masculin si feminin – individual si echipe echipe de 2 si de 4 coechipieri
Seniori categorie usoara masculin si feminin – individual si echipe echipe de 2 si de 4 coechipieri
Distanta 2000 metri, probe 1,2,4.
Un sportiv senior poate concura intr-o singura proba. Nu exista restrictii in ceea ce priveste numarul echipelor inscrise.

Şapte medalii pentru pugilistele de la CSM Călăraşi, la CN

Elena Adam a devenit campioană la junioare fiind selecţionată în lotul naţional pentru viitoarea ediţie a CE.
Bilanţ excelent obţinut de pugilistele din cadrul CSM Călăraşi la CN (junioare, tineret, senioare), competiţie găzduită de Bistriţa în perioada 17-22 februarie. Elevele pregătite de inimosul antrenor Costică Bebeşelea au revenit acasă cu 7 medalii din care una de aur, 4, de argint şi 2 de bronz. Junioarea Elena Adam a devenit campioană naţională fiind selecţionată în lotul naţional al României pentru viitoarea ediţie a Campionatelor Europene..
Ion Lidia, un nume de referinţă nu doar în boxul călărăşean s-a clasat pe locul 3 la senioare. „Sunt rezultate foarte bune. Ele reprezintă rodul muncii duse de Costică Bebeşelea cu aceste fete minunate. Elena Adam a fost selecţionată la lotul naţional care ne va reprezenta la viitoarea ediţie a Campionatului European de junioare. O altă performanţă deosebită. Le felicit din inimă şi prin intermediul dumneavoastră” a declarat directorul CSM, Dumitru Chirilă, prezent în studioul Arena FM.

Iată rezultatele obţinute de fetele de la CSM
Junioare
Elena Adam – locul 1 – campioană naţională
Andreea Costache – locul 2 – vicecampioană
Lavinia Miclăuş – locul 2 – vicecampioană

Tineret
Izabela Popa – locul 3
Ionelia Manea – locul 2 – vicecampioană

Senioare
Eugenia Anghel – locul 2 – vicecampioană
Lidia Ion – locul 3

Box / George Ceparu câştigă aurul la Cupa României

Sâmbătă seară s-au desfăşurat la Brăila cele 10 finale ale Cupei României la box pentru tineret.
În ultimul act al competiţiei s-au aflat şi trei pugilişti călărăşeni de la CSM.
George Ceparu (cat 46-49 kg) a intrat în posesia medaliei de aur câştigând clar în faţa brăileanului Florin Pizza.
La 64 de kg, Daniel Costea a cedat finalmente cu 1-2 în faţa lui Ninel Gheorghe (Dinamo Bucureşti) obţinând medalia de argint.
În finala de la cat 91 kg s-a aflat şi Marian Ion partida încheindu-se rapid încă din prima repriză. Potrivit site-ului www.probraila.ro „Pugilistul Marian Ion de la CSM Calarasi a fost avertizat de doua ori in mai putin de un minut de arbitrul de ring Ionel Patrunjel din Tulcea, iar antrenorul sau, Valentin Anghel, a aruncat prosopul suparat pe faptul ca arbitrul il avertiza nejutificat de des pe sportivul sau. Astfel, Geani Apetrei, de la CSM Gladiatorul Iasi, a fost declarat castigator , iar pugilistul din Calarasi a parasit ringul cu ochii in lacrimi. Initial Anghel nu a vrut sa-si lase elevul la festivitatea de premiere, dar s-a razgandit in ultimul moment si la trimis pe Marian Ion sa-si primeasca medalia de argint.”.

Trei tineri pugilişti călărăşeni vor lupta în finala Cupei României

La Brăila se vor desfăşura sâmbătă începând cu ora 18.00 ultimele meciuri din cadrul Cupei României la box pentru tineret. CSM Călăraşi este prezent în ultimul act cu trei pugilişti George Ceparu (cat. 48 kg), Daniel Costea (64 kg) şi Marian Ion (91 kg).
Iată programul complet al finalelor

46-49 kg Florin Pizza (CSM Brăila) vs George Ceparu (CSM Călăraşi)
52 kg Ion Dudulică (CS Năvodari) vs Sorin Panoiu (Olimpia Bucureşti)
56 kg Nicuşor Ciobanu (CS Bacău) vs Robert Jitaru (CSM Brăila)
60 kg Arsen Mustafa (Farul Constanţa) vs Sorin Dobondi (CS Hunedoara)
64 kg Ninel Gheorghe (Dinamo Bucureşti) vs Daniel Costea (CSM Călăraşi)
69 kg Ionuţ Petris (CS Constanţa) vs Ionuţ Socareva (CSM Reşiţa)
75 kg Iulian Ivanov (CS Bacău) vs Andrei Ghionea (CSM Brăila)
81 kg Laurenţiu Bîrneaţă (Olimpia Bucureşti) vs Andrei Arădoaie (Dinamo Bucureşti)
91 kg Geani Apetrei (CS Iaşi) vs Marian Ion (CSM Călăraşi)

Free Joomla templates by Ltheme