Canotaj / Georgiana Vasile, Constantin Adam şi Alexandru Chioseaua, incluşi în lotul României pentru Mondialele de juniori

canotori siteRomânia va fi reprezentată de 9 ambarcațiuni și 33 de sportivi la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori de la Hamburg, programate în perioada 6-10 august. În lotul tricolorilor se află Georgiana Vasile (CSM Călăraşi) care va concura în proba de patru vâsle rame, Constantin Adam (CSS Călăraşi) şi Alexandru Chioseaua (CSM Călăraşi), în proba de patru vâsle.
Peste 730 de sportivi cu vârste sub 19 ani, din 57 de țări, vor lua parte la competiții, la 13 categorii. Cele mai mari loturi sunt cele ale Germaniei, Italiei și Statelor Unite, care au înscris sportivi la toate probele și au fiecare câte 49 de canotori.
Proba cea mai căutată este cea de simplu vâsle, în care s-au înscris nu mai puțin de 35 de sportive și 32 de sportivi.
Pista de apă este localizată în Parcul acvatic Dove-Elbe, care a fost inaugurat oficial cu o regată în 1985.
România a cucerit șase medalii de aur, una de argint și una de bronz la Campionatele Europene de juniori de la Hazewinkel (Belgia), din luna mai, ocupând locul întâi în clasamentul pe națiuni.
Componența celor nouă echipaje românești:
patru rame cu cârmaci masculin: Vlăduț-Ionuț Brînză, Claudiu-Florin Dulgheru, Pavel Curuzan-Corneli, Adrian Munteanu;
simplu vâsle masculin: Constantin-Cristi Hîrgău;
dublu rame feminin: Beatrice-Mădălina Parfenie, Roxana Parașcanu;
dublu rame masculin: Mihăiță Iliuț, Alexandru-Cosmin Macovei;
dublu vâsle feminin: Elena Logofătu, Nicoleta Pașcanu;
patru rame fără cârmaci masculin: Robert-Ovidiu Groșan, Cosmin Pascari, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan;
patru vâsle feminin: Georgiana Vasile, Nicoleta-Ancuța Bodnar, Ana Grăpinoiu, Iuliana Popa;
patru vâsle masculin: Ioan-Alexandru Bîrsan, Constantin Adam, Alexandru Chioseaua, Adrian-Dorinel Ilie;
opt plus unu feminin: Paula Logofătu, Diana Mihai, Andreea Budeanu, Anamaria Zaharia, Anca-Elena Filip, Raluca-Mihaela Munteanu, Ionela-Mădălina Petreanu, Iuliana Crefelian, Georgiana-Lorena Palasca.

CSM Călăraşi / Rezultatele secţiei de LUPTE, în anul 2014

1. Locul II Camp Nat Cadeti- Hamzu Ionut, categ 50 kg, 28-30.03.2014, Iasi;
2. Locul II Camp Nat Cadeti- Boldinog Gabriela, categ 40 kg, 28-30.03.2014, Iasi;
3. Locul III Camp Nat Cadeti- Palaghia Mihai, categ 69 kg, 28-30.03.2014, Iasi. Campionatul National de Juniori-18-20 ani, Tulcea, 25-27.04.2014
4. Locul I, Palaghia Florian, categ. 74 kg;
5. Locul III, Palaghia Mihai, categ 84 kg; Turneu International Juniori, Iasi, 7-8.06.2014
6. Loc I, Palaghia Mihai, categ. 74 kg
7. Loc III, Dinu Eduard, categ 38 kg 8. Loc I, Boldinog Gabriela, categ 38 kg,Internationalele Bulgariei de Cadeti, Ruse, 4-6 iulie

“Sportul, prin CSM Calarasi, un club tanar care obtine de la un an la altul rezultate din ce in ce mai bune, a ridicat Calarasiul deasupra multor orase mari, puternice, cu cluburi de traditie, pe care am ajuns sa le intrecem la unele discipline sportive. Tot ce s-a scris despre invingatori,, nu reda, nici pe departe, fericirea pe care noi antrenorii si conducatorii CSM Calarasi o traim, cand sportivii nostrii, care sunt creatia noastra, Opera nostra si a calarasenilor, ajung invingatori. Este un sentiment minunat, de implinire, care ne alimenteaza entuziasmul si energia necesare in marile batalii sportive, bucuriile victoriilor sportive neputand fi comparate cu nimic altceva. “

Dumitru Chirilă, director CSM Călăraşi

CSM Călăraşi / Rezultatele secţiei de Kaiac – canoe, în 2014

- Criteriul National de Juniori, 27.04.2014- 01.05.2014, BASCOV-Pitesti
1. Loc II, K2, M, Jun. II, 1000 m, Dogaru Petre-Rotariu Valentin;
2. Loc IV, K1, M, Jun. II, 200 m, Dogaru Petre;
3. Loc V, K1, M, Jun. II, 200m, Rotaru Valentin.

- Campionatul National de Fond, 3000m, Juniori, 01.05.2014, Bascov-Pitesti
1. Locul III, K2, M, Jun II, 3000m, Dogaru Petre-Rotariu Valentin;
2. locul III, K1, M, Jun III, 3000m, Budileanu Adrian.

CSM Călăraşi / Rezultatele secţiei de BOX, obţinute în 2014

1. Locul I- CN Jun - Adam Elena, 17-22.02.2014, Bistrita;
2. Locul II- CN Jun - Costache Andreea, 17-22.02.2014, Bistrita;
3. Locul II- CN Jun – Miclausi Lavinia, 17-22.02.2014, Bistrita;
4. Locul II- CN Tin – Manea Ionela, 17-22.02.2014, Bistrita;
5. Locul II- CN Tin – Popa Izabela, 17-22.02.2014, Bistrita;
6. Locul II-CN Seniori-Anghel Eugenia, 17-22.02.2014, Bistrita;
7. Locul III- CN Seniori-Ion Lidia, 17-22.02.2014, Bistrita;
8. Locul I-Cupa Romaniei-Tineret- Ceparu George, 03-09.02.2014, Iasi;
9. Locul II-Cupa Romaniei-Tineret- Ion Marin, 03-09.02.2014, Iasi;
10. Locul II-Cupa Romaniei-Tineret- Costea Euro, 03-09.02.2014, Iasi;

Urmatorii sportivi au fost selectionati in lotul National de Juniori:
1-Ceparu George;
2-Lazar Ionut;
3-Schiopu Florin;
4-Bourosu Sorin;
5-Maxim ionut;
6- Buneata Samir;
7- Dumitru Antonio;
8-Adam Elena.

11. Locul I-CN Jun-Bourosu Sorin, categ. 52 kg, 7-13.04.2014, Cluj Napoca;
12. Locul I-CN Jun- Schiopu Florin, categ. 54 kg, 7-13.04.2014, Cluj Napoca;
13. Locul II-CN Jun-Lazar Ionut, categ. 54 kg, 7-13.04.2014, Cluj Napoca;
14. Locul II-CN Jun-Maxim Ionut, categ. 63 kg, 7-13.04.2014, Cluj Napoca;
15. Locul III-CN Jun-Dumitru Sorin, categ. 60 kg, 7-13.04.2014, Cluj Napoca;
16. Locul II-Cam. Nat. de Tineret-Costea Daniel, categ. 69 kg, 11-18.05.2014, Braila;
17. Locul III-Cam. Nat. de Tineret- Ceparu George, categ. 52 kg, 11-18.05.2014, Braila;

“Sportul, prin CSM Calarasi, un club tanar care obtine de la un an la altul rezultate din ce in ce mai bune, a ridicat Calarasiul deasupra multor orase mari, puternice, cu cluburi de traditie, pe care am ajuns sa le intrecem la unele discipline sportive.
Tot ce s-a scris despre invingatori,, nu reda, nici pe departe, fericirea pe care noi antrenorii si conducatorii CSM Calarasi o traim, cand sportivii nostrii, care sunt creatia noastra, Opera nostra si a calarasenilor, ajung invingatori. Este un sentiment minunat, de implinire, care ne alimenteaza entuziasmul si energia necesare in marile batalii sportive, bucuriile victoriilor sportive neputand fi comparate cu nimic altceva. “

Dumitru Chirilă, director CSM Călăraşi

CSM Călăraşi / Rezultatele secţiei de CANOTAJ, obţinute în 2014

Arena Media vă prezintă rezultatele obţinute de sportivii secţiei de canotaj a Clubului Sportiv Municipal Călăraşi

Campionatul National de Ergometru Juniori, indiv si echipe-15.03.2014-Calarasi
1. - Locul I , Roman Lidia, 1x, jun II ;
2. - Locul I ,Alilincai Adri.-Casu Madalina- Cristea Andreea- Codreanu Ana M., 4x-jun II;
3. - Locul I , Roman Gabriel-Ruse Valentin- 2x-CU, Jun I;
4. - Locul II , Chioseaua Alexandru, 1 X-Jun I,
5. - Locul II , Bucur Bogdan Nicolae-Boboc Robert Alexandru- 2x Jun III;
6. - Locul III, Vasile Georgiana, individual Jun I,
7. - Locul III, Iordache Adrian- Toader Florin Sabrin, 2x CU, Jun I;

Camp Nat Fond Juniori, Timisoara, 11-13.04.2014
8. – Locul I, 1X, Jun I, Masc., Chioseaua Alexandru;
9. – Locul II, 1X, Jun I, Fem., Vasile Georgiana;
10. – Locul II, 2X, Fem., CU, Ivanciu Ramona-Ivanciu Alexandra;
11. – Locul II, proba 2X, Jun I, categ. usoara, echipaj Roman Gabriel-Iordache Adrian;
12. – Locul II, proba 2-, Jun I, categ. usoara, echipaj Roman Gabriel-Iordache Adrian;
13. – Locul II, 2- , Fem., CU, Ivanciu Ramona-Ivanciu Alexandra;
14. – Locul III, 1X, Jun. II, Fem, Roman Lidia;
15. – Locul III, 4X, Jun II, Fem. Cristea Andreea-Codreanu Ana Maria - Ailincai Adriana- Casu Madalina;
In urma acestor rezultate individuale, CSM Calarasi s-a clasat pe locul II in clasamentul general pe cluburi din Romania.

Camp Nat Fond seniori, Timisoara, 15-17.04.2014
16. – Locul II, 8+1, sen, Feminin cu echipajul format din junioarele Vasile Georgiana-Ivanciu Ramona-Cristea Andreea-Codreanu Ana Maria - Ailincai Adriana- Vlad Raluca-Casu Madalina;
17. – Locul III, 2X, Cat. Usoara, Masc, Costea Nicusor-Iordache Adrian;
18. Locul III, 2-, CU, Masc, Costea Nicusor-Iordache Adrian;

Campionatele Europene de Juniori, 24-25 mai 2014, Hazewinkel, Belgia
19. Locul I si medalia de aur, la proba 8+1, Vasile Georgiana
20. Locul II si medalia de argint la proba 4+, Chioseaua Alexandru

Sportivii Georgiana Vasile si Alexandru Chioseaua se pregatesc si vor participa-cu obiective de medalii- in perioada 5-19.08.2014 la Campionatele Mondiale de la Hamburg, Germania iar in perioada 6-7.09.2014 la Campionatele Balcanice de la Visegrad, Bosnia.

Sursa CSM Călăraşi
Free Joomla templates by Ltheme