CSM s-a clasat pe locul 1, la echipe, câștigând trei medalii din 10.
Vești extraordinar de bune de la Hunedoara, acolo unde s-a desfășurat începând de duminică Cupa României, la box, pentru tineret.
La start s-a aliniat și CSM Călărași care a obținut nu mai puțin de 5 medalii din care 3, de aur, și câte una de argint și de bronz. Au urcat pe prima poziție Sorin Bouroșu (cat. 52 kg), Florin Șchiopu (cat. 60 kg), Marian Ion (cat. 91 kg).
Medalia de argint a fost obținută de George Ceparu (cat. 56 kg), iar bronzul a revenit lui denis Zulbie (cat. 64 kg). „Suntem foarte bucuroși. Am luat 5 medalii din care 3 de aur. Ne-am clasat pe primul loc în topul pe echipe câștigând 3 din cele 10 categorii” a declarat pentru www.arenamedia.ro, antrenorul Vali Ursu.
Pugiliştii de la CSM Călăraşi obţin primele rezultate notabile la Cupa României – tineret la box, competiţie care se desfăşoară în aceste zile la Hunedoara. Până în momentul de faţă delegaţia călărăşeană condusă de antrenorii, Vali şi George Ursu a obţinut 5 medalii de bronz. Marţi va lupta pentru finală Sorin Bouroşu (cat. 52 kg) iar miercuri vor intra în ring pentru a fi prezenţi în ultimul act George Ceparu (52kg), Florin Şchiopu (56kg), Denis Zulbie (64kg) şi Ion Marian (91kg). „Suntem în grafic şi asta contează. Competiţia nu e deloc uşoară şi sperăm să ne întoarcem acasă cu cât mai multe medalii din cel mai preţios metal” a declarat pentru www.arenamedia.ro, antrenorul Vali Ursu.
În perioada 26-30 aprilie se va desfăşura în Sala de Sport “Constructorul” din Hunedoara Cupa României la box, categoria tineret. La această competiâie şi-au anunţat prezenţa circa 110 sportivi de la 30 de cluburi din ţară. La start se vor alinia şi 8 pugilişti de la CSM Călăraşi. E vorba de Florin Şchiopu (cat. 56kg), Ion Marin (91kg), George Ceparu (52kg), Sorin Bouroşu (52kg), Sorin Dumitru (60kg), Ionuţ Lazăr (60 kg), Denis Zulbie (64kg) şi Ionuţ Maxim (69kg), lotul fiind pregătit de antrenorii, Vali şi George Ursu. La întrecere vor participa peste 100 de pugiliști legitimați la 30 de cluburi din întreaga țară.
Programul competiției este următorul: Duminică, 26 aprilie, ora 17:00 - meciuri din faza preliminariilor; Luni și marți – 27-28 aprilie, ora 17:00, meciurile din sferturile de finală; Miercuri, 29 aprilie ora 17:00 semifinalele; Joi, 30 aprilie începând cu ora 11:00 vor avea loc finalele.
Competiţia este organizată de Clubul Sportiv Școlar Hunedoara în colaborare cu Federația Română de Box și Asociația Județeană de Box Hunedoara și cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara.
Antrenorul Valentin Ursu a declarat că la Călăraşi se va organiza, în premieră, CN de tineret, competiţia fiind programată în intervalul 25-31 octombrie.
Nu mai puţin de 8 pugilişti din cadrul CSM Călăraşi se vor prezenta la startul Cupei României pentru tineret, competiţie care va avea loc la Hunedoara în perioada 25 – 30 aprilie. Pe listă figurează Florin Şchiopu (56kg), Ion Marian (91kg), George Ceparu (52kg), Sorin Bouroşu (52kg), Sorin Dumitru (60kg), Ionuţ Lazăr (60kg), Denis Zulbie (64kg) şi Ionuţ Maxim (69kg). „Mă aştept la un număr de 4-5 medalii din care 3, de aur. Competiţia de la Hunedoara este şi o etapă de selecţie pentru lotul naţional al României care va participa în toamnă la CE de tineret. Vor fi prezenţi în jur de 150 de sportivi inclusiv cei care au obţinut medalii la competiţiile internaţionale importante”a declarat pentru www.arenamedia.ro, antrenorul, Vali Ursu care a mai precizat că în octombrie, Călăraşiul va găzdui în premieră o ediţie de CN pentru tineret. „Am primit confirmarea din partea federaţiei. În toamnă, mai exact în perioada 25-31 octombrie la Călăraşi vor avea loc CN pentru tineret. Ar fi cam ultima etapă de selecţie pentru Europene ce vor avea loc în noiembrie” a conchis inimosul tehnician din cadrul CSM Călăraşi.
Tânărul canotor călărăşean care va împlini în curând 18 ani a devenit campion naţional la canotaj – ergometru clasându-se pe primul loc şi Cupa României, în proba de 1X, rezervată juniorilor I.
Călărăşeanul Alexandru Chioseaua (foto mijloc – treapta I) a trimufat în ambele competiţii naţionale desfăşurate până în prezent la canotaj – ergometru. Recent la Piatra Neamţ, Alex a devenit campion naţional în proba de 1X, la juniori I, el clasându-se pe primul loc şi în Cupa României, competiţie desfăşurată la jumătatea lunii februarie la Snagov. Potrivit antrenorului CSM, Daniel Bănăţeanu, cel care l-a şi descoperit în urmă cu 2 ani şi jumătate la şcoala din Drajna, Chioseaua este cel mai bun canotor al momentului în României. Din pricina federaţiei, el a ratat participarea la Campionatul Mondial, tot pe ergometru, programat în această lună în SUA. “Chioseaua a fost propus pentru CM de ergometru care se desfăşoară luna aceasta, în America, la Boston, dar nefiind o probă olimpică şi neaşteptându-se cei de le federaţie ca rezultatele lui să fie extraordinare nu au prins în buget suma necesară pentru deplasare. Ştiţi bine cum e cu bugetul că vine spre martie, dar sunt şanse foarte mari, dacă ne ajută Dumnezeu să fie sănătos, să participe la Olimpiadă. Nu aş vrea să mă arunc cu pronosticul acesta dar eu am încredere că dacă totul decurge normal şi nu apar probleme neprevăzute putem să-l vedem pe Alex la Rio. El este din judeţul Călăraşi, din satul Drajna, acolo l-am descoperit la Şcoala generală, cu doi ani şi jumătate în urmă. A avut un traseu fantastic, un progres permanent dând dovadă de multă inteligenţă. Anul acesta împlineşte 18 ani”. a declarat miercuri la Arena FM, antrenorul Bănăţeanu.
Anul trecut, Alexandru Chioseaua a fost desemnat al doilea sportiv al CSM Călăraşi, fiind medaliat cu argint la CE de juniori desfăşurat în Belgia la Hazewinkel (24-25 mai 2014). De asemenea s-a clasat pe locul 4 la CM din Germania (8-10 august, Hamburg)