Iubitorii boxului din Călăraşi au primit o veste bună din partea antrenorului Valentin Anghel. Acesta a anunţat vineri la Arena FM că în octombrie Călăraşiul va găzdui Campionatul Naţional de tineret. “CN de tineret se va desfăşura la Călăraşi. E posibil să aibă loc în perioada 25-31 octombrie sau o săptămână mai devreme. La Tg. Mureş, acolo unde va avea loc în zilele următoare CN de seniori, se va desfăşura o şedinţă a Biroului federal care va stabili şi intervalul de timp. Îi invit încă de pe acum pe iubitorii sportului cu mânuşi să participle şi să-I vadă la lucru şi pe sportivii călărăşeni pentru că au ce vedea. Să sperăm că vom obţine rezultate bune şi chiar foarte bune” a spus Anghel.
În noiembrie, în Polonia se va desfăşura şi CE de tineret, la care vor fi prezenţi în premieră şi antrenorii George şi Vali Anghel. “Urmează apoi CE de tineret, competiţie la care noi avem mari aşteptări. Cred că de acolo putem să ne întoarcem cu rezultate mari. De la Călăraşi sunt 3-4 sportivi care au şanse mari să participle. Mă refer la George Ceparu (52kg), Florin Şchiopu (60kg) şi Marian Ion (90kg), în primul rând. Competiţia va începe pe 14 noiembrie şi va avea loc în Polonia. Va fi prima competiţie international de anvergură la care voi participa şi eu şi fratele meu. N-am apucat până acum să ajung la vreun CE sau CM. O să dorm şi în maşină de va fi nevoie. Doar să fim prezenţi contează!” a precizat Vali Anghel.
CSM Călăraşi se va alinia la startul Campionatului Naţional de box pentru seniori cu un singur sportiv, a anunţat vineri la Arena FM, antrenorul Valentin Anghel. „Sâmbătă plecăm spre Tg. Mureş acolo unde va avea loc Campionatul Naţional de seniori care se va desfăşura până pe 11 septembrie. Vom fi reprezentaţi din păcate doar de George Ceparu (cat. 52 kg) pentru că celălalt spotiv, Daniel Costea s-a accidentat în această săptămână” a spus Vali Anghel care a mai adăugat că în octombrie Călăraşiul va găzdui Campionatul Naţional de tineret.
Rezultatele bune şi foarte bune domină activitatea desfăşurată de sportivii şi antrenorii din cadrul CSM Călăraşi, club condus cu profesionalism de reputatul profesor Dumitru Chirilă. Locul 2 obţinut recent la CM de canotaj pentru juniori de la Rio, de către Alexandru Chioseaua, confirmă faptul că la CSM se munceşte bine cu resurse mult prea puţine în raport cu “greutatea” rezultatelor obţinute atât în competiţiile interne cât şi cele internaţionale. Prezent în studioul Arena FM, directorul clubului, Dumitru Chirilă a evidenţiat rezultatele foarte bune obţinute la Campionatele Mondiale de canotaj subliniind că sporturile individuale promovate în cadrul clubului au mare nevoie de susţinerea financiară a autorităţilor locale.
Domnule director Chirilă, felicitări pentru performanţele excelente obţinute la Rio de tinerii canotori călărăşeni. Alexandru Chioseaua a devenit al doilea în lume în proba de două – rame. Spuneţi – ne vă rog, când au plecat din România, la ce rezultate vă aşteptaţi? Mă aşteptam cel puţin la o medalie şi îndrăzneam totuşi să mă gândesc chiar la două medalii. Era posibilă şi o medalie în echipajul de 8 fete, timpul realizat în timpul cursei a fost foarte bun. Chiar şi timpul echipajului de 4 rame a fost foarte bun, al treilea timp ca rezultat, problema e că n-a fost obţinut în cursa finală. Nu vreau să critic pe nimeni dar am constatat că s-au făcut nişte greşeli. Din dorinţa de perfecţiune, federaţia a exagerat cu aceste testări pentru crearea echipajelor. Au fost nu mai puţin de 7-8 testări, care s-au finalizat cu două săptămâni în urmă. Deci, practic, aceşti sportivi s-au pregătit împreună, în echipaje, cu 2-3 săptămâni înainte, total insuficient. Aceşti copii au fost testaţi mai mult în probe individuale sau în cel mult probe de dublu şi apoi au fost create echipaje de 8 şi de 4. Chioseaua, de exemplu, a concurat la Campionatele Europene în echipajul de 4, unde a luat medalie de bronz şi acum a fost dus în echipajul de doi-rame. Acelaşi lucru l-a păţit Lidia Roman. Ea, o vreme, s-a pregătit în echipajul de 8 şi apoi a concurat la Campionatul Mondial în echipajul de 4 care este cu totul alt sport. Dar asta fost, sper să înveţe toată lumea. Rezultatul lor este fantastic. De aici, de la Călăraşi, suntem locul 2 în lume prin Alexandru Chioseaua, suntem locul 5 prin Mădălina Caşu şi locul 7 prin Lidia Roman. Noi călărăşenii, ne-am bătut cu ruşii, cu americanii, cum spunea şi domnul antrenor. Sunt în urma noastră iar nouă ne lipsesc enorm de multe lucruri. La noi românii, care suntem un popor excepţional, bărcile sunt reglate chiar de sportivi, marile echipe au un staff întreg cu psiholog, cu oameni acre le reglează bărcile la linie, la milimetru. Noi le reglăm cum ştim noi şi vreau să vă spun că totuşi aceste lipsuri ne dezvoltă nişte abilităţi suplimentare. Nu întâmplător noi românii reuşim să ne descurcăm în situaţii dintre cele mai dificile. E posibil ca dacă aveam condiţii mai bune rezultatele noastre să fi fost mult mai bune.
V-aţi întâlnit şi cu domnul primar. Ce impresie v-a lăsat această întâlnire. Domnul primar, Drăgulin, este un om care a făcut sport de performanţă. Împreună cu domnul primar am avut un vis măreţ, să construim o echipă de valoroasă de handbal, să promovăm în Liga Naţională. Fără domnul primar nu aş fi reuşit să fac acest lucru. Am predat ştafeta domnului primar şi domnului Răducu Filipescu, pe un alt club, rezultatele sunt excepţionale. Amândoi iubesc enorm sportul de echipă, handbalul şi fotbalul pe care le ajută în mod deosebit dar noi contăm enorm de mult pe sprijinul dânşilor şi pentru sporturile individuale pentru că marile rezultate, reamintesc suntem campioni europeni, suntem medaliaţi la mondiale, deci marile rezultatele aduc sporturile individuale. Atât domnul primar Daniel Drăgulin cât şi domnul preşedinte al CJ Răducu Filipescu, sunt oameni care simt, apreciază şi preţuiesc performanţa şi în mod sigur putem conta pe sprijinul dânşilor pentru o rectificare bugetară, prin care să răsplătim cel puţin sportivii pentru că antrenorii nu avem cum. Domnul antrenor Bănăţeanu care este unul dintre cei mai buni antrenori din lume prin rezultatele sportive, ţin să reamintesc să este plătit doar cu 700 lei/lună. Practic el face muncă voluntară, este plătit doar atât pentru că asta e birocraţia în România. Politica în România este de restrângere a sectorului bugetar, CSM este un club public şi nu se mai găseşte în România o jumătate de normă în sectorul bugetar care să vină la CSM. El este prins doar cu jumătate de normă. Mădălina Buzdugan este angajată la noi şi lucrează voluntar, nu avem post. Am cerut post şi nu avem post. Facem rezultate fantastice mai mult prin voluntariat. Se vor rezolva aceste lucruri, nu sunt la îndemâna autorităţilor locale, ministerul cunoaşte situaţia şi aşteaptă să se pensioneze cineva la un alt club sportiv şi acel post să fie redirecţionat către Călăraşi ca să reuşim să plătim cel puţin cu 1200-1300, cât este salariul unui antrenor maestru. Astea sunt salariile deocamdată în România, aşteptăm acea nouă Lege a Salarizării şi sperăm că vom primi şi noi salarii prin care să putem fi apreciaţi pentru faptul că reprezentăm România. Noi reprezentăm România şi o facem într-un mod cu totul onorant.
Rezultate excepţionale sunt şi la box Căutăm bani în acest moment. Avem doi sportivi calificaţi la CM de la Sankt Petersburg, am reuşit să strângem 6000 lei din sponsorizări. Sponsorii ne-au rugat să nu amintim faptul că ne ajută cu bani, le este pur şi simplu teamă că va merge ANAF-ul în control şi îi va întreba de unde au banii. Este foarte ciudat. În loc să putem să defilăm şi să amintim cine ne ajută, oamenii ăştia vor să stea în umbră. Este foarte neplăcut. Avem promisiuni şi din partea domnului primar că vom găsi banii necesari şi probabil că vom reuşi să participăm. Dezonorantă este poziţia Federaţiei de Box în sensul că noi CSM avem obligaţia şi competenţa doar să selectăm copii cu calităţi deosebite, să-i pregătim să obţină rezultate în CN şi aceşti sportivi sunt campionii României, în momentul în care intră în loturile naţionale, cluburile sportive nu mai au niciun fel de competenţă. Întreaga responsabilitate este a federaţiei şi e absurd ca o federaţie să nu găsească nişte bănuţi să meargă într-o competiţie de nivelul ăsta, la un CE sau CM şi ne-au transmis că dacă dorim putem să participăm dar pe banii noştri. Nu se poate aşa ceva! Este strigător la cer ce se întâmplă în România. Suma necesară ar fi de 4000 de euro. Nu este o sumă mare, probabil că o să găsim banii cu sprijin local dar condamn Federaţia de Box pentru modul cum se comportă şi probabil că nu suntem singurii.
„Avem câţiva copii foarte buni. Neplăcută e situaţia antrenorilor care nu sunt plătiţi de Statul Român pentru valoarea, munca şi rezultatele lor. Eu sper că vor mai avea energie cel puţin până la JO, să mai accepte această situaţie care totuşi eu sunt convins că se va rezolva. Este vorba de întregirea normei domnului profesor Bănăţeanu şi găsirea unui post pentru Mădălina Buzdugan, un grup de 3 antrenori care muncesc cel puţin 5-6 ore/zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, fără să fie plătiţi.” Dumitru Chirilă, la Arena FM
„Vreau să transmit tuturor călărăşenilor că atât eu conducerea CSM, antrenori şi în mod deosebit sportivii, tuturor ne face o deosebită plăcere să reprezentăm la aceste mari competiţii în primul rând, Călăraşiul. Pe călărăşeni nu-i uităm niciodată, totdeauna ne gândim la ei, înaintea faptului de a reprezenta România. Pentru noi Călăraşiul şi călărăşenii sunt foarte importanţi. Ne raportăm totdeauna şi ne dorim prin fiecare participare la fiecare competiţie să le aducem această bucurie. Sportul aduce bucurii, suntem un domeniu care funcţionează bine cu toate lipsurile pe care le avem.” Dumitru Chirilă, la Arena FM
Boxerul român Lucian Bute l-a învins prin KO tehnic în repriza a patra pe italianul Andrea Di Luisa, campionul european la categoria supermijlocie, în cadrul unei gale care a avut loc la Centre Bell din Montreal (Canada).
Românul a dominat cu autoritate meciul, primul pe care l-a disputat după o pauză de 19 luni, trimițându-și adversarul la podea cu un croșeu de stânga, în runda a patra. Di Luisa a fost numărat și a continuat lupta, însă Bute l-a supus din nou unei serii de lovituri, astfel că arbitrul a decis să pună capăt meciului, după ce antrenorul italianului a aruncat prosopul.
În vârstă de 35 ani, Lucian Bute a înregistrat cu această ocazie cea de-a 32-a victorie din cariera sa și a 25-a înainte de limită, în palmaresul său figurând și 2 înfrângeri. Fostul campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, disputase ultimul său meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Lucian Bute ar fi trebuit sa boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar lupta a fost anulată după ce românul a suferit o accidentare la spate.
Di Luisa (33 ani) are în palmares 17 victorii (13 prin KO) și trei înfrângeri. Italianul a boxat ultima oară decembrie 2014, când a intrat în posesia centurii de campion EBU-EU la categoria supermijlocie, după victoria în fața lui Roberto Cocco.
Canotajul călărăşean produce valori pe bandă rulantă. Sportivii pregătiţi de Dan Bănăţeanu şi Eugen Suciu obţin performanţe notabile nu doar în întrecerile interne ci şi în marile competiţii internaţionale. Bunăoară, Alexandru Chioseaua a devenit recent vicecampion mondial de juniori în proba de dublu rame alături de Constantin Cristi Hîrgău.
Tot la Campionatele Mondiale din Brazilia de la Rio de Janeiro (6-9 august), Mădălina Caşu s-a clasat pe locul 5 cu echipajul de 8 rame fără cârmaci iar Lidia Roman a urcat pe treapta a 7-a, cu echipajul de 4 rame fără cârmaci.
Cei trei sportivi, componenţi ai CSM Călăraşi, au fost miercuri în studioul Arena FM însoţiţi de antrenorul Dan Bănăţeanu şi directorul clubului, Dumitru Chirilă.
Iată câteva declaraţii oferite de cei prezenţi:
Alexandru Chioseaua, vicecampion mondial la Rio:„A fost cea mai frumoasă cursă din viaţa mea, din toate cursele pe care le-am tras până acum şi nu pot să exprim în cuvinte, bucuria pe care am simţit-o atunci când am venit pe locul 2. Când am plecat din ţară ne-am gândit să mergem, să tragem. Nu ne-am gândit niciodată mergem să ne batem să câştigăm. Mergem şi vedem ce facem pentru că în ţară nu eram chiar aşa de bine văzuţi şi când am venit plecat acolo toată lumea se aştepta de la noi la un rezultat bun, nu foarte bun. Şi acolo am surprins.”
Dan Bănăţeanu, antrenor: “Deşi a fost primul în clasamentul naţional, la testările naţionale, Alexandru a acuzat o oboseală foarte mare şi din lipsă de specialişti la lot, nu au putut fi identificate la timp acele slăbiciuni ale lui. Acest fapt a dus la scoaterea dintr-un echipaj şi formarea altui echipaj. Tot răul a fost spre bine până când au venit de la COSR o echipă de specialişti şi au descoperit de fapt care a fost cauza: un supra antrenament dintr-o dorinţă extraordinară a lui de a performa, de a-l depăşi pe colegul de la CSS Călăraşi, Constantin Adam, de a-i depăşi performanţele obţinute ca junior şi iată că a reuşit. E vicecampion mondial, aproape cu preţul scoaterii din viaţa sportivă cel puţin pe 1 an pentru că s-a dus foarte departe cu antrenamentul. Refacerea nemaiavând loc în planul de antrenament. A fost un pic scos pe tuşă. Urmează din nou un Campionat Naţional unde nu o să am obiective prea mari cu ei pentru că deja ne-am depăşit obiectivele propuse, ni le-am atins, îi lăsăm puţin să se odihnească, urmează Balcaniada apoi în urma şedinţei de Consiliu Executiv din biroul de la Federaţie să se stabilească componenţa lotului de tineret unde, fără nicio problemă Alexandru o să figureze alături de Georgiana Vasile.”
Mădălina Caşu, echipajul de 8 rame fără cârmaci, locul 5. „A fost foarte greu mai ales că am avut şi nişte probleme în serie, ni s-a rupt un ax şi am fost foarte speriate după (Bănăţeanu- asta a făcut să se întrerupă cursa, să tragă doar 6 din 8 componenţi, cursa nu a mai putut fi dusă în bune condiţii până la final, în serie. Acolo dezamăgirea a fost foarte mare. Dintr-o dublă variantă alternativă, contracronometru dacă se punea vântul, nu s-a pus problema, pierdeau calificarea. Şi atunci factorul de stres a fost foarte mare şi ele s-au gândit că din start nu vor mai prinde finala. A doua zi s-au mobilizat, au câştigat detaşat.) Şi în finală am plecat un pic speriate ştiind ce s-a întâmplat cu o zi în urmă. Am avut şi fete cu experienţă care au participat şi în anii trecuţi dar au fost emoţiile foarte mari. Când am plecat din ţară ne gândeam la o medalie.
Dan Bănăţeanu: „Sunt campioane europene şi au mers pentru bătălia finală”
Lidia Roman, echipajul de 4 vâsle, locul 7. „Fiind prima experienţă am avut emoţii şi nu numai eu, şi celelalte colege. Am obţinut o experienţă foarte frumoasă.”
DanBănăţeanu: „Vacanţă nu avem decât de două săptămâni de relaxare, după Campionatul Balcanic, care va fi la sfârşitul lunii august, început de septembrie, la Iaşi unde preşedintă de concurs va fi doamna Elisabeta Lipă, aşa că vom avea obligaţie mare, să participăm cum am făcut-o de altfel şi în concursurile anterioare cu cinste.”
Alexandru Chioseaua, despre locul 2 ocupat la CM. „Când am plecat de acolo parcă nu realizam, nici mie nu-mi venea să cred că am venit pe doi. Abia când am ajuns în ţară mi-am dat seama că am venit pe 2 la mondiale şi pentru mine este un început pentru ce urmează. Mi-am dorit să termin junioratul cu capul sus. Când eram la Orşova în pregătire am picat puţin în ochii antrenorilor pentru că eram obosit şi nu mai dădeam randament la antrenament. Când am plecat la mondiale nu aveau aşa aşteptări mari de la noi şi după ce am ajuns la mondiale şi am câştigat şi-au dat seama că au greşit cu antrenamentele.”
Lidia Roman:„Vreau ca în continuare să fie bine, să ajung cât mai sus, să pot progresa cât mai mult. Să ajung cât mai sus la seniori. Orice echipaj este bun, contează dorinţa ca totul să meargă bine. La Călăraşi este OK.”
Mădălina Caşu„Noi sperăm ca la anul să venim cu o medalie de aur”.
Dan Bănăţeanu: „Vreau să spun că aceste rezultate ale copiilor au propulsat echipa României din 51 de ţări participante pe locul 4 pe naţiuni. Aceste locuri au contribuit la punctajul obţinut de echipa României. Echipa de antrenori Eugen Suciu şi Mădălina Buzdugan alături de care am ajutat la pregătirea acestor copii minunaţi care au dus România foarte aproape de podiumul mondial pe naţiuni. Vă daţi seama ce onoare să lăsăm în spate SUA şi Rusia, primele două forţe din lume.”
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.