V. Anghel: Este al 5 lea an consecutiv când echipa de box a CSM Călăraşi se clasează pe locul 1 la nivel naţional

vali si baietiiBoxul juvenil călărăşean e pe primul loc în România Aşa susţine cel puţin antrenorul Valentin Anghel după ce clubul condus cu mult profesionalism de Dumitru Chirilă s-a clasat pe primul loc în clasamentul cluburilor participante la Campionatul Naţional pentru Tineret, găzduit recent la Călăraşi. “Este al 5 lea an consecutiv când echipa de box a CSM Călăraşi se clasează pe locul 1 la nivel naţional. Lucru deloc simplu. Este extraordinar de greu pentru că nu te lupţi numai cu adversarul din ring. E un întreg sistem cu care trebuie să te lupţi, deranjezi anumite persoane cu experienţă şi trebuie să faci faţă. Dar copiii au înţeles că sacrificiul care presupune multă muncă, multe renunţări e singura cale spre marea performanţă.” a spus Vali Anghel care a continuat “George Ceparu e al treilea titlu naţional pe care l-a obţinut anul acesta, după cel de campion naţional de seniori obţinut în septembrie la Târgu Mureş. De ce să nu visăm şi să nu sperăm mai ales că anul viitor vor avea loc 3 turnee de calificare la Jocurile Olimpice. Nu neapărat pentru a ne califica dar de ce nu să prindem experienţă şi cine ştie? poate iese ceva!Una din bucuriile noastre e faptul că într-un an avem 4 participări la campionate europene şi campionate mondiale.”

În acest moment, cei doi antrenori Valentin Anghel şi Georgian Anghel mizează la pregătiri pe circa 40 de sportivi, 15 dintre ei făcând déjà pasul spre performanţă. “Noi avem în jur de 35-40 de sportivi în secţie dintre care 15 sportivi avansaţi şi care deja au făcut pasul către performanţă şi înaltă performanţă. Restul sunt sportivi începători, sportivi de viitor, care cu siguranţă în anii ce urmează le vor lua locul acestor copii.” a mai spus Vali Anghel.



“Nu putem să zicem că avem chiar totul. Tot timpul e loc de mai bine, tot timpul vrem mai mult. Echipament şi ele necesare pregătirii avem tot ce ne trebuie dar problema e că avem nevoie de bani pentru turnee internaţionale”

Valentin Anghel, antrenor box CSM Călăraşi



Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.