Box/ Succes răsunător pentru boxul călărăşean! Trei pugilişti de la CSM au urcat pe prima treaptă a CN de Tineret

central boxÎn finală s-a mai calificat şi Ionuţ Maxim (cat. 64 kg) însă acesta a cedat în faţa vâlceanului Adrian Zgavarogea.
Călăraşiul a găzduit în premieră, în perioada 14-18 octombrie Campionatul Naţional de box pentru Tineret, competiţie organizată în condiţii foarte bune de DJTS Călăraşi, CSM Călăraşi şi Primăria municipiului Călăraşi în colaborare cu FRBox. Sala Polivalentă a devenit în ultima zi duminică aproape neîncăpătoare. În cele 10 finale programate s-au aflat şi patru pugilişti călărăşeni, componenţi ai CSM care au obţinut rezultate excepţionale. George Ceparu (cat. 52kg), Florin Şchiopu (cat. 60 kg) şi Ion Marian (cat. 91 kg) au devenit campioni naţionali iar Ionuţ Maxim (cat. 64 kg) s-a clasat pe locul secund după vâlceanul, Adrian Zgavarogea. Toţi cei patru pugilişti sunt antrenaţi de fraţii Anghel, Valentin şi Georgian.
În urma acestor rezultate, CSM Călăraşi s-a clasat pe primul loc în clasamentul rezervat echipelor participante.
„Săptămâna trecută s-a derulat la Călăraşi finala Campionatului Naţional de Box pentru Tineret unde Clubul Sportiv Municipal, prin sportivii săi, a avut o evoluţie excepţională obţinându-se rezultate, eu zic cu mult peste condiţiile pe care le oferă Călăraşiul. Deşi Călăraşiul a ajuns să ofere condiţii mult mai bune decât multe alte cluburi din România. unde se pare că a dispărut interesul pentru sportul de performanţă sau oamenii de acolo sunt obosiţi şi nu mai vor să muncească, nu mai ştiu cum să muncească, nu ştiu cum să privim lucrurile. Oricum rezultatele sunt cu totul şi cu totul îmbucurătoare. În planul nostru de dezvoltare, reînnoire continuă a clubului, eu zic că ne aflăm pe drumul ce bun. Această competiţie va fi urmată de participări la marile competiţii internaţionale, europene, mondiale şi avem priceperea necesară pentru selecţia şi pregătirea sportivilor pentru marile competiţii, pentru atragerea resurselor necesare, pentru promovarea lor în loturile naţionale şi, de ce să nu recunoaştem, ne gândim la rezultate îmbucurătoare şi la aceste mari competiţii. După cum vă amintiţi, anul trecut am reuşit să luăm o medalie de bronz la Campionatul European prin Şchiopu Florin. Anul acesta vom participa la Campionatul European de Tineret din Polonia cu 3 sportivi, campionii naţionali la categoriile pe care deja le cunoaşteţi. Am observat că am fost urmăriţi cu mare atenţie şi rezultatele noastre au bucurat toată lumea iubitorilor sportului de performanţă din Călăraşi.” a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă, directorul CSM Călăraşi, Dumitru Chirilă.

Valentin Anghel, antrenorul băieţilor care au provocat o uriaşă bucurie în rândul iubitorilor boxului din Călăraşi a declarat că „După ce s-a tras linie peste acest campionat naţional poate principala bucurie a noastră e faptul că am avut sprijinul necesar ca acest Campionat Naţional să se desfăşoare la Călăraşi. S-a desfăşurat după cele mai înalte standarde. Rezultatele pe care le-am obţinut sunt rezultate la care noi ne aşteptam şi eu zic că le obţineam oriunde în ţară dar am vrut cu tot dinadinsul să ţinem campionatul la Călăraşi, ca aceşti copii să aibă şansa să boxeze în faţa propriilor suporteri şi, de ce nu, ca lumea din acest oraş să vadă şi aceşti sportivi. Pentru că boxul, nu are rost să ne ascundem după deget, tot timpul a fost un sport mai la urmă. Niciodată nu am fost în faţă. Ne-am bucurat de faptul că cel puţin în ziua finalei am reuşit să umplem sala, am adus între 1200-1500 de spectatori lucru care e destul de greu, ţinând cont de faptul că n-au fost gale, permanent, în oraş. Am fost surprinşi şi noi de chestia asta, nu ne aşteptam ca sala să fie atât de plină. În momentul când ai la un meci de box 1500 de oameni, eu zic că e un motiv de bucurie pentru noi în condiţiile în care n-ai organizat periodic competiţii şi gale ca lumea să vină şi să se obişnuiască cu acest fenomen. Rezultatele sunt cele aşteptate de noi pentru că ştiam valoarea sportivilor, ştiam de ce sunt în stare. În spatele acestor rezultate în schimb, se ascunde o muncă enormă, de ani de zile, plină de sacrificii. Aceşti copii au renunţat la copilărie, au renunţat la adolescenţă, nu mai au bucuriile pe care le au ceilalţi adolescenţi de vârsta lor, dar în schimb au bucuriile oferite de fiecare victorie pe care o obţin în ring.”

campioni boxPentru câştigătorii de la Călăraşi, greul de-abia începe mai ales că la orizont se prefigurează o mare compertiţie continentală. „Am terminat Campionatul Naţional, au avut două zile de pauză, luni-marţi, astăzi deja ne întoarcem în sală. Joi, 22 octombrie, George va pleca împreună cu ei la Brăila unde se va strânge lotul naţional şi o să-i mai vedeţi la sfârşitul lunii noiembrie, după Campionatul European. Ei sunt nişte copii cu calităţi excepţionale şi putere de muncă şi capacitate de a avansa enormă dar situaţia Federaţiei Române de Box(FRB), fiind una foarte dificilă nu am putut să ne bucurăm anul acesta de meciuri internaţionale aşa cum ne-am fi dorit pentru a căpăta experienţa necesară. Dar noi avem mare încredere în ei pentru că toţi 3 care vor participa la Campionatul European: George Ceparu- are locul 5 la Campionatele Europene, o participare la Campionatele Mondiale, Marian Ion are participare la Campionatele Europene de Tineret, locul 5 Campionatele Europene de Juniori, a participat la Campionat Mondial, Florin Şchiopu are o singură participare la un singur campionat european pentru că asta e lumea noastră, dar la prima participare a reuşit să obţină a 4-a medalie la o competiţie internaţională din istoria boxului masculin călărăşean. O performanţă foarte mare şi eu sunt sigur că toţi 3 pot repeta această performanţă şi de ce să nu o spunem, ne gândim chiar şi la un titlu de campion european. Nu este uşor, e incredibil de greu dar nu imposibil.” a mai spus antrenorul Valentin Anghel.

box conf 1Valentin George Ceparu (cat. 52 kg) – Locul I: „Practic boxul de 6 ani, sunt campion naţional de 4 ori. Anul acesta avem europenele în Polonia unde sper să obţin o medalie. Aceasta medalie nu am cum să o obţin decât prin muncă, ambiţie şi multe sacrificii”

Ionuţ Mădălin Maxim (cat. 64 kg) Locul II: „Practic box de 6 ani, la acest Campionat Naţional nu m-am clasat pe cea mai înaltă treaptă. Sunt vicecampion naţional, o categorie mare la care sper că anul viitor o să fac o figură mai bună şi îi promit domnului director că o să mă clasez, promit şi antrenorilor că voi arăta mult mai bine anul viitor la această categorie.”

Florin Şchiopu (cat. 60 kg)- Locul I: „Pentru a doua oară consecutiv, campion ... în Polonia, să ajungem până acolo să aducem medalii să să iasă totul bine.”
Marian Ion (cat. 91 kg) – Locul I: „Anul acesta vreau să aduc om medalie strălucitoare de la Campionatele Europene”
„Aş vrea să mulţumesc din toată inima publicului călărăşean care a fost formidabil. Duminică, am văzut peste 1000 de iubitori ai boxului la sală iar atmosfera a fost senzaţională. La un moment dat mi-au tremurat şi genunchii. A fost ceva deosebit”
Georgian Anghel, antrenor

Campionii naţionali de la tineret
49 kg: Ionuţ Vulpe (CS Mangalia)
52 kg: George Ceparu (CSM Călăraşi)
56 kg: Robert Jitaru (CSM Brăila)
60 kg: Florin Şchiopu (CSM Călăraşi)
64 kg: Adrian Zgavarogea (CSŞ Rm. Vâlcea)
69 kg: Karol Szabo (CS Olimpia Cluj)
75 kg: Iulian Ivanov (CSM Bacău)
81 kg: Antonio Dincă (Comtech Slatina)
91 kg: Ion Marin (CSM Călăraşi)
+91 kg: Ali Tekim (LPS Banatul Timişoara)
vali si baietiigeorge si baietii
Free Joomla templates by Ltheme