Chirilă, nemulţumit de legislaţia care vizează compensarea sportivilor merituoşi

central boxDirectorul Clubului Sportiv Municipal Călăraşi, Dumitru Chirilă şi-a exprimat recent nemulţumirea faţă de legislaţia care vizează recompensarea sportivilor care obţin rezultate notabile atât în competiţiile interne cât şi internaţionale. La Campionatul Naţional de Box pentru Tineret, nu mai puţin de 3 puglişti călărăşeni au urcat pe prima treaptă a podiumului, CSM clasându-se pe primul loc în topul cluburilor participante. “Problema lor este că ei au fost juniori până acum iar noi lucrăm cu ei după o legislaţie precară care ne frânează rău de tot. Suma maximă pe care noi legal o putem oferi unui sportiv de la CSM Călăraşi este de 560 lei impozabili, 470 după impozit. Noi avem proiecte pe o perioadă mult mai lungă, deja am discutat cu antrenorii pentru că în momentul când am angajat antrenorii şi le-am spus ce vreau de la ei, le-am stabilit perspectiva şi obiectivele, obiective pe care şi le-au asumat şi pe care de multe ori şi le depăşesc, ceea ce este extraordinar.” a declarat în cadrul unei conferinţe de presă directorul Dumitru Chirilă care le-a dat şi o veste bună antrenorilor şi sportivilor, angrenaţi în competiţiile internaţionale, europene şi mondiale. „Le-am spus antrenorilor şi sportivilor că cei care vor obţine rezultate acum, începând cu Campionatele europene, mondiale de tineret în mod sigur vom găsi o modalitate prin care să aibă o formă de venit, lunară, sigură. Un fel de salariu. Nu va fi salariu dar va fi un venit pe care noi într-un fel îl vom asigura pentru că aici este marea tragedie a sportului românesc. După ce copiii trec de vârsta junioratului, termină şcoala, liceul, cam 80% din sportivii români se pierd. Mulţi dintre ei, cum sunt tinerii noştri, având rezultate extraordinare au pretenţii de la viaţă, de la cei din jur şi este normal pentru că nu poţi zi de zi să te chinui. Nu e uşoară viaţa sportivului de performanţă. Sunt extrem de multe renunţări. Ceea ce facem noi nu este un lucru obişnuit. Marea performanţă nu aparţine oamenilor obişnuiţi. Trebuie să avem grijă, să le creăm şi condiţii de excepţie şi în aceste condiţii există şi partea financiară.”

Chirilă şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de conducerea Federaţiei Române de Box care nu reuşeşte să asigure condiţii optime sportivilor selecţionaţi la loturile naţionale. „Sunt sume pe care trebuie să le asigure federaţia de specialitate care este autoritatea. O să mai preluăm din sarcinile FRB, n-avem ce face dacă dorim să realizăm lucruri deosebite. Deja am preluat din atribuţiunile FRB la Campionatul Mondial de juniori. Era obligaţia federaţiei să plătească, există nişte oameni acolo plătiţi, care au nişte atribuţii clare. Noi în bugetul clubului nu putem prevede competiţii internaţionale gen campionate europene, mondiale pentru că aşa este organizarea. Competiţiile la acest nivel reprezintă obligaţia exclusivă a federaţiilor pe ramură de sport. Dar ce să facem… Ne adaptăm tot timpul după situaţie. Ne-am adaptat de multe ori şi am rezolvat multe probleme, de aceea am ajuns aici.” a conchis Chirilă.

Free Joomla templates by Ltheme