INFOTRAFIC ora 8:45/ În judeţul Călăraşi sunt închise toate drumurile naţionale

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează la ora 8:45, că din cauza zăpezii şi a viscolului, sunt închise următoarele sectoare de drumuri naţionale:

A2 BUCUREŞTI – CONSTANŢA;
JUDEŢUL CĂLĂRAŞI: TOATE DRUMURILE NAŢIONALE
• DN 3;
• DN 3A;
• DN 3B;
• DN 4;
• DN 21;
• DN 31;
• DN41;

Recomandări pentru siguranța traficului rutier, în condiții de iarnă

Peste 6.500 de polițiști vor acționa suplimentar față de efectivul curent, în București și în 25 de județe aflate sub avertizare de cod galben și cod portocaliu de ninsori însemnate cantitativ și viscol puternic, pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de risc.

Începând de astăzi, peste 6.500 de polițiști de la nivelul județelor afectate de avertizările meteorologioce de cod galben și cod portocaliu vor acționa suplimentar pentru siguranța traficului rutier și pentru prevenirea și gestionarea evenimentelor negative rezultate din înrăutățirea vremii.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru intervalul 5 ianuarie 2017, ora 22.00 -6 ianuarie 2017, ora 20.00, avertizari de cod galben de ninsori și pe alocuri viscol pentru județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Covasna, Brasov, Prahova, Dîmbovita, Argeș, Valcea, Olt, Gorj, Mehedinți și Dolj și pentru intervalul 06 ianuarie 2017, ora 20.00 – 07 ianuarie 2017, ora 10.00, cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite pentru județele Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea, Constanța.

De asemenea, pentru data de 6 ianuarie 2017, intervalul 02.00- 18.00 există o avertizare de cod portocaliu de viscol pentru județele: Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați , Vrancea și București.

Poliţia Română recomandă adoptarea unei conduite preventive în trafic şi respectarea indicaţiilor poliţiştilor aflaţi în trafic.

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor și echipați-vă corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă(anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil etc). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.

Cod galben: Călărași / Ninsori abundente cantitativ și local viscolite / interval 05 ianuarie ora 22.00 – 06 ianuarie ora 20.00

Cod portocaliu: Călărași / Viscol puternic cu rafale de 70 - 85 km / h, vizibilitate sub 50 metri și local troienind zăpada / interval 06 ianuarie ora 02.00 – 06 ianuarie ora 18.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteorologică, potrivit căreia începând de joi 5 ianuarie până duminică 8 ianuarie, aria ninsorilor se va extinde şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale României, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70 – 85 km/h. Stratul de zăpadă depus ar putea depăşi 20 cm.

În aceste condiţii, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Știrbei” al judeţului Călărași transmit cetăţenilor câteva recomandări utile privind comportamentul ce trebuie adoptat pe durata acestei avertizări meteorologice.

  • Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor atmosferice folosind radioul şi televizorul;
  • Fiţi pregătiţi pentru a rezista acasă – pregătiţi rezervă de alimente, apă, combustibil şi asiguraţi-vă mijloace diferite pentru încălzit şi preparat hrana;
  • Pregătiţi mijloacele de iluminat independente de reţeaua electrică;
  • Păstraţi la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii;
  • Evitaţi absolut orice fel de călătorie dacă nu este absolut necesară;
  • Dacă este necesar să plecaţi, luaţi-vă articole de îmbrăcăminte groasă, fular, căciulă, mănuşi;
  • Călătoriţi numai ziua şi folosiţi şoselele principale;
  • Interesaţi-vă de starea drumurilor, înainte de a părăsi domiciliul/localitatea;
  • Nu fiţi cutezători şi temerari: opriţi, întorceţi-vă sau cereţi ajutor la nevoie;
  • Dacă plecaţi cu autovehiculul, asiguraţi-vă că este echipat cu lanţuri pentru zăpadă, lopată, cablu de remorcare, că aveți suficient combustibil şi asiguraţi-vă că ştie cineva dintre apropiați pe ce rută urmează să vă deplasaţi;
  • Dacă rămâneţi blocat în trafic, încercaţi să scoateţi autovehiculul de pe partea carosabilă pentru a facilita intervenţia mijloacelor de deszăpezire;
  • Dacă mijlocul de transport se strică, nu intrati în panică. Păstraţi-vă calmul, apelaţi numărul unic de urgenţă 112, aprindeţi luminile şi aşteptaţi ajutorul echipelor de intervenţie;
  • Nu părăsiţi mijlocul de transport pentru a cere ajutor, deoarece vă puteţi rătăci;
  • În localităţi nu parcaţi autovehiculele pe străzi. Încercaţi, pe cât posibil, să le scoateţi de pe partea carosabilă;

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plt. adj. Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Intervenţie la incendiu de locuință în localitatea Satu Nou, comuna Ileana

Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au acţionat pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită, timp de aproximativ 55 de minute, lichidând arderea în limitele găsite.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat și neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

În data de 04.01.2017, ora 16.49, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secției de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Satu Nou (Odaia), comuna Ileana, pentru stingerea unui incendiu care se manifesta violent la acoperișul și podul unei locuințe, proprietate individuală, aparţinând lui Petre O.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens la acoperișul locuinței, existând risc de extindere la celelalte camere, anexe și bunuri materiale aflate în imediata vecinătate.
Pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 55 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza coșului de evacuare a fumului, deteriorat și neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
În urma incendiului au ars: elemente din structura podului și acoperișului casei și mai multe materiale textile, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de circa 3.000 de lei.
Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata apropiere, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 20.000 de lei.
La locul incendiului s-a deplasat și un echipaj de prim ajutor SMURD, care nu a intervenit, nefiind cazul, toate persoanele fiind în afara oricărui pericol.

În județul Călărași se înregistrează tendința creșterii morbidității prin rujeolă (pojar)

Informăm populația judetului că în contextul epidemiei de rujeolă la nivel național, al acoperirilor vaccinale suboptimale la nivelul județului și a cumulării de persoane receptive la infecție, în județul Călărași se înregistrează tendința creșterii morbidității prin rujeolă (pojar).

De la data debutului primul caz confirmat rujeolă înregistrat la nivelul județului (19.11.2016) și până la data prezentă (04.01.2017), a fost emisă suspiciunea de Rujeolă pentru un număr de 15 cazuri, dintre care 8 cazuri au fost confirmate (5 cazuri confirmate cu laboratorul, 3 cazuri confirmate clinicoepidemiologic), 5 cazuri au fost infirmate , iar 2 cazuri (pentru care nu există legătură epidemiologică cu caz confirmat cu laboratorul) urmează să fie investigate cu laboratorul.Din cele 8 cazuri confirmate , 1 caz este la adolescent (16 ani), 4 cazuri la copii de 1 an și 3 cazuri la sugari sub 1 an.Exceptând cazul de rujeolă la adolescentul de 16 ani , care are o doză de vaccin ROR adminsitrată la vârsta de 7 ani, toate celelate cazuri de rujeolă sunt la copii nevaccinați ROR.

Reamintim faptul că vaccinarea împotriva rujeolei este singura metodă eficientă de control a evoluției epidemiei și imunitatea comunitară nu se poate realiza decât prin acoperiri vaccinale înalte .La nivel național se derulează acțiuni de vaccinare ROR (vaccin împotriva rujeolei-rubeolei-oreionului) pentru următoarele categorii de copii :

  1. toți copiii între 9 luni și 9 ani care nu au nici o doză ROR.
  2. toți copiii între 5 ani și 9 ani care au o singură doză ROR.

Menționăm că acțiunea de vaccinare ROR a copiilor 9-11 luni este măsură suplimentară Programului Național de Vaccinare și se va derula pe toată perioada evoluției epidemiei.

Toți copiii care la data vaccinării ROR nu au vâsta de 12 luni, vor fi repeta vaccinarea ROR la împlinirea vârstei de 12 luni și după minim 28 zile de la doza anterioară ROR.

Reamintim faptul că rujeola este boală transmisibilă pe cale respiratorie , extrem de contagioasă. Imunitatea împotriva infecției rujeolice se dobândește fie prin trecerea prin infecție, fie prin vaccinare .

Boala se manifestă prin febră înaltă, conjunctivită (aspect de “copil plâns”), rinoree ,tuse, erupție (pete catifelate roze pe față, ulterior trunchi și membre).

Rujeola poate evolua sever cu pneumonie, encefalită sau se poate suprainfecta bacterian.

In situații foarte rare virusul nu este eliminat din organism și peste ani produce panencefalita sclerozantă subacută , boală care deși este extrem de rară este extrem de periculoasă ducând invariabil la deces.

Solicităm părinților tuturor copiilor să se prezinte la medicul de familie cât mai urgent posibil după ce sunt anunțati, pentru vaccinarea ROR a copiilor din categoriile menționate.

Menționăm că toate vaccinurile administrate prin Programul Național de Vaccinări sunt vaccinuri sigure și eficiente .

Erupția rujeoloasă ( micropapule congestive care dispar la presiune și care se transformă în papule catifelate la palpare) este precedată de simptomatologie ce poate fi confundată cu simptomatologia infecțiilor acute de căi respiratorii (frecvente în acest sezon) și anume febră, indispoziție, lipsa apetitului, catar oculo-nazo-faringian (secreție lacrimală abundentă, rinoree, tuse, angină). Cazul de rujeolă este contagios cu 3-5 zile anterior apariției erupției și continuă 5-6 zile după instalarea erupției.Din aceste motive solicităm părinților care știu că a existat contact al copilului cu caz de rujeolă (cu 7-18 zile anterior), să declare acest lucru medicului care examinează copilul cu simptomatologie respiratorie.

De asemeni având în vedere reluarea din data de 09.01.2017 a activității școlare , solicităm părinților să nu ducă în colectivitate copiii care prezintă febră, tuse, rinoree, duree în gât +/- erupție cutanată.

Direcția de Sănătate Publică Călărași

Atenţie la înrăutăţirea vremii! Pot exista pericole pentru circulaţia rutieră!

La data de 6 ianuarie a.c., în intervalul orar 02:00 -18:00 va intra în vigoare o atenţionare cu cod portocaliu de viscol emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie care vizează şi judeţul Călăraşi.

Cetăţenii trebuie să evite să plece la drum pe timp de viscol, iar dacă nu-şi pot amâna călătoria, să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă şi să pregătească autovehiculul pentru călătorie (plinul de combustibil, lopată, sac cu nisip etc.).

De asemenea, autovehiculele trebuie să fie echipate corespunzător cu anvelope de iarnă, iar sistemul de climatizare-dezaburire să fie funcţional.

Trebuie verificată funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de iluminare –semnalizare şi utilizate luminile de întâlnire, pe toate categoriile de drumuri, precum şi pe cele de ceaţă, acolo unde este semnalat acest fenomen!

Participanţii la trafic trebuie să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire pentru degajarea căilor de circulaţie!

Free Joomla templates by Ltheme