„Să umplem Călăraşiul de muzică şi culoare”, un proiect iniţiat de tânărul interpret călărășean Cosmin Andrian

cosmin 1Asociaţia „Un Călăraşi mai bun”, în colaborare cu DGASPC Călăraşi, a lansat miercuri, 28 iunie, proiectul „Să umplem Călăraşiul de muzică şi culoare”, după o idee a tânărului interpret călărășean, Cosmin Andrian, câștigătorul a numeroase premii la festivalurile de muzică ușoară, din țară.
Beneficiarii acestui proiect sunt copiii Centrului SERA, ai Centrului de Plasament în Regim de Urgenţă „Sfânta Maria”, dar şi copiii din comunitatea călărăşeană. Proiectul îşi propune să aducă un mic zâmbet pe chipul copiilor, dar și pe chipul tuturor celor implicaţi în această manifestare.
Scopul proiectului constă în desfăşurarea unor activităţi menite să sărbătorească copiii şi afirmarea lor prin limbajul universal al artei: muzică, dans, creaţie plastică. Aceste acțiuni sunt coordonate de adolescenți talentaţi ai Călăraşiului, care s-au remarcat prin activitățile lor extrașcolare.
Cu sprijinul C.P.E.C.A. Călăraşi se vor realiza activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos.
În perioada 28-30 iunie, copiii care iau parte la acţiunile desfășurate la Centrul SERA sunt:
28 Iunie - tinerii interpreţi călărășeni, care au un palmares bogat, cu premii nationale câștigate la festivalurile de muzica ușoară: Cosmin Andrian, Denisa Şerban şi Antoanela Maria Dima au susţinut un recital muzical, plin de veselie, unde au fost invitaţi să cânte şi copiii prezenţi;
29 iunie - Bianca Drăgănescu, elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei”, care va oferi copiilor lecţii de desen şi pictură.
În data de 30 iunie, Roxana Dumitroiu, coordonator CPECA Călăraşi, va veni cu informaţii privind un stil de viaţă sănătos.

cosmin 2cosmin 3

Călăraşi / Puncte de prim ajutor climatizat vor fi deschise joi în Piaţa Orizont şi Piaţa Centrală

Primăria Municipiului Călărași anunță faptul că începând de joi, 29 iunie, când sunt anunțate temperaturi caniculare, vor fi deschise, în intervalul orar 10.30-16.00, punctele de prim ajutor climatizat pentru acordarea asistenței medicale din Piața Orizont și Piața Centrală. Punctele de prim ajutor sunt dotate cu aparat de aer condiționat și dozator de apă, călărășenii putând beneficia și de asistență medicală oferită de voluntari ai Crucii Roșii Române-Filiala Călărași sau ai Școlii Postliceale FEG Călărași.

Ca și în anii anteriori, Primăria Municipiului Călărași pune la dispoziția cetățenilor și sediul din str. București, sediul Direcției de Asistență Socială (Evidența persoanelor), precum și sediul Muzeului Municipal, puncte ce sunt dotate cu aparate de aer condiționat și dozatoare de apă.

Totodată, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Călărași distribuie, în această perioadă, la punctele de prim ajutor și afișează la avizierele din oraș și pliante cu recomandările cele mai importante pentru protecția populației în perioada caniculară, cele mai importante dintre acestea fiind: evitarea aglomerațiilor, expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11:00 și 18:00, consumul a 1,5-2 litri de lichide pe zi și evitarea consumului de băuturi alcoolice, a celor cu cafeină sau zahăr și evitarea consumului de alimente cu conținut ridicat de grăsimi.

BIROUL DE PRESĂ

Grav accident rutier cu 4 victime în localitatea Gruiu, pe DN 4, km 36 + 400

gruiu 3Un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Gărzii Budești au acționat rapid pentru pentru extragerea și acordarea primului ajutor în cazul a patru persoane, care au suferit mai multe traumatisme în urma unui grav accident rutier produs prin coliziunea a două autovehicule.
La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale ale pompierilor şi două ambulanţe S.A.J., care au acordat primul ajutor victimelor şi le-au transportat la spitale din Bucureşti şi Olteniţa.

În data de 27.06.2017, ora 09.05, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Gărzii Budești au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localității Gruiu, pe DN 4, la km 36, la un grav accident rutier produs prin coliziunera a două autovehicule(unul înmatriculat în Călăraşi, celălalt în Bucureşti).

În urma impactului violent dintre cele două vehicule au rezultat patru victime, dintre care una decedată (în stop cardio respirator).
Unul dintre conducători auto, Constantin D.(în vârstă de aproximativ 25 de ani), care se afla la volanul autoturismului înmatriculat în Călăraşi a fost descarcerat de către echipajul de pompieri şi ulterior a fost preluat de un echipaj S.A.J., care l-a transportat de urgenţă la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, acesta prezentând traumatisme foarte severe.

A fost transportat la spitalul din Olteniţa pasagerul din acelaşi vehicul, Alin R., care a fost găsit în afara autoturismului în stare de conştienţă şi prezentând doar câteva escoriaţii la nivelul membrelor şi toracelui.
În cel de-al doilea autoturism (înmatriculat în municipiul Bucureşti) implicat în accident, erau deasemenea două persoane, conducătorul auto Nicolae L.,în vârstă de 53 de ani aflat în stop cardio respirator şi pasagerul Ion L., care prezenta mai multe traumatisme.
Pentru conducătorul auto, Nicolae L., nu s-a mai putut face nimic în ciuda eforturilor echipajelor de prim ajutor, care au efectuat manevre de resuscitare aproximativ 55 de minute.(acesta fiind declarat decedat şi rămânând la locul intervenţiei, predat ulterior organelor competente).
Pasagerul din vehiculul înmatriculat în Bucureşti, ION L., prezenta şi acesta traumatisme severe, fiind preluat de un echipaj S.A.J. şi transportat la spitalul Bagdasar Arseni din Capitală.
La locul accidentului s-a deplast şi o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă cu medic, care nu a mai intervenit, nefiind cazul.

gruiu 1gruiu 2

Recomandări sanitare veterinare în perioada sezonului estival

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași recomandă deținătorilor de animale, pe fondul avertizărilor meteorologice pentru fenomene neobișnuite -caniculă, pentru a preîntâmpina efectele dăunătoare asupra sănătății și bunăstării animalelor, să asigure în permenantă un adăpost corespunzător pentru animale care să poată oferi protecție față de acțiunea directă a razelor solare.

Cel mai mare rsic pentru animale pe timp de caniculă este lipsa de apă care duce la deshidratarea animalului și poate provoca suferință și chiar moarte.

În scopul preîntâmpinării accidentelor sau altor evenimente care pot determina modificări ale statului de sănătate și bunăstare a animalelor, cu implicații economice, implicit moartea animalelor ce pot fi provocate de temperaturile ridicate din perioada sezonului estival, precum și pagubele materiale generate de acestea, deținătorii de animale vor urmării:

-evitarea efectuării de transporturi de animale, în scop comercial sau alte scopuri, între orele 11.00 și 19.00;

-interzicerea mișcării de animale în scopul hrănirii acestora (pe pășune) sau în vederea efectuării de diverse munci ( tracțiune, etc), în intervalul orar 11.00 - 19.00;

-de a lua toate măsurile pentru protejarea animalelor de stresul termic asociat acestei perioade;

-de a asigura animalelor în permanență apă potabilă;

-de a ține animalele în adăposturi corespunzătoare, cu asigurarea unei ventilații adecvate, fie naturală, fie artificială;

-de a administra animalelor hrana în cantități mai mici decât cele normale deoarece hrana abundentă stimulează producerea de căldură organismului);

-de a uda animalele cu apă la intervale regulate, pentru a favoriza evaporarea și reducerea temperaturii corpului ;

- de a uda podeaua adăpostului, dacă este posibil;

-de a supraveghea animalele pentru a detecta semnele instalării hipertemiei: uscarea mucoaselor gingivale și oculare, creșterea frecvenței cardiace și respiratorii, deshidratare, letargie, slabiciune;

Monitorizați zilnic starea de sănătate a animalelor și anunțați urgent medicul veterinar în cazul apariției unor stări morbide sau mortalități în rândul animalelor deținute .

Toți deținătorii de animale au obligația legală de a lua toate măsurile necesare astfel încât să evite orice suferință inutilă și să asigure cel puțin standarde minime privitoare la protecția și bunăstarea animalelor deținute.

DIRECTOR EXECUTIV ,

dr. Gheorghe Drăgănică

DSVSA Călăraşi / Echipe de inspectori vor desfăşura din 3 iulie controale în judeţ. Vezi cine sunt vizaţi!

Echipe de inspectori ai D.S.V.S.A Călărași începand cu data de 03.07.2017 până la finele lunii august, desfașoara controale oficiale în unităţile de alimentaţie publică, pizzeriile, cantinele, unităţile tip catering, cofetăriile, patiseriile, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, pensiunile turistice, unităţile de tip hipermarket şi supermarket şi magazinele alimentare de pe raza județului Călarasi.

Scopul acestor acţiuni este protejarea sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, urmarindu-se identificarea şi retragerea de la comercializarea către consumatorul final a produselor alimentare care prezintă un risc pentru sănătatea publică.

D.S.V.S.A Călărași reamintește faptul că în această perioadă a sezonului estival există riscul sporit al apariției cazurilor de toxiinfecție alimentare, în caz că nu se respecta strict normele de igienă.

Toți operatorii economici cu activitate în domeniul alimentației publice trebuie să respecte prevederile legislatiei privind siguranța lantului alimentar pentru a preveni declanșarea unor episoade de toxiinfecții alimentare datorate unor factori favorizanți în sezonul cald, având obligația să respecte următoarele următoarele norme pe toată durata sezonului estival:

-să existe documentul de înregistrare sanitară veterinară în conformitate cu prevederile Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A nr. 111/2008;

-să respecte conditiile generale de igienă conform prevederilor Regulamentului C.E.nr. 852/2004, referitoare la construcție și dotare a obiectivului;

-să existe echipamente de protecție sanitară pentru personalul care manipulează produsele de origine animală și nonanimală, sau care prepară mâncarea, precum și existența documentelor din care să rezulte starea de sănătate a acestora;

-să se asigure sursa de apă potabilă care să fie utilizată atât la prepararea mîncărurilor cât și la menținerea stării de igienă și curățenie a personalului și a utilităților.

Referitor la materile prime, toți operatorii economici cu activitate în domeniul alimentației publice trebuie:

-să dovedească prin documente calitatea și salubritatea materilor prime, precum și faptul că au fost achiziționate din unități autorizate sau înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și respecta programul de autocontrol prin afluirea de probe la D.S.V.S.A - L.S.V.S.A Călărași;

-să păstreze materile prime, în special al celor care necesită condiții deosebite de temperatură, congelare sau refrigerare (carne, pește, produse lactate, oua etc) în spații specifice, pentru a se preveni deprecierea lor;

-să țină la zi evidentele și a înregistrarile, privind intrările de materii prime în care să fie înscrise furnizorul, categoria produsului, data recepționării, cantitatea, termenul de valabilitate, precum și celelalte date pentru stabilirea trasabilitatii.

Cu referire la manipularea, prepararea, expunerea și servirea alimentelor:

-respectarea condițiilor de igienă, respectiv, spălarea mâinilor înainte de începerea activității și a ustensilelor în timpul lucrului, evacuarea rapidă a deseurilor și subproduselor rezultate și depozitarea acestora astfel încat să nu constituie o sursă de contaminare;

-curățarea și igienizarea periodică a spațiilor unde au fost manipulate și preparate produsele alimentare;

-utilizarea numai a ustensilelor de lucru care pot fi curațăte sau igienizate corespunzător (blaturi de plastic, cutite de inox, tăvi de inox, etc).

Referitor la produsele finite:

-expunerea spre consum a alimentelor trebuie să fie făcută astfel încât să fie evitat orice risc de contaminare și depreciere a acestora;

-servirea alimentelor să se realizeze numai în recipienți igienizați corespunzator sau în recipienți de unică folosința;

-alimentele să fie ambalate sau preambalate în cazul în care acestea nu sunt destinate consumului la fața locului (pentru activitate de catering, sau hrana rece pentru perioada organizării de drumeții);

-separarea materiilor prime pentru prepararea alimentelor de mâncărurile deja preparate, în special carnea crudă de vită, porc, pasare, peste și ouale;

-alimentele să nu fie păstrate pentru mai mult de 2 ore la temperaturi mai mari de 32 grade Celsius, fiindcă riscul de alterare este ridicat.

Este interzisă comercializarea produselor de origine animală și nonanimală din spații neautorizate sanitar veterinar, D.S.V.S.A Călărași recomandă a nu va asuma acest risc.

Pentru nereguli care ar putea pune în pericol sănătatea publică, consumatorii sunt rugați să apeleze Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași, la numărul de telefon: 0242 / 313676 fiind asigurat serviciu permanență prin inspectorii de specialitate.

  

DIRECTOR EXECUTIV,

Dr. Gheorghe Drăgănică

Percheziţii la persoane bănuite de operaţiuni ilicite cu tutun

În această dimineață, polițiștii efectuează 66 de percheziţii, în județele Călăraşi, Dolj, Galați, Maramureș și Constanța, pentru destructurarea unei grupări specializate în valorificarea țigaretelor provenite din contrabandă.

La data de 28 iunie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Călăraşi și ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, efectuează 66 de percheziţii domiciliare, în Călăraşi, Dolj, Galați, Maramureș și Constanța, la locuințele mai multor persoane bănuite de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, iar la acțiune participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Olt, Ialomița și Maramureș.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada ianuarie – iunie a.c., persoanele în cauză ar fi efectuat operațiuni cu tutun fără a deţine documente legale de provenienţă şi cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Ţigaretele deţinute ar fi fost sustrase de la efectuarea controlului vamal și depozitate pe raza judeţelor Călăraşi, Dolj, Maramureş, Galaţi şi Constanţa, ulterior fiind oferite spre comercializare pe raza judeţului Călăraşi.

Polițiștii vor pune în aplicare 51 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.

Free Joomla templates by Ltheme