Grădiştea/ 30 de hectare de orz au ars într-un incendiu provocat de o persoană neidentificată

focPompierii militari din cadrul Detașamentului Călăraşi au acţionat eficient pentru stingerea incendiului cu două autospeciale de capacitate mărită timp de aproximativ o oră și 20 de minute, lichidând arderea în limitele găsite.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit o sursă de aprindere pentru a genera arderea lanului de orz.

Sâmbătă, 01 iulie 2017, ora 19.10, două echipaje specializate de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza comunei Grădiştea, pentru stingerea unui incendiu la un lan de orz, care se manifesta pe un teren agricol, proprietate privată, aparținând unei societăți comerciale cu profil agricol din localitate
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare. Trebuie menționat și faptul că din cauza vântului exista riscul ca arderea să se propage la vecinătăți.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ o oră și 20 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată care a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea culturii de orz.
În urma incendiului au ars aproximativ treizeci de hectare de orz, fiind înregistrate pagube materiale în valoare de aproximativ 120.000 lei.
Exista posibilitatea ca arderea să se extindă la alte culturi din imediata vecinătate, cât și la miriștile și suprafețele de vegetație uscată din apropiere, însă pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, eliminând pericolul în timp utilreuşind astfel să salveze bunuri materiale în valoare de 1440000 lei.

 

Mai mulți pensionari vor putea beneficia de medicamente compensate în proporție de 90%

Pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială de până la 900 de lei/lună vor beneficia, de la 1 iulie, de compensarea medicamentelor (din sublista B, prevăzută de HG nr. 720/2008) în proporție de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Până în prezent, beneficiau de această compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei; veniturile realizate numai din pensii reprezintă drepturi de asigurări sociale care se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale achitate către bugetul de asigurări sociale de stat, fiind calculate pe baza veniturilor realizate de persoana asigurată.

Guvernul speră astfel să crească numărul de persoane beneficiare ale acestui program.

De asemenea, a fost simplificată procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declarația pe proprie răspundere a pensionarilor. În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezulta cuantumul pensiei, precum și o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri. S-a constata însă că, deși pensionarii declară că nu obțin alte venituri, în evidențele ANAF aceștia figurează că realizează și alte venituri, în general venituri mici. Astfel, au fost identificate situații în care declarațiile pe propria răspundere au fost date de către beneficiari fără a avea cunoștință despre existența unor sume considerate venituri (dobândă bancară, venituri din dividende ca urmare a faptului că sunt posesorii unor certificate de acțiuni, situație în care se impune recuperarea de la această categorie de asigurați a procentului de 40% reprezentând diferența dintre 50-90%).

Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporție de 50%, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate și, respectiv de 40%, din venituri proprii ale Ministerului Sănătății, prin transferuri din bugetul FNUASS.

Din evidențele CNAS, în prezent, există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, în 2016 au fost eliberate un număr de 2,379 milioane de rețete aferente unui număr de 430.812 pensionari cu o valoare în cuantum de 167,6 milioane lei. Din datele CNAS, se estimează că, începând cu data de 1 iulie 2017, numărul de beneficiari cu venituri din pensii de până la 900 lei/lună va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane.

Totodată, Guvernul a modificat și completat anexa la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate. Astfel, prin acest proiect de hotătâre se introduc două DCI-uri noi aferente Programului național de oncologie, ca urmare a deciziei de includere necondiționață emise în urma procedurii de evaluare; se rectifică în SUBLISTA C denumirea unui DCI, în cadrul Subprogramului de tratament al bolnavilor cu tuberculoză, astfel încât acesta să fie preluat în Lista prețului de decontare, așa cum a fost aprobat ca preț de Ministerul Sănătății. De asemenea, se introduce un nou DCI de care vor beneficia pacienții cu transplant hepatic, în conformitate cu prevederile HG nr. 155/2017 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate.

Biroul de presă al Guvernului

Facilități pentru persoanele cu dizabilități

La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat, astăzi, Ordonanța de Urgență pentru modificarea Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care va aduce o serie de beneficii persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora.

Copiii cu handicap grav nu vor mai fi puși pe drumuri la comisiile de evaluare

Copiii cu handicap grav care beneficiază de îngrijiri paliative nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor urmând să fie valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Măsura a fost adoptată în contextul în care mass-media a relatat, de-a lungul timpului, în repetate rânduri, despre cozile care se formau la comisiile de evaluare și condițiile în care copiii cu handicap grav și însoțitorii acestora erau nevoiți să aștepte ore sau chiar zile în șir, pentru reînnoirea certificatului de handicap.

Debirocratizare și mai puține drumuri la ghișeu

Persoanele cu dizabilități vor primi din oficiu prestația socială și nu vor mai fi obligate să depună o cerere în acest sens.

Această hotărâre s-a adoptat deoarece s-a constatat că nu toate persoanele cu dizabilități știau că trebuie să depună o cerere specială pentru primi prestația socială, după obținerea certificatului cu handicap.

Noile prevederi stabilesc faptul că prestația socială se acordă automat, după obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, nemaifiind necesară depunerea unei cereri, așa cum prevedea varianta veche a legii.

Nu în ultimul rând, măsura este una de debirocratizare, astfel încât să se evite drumurile inutile și cozile la ghișee.

Scutirea persoanelor cu handicap grav psihic și mintal de la plata contribuției datorate în centrele rezidențiale

Mai precis, 5.150 de persoane cu handicap grav psihic și mintal vor beneficia de scutire la plata contribuției datorate pentru adulții cu handicap din centrele rezidențiale.

Măsura a fost adoptată pentru a nu vulnerabiliza și mai mult această categorie socială, respectiv membrii familiilor persoanelor cu handicap psihic și mintal, care, în prezent, suportă plata contribuției în centrele rezidențiale.

Sprijin pentru familiile adulților cu handicap asistați în centrele rezidențiale

În prezent, obligația de întreținere pentru adulții cu handicap asistați în centre se întinde până la frați și surori, rudele în linie dreaptă, soț și soție.

Modificarea adusă prin actul normativ a restrâns această obligație la soț și soție, părinți pentru copii și copii pentru părinți.

Decizia a fost luată întrucât, în practică, s-au înregistrat cazuri în care rude de gradul patru ale bolnavilor au ajuns să fie executate silit pentru neplata acestei contribuții.

Servicii sociale cât mai aproape de persoanele cu dizabilități

O altă prevedere importantă a ordonanței de urgență adoptate astăzi are în vedere crearea de oportunități de dezvoltare de servicii sociale de tip rezidențial (centre de zi, centre respiro și locuințe protejate) și pentru autoritățile locale, respectiv consiliile locale, cu scopul precis de a le aduce cât mai aproape de cetățean.

Legea actuală permitea doar direcțiilor generale de asistență socială și protecția copiilor (DGASPC) să deschidă astfel de servicii publice, nu și autorităților locale.

Menționăm că o astfel de prevedere creează o oportunitate pentru primării, și nu obligația de a înființa servicii.

Recunoașterea oficială a limbajului mimico-gestual

Limbajul mimico-gestual va fi recunoscut oficial ca mijloc de comunicare specific persoanelor cu handicap auditiv.

Spre exemplu, persoanele cu deficiențe de auz vor putea beneficia de un interpret mimico-gestual la susținerea examenului de bacalaureat, în contextul în care s-a constatat o rată foarte mică de promovare a acestuia, de către persoanele din această categorie, și anume de sub 1%.

În același timp, măsura are menirea de unificare a limbajului mimico-gestual, în condițiile în care, în practică s-a constatat existența mai multor regionalisme.

Biroul de presă al Guvernului

În atenţia locatarilor din apartamentele municipiului Călăraşi

ECOAQUA SA Sucursala Călăraşi anunţă locatarii din apartamentele la care se emite factura cu coeficient de repartiţie a consumului de apă înregistrat de apometrul de branşament că planificarea citirilor în aceeasi zi pentru apometrul de branşament şi apometrele din apartamente aferente perioadei 3 – 7 IULIE 2017 este următoarea:

 

Municipiul Călăraşi

 

Data citirii Zona blocuri B, C, D, E, F

03.07.2017 B1, B3, B4, B19, C21, C22, C23, C24, D4, D7, E7 (A,B,C,D,E)

04.07.2017 B5, B6, B21, C25, C26, C27, C28, D1, D2, D3, E2, E7 (F), E8, E9 (E,F), E25

05.07.2017 B10, B11, B12, B22, B23, B24, C29, C30, C31, D8, E9 (A,B,C,D), E11, E12 (D, E), E14

06.07.2017 B25, B26, C1, C2, C3, C4, D9, E3, E12 (A,B,C,F)

07.07.2017 C5, C6, C7, C8, D22, E4, E17, F1 (A,B)

 

Data citirii Zona blocuri G, H, K, L, I

03.07.2017 G1, G4, G17, H23, I9

04.07.2017 G3, H13(A,B,C,D), I11

05.07.2017 G5, H13(E1,E2), H14, I2, I3, I4, I10, I22, I37

06.07.2017 G2, G6, H5, H24*(A,B,C,D), K3, I5, I7

07.07.2017 G7, H24*(E,F,G), K4, L36, I6

Notă: Rugăm insistent ca locatarii să fie prezenţi la domiciliu începând cu ora 16:30, să permită accesul în vederea efectuării citirii repartitoarelor (apometrelor) din apartamente şi să-şi delege un reprezentant pentru fiecare scară de bloc, pentru a participa la citirea apometrului de scară.

Absolvenții de gimnaziu pot completa fișele de înscriere pentru admiterea la liceu

Absolvenții de clasa a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginți, vor completa, de luni până pe 6 iulie, opțiunile în fișele de înscriere, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc pe 12 iulie.

Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ la care candidații au fost repartizați se va face între 13 și 17 iulie.

Rata de promovabilitate în țară la Evaluarea Națională după contestații este de 77%.

Media generală obținută la Evaluarea Națională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învățământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Sursa www.agerpres.ro

De luni, proba practică a examenului auto se va înregistra video și audio

Modul de desfășurare a probei practice a examenului auto se va înregistra, începând de luni, atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare, care se vor instala pe autovehiculele folosite la susținerea acesteia, informează un comunicat al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Potrivit sursei citate, nu se va înregistra proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 și A.

Sistemul tehnic de monitorizare se instalează într-un punct fix, în autovehiculul pe care este afișată vizibil mențiunea ''Examen'', și se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcția de deplasare a mașinii.

Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după examinator, ziua și ora examinării, arată sursa citată.

Înregistrările audio și video realizate nu reprezintă informații de interes public. În cazul în care candidatul contestă rezultatul probei practice, înregistrările vor fi puse la dispoziția instanței competente, precizează DRPCIV.

De luni, sistemul de înregistrare audio-video va fi operațional la nivelul serviciile publice comunitare ale municipiului București și județul Ilfov, iar în zilele următoare acest mod de desfășurare a probei practice se va aplica, etapizat, la toate serviciile județene.

Sursa www.agerpres.ro

Free Joomla templates by Ltheme