IPJ Călărași | Depistați conducând sub influența substanțelor psihoactive

IPJ Călărași | Depistați conducând sub influența substanțelor psihoactive

La data de 15 martie a.c., în jurul orei 10:05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani.

În urma controlului, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, în jurul orei 23:16, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fundulea au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

IPJ Călărași | Dosare penale întocmite pentru conducere fără permis

IPJ Călărași | Dosare penale întocmite pentru conducere fără permis

La data de 18 martie a.c., în jurul orei 16:10, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 41 de ani din municipiul București.

În urma verificării în bazele de date a reieșit faptul că acesta este posesorul unui permis de conducere ce figurează suspendat.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, în jurul orei 23:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fundulea au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Dor Mărunt județul Călărași.

În urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

IPJ Călărași | Reținut pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice

IPJ Călărași | Reținut pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice

La data de 17 martie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Dorobanțu, județul Călărași.

Întrucât acesta emana halena alcoolică, polițiștii i-au solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, tânărul refuzând categoric. Ulterior, a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, însă acesta a refuzat. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În urma administrării întregului probatoriu, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

IPJ Călărași | Dosar penal întocmit pentru infracțiuni la regimul rutier

IPJ Călărași | Dosar penal întocmit pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 17 martie a.c., în jurul orei 00:05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești au observat în trafic un autoturism, ce prezenta defecțiuni majore la blocul iluminator și care circula cu o viteză mărită, efectuând astfel semnalele regulamentare de oprire, la care șoferul nu s-a conformat.

Ulterior, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, conducătorul auto oprind pe partea dreaptă a carosabilului.

La volan se afla un bărbat, de 44 de ani, din comuna Fundeni, județul Călărași, acesta susținând că nu ar avea asupra sa niciun act de identitate și că nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ulterior, la verificarea autoturismului în cauză, a reieșit faptul că plăcuțele de înmatriculare aparțin altui autoturism, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducându-l pe acesta la spital, în vederea prelevării unor mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vechiul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

IPJ Călărași | Reținut pentru conducere fără permis de conducere

IPJ Călărași | Reținut pentru conducere fără permis de conducere

La data de 17 martie a.c., în jurul orei 11:27, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fundulea au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din comuna Ileana, județul Călărași.

În urma efectuării controlului și a verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

În urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Anunț convocare Adunare Generală Constitutivă

Anunț convocare Adunare Generală Constitutivă

Comitetul de inițiativă în vederea constituirii Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații SPERANȚA DE APĂ, județul Călărași, convoacă în data de 25.03.2024, ora 17.00, la sediul SC FURNICA TRADING, strada Magnoliei,nr.34, com.Fundeni, județul Călărași, Adunarea Generală Constitutivă cu următoarea ordine de zi:

1. Aprobarea teritoriului Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații "SPERANȚA DE APĂ"- (OUAI SPERANȚA DE APĂ)

2. Dezbaterea și aprobarea statului și actului constitutiv al Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații "SPERANȚA DE APĂ"

3. Diverse

Preşedinte Comitet Constitutiv,

PETRE SORIN

Free Joomla templates by Ltheme