“Vânătoarea de ouă la ZOO”, eveniment organizat de Primăria Călărași în a doua zi de Paște

“Vânătoarea de ouă la ZOO”, eveniment organizat de Primăria Călărași în a doua zi de Paște

Primăria municipiului Călărași va organiza luni, 6 mai a.c., în a doua zi a Paștelui ortodox, în incinta Complexului de Agrement ZOO, “Vânătoarea de ouă la ZOO”, eveniment ajuns la a 4-a ediție, la care sunt așteptați peste 1.500 de copii.

Organizatorii împreună cu Sidepol, Crucea Roșie Călărași, TEXAS Bar-B-Q , Jandarmeria Călărași și voluntarii de Liceul Teoretic Mihai Eminescu Călărași susțin în acest an Campania ”Stai la masă cu o faptă bună!”.

Sub acest motto, Texas Bar-B-Q te invită să faci cunoștință cu conceptul "Meniu în așteptare". Ce înseamnă asta? Un mecanism care face mai facil actul donației pentru micuții proveniți din familii defavorizate. Practic, tu donezi la Zoo în urnele puse la dispoziție de Crucea Rosie, iar la final de lună toți bănuții vor fi transformați în meniuri "aburinde" care vor ajunge în mânuţele copiilor aflați în dificultate.

De asemenea, se vor organiza diverse ateliere de creație, de cercetași, de prim-ajutor, vom vedea echipele de intervenție ale poliției și ale jandarmeriei, precum și autospecialele acestora. Nu vor lipsi concursurile cu premii și multe surprize pentru copii.

Premiile pregătite constau în materiale oferite de Roger Design și de librăria Arienta, vouchere pentru intrare gratuită la Zoo, abonamente pentru copii la bazinul de înnot, vouchere pentru super van-ul Texas, ouă de ciocolată, pictură pe față plus multe altele.

Vă așteptăm pe toți!

vanatoareadeouamacheta

Lansarea Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unitățile de cult, instituțiile publice/entitățile juridice non-profit din domeniul asistenței sociale

Lansarea Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unitățile de cult, instituțiile publice/entitățile juridice non-profit din domeniul asistenței sociale

Administrația Fondului pentru Mediu demarează sesiunea de finanțare pentru înscrierea în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru unitățile de cult, instituțiile publice/entitățile juridice non-profit din domeniul asistenței sociale, începând cu data de 17.06.2024, ora 10:00 și până la data de 19.07.2024, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului, prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, în vederea introducerii informațiilor necesare participării în Program.

“Având în vedere importanța din punct de vedere al politicilor de protecție a mediului, anul acesta am hotărât să deschidem o nouă axă de finanțare care urmărește creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere minimă de 30 kW și maximă de 200 kW, pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrării surplusului în sistemul energetic naţional pentru solicitanții unități de cult, instituții și autorități publice din sistemul național de asistență socială, precum și a entităților juridice non-profit acreditate pentru furnizarea de servicii sociale. Ne dorim ca programul să își atingă cât mai repede scopul, acela de a sprijini beneficiarii în efortul lor de a-și reduce costurile cu factura la energie.”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Bugetul alocat sesiunii de finanțare pentru anul 2024 este de 250 de milioane de lei.

Înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 200% din bugetul alocat programului.

Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.

În cadrul unei sesiuni de înscriere poate fi aprobată o singură cerere de finanţare depusă de către un solicitant.

Solicitanții se vor înscrie în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM, prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor solicitate.

Cuantumul finanțării este de maxim 1.000.000 lei și se acordă în procent de 100% din contravaloarea cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă acordată cu titlu de finanțare, de 1.000.000 lei, este cea corespunzătoare unei puteri maxime instalate de 200 kW.

Toate informațiile necesare participării în Program sunt publicate pe site-ul www.afm.ro.

  Ministerul Energiei lansează două apeluri de proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare- Program-Cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei

Ministerul Energiei lansează două apeluri de proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare- Program-Cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei

Ministerul Energiei anunță lansarea apelului de proiecte din cadrul Fondul pentru modernizare în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei- Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum.

Apelul de proiecte este apel competitiv procedură de ofertare concurenţială, bazat pe 2 criterii de selecție. Proiectele urmează a fi depuse în platforma electronică dedicată FM, MySMIS2021 ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro/, între:

– 25 aprilie 2024, ora 09:00 – data deschiderii apelului

– 23 iulie 2024, ora 17:00 – data închiderii apelului.

Activități finanțabile în cadrul acestui apel de proiecte vizează:

Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene

Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare (sub 5 MW inclusiv)

Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare (peste 5 MW)

Realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse hidro

Bugetul total estimat este echivalentul în lei a sumei de 415.000.000 euro și reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: “Continuăm eforturile pentru atingerea obiectivelor de tranziție către energie verde. Prin aceste apeluri, Ministerul Energiei își reafirmă susținerea pentru dezvoltarea de noi capacități de producție din surse regenerabile. În plus, susținem autoconsumul din energie verde și stocarea. Valoarea totala a investițiilor va depăși 2 miliarde de euro: locuri de muncă, dezvoltare, prețuri mai mici la facturi pentru români și companii.”

Documentele finale aferente apelului de proiecte, respectiv Schema de ajutor de stat şi Ghidul solicitantului, pot fi accesate la adresa de internet: https://energie.gov.ro/anunt-privind-lansarea-apelului-de-proiecte-in-cadrul-fondului-pentru-modernizare-program-cheie-nr-1-surse-regenerabile-de-energie-si-stocarea-energiei-sprijinirea-investitiilor-in-noi-capacitat/

Cel de-al doilea apel se referă la sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru proiecte privind societăți și regii autonome.

Apelul de proiecte este un apel competitiv bazat pe procedură de ofertare concurenţială, având la bază 2 criterii de selecție. Proiectele urmează a fi depuse în platforma electronică dedicată FM, MySMIS2021 ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro/, între:

– 25 aprilie 2024, ora 09:00 – data deschiderii apelului

– 23 iulie 2024, ora 17:00 – data închiderii apelului.

Activități finanțabile în cadrul acestui apel de proiecte vizează:

– Achiziţionarea de instalaţii/echipamente noi pentru construirea de capacități noi de producție a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro;

– Construcţii care fac obiectul proiectului de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro.

În cadrul acestei proceduri de ofertare concurentială vor fi putea fi finanțate nerambursabil proiecte care au ca obiectiv implementarea uneia dintre acțiunile menționate mai jos:

Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene

Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare

Realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse hidro.

Bugetul total estimat este echivalentul în lei a sumei de 400.000.000 euro și reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

Documentele finale aferente apelului de proiecte, respectiv Schema de ajutor de stat şi Ghidul solicitantului, pot fi accesate la adresa de internet: https://energie.gov.ro/anunt-privind-lansarea-apelului-de-proiecte-in-cadrul-fondului-pentru-modernizare-program-cheie-nr-1-surse-regenerabile-de-energie-si-stocarea-energiei-sprijinirea-investitiilor-in-noi-capacitat/

Primăria Ștefan Vodă | Anunţ public privind Decizia Etapei de Încadrare

Primăria Ștefan Vodă | Anunţ public privind Decizia Etapei de Încadrare

COMUNA ȘTEFAN VODĂ, titular al proiectului ”MODERNIZARE DRUMURI DE EXPLOATAȚIE AGRICOLĂ ÎN COMUNA ȘTEFAN VODĂ, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, anunţă publicul interesat asupra luării Deciziei Etapei de Încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi,(în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului*), pentru ”MODERNIZARE DRUMURI DE EXPLOATATIE AGRICOLA IN COMUNA STEFAN VODĂ, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, propus a fi amplasat în extravilan IE 3057, IE 5749, IE 5750, comuna Ștefan Vodă, judeţul Călăraşi.

Proiectul Deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Călărași, din şoseaua Chiciului, nr. 2, judeţul Călăraşi, 910005, în zilele de luni–vineri, între orele 1000–1400, precum şi la următoarea adresă de internet – http://www.anpm.ro/web/apm-calarasi/acordul-de-mediu/

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului Călărași.

Din 11 aprilie, începe înscrierea în învățământul primar

Din 11 aprilie, începe înscrierea în învățământul primar

Cererile de înscriere în învăţământul primar se vor putea depune, în prima etapă, în perioada 11 aprilie - 14 mai, potrivit calendarului anunţat de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Potrivit calendarului, între 14 şi 17 mai se vor procesa cererile-tip de înscriere şi se vor repartiza copiii la şcoala de circumscripţie.

Între 20 şi 27 mai se vor procesa cererile-tip prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât la şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere.

Mai multe detalii aici https://www.agerpres.ro/educatie-stiinta/2024/04/11/incepe-inscrierea-in-invatamantul-primar--1279126

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

MEMET LUCICA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a Acordului de Mediu pentru proiectul ”CONSTRUIRE SALON EVENIMENTE, DOTĂRI ȘI AMENAJĂRI AFERENTE (ÎMPREJMUIRE, BRANȘAMENTE, ACCESE, ALEI, TROTUARE, PARCĂRI)”, propus a fi amplasat în municipiul Călărași, tarla 72, parcela 10, lot 2, N.C. 33608, județul Călărași.

Informațiile privind proiectul propus / memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului – Agenția pentru Protecția Mediului Călărași cu sediul în Șoseaua Chiciului, nr. 2, județul Călărași, 910005 și la domiciliul cu MEMET LUCICA cu domiciliul în municipiul Călărași, strada Plevna, nr. 3, județul Călărași, în zilele de luni – vineri, între orele 10.00 – 14.00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru protecția mediului.

Free Joomla templates by Ltheme