PMC | Tratamentele de deratizare în vederea eliminării populaţiei de rozătoare de pe domeniul public, reprogramate în perioada 23 – 27 iunie 2021

PMC | Tratamentele de deratizare în vederea eliminării populaţiei de rozătoare de pe domeniul public, reprogramate în perioada 23 – 27 iunie 2021

Din cauza timpului nefavorabil (ploi excesive), prin prezentul anunţ vă aducem la cunoştinţă că Primăria Municipului Călăraşi va reprograma tratamentele de deratizare în vederea eliminării populaţiei de rozătoare de pe domeniul public în perioada 23 – 27 iunie 2021, în intervalele orare 08.00 – 12.00 şi 13.00 -17.00.

Tratamentele se vor aplica doar când condiţiile atmosferice sunt favorabile, în caz contrar poate fi prelungită perioada (fapt ce va fi comunicat ulterior).

Substanţele active ale produselor utilizate sunt: brodifacoum, bromadiolene, acestea fiind     avizate de Ministerul Sănătăţii prin Comisia Naţională pentru Produse Biocide.

Recomandări populaţie:

Evitaţi să circulaţi în preajma locaţiei unde se face tratament în perioada de timp şi în intervalele orare mai sus menţionate.

Măsuri de prim ajutor:

- În caz de ingerare, antidotul este vitamina K şi K1. Medicamentul trebuie administrat intravenal numai dacă apar alternări ale activităţii protrombinice şi nu preventiv.

- În caz de contact cu pielea spălaţi imediat zona afectată cu multă apă şi săpun.

Călăraşiul, din nou sub cod portocaliu până sâmbătă seară

Călăraşiul, din nou sub cod portocaliu până sâmbătă seară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabile până sâmbătă seara în 33 de judeţe, precum şi o informare de vreme rea, ce vizează întreaga ţară până duminică seara.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 18 iunie, ora 12:00 - 19 iunie, ora 23:00, va fi Cod portocaliu de ploi abundente în judeţele Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova şi în zona de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Braşov şi Covasna. În aceste zone se vor acumula cantităţi de apă de 40 - 50 l/mp şi, izolat, 60 - 80 l/mp.

De asemenea, ploi abundente vor fi pe spaţii mici şi în celelalte judeţe din Muntenia şi Moldova.

În acelaşi timp, va fi vigoare o atenţionare Cod galben de ploi abundente, în acelaşi interval de timp, în Muntenia, Moldova, Oltenia şi în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Va ploua însemnat cantitativ şi vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.

Aversele vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.

Judeţele vizate de Codul galben sunt Alba, Argeş, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, precum şi Municipiul Bucureşti.

Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe alocuri şi în celelalte regiuni, iar vremea se va menţine în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.

Conform ANM, în intervalul 18 iunie, ora 12:00 - 20 iunie, ora 22:00, îşi va produce efectele o informare de vreme instabilă în majoritatea regiunilor. Astfel, în sudul, estul şi centrul ţării va ploua abundent şi vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 50 l/mp.

Sursa www.agerpres.ro

Călărași | Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc

Călărași | Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc

La data de 17.06.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu luna decembrie 2020, inculpaţii au comercializat droguri de risc către consumatori de pe raza localităţii Năvodari.

La data de 17.06.2021, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Călăraşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Călăraşi au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unui inculpat, în timp ce deţinea cantitatea de 130 de grame de cannabis, pe care urma să o comercializeze.

Ulterior, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Călăraşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Călăraşi au efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Constanţa, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate 10 ghivece cu plante de cannabis şi 3 saci ce conţineau un număr de 53 de plante de cannabis, cu o masă brută totală de aproximativ 5 kilograme.

În cursul zilei de astăzi, inculpaţii reţinuţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Călăraşi cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa şi IJJ Călăraşi, al poliţiştilor din cadrul Serviciilor Criminalistice din cadrul IPJ Constanţa şi IPJ Călăraşi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

În perioada 22 iunie - 12 iulie 2021, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română și B.R.D. – Groupe Société Générale titluri de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.

Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 2 ani, cu dobânzi anuale de 2,95% și respectiv de 3,25%, iar cele în euro au scadență de 2 ani și dobândă anuală de 1,00%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

„Ministerul Finanțelor pune din nou la dispoziția persoanelor fizice un instrument financiar de investiții avantajos, prin intermediul Programului FIDELIS. Dobânzile oferite, neimpozitarea câștigurilor de capital și a veniturilor din dobânzi, precum și lipsa comisioanelor la subscriere, fac din acest instrument un mijloc atractiv de economisire pentru persoanele fizice care dispun de excedente în lei sau euro. Îi îndemn pe români să se informeze cu privire la beneficiile și condițiile financiare ale programului și să investească în titlurile de stat FIDELIS prin intermediul băncilor partenere", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare și care au ajuns la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență rezultate din emisiunile anterioare prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate pe paginile de internet ale Ministerului Finanțelor (www.mfinante.gov.ro) și instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro;www.bcr.ro; www.brd.ro/mfp; www.bvb.ro - Programul FIDELIS).

Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute estimate la 980.000 lei,  descoperite în P.T.F Călărași

Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute estimate la 980.000 lei, descoperite în P.T.F Călărași

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași, împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Generale a Vămilor au descoperit într-un autocamion, cantitatea de 4.761 articole vestimentare, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În ziua de 19.06.2021, în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Călărași au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion, condus de către un cetățean turc, în vârstă de 43 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, articole textile din Turcia pentru o societate din Suceava.

În urma controlului amănunțit efectuat, polițiștii au descoperit faptul că o parte dintre bunurile transportate de către șofer sunt inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Procedând la inventarierea acestora împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Generale a Vămilor, a rezultat un total de 4.761 articole vestimentare care ar putea aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.

Bunurile, în valoare de aproximativ 980.000 dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de către polițiști la sediul STPF Călărași.

În prezent, față de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

PMC | Tratamente de combatere a ţânţarilor în perioada 18 – 25 iunie 2021

PMC | Tratamente de combatere a ţânţarilor în perioada 18 – 25 iunie 2021

Primăria MunicipiuluiCălăraşi vă informează că în perioada 18 – 25 iunie 2021 se vor efectua tratamente de combatere a ţânţarilor (adulţi şi larve) prin tratament avio şi terestru, pe domeniul public al municipiului Călăraşi.

Tratamentul avio se va efectua în intervalul orar 0600 - 1100 iar cel terestru în intervalul 2100 - 0500, în funcţie de condiţiile atmosferice fiind posibilă prelungirea perioadei (fapt ce va fi comunicat ulterior).

Substanţele active folosite sunt: Permetrin, Cipermetrin, Tetrametrin, Piperonil Butoxide, Deltametrin, Esbiotrin, Bacillus Thuringiensis.

Precizăm că tratamentele se vor desfășura în condiții corespunzătoare, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

Primar,                                                                      

Marius Grigore Dulce

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.