Peste 1.000 de copii și bătrâni defavorizați din Călărași vor beneficia din această iarnă de acces la apă caldă menajeră, prin campania Ariston Comfort Challenge

Ariston Thermo România,  liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice, împreună cu Crucea Roșie Română, pornesc în această toamnă într-o misiune unică, la nivel național, cu scopul de a aduce confortul chiar și acolo unde acesta pare imposibil de atins. Astfel, compania și-a propus să faciliteze accesul la apă caldă menajeră pentru aproximativ 15.000 de copii și vârstnici din întreaga țară, echipând cu boilere performante peste 100 de școli, licee, case de tip familial și cămine de bătrâni. În cadrul campaniei, 9 locații din județul Călărași vor fi echipate boilere care vor deservi peste 1000 de beneficiari.

„Încă de la înființare, am susținut că fiecare dintre noi percepe confortul într-un mod diferit. Cu toate acestea, din păcate, nu toți pornim cu aceleași șanse și iată că, ceea ce pentru o parte dintre români este o normalitate cotidiană, pentru alții este încă un privilegiu. Suntem de părere că nicio instituție de învățământ ori centru de bătrâni din România nu ar trebui să fie private de simplul acces la apă caldă menajeră și de aceea ne-am luat acest angajament, de a aduce un plus de confort în aceste locuri în care locuiesc sau învață zeci de oameni în fiecare zi”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

În județul Călărași au fost identificate 9 școli, centre de asistență, comunitare și de recuperare în care accesul la apă caldă, inexistent sau restrictiv, va fi facilitat prin instalarea a 13 boilere cu capacități de 30 și 100 litri.  Astfel, peste 1000 de locuitori ai județului vor avea, începând din această iarnă, un loc mai confortabil în care să învețe sau să-și continue activitățile de recuperare medicală.

 

Lista completă a locațiilor beneficiare poate fi consultată în continuare:

• Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Plătărești

• Centrul comunitar pentru rromi Oborul Nou

• Centrul de Zi pentru Copii Sf. Nicolae Ștefan Cel Mare

• Centrul Comunitar Procomunitate Vlad Țepeș

• Centrul de Asistență după Programul Școlar, tip Afterschool

• Școala Gimnazială Nana

• Școala Gimnazială Răzvani Lehliu Gara

• Școala Gimnazială Nr. 1 Cuza Voda

• Școala Gimnazială Dragoș Vodă

 

„Apa caldă curentă în școlile sau centrele de zi din mediul rural este un concept abstract. Iată că prin intermediul campaniei desfășurate de Ariston Thermo România, reușim să schimbăm această  realitate tristă. În sfârșit, copiii din aceste zone își vor spăla mâinile, iarna, cu apă caldă!”, a declarat Aura Giurcă, director filială Crucea Roșie Călărași.

Pe parcursul campaniei, Ariston Thermo România va dona peste 300 de boilere cu capacități de 30,50 sau 100 de litri în peste 100 de instituții de învățământ, cămine de bătrâni sau centre de recuperare medicală.

Acțiunea companiei pe plan local face parte dintr-o campanie derulată de Ariston la nivel global -  Comfort Challenge, prin care compania și-a propus să aducă confortul chiar și acolo unde acesta pare greu de atins, iar prima misiune Ariston în acest sens a avut loc chiar în inima Groenlandei, în insula Disko. Aici, compania și-a asumat livrarea tuturor materialelor necesare și construirea, pe un teren cu diverse adversități, unei case modulare inovatoare și călduroase, denumită Ariston Comfort Zone.

Locuința sustenabilă, capabilă să reziste celor mai extreme condiții climatice, a fost donată de către Ariston unei echipe de cercetători din cadrul Institutului de Geoștiințe și Managementul Resurselor Naturale de la Universitatea din Copenhaga,  devenind baza stabilă și funcțională de unde cercetătorii își vor continua studiile privind schimbările climaterice, chiar și perioada iernii polare.   

 

# # #

Despre Ariston Thermo România

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaționali în producția și furnizarea unei game complete de echipamente și servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.

Angajamentul Ariston Thermo privind eficiența energetică este exprimat prin lansarea constantă de noi soluții bazate pe surse regenerabile de energie, cum ar fi sistemele solare și pompele de căldură, precum și prin îmbunătățirea eficienței produselor tradiționale (boilere sau centrale termice), dar și prin investițiile în noi proiecte.

Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale și de pardoseală, în condensare, boilere electrice și indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiționat și panouri solare, sub brandurile Ariston, Chaffoteaux și Elco.   

 

# # #

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, organizație umanitară care funcționează neîntrerupt din 1876 în scopul prevenirii și alinării suferințelor oamenilor, fără nicio deosebire în ceea ce privește naționalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenența militară, socială sau politică.

Prin activitățile pe care le desfășoară contribuie și la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea îmbolnăvirilor și la alinarea suferințelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivității. Proiectul „ComfortChallenge”  este parte din această componentă importantă a activității organizației.

www.crucearosie.ro

Tratamente de dezinsecţie ce se vor efectua în noaptea de 17 spre 18 septembrie

Primăria Municipiului Călărași va executa, în noaptea de 17 spre 18 septembrie, tratamente terestre de dezinsecție (țânțari și căpușe) în intervalul orar 00.00 – 05.00, pe zone verzi, mlăștinoase, inundate, lucii de apă etc.

Substanțele active ale produselor utilizate pentru tratamentele de dezinsecție sunt avizate de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională pentru Produse Biocide (S-metopren, Deltametrin, Piperonil butoxid, Cipermetrina).

Precizăm că tratamentele se vor desfășura în condiții corespunzătoare, pe raza municipiului Călărași, respectând prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

Biroul de presă

 

Asociaţia Prietenii Pădurilor din România, o nouă acţiune realizată la Ştefan cel Mare, cu sprijinul primarului Nicolae Pandea

Sâmbătă, reprezentanţi ai Asociaţiei Pădurilor din România au fost prezenţi la Ştefan cel Mare unde împreună cu primarul Nicolae Pandea au iniţiat două acţiuni extrem de interesante cu ajutorul copiilor. Sub „comanda” lui Gabriel Şerban, „sufletul” Asociaţiei mai sus amintite, copiii au participat la o acţiune de curăţenie pe câteva străzi din comună. S-au strâns zeci de saci de gunoaie, mesajul fiind acela că cei mici îşi doresc să trăiască nu doar într-o comună frumoasă, ci şi curată.

Stefan cel Mare 2

Acelaşi Gabriel Şerban a avut ideea organizării unui club al tinerilor şahişti din localitate iar exemplul de la Ştefan cel Mare să fie preluat şi de alte comunităţi locale din judeţ. „Ne-am propus să constituim cluburi ale micilor şahişti, oferindu-le celor interesaţi şi cutiile de şah. Am început cu Ştefan cel Mare, pentru că aici am găsit un interlocutor deosebit. Domnul primar Nicolae Pandea a răspuns pe loc afirmativ propunerii noastre şi împreună cu domnul Ciprian Pandea, un om deosebit am reuşit să achiziţionăm cutiile de şah. Ne-am gândit că cei care poate nu sunt atraşi de sportul minţii, să-şi dezvolte abilităţile jucând badminton. Aşa se face că am achiziţionat şi rachete de badminton pe care le-am donat cu această ocazie. Mă bucur enorm că am petrecut o sâmbătă deosebită alături de elevi, profesori, domnul primar Pandea, domnul Ciprian Pandea. Sper să realizăm astfel de acţiuni şi în alte comune” a declarat pentru www.arenamedia.ro, Gabriel Şerban, reprezentantul Asociaţiei Prietenii Pădurilor din România.

 

Co – iniţiator al acestor două acţiuni, primarul Nicolae Pandea a avut amabilitatea să ne acorde şi câteva cuvinte, realizând împreună interviul de mai jos:

 

Domnule primar Pandea, două evenimente au avut loc în comuna pe care o conduceţi de mai bine de 28 de ani. Pe de-o parte aţi provocat copiii să colecteze deşeuri, să faceţi puţină curăţenie, iar pe de altă parte aţi avut ideea să organizaţi un club al şahiştilor beneficiind de suportul a doi oameni dragi, Gabi Şerban şi Ciprian Pandea.

Da, s-au încălzit întâi la colectat deşeuri, în special PET-uri pentru că astea cred eu că reprezintă un real pericol pentru mediul înconjurător, chiar şi pentru sănătate. Şi după ce au obosit adunând PET-uri, ne relaxăm un pic cu jocul de şah. Mai au o surpriză pentru ei, 14 rachete de badminton. Poate nu toţi sunt iubitori sau pasionaţi de şah şi atunci le oferim şi o altă posibilitate.

Am observant că le-aţi pregătit şi o mica gustărică…

Da, mi se pare normal la astfel de acţiuni şi nu este singura, avem frecvent 4-5 acţiuni de genul ăsta în comună. Nu neapărat acum este evenimentul naţional sau internaţional, noi facem frecvent astfel de activităţi şi de regulă după asemenea activităţi ei beneficiază de un “dulce”, un pahar cu suc, ce putem să le oferim.

Copiii vă sunt foarte dragi. Să fie „de vină” profesia de bază?

Mai mult ca sigur că altfel nu m-aş fi făcut învăţător dacă nu mi-ar fi fost dragi copiii şi pasiunea n-a încetat chiar dacă între timp ocupaţia mea de bază s-a schimbat, nu mai sunt învăţător şi sunt primar.

Mi se pare absolut normal. Am spus de foarte, foarte multe ori că trebuie să iubim copiii. Ei reprezintă viitorul şi dacă nu facem nimic pentru ei la momentul la care trebuie, ratăm.

Mi-ar plăcea foarte mult să văd astfel de evenimente în toate localităţile din judeţ…

Cred că s-ar putea organiza, trebuie să existe determinare şi asta vă spun că nu numai din partea primarilor. Trebuie să existe o colaborare şi o conlucrare la nivelul fiecărei comune, la nivelul fiecărei Unităţi Administrativ Teritoriale, cum se foloseşte frecvent în ultima perioadă, între toate instituţiile.

Toate instituţiile cu responsabilităţi la nivel local trebuie să se implice. De unul singur nu poţi să faci. Şi aţi văzut alături de noi e şi directoarea şcolii, mai sunt şi câţiva profesori şi cadrele de la Centrul de zi pentru copii, există implicare din partea mai multor factori.

În ciuda greutăţilor cu care vă confruntaţi la nivel de administraţie vă faceţi timp şi pentru astfel de evenimente. Probabil că ele vă mai umplu golurile.

Da, umplu multe goluri şi produc multă satisfacţie după părerea mea. După astfel de activităţi parcă te simţi mai bine, parcă simţi într-adevăr că ai realizat ceva deosebit. Vorba lui Gabriel Şerban, când a văzut primii copii care veneau cu sacii cu PET-uri, era o fetiţă micuţă care avea doi saci zice „-Domnule, se ridică părul pe mine când văd aşa!”. Şi copiii au conştientizat, adică nu au venit că i-a obligat cineva. Mai ales o mogâldeaţă de copil să vină cu doi saci. Dar chiar realizează şi aici îmi pare tare bine că şcoala îşi face datoria, le explică şi copii au înţeles.

Stefan cel Mare 1

Stefan cel Mare 3

Stefan cel Mare 4

Stefan cel Mare 5

Stefan cel Mare 6

Stefan cel Mare 7

Stefan cel Mare 8

Două nave militare ale Flotilei Fluviale vor acosta în Portul Chiciu de Zilele Municipiului Călăraşi

nave militare

În anul Centenarului Marii Uniri, marinarii militari de la fluviu şi-au propus să vină mai aproape de locuitorii oraşelor riverane zonei de responsabilitate a Flotilei Fluviale. După porturile din Calafat, Turnu Măgurele, Olteniţa, Drobeta-Turnu Severin, Baziaş, Cernavodă, Galaţi, Tulcea, Sfântu Gheorghe şi Constanţa, navele militare fluviale vor acosta, în acest an, și la Călăraşi, cu prilejul Zilelor municipiului, la invitația Primăriei Municipiului Călărași.

Două nave militare ale Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, un monitor si o vedetă blindată, îşi vor deschide porţile în Portul Chiciu, sâmbătă 22 septembrie, în cadrul Zilelor Municipiului Călărași. Vizitarea navelor se va putea face în intervalul orar 10.00-18.00. Operatorul local de transport va pune la dispoziție curse din oră în oră, cu plecare de la Stația Orizont, începând cu 09.30, ultima cursă urmând să se realizeze la 17.30.

Vizitatorii sunt așteptaţi la bordul navelor militare, pentru a afla din specificul vieţii de marinar militar şi să descopere de ce navelor fluviale li se spune şi „arici”.

Flotila Fluvială este structura Forţelor Navale Române care asigură libertatea de navigaţie pe fluviul Dunărea, de la intrarea în ţară până la gurile de vărsare, cu braţele şi canalele adiacente, respectiv Delta Dunării şi zona lagunară.

BIROUL DE PRESĂ

Guvernul a aprobat achiziția a 1.200 de ambulanțe pentru serviciile județene SMURD

Guvernul a aprobat în şedinţa desfăşurată joia trecută proiectul HG privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor pentru îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în România prin achiziţia a peste 1200 de ambulanţe.

Astfel se vor achiziționa 242 ambulanțe de tip A, 375 ambulanțe de tip B4x2, 505 ambulanțe de tip B4x4 și 122 ambulanțe de tip C, în valoare totală de 476.857.000 lei, finanțarea proiectelor realizându-se din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, în limita sumelor anuale aprobate. Proiectele au fost depuse spre finanțare din fondurile Programului Operațional Regional (POR) 2014–2020 și au ca scop creșterea calității serviciilor medicale din faza prespitalicească.

“La acest moment, parcul de autospeciale atât pentru serviciile publice de ambulanță, cât și pentru SMURD este învechit. La nivelul Serviciilor de Ambulanță Județene, peste 1000 de ambulanțe au peste 500.000 de kilometri parcurși în regim de urgență, iar 450 dintre acestea au peste 600.000 de kilometri în condițiile în care durata optimă de exploatare este de 200.000-300.000 de kilometri. Zilnic peste 400 de autospeciale ale serviciilor județene și ale SMURD sunt scoase din stare de operativitate  din cauza defecțiunilor tehnice, iar în multe cazuri înlocuirea este lor este imposibil de realizat.” a declarat senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă.

Dosarele pentru decontarea a 250 de lei la achiziţionarea de către pensionarii cu venituri reduse a unei perechi de ochelari de vedere se pot depune începând de luni

Conform regulamentului, suma respectivă va fi achitată o singură dată unui beneficiar în termen de 45 de zile de la depunerea dosarului. Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti de minimum 5 ani; este pensionat în condiţiile legii şi are nivelul pensiei cumulate mai mic decât salariul minim net pe economie (1.162 lei); beneficiarul are cel puţin 50 de ani împliniţi; ochelarii sunt achiziţionaţi de la orice operator economic, începând cu 2 august, data intrării în vigoare a hotărârii CGMB nr. 382/2018; ochelarii sunt achiziţionaţi în baza unei recomandări de la medicul specialist, precizează PMB.

Tot de luni se pot depune dosarele pentru aparatele ortodontice destinate elevilor. Elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Capitală vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic. În situaţia în care un beneficiar are indicaţie pentru ambele arcade (inferioară şi superioară), acestuia i se vor deconta 1.500 de lei.

Perioada de derulare a proiectului va fi intervalul 17 septembrie 2018 - 17 septembrie 2019.

Free Joomla templates by Ltheme