Începe programul ”Investește în tine!”

Se termină etapa de dezbatere publică și intră în faza de aplicare efectivă  proiectul ” Investește în tine!”, prin care 25.000 de tineri pot lua credite fără dobândă și fără costuri, pentru dezvoltarea personală și profesională. “Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care sunt înscrisi într-o formă de învațământ,  vor putea solicita credite fără dobândă, de până la 40.000 de lei, pentru cheltuielile de educaţie, sănătate, cultură, sport. Durata creditului este de maximum zece ani – cu o perioadă de graţie de maximum cinci ani.” a precizat pentru www.arenamedia.ro senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă

Programul se adresează şi persoanele cu vârsta între 26 şi 55 de ani, care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională. Pentru ei limita de credit este de 35.000 lei. “Toți beneficiarii pot lua în plus  încă 20.000 de lei, dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului. Rata dobânzii pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor sunt suportate din bugetul statului cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului.” a mai adăugat parlamentarul călărăşean.

Programul ”Investește în tine!” susține integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi vizează creşterea ocupării cu 10 000 persoane în fiecare an. 

DSVSA Călăraşi / Crescătorii de porci au responsabilitatea de a identifica, în cel mai scurt timp, animalele bolnave şi de a notifica orice suspiciune de boală în gospodărie

DSVSA Călăraşi, prin serviciile de specialitate, a intervenit în regim de urgenţă de la suspicionarea cazurilor notificate de proprietari până la confirmarea bolii, exploataţiile fiind plasate sub supraveghere oficială și aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Judetean Călăraşi la fiecare caz confirmat  s-a reunit în regim de urgenţă în şedinţă extraordinară  şi a dispus, conform planului de măsuri de combatere, pentru a preveni răspândirea bolii, uciderea porcinelor din gopodăriile în care s-a confirmat pesta porcina africană şi ecarisarea cadavrelor.

Pesta porcină africană nu se transmite la om, însă omul poate fi un vector indirect al transmiterii bolii, acest virus având impact la nivel social din punct de vedere economic.

Crescătorii de porci au responsabilitatea de a identifica, în cel mai scurt timp, animalele bolnave şi de notifica orice suspiciune de boală în gospodărie.

 

În gospodăriile populaţiei, DSVSA Călăraşi recomandă crescătorilor de porci:

- de a aplica reguli minime de biosecuritate care nu implică costuri suplimentare: Intrarea în zona de creştere a porcilor se va face în haine şi încălţăminte special prevăzute în acest sens, folosite doar în interiorul curţii şi instalarea de dezinfectoare pietonale la intrarea în gospodărie şi adăpostul porcilor;

– examinarea zilnică a efectivelor de porci;

– informarea imediată a medicul veterinar cu privire la orice suspiciune de boală;

– nu se vor sacrifica, pentru consum, animalele bolnave sau cele care sunt în contact cu acestea;

- cadavrele vor fi menţinute în gospodărie până la sosirea medicului veterinar.

- se va limita accesul altor persoane sau vehicule în gopodărie, mai ales dacă este cunoscut că acestea vin în contact cu porci din alte crescătorii sau din zone în care evoluează pesta porcină africană.

 

Despăgubiri pentru gospodăriile afectate de PPA

În cazul în care deţinătorii de suine vor conlucra cu medicii veterinari de liberă practică din localitate şi cu autorităţile veterinare pentru prevenirea şi limitarea focarelor de infectie cu PPA, aceştia pot fi despăgubiţi pentru pierderile suferite conform HG 1214/ 2009, cu modificările ulterioare HG 484/2018.

 

Director Executiv,

Dr. Viorel Bucur

Guvernul a aprobat propunerea actului normativ de modificare a legislaţiei pentru funcţionarea Dosarului Electronic de Sănătate

În şedinţa de guvern de ieri Executivul a aprobat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a prevederilor acesteia cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 498/2018, referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate (DES).

Următorii paşi pe care trebuie să îi parcurgă acest act normativ pentru a intra în vigoare sunt adoptarea de către Parlamentul României şi promulgarea de către Preşedintele României. Apoi va deveni baza de funcţionare a DES.

Dezideratul CNAS este ca DES, alături de cardul de sănătate şi prescripţia electronică să faciliteze accesul asiguraţilor la cel mai complet pachet de servicii medicale, dar şi să crească eficienţa şi calitatea actului medical. DES are drept scop transformarea pacientului într-un factor activ al sistemului, protejării şi promovării propriei sănătăţi.

Utilizarea dosarului electronic de sănătate are drept scop prioritar creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul imediat la date şi informaţii medicale, precum şi furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, cu implicarea pacientului ca factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi prin completarea informaţiilor privind antecedentele personale, fiziologice şi patologice, regim de viaţă, precum şi prin vizualizarea datelor medicale proprii din dosarul său de sănătate.

Reamintim că proiectul reformulează articolele 30, alin. (2) şi (3) şi 280 alin. (2) din Legea 95/2006, introduce un nou titlu (XX), dedicat în exclusivitate DES şi abrogarea în consecinţă actualele Norme metodologice privind modalitatea de utilizare şi completare a dosarului electronic de sănătate al pacientului, cuprinse în HG 34/2015.

Proiectul urmăreşte reglementarea următoarelor principii, la nivelul legislaţiei primare:

- Sistemul DES este un serviciu public furnizat de CNAS, pentru toţi pacienţii care au obligaţia, potrivit prevederilor Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să se asigure în sistemul de asigurări sociale de sănătate precum pentru toţi furnizorii de servicii medicale, aflaţi sau nu într-o relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate.

- DES are drept scop creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul la date şi informaţii medicale, furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, precum şi transformarea pacientului într-un factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi;

- Sistemul DES este parte integrantă a platformei informatice din asigurările de sănătate, care se utilizează în mod obligatoriu la nivelul furnizorilor de servicii, autorizaţi în conformitate cu prevederile legale, prin medicii care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la aceşti furnizori, pentru toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor aferente întregii activităţi medicale;

- Sistemul DES poate face obiectul unor acorduri internaţionale în baza liberei circulaţii a persoanelor pe teritoriul unui stat membru al UE, SEE sau al Confederaţiei Elveţiene şi a asistenţei medicale transfrontaliere, cu respectarea principiului liberei circulaţii a datelor cu caracter personal în spaţiul comunitar şi, totodată, poate face obiectul interoperabilităţii cu registrele naţionale de sănătate.

Biroul de presă

Deputatul Sorin Vrăjitoru a avut, sâmbătă, un musafir neaşteptat

Deputatul Sorin Vrăjitoru a avut sâmbătă un musafir inedit. Într-o postare pe contul personal de facebook, parlamentarul social – democrat a scris că s-a trezit pe câmp, în toiul campaniei de recoltare a porumbului, chiar cu ministru Agriculturii, Petre Daea, aflat într-o vizită de lucru neanunţată prin judeţele din Bărăgan. “Vizită neaşteptată a Ministrului Agriculturii la Călăraşi. De Sfânta Maria, Petre Daea este în Bărăgan şi ia pulsul... culesului la porumb. Ca deputat al Comisiei de Agricultură din Parlament, dar şi călărăşean implicat în agricultura judetului, i-am dat ministrului, la faţa locului, informaţii noi despre toamna agricolă 2018, în Călăraşi.” a fost mesajul deputatului Sorin Vrăjitoru.

Vrajitoru si Daea 8 sept

Vrajitoru si Daea 8 sept 2

Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep luni, 10 septembrie

Cursurile noului an şcolar încep luni, 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 - 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie - 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie - 15 septembrie 2019). Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 - 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie - Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie - Ziua învățătorului, în măsura în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite ca zile nelucrătoare.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.

20 de focare de Pestă Porcină Africană, confirmate în judeţul Călăraşi

Prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, a anunţat, miercuri, pe contul personal de facebook că la aceasta dată în judeţul Călăraşi sunt confirmate 20 focare de Pestă Porcină Africană în 4 localităţi (Borcea - 8, Perişoru - 10, Constantin Brâncoveanu - 1 şi Călăraşi - 1).

Totodată există 10 suspiciuni cu probe în lucru.

“Respectaţi măsurile de biosecuritate prin instalarea la intrarea în gospodării de dezinfectoare pietonale cât şi celelalte măsuri transmise public. Depinde de fiecare în parte să menţinem virusul izolat.” se mai arată în mesajul respectiv.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.