Guvernul a stabilit ca data de 29 noiembrie să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Guvernul a stabilit vineri ca data de 29 noiembrie 2021 să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi, 30 noiembrie, şi miercuri, 1 decembrie, sunt zile libere nelucrătoare conform Codului Muncii, informează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

"Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese. De asemenea, la solicitarea justificată a conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice", se menţionează în comunicat.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanţelor se vor efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, care în data de 29 noiembrie 2021 au scadenţă la obligaţiile de plată aferente convenţiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadenţarelor de plată anexate acestora la convenţiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestei date.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021, potrivit planificărilor stabilite.

Sursa www.agerpres.ro

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călăraşi, a scăzut la 1,34

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 25.11.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 1,33 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 418 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 29 de cazuri noi de infectare.

În municipiul Călăraşi, rata de infectare cu Covid-19 a scăzut la 1,34 înregistrându-se 99 de cazuri confirmate.

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 2 la 1000 de locuitori sunt:

BELCIUGATELE - 3,92

FRĂSINET - 3,86

ALEXANDRU ODOBESCU - 3,40

CRIVĂȚ - 3,21

GRĂDIȘTEA - 3,03

LEHLIU - 2,79

ULMU - 2,50

VÂLCELELE - 2,48

DRAGALINA - 2,14

CHIRNOGI - 2,14

SOHATU - 2,10

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare25noiembrie

Două persoane aflate în pericol pe Dunăre, salvate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Operaţional Naval al Serviciului Teritorial al Poliţei de Frontieră Călăraşi au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate într-o barcă ce plutea în derivă pe fluviul Dunărea, ca urmare a unei defecţiuni la motor.

În data de 25.11.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţei de Frontieră Călăraşi - Biroului Operaţional Naval au fost sesizaţi telefonic de către colegi din cadrul P.T.F. Olteniţa, despre faptul că pe fluviul Dunărea, în zona km. 445 pluteşte în derivă o ambarcaţie de agrement cu două persoane la bord.

Acţionând cu operativitate pentru sprijinirea celor în cauză, poliţiştii de frontieră   s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţie rapidă, intervenind pentru aducerea celor două persoane de sex masculin, împreună cu ambarcaţiunea, în siguranţă la mal.     Bărbaţii, domiciliaţi în Bucureşti, au declarat că au ieşit la pescuit pe fluviul Dunărea, iar după un timp au constatat o defecţiune la motor. Observând că barca se deplasa în derivă şi neputând remedia defecţiunea, au solicitat sprijinul autorităţilor. Persoanele în cauză nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

M. Nuţu, despre posibilitatea majorării preţului la apă: Suntem în faza de evaluare a impactului cu energia electrică

Noul director general al SC Ecoaqua SA Călăraşi, Marcel Nuţu a vorbit joi despre posibilitatea majorării preţului la apă în contextul creşterii explozive a preţului la energie electrică. În acest moment, la bursă, preţul a ajuns la 1200 lei / MWh, ulrima achiziţie realizându-se pe un preţ de 583 lei / MWh, ceea ce înseamnă o creştere de 205%!

„Suntem în faza de evaluare a impactului cu energia electrică. Suntem pe bursă, să vedem cum achiziţionăm anul viitor energia pentru că ne-a expirat contractul în luna august şi n-am avut curajul să fac un contract pe 1 an de zile. Am luat cu 583 lei / MWh crezând că-i o imprudenţă. Acum suntem la 1200 lei / MWh şi nu există o anumită predictibilitate.

Noi sperăm să ţinem pasul, să vedem ce soluţii găsim. Mai sunt şi alte instrumente de redresare, să zic aşa. Panourile fotovoltaice, majorarea de capital... Sunt soluţii. Important e ca pe cât posibil să ţinem pasul şi să nu majorăm preţul.”, a declarat Marcel Nuţu.

Ultima majorare a preţului la apă potabilă şi a tarifului de canalizare – epurare a avut loc pe 6 iulie 2021. Adunarea Generală a Asociaţilor ADI Ecoaqua au decis ca noile valori, valabile pe întreaga arie deservită de Ecoaqua, să fie următoarele: 4,56 lei / mc (fără TVA) pentru apa potabilă, respectiv 3,82 lei / mc (fără TVA) pentru canalizare – epurare.

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călărași, a ajuns la 1,31

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 26.11.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 1,25 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 379 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 10 cazuri noi de infectare și au fost raportate 4 decese.

În municipiul Călărași, rata de infectare e în scădere ajungând la 1,31 (s-au înregistrat 97 de cazuri confirmate).

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 2 la 1000 de locuitori sunt:

FRĂSINET - 4,50

ALEXANDRU ODOBESCU - 3,40

LEHLIU - 3,19

BELCIUGATELE - 2,94

GRĂDIȘTEA - 2,81

CRIVĂȚ - 2,68

ULMU - 2,50

VÎLCELELE - 2,48

RADOVANU - 2,18

CHIRNOGI - 2,14

DRAGALINA - 2,14

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare26noiembrie

Donații pentru copiii și persoanele adulte cu dizabilități din centrele rezidențiale aflate în subordonarea DGASPC Călărași

Crucea Roșie Română – Filiala Călărași “nu se dezminte” și mai face o faptă bună de...pus în ramă. Astăzi, echipa de voluntari coordonată de Aura Giurcă, sufletul acestei “uzine” care produce fapte bune pe bandă rulantă, s-a oprit preț de câteva zeci de minute în curtea DGASPC Călărași, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, donând produse de îngrijire și igienă personală, dezinfectanți, îmbrăcăminte, dulciuri, sucuri, alte materiale copiilor și persoanelor adulte cu dizabilități din centrele rezidențiale aflate în subordonarea Direcției. “Acțiunea umanitară, derulată astăzi 24.11.2021, la sediul DGASPC Călărași s-a desfășurat cu implicarea directă a d-nei Aura Giurcă și a voluntarilor din cadrul filialei, având drept obiectiv oferirea cu titlu gratuit a unor produse de îngrijire și igienă personală, dezinfectanți, îmbrăcăminte, dulciuri, sucuri, alte materiale, toate produsele urmând a fi distribuite copiilor și persoanelor adulte cu dizabilități din centrele rezidențiale aflate în subordonarea DGASPC Călărași.

Donațiile oferite crează bucurie, încântare, satisfacție, în rândul beneficiarilor noștri, atât prin calitatea produselor oferite, cât și prin utilitatea lor. Transmitem, pe această cale, mii de mulțumiri d-nei director Aura Giurcă pentru toate gândurile și faptele frumoase, dar și pentru efortul depus constant în toate acțiunile umanitare pe care le desfășoară. Cu această acțiune, bucuria sărbătorilor de iarnă începe mai devreme pentru beneficiarii DGASPC Călărași!”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a DGASPC Călărași.

dgaspc2

dgaspc3

Free Joomla templates by Ltheme