65 de noi ocupații au fost introduse și alte 62 au fost eliminate din Clasificarea Ocupațiilor din România

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a emis vineri două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) și se simplifică procedura de actualizare periodică la cererea utilizatorilor, ce urmează a fi transmise la președintele Institutului Național de Statistică în vederea semnării. În urma acestui demers, au fost introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România 65 de noi ocupații, dintre care 45 la cererea utilizatorilor și 20 ca urmare a preluării unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor, care se regăsesc în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior.

Trei ocupații au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare și alte 2 au fost redenumite conform cerințelor actuale ale pieței muncii. 15 dintre ocupațiile nou introduse țin de domeniile IT și digitalizare. Pe de altă parte, au fost eliminate din Clasificarea Ocupațiilor din România 62 de ocupații care nu se mai practică. Acestea din urmă vor fi însă introduse într-o grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor.  

”România se dezvoltă, iar piața muncii trebuie să fie pregătită să facă față unei competiții internaționale. Prin introducerea unor meserii ale viitorului și trecerea ocupațiilor care nu se mai practică într-o grupă specială, reziduală, am făcut un prim pas pentru adaptarea forței de muncă la noile cerințe ale pieței. Este important, de asemenea, ca angajatorii să fie încurajați să se adreseze Ministerului Muncii pentru actualizarea permanentă a Clasificării Ocupațiilor din România, atunci când doresc introducerea unei noi ocupații cerute pe piață, redenumirea celor care există în COR sau eliminarea altora care nu se mai practică. Am flexibilizat mult procedura și am introdus noi termene, astfel încât cererile de actualizare a Clasificării Ocupațiilor din România să fie soluționate în maximum 20 de zile lucrătoare. Toate aceste modificări sunt utile și necesare pentru că, odată introdusă în COR o nouă ocupație, se vor putea organiza programe de formare și se vor putea standardiza calificările, astfel încât să existe forță de muncă calificată în ocupația cerută pe piața muncii”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii.

Clasificarea Ocupațiilor din România se actualizează trimestrial sau ori de câte ori se impune, iar procedura de actualizare a fost simplificată pentru a veni în întâmpinarea utilizatorilor - agenți economici, administrația publică centrală și locală, unități bugetare, indiferent de forma de proprietate, organizațiile patronale, sindicale, profesionale și politice, fundațiile, asociațiile, persoanele fizice și juridice - care solicită introducerea, eliminarea, redenumirea sau mutarea unei ocupații într-o altă grupă:

- S-a introdus fișa descriptivă a ocupației care va ajuta utilizatorul în completarea descrierii ocupației;

- Au fost eliminate memoriul justificativ, studiile și analizele necesare până acum pentru actualizarea la cerere;

- A fost realizat un model-tip al cererilor;

- În cazul noilor ocupații care necesită aviz pentru a fi introduse în COR, Ministerul Muncii este cel căruia îi revine sarcina depunerii cererii și obținerii avizului de la ministerul de resort sau, după caz, de la asociaţiile profesionale / aviz consultativ emis de comitetul sectorial aferent ramurii de activitate sau de către Asociația Națională a Comitetelor Sectoriale din România, fără a fi necesară implicarea utilizatorilor în această procedură. Termenul prevăzut pentru transmiterea cererii către ministerul de resort este de două zile lucrătoare, răspunsul urmând a fi primit în termen de 5 zile lucrătoare și comunicat apoi de către Ministerul Muncii către solicitant în termen de 10 zile lucrătoare;

- Dacă cererea de introducere a unei noi ocupații depusă de angajator se suprapune cu o ocupație existentă în Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor (ESCO), aceasta va fi preluată în COR fără a mai fi nevoie de avize suplimentare;

- Prin excepție, pentru introducerea în COR a unei profesii reglementate la nivel național, chiar dacă aceasta este inclusă în ESCO, va fi necesară obținerea avizului din partea ministerului de resort;

- A fost introdusă o nouă reglementare potrivit căreia, periodic, din 4 în 4 ani, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Institutul Național de Statistică, pe baza unor analize ale pieței muncii, elimină din COR ocupațiile care nu se mai practică pe piața muncii, prin ordin comun al acestor instituții;

- S-a reglementat posibilitatea ca MMPS să respingă cererile de introducere a ocupațiilor care contravin legii și bunelor moravuri;

- Cererile pentru actualizarea COR depuse de către utilizatori la Ministerul Muncii și Protecției Sociale vor fi soluționate în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării acestora.

Documentele necesare introducerii, modificării, eliminării sau radierii unei ocupații din COR pot fi depuse de către solicitant la Ministerul Muncii atât în format letric, cât și prin e-mail, fiind acceptată semnătura electronică calificată.                                  

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Anunț de mediu

Anunț de mediu

SC Heiko Agro Invest SRL, cu sediul social în Municipiul Călărași, Prelumgirea București, nr. 26, bloc I36, sc. 2, etaj 4, apt. 13, solicită autorizație de mediu pentru obiectivul C2 – Punct de lucru, amplasat în Municipiul Călărași, str. Rocadă, nr. 77, fosta Variantă Nord, nr. 4, zona Ceremac.

Pentru informații suplimentare, propuneri și contestații se va contacta APM Călărași, șos. Chiciu, nr. 2, telef. 0242315035 și fax nr. 0242311926, în termen de 10 zile de la data apariției anunțului.

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călăraşi, a ajuns la 3,1

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 18.11.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 2,52 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 762 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 19 de cazuri noi de infectare și au fost raportate 3 decese.

În municipiul Călăraşi, rata de infectare a a ajuns la 3,10 (229 de cazuri confirmate), în scădere faţă de ziua precedentă, când incidenţa a fost de 3,42 la mie (253 de cazuri confirmate)

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 4 la 1000 de locuitori sunt:

LUICA - 5,41

VLAD ȚEPEȘ - 4,69

LEHLIU 4,39

CHISELET - 4,16

VALEA ARGOVEI - 4,01

SOHATU - 3,77

FUNDULEA - 3,69

CHIRNOGI - 3,57

MUNICIPIUL OLTENIȚA - 3,46

BELCIUGATELE - 3,42

ALEXANDRU ODOBESCU - 3,40

LEHLIU - GARĂ - 3,26

JEGĂLIA 3,24

DRAGOȘ VODĂ - 3,22

FRĂSINET - 3,22

MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI - 3,10

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link:

https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare18noiembrie

ANSVSA | Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă de vară în judeţul Călăraşi

În luna octombrie 2021, a început un nou sezon epidemic al virusului HPAI produs de către păsările sălbatice migratoare.

Distribuţia detecţiilor HPAI în sezonul epidemic curent poate fi accesată la următorul link: https://ec.europa.eu/food/document/download/4638a13c-fe01-41f3-97c7-11db905d7323_en

DSVSA Călăraşi a fost notificată telefonic despre prezenţa în localitatea Postăvari, pe malul Lacului Postăvari, de pe raza fondului cinegetic 20 Frumuşani, comuna Frumuşani, a unui cadavru de lebădă. Un medic veterinar oficial s-a deplasat în regim de urgenţă şi a constatat prezenta unui cadavru lebădă, în vârstă de 10 luni, în putrefacţie, acesta fiind afluit către LSVSA Călăraşi.

Nu a fost constatată prezenţa altor cadavre de lebede şi/sau alte păsări sălbatice sau domestice.

Proba a fost trimisă pentru confirmarea/infirmarea diagnosticului la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA), Bucureşti. Astfel, în data de 16.11.2021 a fost confirmat şi în România de către IDSA prin Buletinul de analiză nr. 16381/16.11.2021 un caz de gripă aviară înalt patogenă (H5N1) pe raza fondului cinegetic 20 Frumuşani, în localitatea Postavari pe lângă Lacul Postavari, comuna Frumuşani, judeţul Călăraşi la o lebădă de vară.

Au fost impuse restricţiile preliminare şi măsurile de biosecuritate conform prevederilor Art. 7 şi urmează să se aplice măsurile la confirmare prevăzute la Secţiunea 2 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului, în ceea ce priveşte normele pentru prevenirea şi controlul anumitor boli listate.

În decursul anului 2021 (prima jumătate), au mai fost confirmate în România 8 cazuri de gripă aviară înalt patogenă de subtipul H5N5 la păsări sălbatice, în judeţele Constanţa şi Tulcea şi 8 focare de gripă aviară de gripă aviară înalt patogenă (1 focar de subtipul H5N5 şi 7 focare de subtipul H5N8) în judeţele Timiş şi Ilfov, Mureş, Harghita.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

Păsările sălbatice sunt gazde naturale şi rezervoare pentru toate tipurile de virusuri ale gripei aviare, aşa că joacă un rol major în evoluţia, întreţinerea şi răspândirea acestor virusuri.

Până la această dată nu a fost depistată prezenţa virusului influenţei aviare în exploataţii de păsări.

Carnea de păsăre şi ouăle, achiziţionate din unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, sunt sigure pentru consum.

Facem precizarea că, proprietarii de păsări afectaţi primesc despăgubiri financiare, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană în vigoare.

Pentru a preveni răspândirea acestei boli, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri:

- separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităţilor a raţelor şi gâştelor de alte păsări domestice;

- evitarea creşterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ţinute închise obligatoriu în spaţii de cazare special amenajate; atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea şi adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice;

- interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafaţă accesibile păsărilor sălbatice;

- evitarea intrarării mai multor persoane, în zona de exploatare a păsărilor domestice, mişcările limitându-se la o singiură persoană (proprietarul exploataţiei);

- prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare şi alte animale de companie;

- aplicarea unor măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecţii prin folosirea unei încălţăminte diferită în spaţiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenjat pentru dezinfecţia încălţămintei;

- prevenirea oricărui contact direct şi indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă şi păsările domestice şi alte păsări, în special raţele şi gâştele. Astfel, va trebui limitat pe cât posibil accesul tuturor păsărilor domestice şi păsărilor sălbatice captive la luciuri de apă, lacuri, bălţi, râuri şi orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală.

- toate cazurile de îmbolnăvire sau mortalitate la păsările din orice specie sau la mamifere din curtea proprie, vor fi anunţate, fără întarziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit;

- toate cadavrele de păsări şi mamifere, descoperite în locuri publice, se anunţă, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit sau la DSVSA judeţeană;

- să nu pună mâna neprotejată cu mănuşă, pe cadavrele de pasăre sau păsări bolnave;

- să respecte indicaţiile medicului uman de familie şi ale medicului veterinar de liberă practică împuternicit.

Situaţia epidemiologică din România, în contextul influenţei aviare, este monitorizată permanent de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi structurile subordonate de la nivel local, pentru limitarea extinderii şi eradicarea bolii.

Serviciul Comunicare şi Logistică Documentară

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călărași, a scăzut la 2,62

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 19.11.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 2,27 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 686 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 16 de cazuri noi de infectare și au fost raportate 2 decese.

În municipiul Călărași, rata de infectare a scăzut la 2,62 (194 de cazuri confirmate), după ce în ziua precedentă incidența era de 3,10 la mia de locuitori (229 de cazuri confirmate)

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 3 la 1000 de locuitori sunt:

FRĂSINET - 5,14

LUICA - 4,92

VLAD ȚEPEȘ - 4,17

LEHLIU 3,99

CHISELET - 3,84

ALEXANDRU ODOBESCU - 3,78

SOHATU - 3,77

FUNDULEA - 3,69

BELCIUGATELE - 3,42

GRĂDIȘTEA - 3,23

MUNICIPIUL OLTENIȚA - 3,05

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare19nov

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călăraşi, a ajuns la 3,42

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 17.11.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 2,73 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 827 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 28 de cazuri noi de infectare.

În municipiul Călăraşi, rata de infectare a ajuns la 3,42 (253 de cazuti confirmate), în scădere faţă de ziua precedentă când incidenţa a fost de 3,68 la mia de locuitori (272 de cazuri confirmate)

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 3 la 1000 de locuitori sunt:

LUICA - 6,39

VLAD ȚEPEȘ - 5,22

BELCIUGATELE - 4,89

FRĂSINET - 4,50

CHISELET - 4,16

VALEA ARGOVEI - 4,01

CHIRNOGI - 4,00

LEHLIU - GARĂ - 3,88

SOHATU - 3,77

FUNDULEA - 3,69

LEHLIU 3,59

JEGĂLIA 3,49

MUNICIPIUL OLTENIȚA - 3,42

MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI - 3,42

ALEXANDRU ODOBESCU - 3,40

DRAGOȘ VODĂ - 3,22

GRĂDIȘTEA - 3,02

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link:

https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare17nov

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.