Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” Sâmbătă, 25 martie 2017

marsulpt vÎn perioada 1–31 martie 2017, în numeroase orașe și localități din România și Republica Moldova se va desfășura Luna pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, organizat sâmbătă, 25 martie 2017.

Marșul pentru viață este la a VII-a ediție națională. Tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” oferă posibilitatea dezbaterii necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.
La nivel național, aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații și instituții pro-viață locale.
Prin Marşul pentru viaţă promovăm conştientizarea societăţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea, precum şi proclamarea familiei creştine tradiţionale ca o moştenire sfântă primită de la străbunii noştri.

Iată câteva aspecte care motivează tema aleasă pentru acest an.
România ocupă locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.832.650 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, față de o populație de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.
În condițiile în care civilizația tradițională și spiritualitatea românească nu au valorizat avortul, numărul uriaș de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină și existenței unei mentalități publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada și în ideologia comunistă.

De aceea, este folositoare implicarea tuturor pentru ca la acest Marş pentru viaţă să participe şi copii, suflete nevinovate şi pline de viaţă şi de dorinţa de a creşte şi de a-şi întemeia la rândul lor familii. Este important ca încă de mici, prin intermediul educaţiei parentale, şcolare şi religioase copiii să conştientizeze că viaţa este un dar primit de la Dumnezeu.
În goana omului contemporan pentru căutarea fericirii, în special trupeşte, cu orice preţ, se uită că omul este în primul rând o fiinţă ce trebuie să îşi asume responsabilitatea propriilor acţiuni. Suprimarea vieţii fătului nenăscut nu este o simplă procedură chirurgicală, o înlăturare a unei tumori, ci întreruperea unui ciclu de dezvoltare natural, conform legilor biologice, sădite de Dumnezeu în Creaţia Sa.
De aceea, credem, dincolo de permisivitatea legislativă, creştinii şi nu numai trebuie să militeze pentru Viaţă şi bucuriile acesteia.
Aşadar, în lumina celor spuse, vă invităm să ne însoţiţi în demersul nostru nobil.
Mulţumindu-vă anticipat, vă aşteptăm să vă alăturaţi nouă în data de 25 martie 2017, în ziua Buneivestiri, la ora 15.00, în Municipiul Călărași.

ORGANIZARE:

- Marșul se va desfășura pe ruta Strada Nicolae Titulescu (intersecția cu Liceul Agricol) - strada București până la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Volna;
- Pe tot parcursul marșului siguranța participanților va fi asigurată de poliția rutieră, jandarmerie și poliția locală;
- După ce s-a ajuns la biserică, va urma un program cultural ce va include: trupa de teatru Giganții, coordonați de către doamna preoteasă Comănescu Niculina, va interpreta piesa de teatru ,,Inima Mamei” ;
- Atelier de desene pe asfalt pentru copii - ,,Desenează pe asfalt bucuria pentru viață”;
- Diferite jocuri interactive.

Biroul de Presă
al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

ECOAQUA SA va organiza conferinţa cu tema “Apa – miraculoasa bogăţie”

ECOAQUA S.A. Călăraşi, în calitate de operator regional al serviciilor de alimentare cu apă si canalizare în judeţele Călărasi şi Ialomiţa, în parteneriat cu A.D.I. ECOAQUA, va organiza o conferinţă cu ocazia Zilei mondiale a apei.

Evenimentul va avea tema “Apa – miraculoasa bogăţie”, în contextul în care în perioada 13 – 23 martie 2017, ECOAQUA Călăraşi organizează diferite activităţi cu tineri şi copii privind teme actuale legate de criza apei la nivel global. Conferinţa face parte dintr-o serie de evenimente similare ce au loc în perioada 22 – 23 martie 2017 în Călăraşi, Urziceni, Lehliu-Gară şi Olteniţa.

Conferinţa va avea în vedere şi prezentarea aspectelor generale privind Programul Operaţional Infrastructură Mare şi a obiectivelor viitoarelor proiecte de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi canalizare în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. De asemenea, evenimentul va include şi inaugurarea Centrului ECOAQUA de Informare şi Relaţii cu Publicul al ECOAQUA din Str. Nicolae Titulescu, bloc. D2, parter, Călăraşi, precum şi vizite tematice în cadrul staţiei de tratare şi a staţiei de epurare a apelor uzate Călăraşi.

Conferinţa va avea loc în data de 22 martie 2017, la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi (sala de sedinţe) din Str. 1 Decembrie 1918, începând cu ora 10.00

Pompierii militari au organizat mai multe activități dedicate aniversării a 87 de ani de la înființarea Protecției Civile în România

ispuzp3Specialiști din cadrul Inspecției de Prevenire au amplasat puncte mobile de informare în cele două municipii și au distribuit cetățenilor materiale de informare și educație preventivă.

În toate cele şapte subunităţi ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi au fost organizate cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România expoziţii cu cele mai noi autospeciale și echipamente din dotarea pompierilor militari.

În data 28 februarie, la reşedinţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost organizată „Ziua Porţilor deschise”, manifestare prilejuită de sărbătorirea a 87 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România.
Cu acest prilej, al sărbătoririi Zilei Protecţiei Civile, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al județului Călărași au desfășurat mai multe activităţi cu tematică specifică privind popularizarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.
În acest sens, specialiști din cadrul Inspecției de Prevenire au amplasat puncte mobile de informare preventivă în locurile cu mari aglomerări de persoane din municipiile Călăraşi şi Olteniţa și au distribuit cetățenilor materiale de informare și educație preventivă.
Totodată, cei care au fost oaspeţii pompierilor călărăşeni pe 28 februarie 2017, au avut ocazia să afle informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă cum ar fi: cutremurul, inundaţiile sau descoperirea elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflictelor militare.

În cadrul sedinței festive au fost prezentate mesaje transmise de către Ministrul Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență şi Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi s-au acordat recompense acelor cadre militare, care s-au evidenţiat în activitatea profesională şi au obţinut rezultate deosebite, s-au acordat diplome și premii pompierilor care au obținut locuri fruntașe la competițiile sportive dedicate Zilei Prorecției Civile din România.

isu zp1Cu acelaşi prilej au fost acordate de către domnul colonel Diaconu Lucian - inspector şef al I.S.U. Călăraşi diplome de merit pentru patru cetăţeni ai comunei Unirea, care nu au ezitat să sprijine eforturile pompierilor militari în misiunile lor de într-ajutorare a echipajelor blocate în podul de gheaţă, pe braţul Bala, la km 9, aproape de gura Dunării.

Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au desfăşurat în toate cele șapte subunităţi ale inspectoratului activităţi cu tematică specifică pentru popularizarea evenimentului şi au prezentat publicului toate echipamentele și tehnica de intervenție.

 

isu zp2isuzp4isuzp5isuzp6isuzp7isu zp8

I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi organizează „Ziua Porţilor Deschise”

Marţi, în data de 28 februarie
Pompierii militari călărășeni desfășoară o serie de activități dedicate aniversării a 87 de ani de la înființarea Protecției Civile în România.

I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi organizează „Ziua Porţilor Deschise” cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România, invitații pompierilor având ocazia să vadă cele mai noi autospeciale și echipamente din dotare

În data 28 februarie, începând cu orele 11.00, la reşedinţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi va fi organizată „Ziua Porţilor deschise”, manifestare prilejuită de sărbătorirea a 87 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România.
Cu acest prilej, al sărbătoririi Zilei Protecţiei Civile, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al județului Călărași desfășoară mai multe activităţi cu tematică specifică privind popularizarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, reducerea lor, precum şi la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.
În acest sens, specialiști din cadrul Inspecției de Prevenire vor amplasa puncte mobile de informare preventivă în locurile cu mari aglomerări de persoane și vor distribui cetățenilor materiale de informare și educație preventivă.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași vor desfășura o serie de exerciții demonstrative specifice armei protecției civile, simulări de salvare persoane din diferite medii, simulări intervenții în medii contaminate, simulari de intervenții pirotehnice și multe altele.
Totodată, cei care vor fi oaspeţii pompierilor cu această ocazie, vor avea ocazia să afle informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă: cutremur, inundaţii sau descoperirea elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflictelor militare.
În cadrul sedinței festive vor fi prezentate mesaje transmise de către Premierul României, Ministrul Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență şi Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi se vor acorda recompense acelor cadre militare, care s-au evidenţiat în activitatea profesională şi au obţinut rezultate deosebite, se vor acorda diplome și premii pompierilor care au obținut locuri fruntașe la competițiile sportive dedicate Zilei Prorecției Civile din România.
Cu acest prilej, al sărbătoririi Zilei Protecţiei Civile, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi vor desfăşura în toate cele șapte subunităţi ale inspectoratului activităţi cu tematică specifică pentru popularizarea evenimentului şi vor prezenta publicului echipamentele și tehnica de intervenție.

Scurt istoric al zilei de 28 februarie - “Ziua Protecţiei Civile din România”
Protecţia Civilă în România a luat naştere în anul 1930, odată cu semnarea Înaltului Decret Regal nr. 468, prin care se aproba Regulamentul Apărării Pasive, şi se înfiinţau astfel primele structuri cu atribuţii de apărare civilă din România.
Structurile nou înfiinţate aveau ca scop limitarea efectelor „bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”.
Prin prevederile sale detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă. Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile.
Cu puţin timp înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, se înfiinţează Comitetul de Coordonare al Apărării Pasive, care funcţiona pe lângă Ministerul Aerului şi Marinei.
După o perioadă destul de frământată prin care trece Protecţia Civilă în perioada comunistă, când trece printr-o serie de transformări, revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţii perfecţionării activităţii pe linie de Apărare Civilă, aşa cum era denumită din anul 1978, înscriindu-se în procesul de democratizare iniţiat de acest act istoric.
Astfel, România a ratificat prin Decretul nr. 224 din 11 mai 1990 Protocoalele adiţionale I şi II la „Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate”, iar în perioada următoare au fost încheiate o serie de protocoale sau acorduri de cooperare, în mod deosebit cu ţările vecine.
În Legea apărării naţionale nr. 45 / 01.07.1994 apare în mod oficial denumirea „protecţia civilă”.
În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în 8 noiembrie 2004 a fost promulgată noua Lege a Protecţiei Civile (nr. 481/2004). Acest nou act normativ se încadrează în exigenţele actelor normative internaţionale.
Protecţia civilă s-a afirmat ca entitate distinctă sub diferite denumiri şi a funcţionat, prin alternanţă, în structura Ministerului de Interne, Ministerului de Război, Ministerului Aerului şi Marinei şi Ministerului Apărării Naţionale.
Din ianuarie 2001, Protecţia Civilă a revenit în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar din 15 decembrie 2004 s-a unificat cu pompierii, sub noua titulatură de structuri specializate pentru intervenţia în „situaţii de urgenţă” (denumirea oficilaă actuală “Inspectorat pentru Situaţii de Urgenţă”).
De-a lungul anilor, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a făcut parte, Protecţia Civilă din România a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai intereselor naţionale, îndeplinind rolul profund umanitar pentru care a fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice.
Organismele militare şi civile ale protecţiei civile - aflate într-un profund proces de reformă, de modernizare şi organizare - şi-au dus la bun sfârşit, cu devotament şi profesionalism, atribuţiile ce le revin atât în acţiunile de intervenţie reală pentru combaterea efectelor inundaţiilor, a alunecărilor de teren, a înzăpezirilor sau accidentelor rutiere, cât şi cu prilejul aplicaţiilor, a exerciţiilor de alarmare publică şi a intervenţiilor în numeroase zone de risc.

Călăraşi / ITM şi ISJ, parteneriat privind colaborarea în cadrul proiectului „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă”

Datele statistice analizate periodic de Inspecţia Muncii au evidenţiat faptul că tinerii români sunt din ce mai doritori să se angajeze imediat după împlinirea vârstei de 16 ani şi chiar mai devreme. Cei mai mulţi prestează munci sezoniere în timpul vacanţelor de vară. Ei sunt tentaţi să lucreze fără forme legale şi să accepte munci nepotrivite cu imaturitatea lor fizică şi mentală. Sunt relativ frecvent victime ale accidentelor de muncă deoarece tinereţea îi îndeamnă să practice meserii riscante sau solicitante din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, iar tinerii sunt insuficient pregătiţi şi instruiţi cu privire la riscurile profesionale şi la mijloacele de protecţie.

În conformitate cu statisticile europene, rata accidentelor de muncă în cazul lucrătorilor tineri, cu vîrste cuprinse între 18 şi 24 de ani, este cu 50% mai mare decât la orice altă grupă de vârstă a lucrătorilor. Fiind nou veniţi în câmpul muncii, este posibil ca tinerilor să le lipsească experienţa şi, adesea, maturitatea fizică şi psihologică. Este posibil ca ei să nu acorde importanţa cuvenită riscurilor cu care se confruntă. Există şi alţi factori care îi expun pe tineri unor riscuri mai mari, precum:

    Nivelul insuficient de competenţe şi de formare;

    Necunoaşterea drepturilor proprii şi a obligaţiilor angajatorului;

    Insuficienta încredere pentru a semnala eventualele probleme;

    Nerecunoaşterea de către angajatori a protecţiei suplimentare de care au nevoie lucrătorii tineri.

Strategia Comunitară în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2013-2017 a pus accentul pe nevoia de „educare şi creştere a conştientizării din stadii timpurii” şi, de asemenea, sublinia faptul că educaţia şi cultura de prevenire a riscurilor sunt factori cheie pentru îmbunătăţirea calităţii muncii. Strategia recunoştea vulnerabilitatea tinerilor lucrători şi, prin urmare, necesitatea de a se acorda atenţie nevoilor lor de conştientizare a riscurilor profesionale şi de cunoaştere a dreptului lor la locuri de muncă sigure şi sănătoase, anterior intrării pe piaţa muncii.

De asemenea, propunerea referitoare la priorităţile Strategiei europene de securitate şi sănătate în muncă pentru perioada 2013 – 2020 susţine, printre altele, că:

    interesele securităţii şi sănătăţii în muncă sunt mai bine servite dacă sunt tratate ca element dominant al politicilor din alte domenii, cum ar fi educaţia;

    cheia progresului este competenţa tuturor celor care participă la asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, în primul rând angajatori şi lucrători.        

Având în vedere cele prezentate, s-a considerat necesară reluarea proiectului „Valenţele culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” care urmăreşte pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă, cu privire la riscurile profesionale şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor.

Obiectivele urmărite sunt:

    educarea tinerei generaţii încă de pe băncile şcolii cu privire la importnţa unui mediu de muncă sănătos şi sigur;

    crearea unei culturi de prevenire a riscurilor profesionale în vederea intrării pe piaţa muncii.

Acesta este motivul pentru care ITM Călăraşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi au încheiat un Protocol de Parteneriat privind colaborarea în cadrul proiectului „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” plecând de la practicile comunitare ce subliniază că educaţia şi cultura de prevenire a riscurilor sunt factori cheie pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii muncii.

Au fost stabilite unităţile şcolare participante la prezentarea proiectului în număr de 14,toate din filiera tehnologică cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului, s-a realizat selectarea profesorilor participanţi şi s-au stabilit modalităţilor de colaborare între inspectorii de muncă nominalizaţi şi cadrele didactice.

În data de 16.02.2017, ora 10:30,în sala de şedinţe de la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Călăraşi, a avut loc prezentarea proiectului ”Valenţe culturale-2017” de către cei doi inspectori de muncă celor 14 cadre didactice participante, urmată de completarea chestionarelor de opinie la sfârşitul instruirii.

Concursul judeţean „Ştiu şi aplic-Securitate şi sănătate în muncă se dobândeşte de pe băncile şcolii”se organizează pentru a şaptea oară în judeţul Călăraşi,acesta se va desfăşura astfel:

-      în perioada 10-14 aprilie 2017-etapa judeţeană;

-      în perioada 26.05-28.052017-etapa naţională la Colegiul Tehnic”GHEORGHE ASACHI” IAŞI.

               

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.