Grădiştea / Troiţa din Cuneşti, lucrare a sculptorului local Dan Chiriac

troita 1Sâmbătă dimineaţă a avut loc în satul Cuneşti, în faţa şcolii din localitate, sfinţirea unei troiţe, lucrare a unui sculptor local, Dan Chiriac. Proiectul a prins contur graţie eforturilor depuse de primarul Constantin Corbu şi de o serie de oameni de afaceri locali. “Troiţa a fost realizată de un sculptor din satul Cuneşti, Dan Chiriac. El s-a ocupat să meargă în zona Jiului să aducă şi stejarul. Au contribuit prin contracte de sponsorizare SC Grasica- prin domnul inginer Gheorghe Dragoman, Trans Liberta Internaţional- prin domnul Baciu Alexandru, Agrirom IAS Grădiştea- prin domnul Dumitru şi alţi sponsori mai mici. Amenajarea zonei a fost realizată de către SC Satul Nou, societatea care administrează domeniul public şi privat al comunei.” a declarat primarul Corbu care a adăugat “Această lucrare pentru mine are semnificaţia credinţei, a ortodoxismului şi a întoarcerii oamenilor către respect văzând astfel de simboluri ale creştinătăţii şi ale ortodoxismului.”.

troita 2troita 3troita 4troita 5troita 6troita 7troita 8troita 9troita 10

Călăraşi / Duminică va avea loc oficierea slujbei de sfinţire a Capelei Sfântul Lazăr

Capela Sfantul LazarÎn anul 2011, în cimitirul Sfântul Lazăr din municipiul Călărași, se punea piatra de temelie a Capelei ”Sfântul Lazăr”, edificiu ridicat și cu ajutorul Primăriei și Consiliului Local Călărași.

Duminică, 14 mai 2017, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, începând cu ora 8:00, va avea loc slujba de sfințire a lucrărilor exterioare și de întocmire a Sfintei Mese ale Capelei „Sfântul Lazăr”, important moment ce marchează Anul aniversar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ,,2017 - Sfânta Liturghie, Izvor de Iubire și Libertate în Lumea Contemporană”.

După târnosirea (sfințirea) capelei, Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească.

La acest moment duhovnicesc, toți credincioșii, copii, tineri, vârstnici, femei și bărbați, vor avea posibilitatea de a trece prin Sfântul Altar.

De asemenea, sunt așteptați să participe la acest eveniment reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.

BIROUL DE PRESĂ

Locotenent-colonelul Păduraru Adrian Iulian, împuternicit pentru a ocupa funcţia de Inspector Şef al I.S.U. Călăraşi

predare isuMiercuri, 3 mai 2017, în cadrul unei şedinţe festive, desfăşurată în sala de conferinţe a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi s-a făcut schimbul de ştafetă între colonelul Diaconu Lucian, care după o lungă carieră militară se retrage la pensie şi locotenent-colonelul Păduraru Adrian Iulian, care a fost împuternicit pentru a ocupa funcţia de Inspector Şef al I.S.U. Călăraşi.
Astfel începând cu data de 2 mai, noua conducere a ISU Călăraşi este următoarea: (Î) Inspector Şef al I.S.U. Călăraşi – Lt. colonel. Păduraru Adrian
(Î) Prim Adjunct al Inspectorului Şef – Maior Câmpeanu Iulian
(Î)Adjunct al Inspectorului Şef – Lt. colonel Ruşcăreanu Ionel

predare isu 2predare isu 3predare isu 4

A început a cincea ediție a competiției naționale de educație financiară Bani pentru școala ta!

A cincea ediție a competiției naționale de educație financiară Bani pentru școala ta™ aduce din nou finanțări de până la 10.000 de euro pentru liceele din România.

Elevii de liceu cu vârste peste 15 ani, dar și absolvenți, profesori, părinți și alți susținători ai unităților de învățământ pot câștiga pentru școlile lor finanțări de până la 10.000 de euro, dacă urmează, în perioada 24 aprilie-28 mai 2017, trainingul online gratuit de educație financiară – modulele BaniIQ™ și Banii pe net™ – disponibil pe site-ul competiției: www.banipentruscoalata.ro.

Fiecare liceu este înregistrat automat în competiție odată cu înscrierea elevilor și susținătorilor săi în training și acumulează EUROpuncte pentru fiecare persoană care urmează modulele online și completează testul de verificare a cunoștințelor. Săptămânal, pe site-ul www.banipentruscoalata.ro va fi anunțat clasamentul intermediar al liceelor susținute în competiție.

Instituția de învățământ cu cel mai mare număr de susținători va beneficia de un premiu constând într-o sumă în euro egală cu numărul acestora, în limita a 10.000 de euro. De asemenea, vor primi premii și primele trei școli care vor atrage primii 1.000 susținători fiecare. Premiile vor fi folosite exclusiv pentru modernizarea școlilor, dotarea laboratoarelor, a claselor, achiziția de echipamente sau de resurse educaționale. Validarea instituțiilor de învățământ câștigătoare va avea loc în perioada 29-31 mai 2017.

Competiția Bani pentru școala ta™ este organizată de Junior Achievement (JA) România și face parte din programul național de educație financiară JA constând în modulele blended learning BaniIQ™ și Banii pe net™, ce au ca scop formarea abilităților de a administra eficient resursele financiare și de a lua decizii responsabile. Programul este susținut de Visa și de băncile partenere.

În ediția precedentă, peste 50.000 de elevi, profesori, părinți și alți membri ai comunităților locale au participat la această competiție și au avut acces la informații esențiale despre bugetul personal, venituri, cheltuieli, investiții și relația cu banca, dar și despre eCommerce, drepturile celor care cumpără online, securitatea în mediul online, taxe și impozite.

Mai multe informații despre competiție, traininguri, premiu și regulament de participare găsiți pe www.banipentruscoalata.ro.

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 280.000 de elevi din 1.600 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri. Mai multe informații pe site-ul www.jaromania.org.

Persoană de contact

Dorin Călin

National Operations Manager, Junior Achievement România

Telefon: 0730 330 883; E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

http://www.jaromania.org

NOU!!! S-a deschis Centrul de informare şi relaţii cu publicul ECOAQUA

În data de 22.03.2017 în cadrul manifestărilororganizate de Ziua Mondiaă a Apei, ECOAQUA SA Călăraşi a deschis în Municipiul Călăraşi, str N Titulescu, Bloc D2 Scara 2, Parter, CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL. Telefon: 0342 404 023

într-un spatiu amenajat specific asigurării unei informări şi acordării de relaţii profesionale privind activitatea operatorului regional de apă şi canalizare, ECOAQUA SA este hotărâtă a veni mai aproape de clientii sai, pentru ale oferi detalii privind modalitatea de facturare in condominiu, continutul contractului de furnizare , preluarea unor sesizari si sugestii privind imbunatatirea activitatii.

Prin infiintarea acestui Centru, dorim a face primul pas catre o imbunatatire a comunicarii cu clientii nostri si a le aduce la cunostinta intentiile noastre si de a le afla parerea lor , in privinta investitiilor viitoare de extindere si modernizare a sistemelor de apa si canalizare, pentru cresterea calitatii serviciilor prestate de compania noastra.

De asemenea in spatial afferent acestui centru s-a relocat casieria “5Calarasi” din str Prel Bucuresti Bloc C17 scara 1 Parter, care a fost inchisa.

Va steptam asadar de la ora 10.00 la 17.30 zilnic de LUNI pana VINERI in aceasta locatie unde puteti beneficia de urmatoarele servicii:

1.Incasare in numerar si cu cardul bancar (comision zero lei) a facturilor de prestari servicii de apa si canalizare

2.Informatii privind evidenta in Fisa Clientului a facturilor emise, platilor si indexelor facturate, cat si a soldului datoriei restante la zi

3.Explicatii privind cadrul legal al desfasurarii activitatii noastre in general si detalii privind legislatia la zi a facturarii consumului de apa in condominiu (scari de bloc)

4.Preluare sesizari si reclamatii privind facturarea serviciilor noastre, a avariilor sau privind calitatea apei distribuite

5. Informare privind investitiiile ce urmeaza a le promova ECOAQUA SA atat din fonduri proprii , cat si prin programele Uniunii Europene, privind infrastructura de apa si canalizare din judetele Calarasi si Ialomita

6.Depunere de cereri privind verificari programate in condominii (scari de bloc), de verificare si depistare pierderi de apa in instalatia interioara a utilizatorului

7.Asigurarea consultantei privind actele necesare si etapele realizarii unui bransament de apa si/sau racord de canalizare

8.Asigurarea consultantei privind actele necesare si etapele obtinerii avizelor eliberate de operatorul ECOAQUA SA

Prin activitatea desfasurata in cadrul acestui centru, ECOAQUA SA Calarasi garanteaza:

  • Comunicare usoara si eficienta
  • Informatii certe si in timp real
  • Gestionare rapida a problemelor clientilor
  • Incredere mai mare a clientilor in relatia cu compania ECOAQUA SA

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.