Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în județul Călărași

Caravana de testări medicale gratuite în mediul rural „Nu am făcut destul” ajunge în județul Călărași

În perioada august – octombrie, peste o mie de persoane din mediul rural beneficiază de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Analize de sânge (hemogramă și PSA pentru prostată), de urină (pentru cancerul renal), ecografii mamare (și trimitere la mamografii unde există suspiciuni de cancer mamar), dermatoscopii (o metodă modernă și rapidă, neinvazivă, de examinare a pielii, utilă în diagnosticul a numeroase afecțiuni dermatologice), EKG, indice de masă corporală, teste instant de glicemie și colesterol, evaluare pentru riscul de cancer pulmonar și boli cardiovasculare, teste de anticorpi COVID făcute de medici specialiști, medici rezidenți și studenți la Medicină din București și Craiova.

Caravana este la a opta ediție și anul acesta ajunge în 12 localități din 6 județe: Călărași, Brăila, Tulcea, Teleorman, Constanța și Buzău. Având în vedere situația epidemiologică generată de coronavirus, testările se fac doar pe bază de programare. Locul și orele pentru testări vor fi afișate la primărie și în alte puncte importante din fiecare sat.

Calendarul este:

11 septembrie – jud. Călărași, comuna Văsilați

12 septembrie – jud. Călărași, comuna Grădiștea

„Pentru foarte mulți locuitori din mediul rural, spitalele sunt inaccesibile din punct de vedere al distanței. Dată fiind pandemia, caravana noastră este cu atât mai utilă.” spune Cezar Irimia, președinte FABC.

O componentă foarte importantă a campaniei, pe lângă testări, o reprezintă informarea și educarea pacienților. De aceea, în spațiile de investigații vor exista pliante și afișe cu informații despre cancerul de sân, cancerul de prostată, cancerul ovarian și melanom (o formă de cancer de piele), dar și despre importanța efectuării analizelor anuale de sânge.

Accesul în spațiul testărilor se va face numai în urma unui triaj. Toate persoanele prezente (medici, pacienți, organizatori) vor respecta măsurile de protecție: păstrarea distanței corespunzătoare, purtarea măștii și folosirea dezinfectantului pus la dispoziție de organizatori. În plus, atât și medicii, cât și organizatorii sunt fie vaccinați, fie testați Covid-19.

În cele șapte ediții precedente, caravana a ajuns în 35 de județe din țară, au fost testate peste 7000 de persoane din mediul rural cu implicarea a peste 500 de medici, asistente și studenți voluntari și au fost diagnosticate 5 paciente cu cancer mamar.

România este în continuare una dintre ultimele două țări din Europa care nu au program național de screening pentru cancerul mamar. De aceea, organizatorii își doresc să tragă un semnal de alarmă în fața autorităților și să ofere acces la servicii medicale și la diagnostic în această perioadă dificilă.

Caravana „Nu am făcut destul„ este organizată de FABC și APCR și este susținută Janssen, Pfizer, Roche, Servier, Merck, Synevo, Novartis, Bristol Myers Squibb, Sanofi, Farmaciile Alphega, AstraZeneca.

Parteneri medicali: Caravana cu medici, Medist Imaging&POC, Împreună pentru sănătatea rurală și ASMTMC, Clinica EXMED.

Parteneri media: Digi FM, Avantaje, Click Sănătate, Radio Trinitas, Dobrogea TV, www.infoest.ro

Mai multe detalii despre campanie și programul la zi al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro/

2.668 de posturi scoase la concurs în şcolile postliceale ale MAI

2.668 de posturi scoase la concurs în şcolile postliceale ale MAI

În perioada 2 septembrie - 3 noiembrie 2021, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 6 unităţi de învăţământ preuniversitar ale Ministerului Afacerilor Interne: Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" - Câmpina, Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" - Cluj-Napoca, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" - Oradea, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" - Drăgăşani, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" - Fălticeni, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" - Boldeşti.

Numărul de locuri, defalcat pe specializări, este următorul: 1.592 pentru agenţi de poliţie, 225 pentru agenţi de poliţie de frontieră, 551 de locuri pentru subofiţeri de jandarmi, 275 pentru subofiţeri de pompieri şi protecţie civilă şi 25 de locuri pentru specializarea maistru militar auto.

Cererile tip de înscriere se transmit exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare (1), în perioada 2-14 septembrie 2021, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Unităţile de recrutare vor posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se vor transmite aceste cereri. Candidaţii se pot înscrie la o singură şcoală postliceală.

Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaţilor, proba de evaluare a performanţei fizice, susţinerea probei de evaluare a cunoştinţelor, iar la final, examinarea medicală a candidaţilor rămaşi în concurs după parcurgerea etapelor amintite.

Proba de evaluare a performanţei fizice se susţine în perioada 29 septembrie - 5 octombrie 2021, indiferent de unitatea de învăţământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecţie, astfel:

- Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" - pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

- Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina - pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;

- Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca - pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;

- Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea - pentru candidaţii din judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;

- Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani - pentru candidaţii din judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea;

- Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni - pentru candidaţii din judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;

- Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti - pentru toţi candidaţii înscrişi la această şcoală.

Candidaţii care au promovat proba de evaluare a performanţei fizice vor susţine proba de evaluare a cunoştinţelor în data de 9 octombrie 2021, iar rezultatele obţinute vor fi postate pe site-ul oficial al unităţilor de învăţământ.

Examinarea medicală se realizează în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 11 - 31 octombrie 2021.

Rezultatele finale ale admiterii se afişează la sediul unităţilor de învăţământ şi se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 3 noiembrie 2021.

Detalii cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc pe site-ul MAI https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/, iar ulterior pe site-urile inspectoratelor generale şi ale fiecărei instituţii de învăţământ:

Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina, arma Poliţie - http://www.scoalapolitie.ro/

Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca, arma Poliţie - http://www.scoalapolcj.ro/

Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea, arma Poliţie de Frontieră - http://www.avramiancu.ro/

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani, arma Jandarmerie - http://www.scoaladragasani.ro/

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni, arma Jandarmerie - https://www.jandarmeriafalticeni.ro/

Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti, arma Pompieri - http://www.scoaladepompieri.ro/.

*

(1) - pentru Inspectoratul General al Poliţiei Române - la inspectoratele de poliţie judeţene şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti

- pentru Inspectoratul General al Jandarmeriei Române - la toate unităţile cu structură de resurse umane (inspectoratele judeţene de jandarmi, centrele de formare, grupările mobile, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, alte unităţi cu structura de resurse umane), cu excepţia şcolilor postliceale de la Drăgăşani şi Fălticeni şi a structurii de resurse umane din aparatul central al IGJR

- pentru Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - inspectoratele teritoriale de poliţie de frontieră, serviciile teritoriale de poliţie de frontieră, Garda de Coasta, Baza de Reparaţii Navale Brăila şi structura de resurse umane din aparatul central al IGPF, iar în cazul candidaţilor care nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat la inspectoratele de poliţie judeţene din judeţele în care au domiciliul

- pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene şi ISU-BIF (Bucureşti - Ilfov)

DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 Municipiul Călăraşi se va înfrăţi cu oraşul Gedera, Districtul Central din Statul Israel

Municipiul Călăraşi se va înfrăţi cu oraşul Gedera, Districtul Central din Statul Israel

Consiliul Local municipal Călăraşi a adoptat, luni, cu 18 voturi pentru şi 3 abţineri Proiectul de hotărâre privind aprobarea semnării Acordului de înfrăţire între Municipiul Călăraşi şi Oraşul Gedera, Districtul Central din Statul Israel.

Iniţiativa a aparţinut primarului oraşului Gedera, Yoel Gamliel care a transmis în acest sens o Scrisoare de intenţie autorităţilor călărăşene susţinând că la edificarea oraşului pe care-l conduce şi-au adus contribuţia mulţi evrei originari din România.

„Urmare a pogromului din 29 iunie 1941, mii de evrei au fost înghesuiţi în vagoane de marfă în cele două trenuri ale morţii. Unul dintre ele a pornit spre sud şi după 7 zile, în data de 6 iulie 1941, a ajuns în Gara Călăraşi. Ca o recunoaştere a comportamentului uman al autorităţilor local din acel timp, primarul oraşului Gedera, domnul Yoel Gamliel, a transmis o scrisoare de intenţie prin care propune înfrăţirea localităţilor noastre, chiar dacă de mult timp nu mai sunt evrei în Călăraşi. Unul dintre evenimentele care au adus din nou în atenţia opiniei publice călărăşenii evreii şi Holocaustul a fost cel din 26 septembrie 2019, dedicat comemorării victimelor evreieşti de la Călăraşi”, se arată în Referatul de aprobare al proiectului mai sus – menţionat iniţiat de primarul Marius Dulce.

Gedera, sau mai puțin cunoscut sub numele de Gdera, este un oraș din partea de sud a regiunii Shfela din districtul central al Israelului, fondat în 1884. În 2019, orașul număra 28.313 locuitori.

Municipiul Călărași este gazda celei de-a 15 sesiuni de formare din cadrul proiectului E-TIC

Municipiul Călărași este gazda celei de-a 15 sesiuni de formare din cadrul proiectului E-TIC

În perioada 29 august – 1 septembrie 2021, Municipiul Călărași este gazda celei de-a 15 sesiuni de formare din cadrul proiectului E-TIC. Evenimentul face parte din cele 41 de sesiuni județene organizate de către Asociaţia Municipiilor din România la nivel național și dedicate aleșilor locali, funcționarilor publici și consilierilor de etică, de la nivelul municipiilor. La sesiunea de formare participă colegi din cadrul Primăriei Municipiului Călărași, Consiliului Local al Municipiului Călărași, Primăriei Municipiului Oltenița și Primăriei Municipiului Alexandria.

Sesiunile de formare planificate prin proiectul E-TIC vizează o mai bună cunoaștere și aplicare a legislației specifice administrației publice pe subiecte de etică, transparență, situații de incompatibilități și conflicte de interese.

Cuvântul de deschidere și bun venit în municipiul nostru a fost adresat participanților de către dl. viceprimar al Municipiului Călărași, ing. Liviu COMAN, participant de altfel la sesiunea de formare.

Doamna Mirela BUZARIN, șef serviciu Primărie Sector 6, Municipiul București, în calitate de formator instruit prin proiect susține prezentări pe subiecte legate de principiile de bună guvernare, transparență în administrația publică, prevederi ale Codului Administrativ, aspecte legate de consilierul de etică și rolul acestuia într-o administrație publică performantă.

Domnul Adrian MORARU, expert pe etică și transparență, membru al echipei de proiect AMR prezinta noțiuni specifice despre morală și integritate, aspecte legate de etică și conduită și exemple de dileme etice.

Cursanții discută pe tematicile prezentate și pe baza unor situații întâlnite în activitatea desfășurată în municipiile din care provin. Exercițiile practice se concentrează pe principii și norme de conduită, pe stabilirea valorilor personale și diferențierea lor față de valorile profesionale ale funcționarilor publici. În program vor fi dezbătute situații de incompatibilități și conflicte de interese și posibilități de îmbunătățire a transparenței la nivel local. La finalul sesiunii se vor realiza și prezenta planurile de acțiune și măsuri de prevenire în ceea ce privește etica, transparența, conflictul de interese și incompatibilitățile pentru fiecare municipiu participant.

Proiectul „ÎMBUNĂTĂȚIREA ACCESULUI ȘI CALITĂȚII SERVICIILOR PENTRU CETĂȚENI – O ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ TRANSPARENTĂ ȘI RESPONSABILĂ, https://e-tic.ro/,” beneficiază de un grant oferit prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală și se află în curs de implementare de către Asociația Comunelor din România, Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, KS și Asociația Municipiilor din România, în perioada 1 octombrie 2019-30 septembrie 2022.

Totodată, vă rugăm să vizitați on-line Centrul de informare pentru administrația publică locală „Etică, transparență și integritate”, https://centru.e-tic.ro/ , sprijinit în realizarea sa și de către Primăria Municipiului Călărași.

Procesiune cu racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe și întocmai cu apostolii Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului

Procesiune cu racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe și întocmai cu apostolii Maria Magdalena de la Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului

În perioada 3 - 5 septembrie 2021, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Călărași în colaborare cu Primăria Municipiului Călărași, organizează o Procesiune cu racla Sfintelor Moaște ale Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, de la Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului, spre închinarea și binecuvântarea credincioșilor.

Calendarul evenimentelor se va desfăşura după următorul program:

Vineri, 3 septembrie 2021, începând cu ora 17:00, va avea loc primirea raclei Sfintelor Moaște ale Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, la Intersecția Străzii Nicolae Titulescu cu strada București, de către Preasfințitul Părinte VINCENȚIU, apoi delegația Arhierească împreună cu soborul de preoţi şi credincioşii, vor pleca într-o procesiune pe ruta Strada Nicolae Titulescu - strada București până la Biserica ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Volna, unde racla cu Sfintele Moaște va fi depusă într-un baldachin special amenajat, în curtea sfântului lăcaş, spre închinare tuturor credincioşilor.

Programul liturgic:

Vineri, 3 septembrie 2021:

De la ora 18:30 –slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu.

Sâmbătă, 4 septembrie 2021:

De la ora 07:00 - Sfânta Liturghie.

De la ora 17:00 - Acatistul Sf. Mironosițe Maria Magdalena,

De la ora 18:00 - Slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu.

Duminică, 5 septembrie 2021, începând cu ora 09:00, va fi oficiată Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfinţitul Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, alături de un ales sobor de preoți și diaconi.

La acest moment festiv, pe lângă credincioșii prezenți, vor participa şi reprezentanţi ai autorităţilor locale și judeţene.

Racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, va rămâne spre închinare până duminică, 05 septembrie 2021, ora 15:00, când delegația Mănăstirii Pantocrator va pleca din Municipiul Călărași.

SFÂNTA MIRONOSIȚĂ ȘI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII MARIA MAGDALENA – MĂNĂSTIREA PANTOCRATOR | SCURT ISTORIC

Pe drumul care leagă Bucureşti de Alexandria, în localitatea Drăgăneşti Vlaşca, a răsărit de câţiva ani cea mai nouă mănăstire din Teleorman. Lăcaşul poartă un nume vechi cu origini greceşti ”Pantocrator” (Atotţiitorul) şi este închinat sfintei Maria Magdalena.

Numele de Pantocrator nu a fost ales întâmplător. Numele de Panto Crator însemnă Atotţiitorul şi este un nume pe care Apocalipsa i-l dă lui Hristos. Este un nume pe care Hristos îl poartă mai ales după ce s-a înălţat la ceruri. Este credinţa că Hristos este acela care pe toate le ţine, prin dragostea sa, prin puterea sa.

Starețul mănăstirii mărturisește că dintre cele 13 mănăstiri din Teleorman, a vrut ca această mănăstire să fie prima închinată în primul rând Mântuitorului Iisus Hristos.

Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti Vlaşca adăposteşte o părticică din moaştele sfintei Maria Magdalena.

Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost uceniţa şi mironosiţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Prăznuirea ei se face pe 22 iulie și, împreună cu celelalte femei, în Duminica Femeilor Mironosițe.  

Cu ajutorul Preasfinţitului Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, cei doi părinţi, părintele Sebastian și părintele Serafim, au reuşit să aducă la Drăgăneşti Vlaşca o mică parte din moaştele sfintei Maria Magdalena.  Trupul Mariei Magdalena a fost îngropat în Efes de către Ioan Evaghelistul. Mai apoi, moaştele sale, după 900 de ani, într-o zi de 4 mai, au fost mutate de către împăratul bizantin Leon al VII-lea Filosoful la Constantinopol, la Mănăstirea Sf Lazăr.

După 200  de ani, cavalerii cruciaţi au luat trupul Mariei Magdalena pentru a nu fi profanat de turcii care tot mai mult intrau în cetatea Constantinopolului şi a fost dus în Occident, la Roma. De acolo trupul ei a fost împărţit în foarte multe părţi.

Moaştele au fost depuse într-o racla confecţionată  la atelierele Patriarhale din Bucureşti. Broderia  de pe capacul raclei, realizată pe o mătase brodată în India o reprezintă pe Maria Magdalena în dimineaţa Învierii.

Pe 4 mai 2014 a fost sfinţită  Biserica Maria Magdalena, primul lăcaş ridicat în curtea Mănăstirii Pantocrator. La eveniment s-au strâns peste 4000 de oameni. ,,Cu toate că era anunţată furtună şi se prăvălea cerul de pământ, după ce s-a sfinţit racla Mariei Magdalena şi a fost scoasă de preoţi afară pentru a se înconjura biserica,  dintr-o dată s-a oprit ploaia. Pentru noi toţi a fost un semn şi o binecuvântare a lui Dumnezeu”, îşi aminteşte stareţul.

Despre sfinți avem credința că ei sunt în Împărăția Cerurilor, în apropierea lui Dumnezeu, pe Care L-au iubit, dar nu ne-au uitat nici pe noi, frații lor mai mici, pentru că dragostea lui Dumnezeu îi cuprinde pe toți și „voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4).

Avem nădejdea că venerându-i cum se cuvine pe sfinți, ei vor rămâne totdeauna cu noi și, prin evlavia noastră, le arătăm recunoștință pentru dragostea ce ne-o poartă și pentru mijlocirile lor spre folosul nostru în fața lui Dumnezeu, „Cel minunat întru sfinții Săi” (Psalmul 67, 36).

Preasfințitul Părintele nostru VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, ne-a acordat Arhiereasca Binecuvântare de a realiza această Procesiune pentru a răsplăti evlavia credincioşilor din toate parohiile Județului Călărași, ca aceștia plecându-și genunchii inimilor lor înaintea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, să le fie călăuză şi rugătoare înaintea lui Preasfintei Treimi.

procesiune

Free Joomla templates by Ltheme