Pacienții cu Miastenia Gravis sunt instruiți să facă față provocărilor bolii

Pacienții cu Miastenia Gravis sunt instruiți să facă față provocărilor bolii

Asociația Națională Miastenia Gravis România, în colaborare cu Asociația Prader Willi România, organizează zilele acestea, la Centrul Pilot pentru Boli Rare NoRo din Zalău, în cadrul evenimentelor care marchează Luna Miastenia Gravis, un grup de Educație Terapeutică pentru pacienții Miastenia Gravis.

Grupul de Educație Terapeutică – la care participa 12 pacienți cu Miastenia Gravis – este realizat în cadrul proiectului Medi.Com-Rare și se află în acest an la a XI-a ediție, fiind însă pentru prima dată după pandemia de COVID în care are loc fizic, nu online.

Timp de cinci zile, medici din România, terapeuți, psihologi, asistenți sociali și asistenți medicali, îi vor ajuta pe pacienții cu Miastenia Gravis să poată face față provocărilor pe care le întâmpină. Activitățile cuprind dezbateri și instruiri în domeniul medical, managementul bolii, consiliere psihologică și socială, kinetoterapie, nutriție, prim ajutor etc.

„Suntem foarte încântați că după trei ani de restricție a întâlnirilor față în față am reușit să reunim un grup de 12 pacienți cu miastenie la Centrul NoRo. Pe lângă activitățile din fiecare zi (kinetoterapie, consiliere psihologică, drepturile și obligațiile persoanelor cu dizabilități, terapie ocupațională), este o ocazie să ne întâlnim într-un cadru organizat, să ne cunoaștem si să împărtășim experiențe personale cu această boală rară. Și cel mai important este că așa se formează un grup de suport și se leagă și prietenii”, a declarat Adriana Harja, președintele Asociației Naționale Miastenia Gravis România.

Activitățile desfășurate de Asociația Națională Miastenia Gravis din România în luna iunie - Luna Miastenia Gravis - sunt susținute anul acesta de Medison Pharma, Astra Zeneca și UCB Pharma România.

Ce este Miastenia Gravis, de la teorie la simularea simptomelor

Miastenia Gravis este o boală cronică neuromusculară care se manifestă prin oboseală severă la repetarea unei anumite mișcări și slăbiciunea mușchilor voluntari ai corpului, cauzată de un defect în transmiterea impulsului nervos de la nerv la fibra musculară. Slăbiciunea progresivă afectează mai mulți mușchi voluntari, simultan sau pe rând, pacienții având mari dificultăți în a-și mișca brațele și picioarele, în a ține ochii deschiși, a vorbi, mesteca și înghiți, a vedea o singură imagine cu ambii ochi și chiar a respira.

Pentru a înțelege exact cât de provocatoare este viața unui pacient cu Miastenia Gravis și a crește gradul de conștientizare cu privire la această boală, rudele pacienților dar și medicii care îngrijesc astfel de pacienți (medici de familie, neurologi, oftalmologi) pot experimenta acum simptomele acestei afecțiuni cu ajutorul kit-urilor oferite Asociației Naționale Miastenia Gravis de Argenx, companie dezvoltatoare de terapii bazate pe anticorpi pentru tratamentul bolilor autoimune si a cancerului.

Anul acesta, pentru prima dată, coaliția „All United for MG” (”Uniți pentru Miastenia Gravis”), un grup de asociații și reprezentanți ai pacienților din șapte state europene, printre care și România, a marcat la începutul acestei luni, pe 2 iunie, pentru prima dată, Ziua Europeană pentru Conștientizarea Miasteniei Gravis. Evenimentul a avut ca obiectiv atragerea atenției asupra acestei boli autoimune neuromusculare rare, debilitante, cu impact major asupra vieții sociale, profesionale și familiale, și a consecințelor pe care pacienții și cei care îi îngrijesc sunt nevoiți să le gestioneze.

Cu prilejul evenimentului, coaliția a lansat în Parlamentul European, cu sprijinul liderilor europeni, un apel care cuprinde recomandări concrete care să conducă la conștientizarea și înțelegerea bolii dar și la consolidarea drepturilor pacienților la o mai bună calitate a vieții și obținerea unei mai bune îngrijiri.

Despre Asociația Națională Miastenia Gravis România

Asociația Națională Miastenia Gravis România (ANMGR) a fost fondată în 2005 si este o organizație non-profit, umanitară, ce are drept scop apărarea drepturilor și intereselor persoanelor afectate de Miastenia Gravis și îmbunătățirea calității vieții acestora. Asociația reprezintă persoanele bolnave de Miastenia Gravis, sindroamele miastenice congenitale și sindromul Lambert-Eaton.

ANMGR este membru fondator al Federației Europene a Organizațiilor Naționale de Pacienți cu MG - European Association Myasthenia Gravis (EuMGA), membru EURORDIS (Rare Diseases Europe) și membru Alianța Națională pentru Bolile Rare din România (ANBRaRo)

ANMGR asigură servicii de informare în legătură cu boala, grupurile de suport, centrele de referință prin Centrul Național de Informare Miastenia Gravis INFO MG_RO

Site: www.miastenie.ro

Telefon: 0743470122/0723559979

Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Caravana „Sănătatea vine la tine”: 3 din 4 persoane au colesterolul mărit, iar 1 din 3 nu știe că suferă de diabet

Caravana „Sănătatea vine la tine”: 3 din 4 persoane au colesterolul mărit, iar 1 din 3 nu știe că suferă de diabet

1258 persoane au beneficiat de controale și analize medicale gratuite în a doua ediție a caravanei „Sănătatea vine la tine”.

3 din 4 oameni au valori crescute ale LDL colesterol (colesterolul rău, principalul factor de risc pentru afecțiunile cardiovasculare) și doar 19% dintre cei cu hipercolesterolemie știau că au colesterolul mare.

1 din 3 persoane cu diabet nu știe că suferă de această afecțiune.

3 din 4 oameni sunt supraponderali sau suferă de obezitate (75%) și 71% ei nu au vorbit niciodată cu medicul de familie despre greutatea lor.

31% dintre persoanele testate au modificări ale hemogramei care necesită consult de specialitate.

Caravana „Sănătatea vine la tine”, proiect al Alianței Pacienților Cronici din România, cu focus pe boli cardiovasculare, diabet și obezitate, a oferit posibilitatea unor controale și analize medicale gratuite, în perioada aprilie-iunie, unui număr de 1258 de persoane din mediul rural.

Caravana a ajuns în nouă săptămâni, în șapte județe, în opt localități care se confruntă cu acces dificil la servicii medicale, aflate la cel puțin 20 de km de cel mai apropiat spital. Echipa caravanei a făcut trei vizite în fiecare localitate: o zi pentru recoltare de sânge și, la o săptămână distanță, echipele medicale care au inclus medic diabetolog și medic cardiolog au revenit în localități.

Județele și localitățile vizitate sunt Hunedoara: Crișcior, Prahova: Gherghița și Starchiojd, Galați: Ghidigeni, Olt: Sârbii Măgura, Brașov: Holbav, Vaslui: Vinderei

Brăila: Surdila Greci.

Analize efectuate au fost: glicemia (la fața locului și în laborator), hemoglobina glicată (la fața locului și în laborator), analize de sânge (hemogramă, profil lipidic), colesterolul total (la fața locului și în laborator), indice de masă corporală, testul Michigan (pentru complicațiile diabetului), EKG și risc cardiovascular, test de vedere la distanță cu dispozitivul QuickSee.

Echipa de medici, asistente medicale, elevi ai opt școli post-liceale sanitare au efectuat nu doar investigații, ci au oferit și educație medicală despre prevenția în boli cardiovasculare și controlul diabetului, au explicat și împărțit broșuri educative despre diabet, bolile cardiovasculare, alimentație sănătoasă, dislipidemie, podiatrie și sănătatea ochilor, au dat sfaturi despre nutriție și schimbarea stilului de viață și au încurajat persoanele prezente să discute cu medicii de familie despre problemele de sănătate descoperite.

Rezultatele caravanei:

  • Au beneficiat de controale medicale și analize gratuite 1258 persoane. 72% au fost persoane peste 50 de ani, 69% au fost femei.
  • 75% aveau valori crescute ale LDL-colesterol, ceea ce înseamnă risc crescut pentru BCV (infarct miocardic, AVC etc.)
  • Doar 19% dintre cei cu hipercolesterolemie știau că au colesterolul mare (valoare peste 200). 91% dintre aceștia urmau deja un tratament pentru scăderea nivelului de colesterol.
  • 20% au valori crescute și la LDL-colesterol, și la trigliceride.
  • 57% au risc crescut și foarte înalt de boli cardiovasculare (cf. Heart Score).
  • La EKG, 98 persoane au fost depistate cu tulburări de ritm cardiac, 116 au aveau afecțiuni ischemice. 28% dintre pacienți au primit recomandare de consult suplimentar cardiologic.
  • 150 de persoane au declarat la intrarea în spațiul de testări că știu că au diabet și alte 60 persoane au aflat în această caravană că e foarte probabil să aibă diabet (cf. valorilor glicemiilor și glicatelor și evaluării făcute de medicul diabetolog). Ceea ce înseamnă că aproape o persoană din trei cu diabet nu știa că suferă de această afecțiune.
  • 173 persoane au primit recomandare de control suplimentar la diabet.
  • Conform valorilor glicatelor de la toți pacienții, 29.40% persoane au prediabet și 14.05% persoane au diabet. 29 persoane aveau valori ale glicatei peste 9 (adică glicemii în medie peste 210).
  • Dintre persoanele cu diabet, mai mult de 36% aveau risc mediu și mare de neuropatie diabetică (Testul Michigan)
  • 3 din 4 oameni sunt supraponderali sau suferă de obezitate (74.73%). Important de remarcat, la intrarea în spațiul de testări, doar 4 persoane au declarat să suferă de obezitate.
  • 71% dintre cei supraponderali sau cu obezitate nu au vorbit niciodată cu medicul de familie despre greutatea lor.
  • 31% dintre persoanele testate au modificări ale hemogramei care necesită consult de specialitate.
  • 5% dintre participanții la caravană au analize care sugerează probleme de funcționare a rinichilor, jumătate au cel puțin un factor de risc pentru boala cronică de rinichi, iar aproximativ 1 din 5 dintre pacienții cu hipertensiune arterială și diabet zaharat au primit recomandare de investigații suplimentare pentru boala cronică de rinichi. Boala cronică de rinichi este o afecțiune gravă, progresivă și complexă, care la nivel global reprezintă a zecea cauză de mortalitate în 2022. Categoriile de pacienți cu risc crescut pentru boala cronică de rinichi includ: pacienții cu diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială și boli cardiovasculare.
  • Boala venoasă cronică: Pe 2 din 3 îi dor picioarele, la 45% dintre ei li se umflă picioarele seara, iar 40% au varice. 74% au alte simptome precum amorțeală, furnicături, senzație de greutate, înțepături, neliniște, tremur, cârcei, picioare reci, dureri în talpă.

„75% dintre oamenii care au venit în caravană au colesterolul crescut. 75% sunt supraponderali sau obezi. 43% au diabet sau prediabet și o persoană din trei cu diabet nu știe că suferă de această afecțiune. Aceste cifre arată clar că România rurală suferă de boli cronice. Iar unele dintre ele se numesc Subdiagnosticare cronică, Lipsa reevaluărilor ulterioare începerii unui tratament, Lipsa seriozității cu care luăm tratamentul prescris de medic, Automedicația. Sunt toate semnale de alarmă pentru noi toți: pacienți, medici, autorități. Trebuie să avem grijă de cei în vârstă de la sate, dacă nu din alt motiv, măcar pentru că e posibil ca în câțiva ani să fim noi în locul lor.” spune Cezar Irimia, președintele APCR.

„În urma analizei rezultatelor caravanei din mediul rural, se pot sesiza deficiențe importante privind nivelul de accesibilitate la serviciile medicale, precum și lipsa de informare în ceea ce privește educația medicală. Faptul că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial, fiind responsabile de peste 18.6 milioane de decese în fiecare an este deja bine-cunoscut. În România, cele mai recente date arată că aproximativ 60% din decesele totale sunt atribuite bolilor cardiovasculare. Datele statistice obținute la finalul ediției din anul acesta a caravanei pe eșantionul analizat este alarmant, 57% dintre persoane aflându-se fie la risc crescut și foarte crescut de a face boli cardiovasculare în următorii 10 ani. Aceste cifre sunt extrem de îngrijorătoare dacă încercam să comparăm rezultatele primei ediții ce ne arătau că 45% din populația evaluată se regăsea la un risc înalt sau foarte înalt de boală cardiovasculară. Și datele legate de factorii de risc majori ai bolilor cardiovasculare, diabetul și obezitatea, sunt la fel de îngrijorătoare. Avem foarte multe de făcut pentru a reduce aceste procente și este esențial să continuăm demersurile de testare și educare a populației și în alte regiuni ale țării pentru a putea configura o hartă a riscului cardiovascular în Romania. Acest proiect centrat pe pacient și pe nevoile lui subliniază nevoia imediată de soluționare a problemelor legate de accesibilitatea la serviciile medicale, precum și cele ce țin de educația medicală. Este important să dăm viață anilor!” spune dr. Ștefan Busnatu, medic cardiolog, Prodecan la Facultatea de Medicină U. M. F. "Carol Davila".

„Una din zece persoane din România are diabet zaharat sau prediabet, cifrele fiind în creștere de la un an la altul. Zona de prevenție a bolilor cronice este ținta terapeutică pe care medicii diabetologi încearcă să o atingă, însă accesul persoanelor, în special al celor din zona rurală, la serviciile medicale de specialitate este îngreunat de foarte multe aspecte. Când vorbim despre România secolului XXI, ne este greu să ne imaginăm că o persoană nu a făcut niciodată analize de laborator sau nu a văzut alt medic, în afara medicului de familie. Caravana „Sănătatea vine la tine” face posibil accesul persoanelor din zona rurală la serviciile medicale de specialitate și ridică totodată un semnal de alarmă în ceea ce privește incidența bolilor cronice.” spune dr. Anca Roman, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, participantă la caravană.

„Percepută de români ca un semn de prosperitate, obezitatea este o boală cronică, de cauze multiple, care reapare și are complicații majore metabolice, osteoarticulare și psihosociale. Tratamentul de bază este stilul de viață sănătos, pentru toată viața. Este rolul nostru, al medicilor, să declanșăm această schimbare culturală a poporului român, prin care obezitatea să fie percepută ca boală. Stilul de viață sănătos trebuie să fie elementul cheie în strategiile politicilor de sănătate.” spune dr. Anca Hâncu, președinte Asociația medicală de prevenție prin stil de viață sănătos, coordonator Centrul de medicina stilului de viață Better me by MedLife.

„Rezultatele sunt covârșitoare. Ne arată vârful aisbergului. Pentru că această caravană poate aduce viață doar pe-acolo pe unde trece. Pentru că da, a depista hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac, dislipidemia, diabetul etc. nu înseamnă doar că a crescut numărul de pacienți diagnosticați cu aceste boli, înseamnă, dincolo de cifre, că ai dat șansa la o viață mai lungă și de o mai bună calitate unor oameni care altfel erau sortiți morții premature. Dar nevoile sunt la nivelul întregii țări. Este imperios să ne asigurăm că serviciile de prevenție din noul contract cadru se pot face în mod real și că populația le accesează.” spune dr. Daciana Toma, vicepreședinta SNMF.

„Campania din 2023 a fost deosebită pentru mine, am investit foarte multă energie, am participat la 5 weekenduri din 8 și cred că am consultat aproape 1000 de pacienți. Despre cifrele alarmante pe care le-au prezentat colegii mei sunt multe de spus, dar aș vrea să subliniez încă o dată importanța educației sanitare, a igienei, a alimentației, a medicației, a afecțiunilor preexistente și complicațiilor, care se poate iniția cu pionul principal în localități și anume medicul de familie, urmând apoi asistentul medical, farmacistul, asistentul de farmacie și, de ce nu, cu profesori sau învățători. În această caravană, în satul Ghidigeni, Galați, a fost prima oară când medicul de familie, care era și nou venit în localitate (poate și asta a contat) a fost alături de noi și pe mine una m-a bucurat foarte mult. Aș vrea să mai atrag atenția asupra unui lucru, este vorba despre moartea cardiacă subită întâlnită la rude de gradul 1 la vârstă tânără sau chiar frați gemeni. Este important ca medicii de familie să semnaleze aceste cazuri și să îndrume familiile care au istoric de moarte cardiacă subită spre consult cardiologic de specialitate.” spune dr. Anca Briceag, medic rezident cardiolog, participantă la caravană.

Caravana „Sănătatea vine la tine” este organizată de Alianța Pacienților Cronici din România în parteneriat cu Novartis și Synevo și cu sprijinul Novo Nordisk, Sanofi, Boehringer Ingelheim, AstraZeneca, Servier, Viatris, Eli Lilly, Wörwag Pharma, farmaciile Alphega, Roche, Medist Imaging&POC, Medcam, Asociația Pro Cardio, World Vision România, A1CNow, Medcam, Neurodiab, pts Diagnostics, Asociația de Podiatrie și Ascotid.

Parteneri media: Click Sănătate, Radio Trinitas, Radio Antena Satelor, Radio Tecuci.

Conferința finală a proiectului PEGASUS a fost organizată pe 26 iunie la Călărași (România)!

Conferința finală a proiectului PEGASUS a fost organizată pe 26 iunie la Călărași (România)!

Pe 26 iunie 2023 a fost organizată la Călărași (în România), conferința finală a proiectului PEGASUS. Evenimentul s-a desfășurat la Hotel Hestia și la fața locului au participat aproximativ 40 de persoane, în timp ce alte 30 au putut participa online pe Zoom, putând urmări evenimentul și din Bulgaria, Grecia și din toată România.

La începutul evenimentului, Tommaso Busini, în calitate de coordonator de proiect și ca reprezentant principal al beneficiarului consorțiului (Ipazia Production, din Bucuresti), a prezentat în detaliu proiectul PEGASUS, un proiect Erasmus care vizează împuternicirea femeilor NEETs prin training si cursuri in “digital” și “soft” skills. Proiectul, finanțat de Programul Erasmus+, este conceput pentru a ajuta femeile NEETs să acceseze piața muncii printr-un nou set de competențe “soft” și digitale, care vizează incluziunea și capacitatea de angajare a femeilor NEET. Proiectul oferă, de asemenea, potențiali angajați calificați pentru sectorul industriei creative, în special în domeniul rețelelor sociale și al designului grafic.

La întâlnire au participat femeile NEETs (Nu în Educație, angajare sau formare) care au participat activ la proiect și au făcut parte (ca grup țintă) din activitățile de formare desfășurate în România și au primit, ca toti participanti, o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra obiectivelor proiectului, activități și rezultate (curs, platforma, materiale educationale, etc). Domnul Busini a prezentat un set de slides pentru a explica proiectul, evidențiind principalele activități desfășurate și rezultatele obținute. Un accent deosebit a fost dedicat muncii depuse pentru crearea cursului online masiv deschis (MOOC) al lui PEGASUS pentru 45 de persoane, util pentru îmbunătățirea competențelor soft și a perfecționării digitale pentru tinerele NEET locale. Au fost descrise sesiuni de formare, atât online, cât și față în față.

După această prezentare, Michail Delagrammatikas, în calitate de reprezentant al partenerului grec „CreThiDev” (din Atena), a aprofundat mai în detaliu structura și obiectivele cursurilor de competențe soft și digitale, prezentând platforma OER și materialul de învățare și exercițiile MOOC. După aceasta, Janeta Cherpokova, în calitate de reprezentant al partenerului bulgar „HATI”, a împărtășit experiența sa personală pentru activitățile proiectului desfășurate în regiunea Plovdiv și și-a prezentat eforturile în sprijinirea femeilor NEET cu boli reumatice în provocările zilnice cu care se confruntă atunci când caută un loc de muncă sau când intra efectiv pe piața muncii.

La finalul conferinței, domnul Busini a înmânat certificatele de absolvire ă acelor femei NEET care au urmat și finalizat cursul PEGASUS pe platforma Moodle (atât în ​​partea sincronă, cât și în cea asincronă), după cursul de „soft skills” și competențe digitale organizate cu succes în România în ultimele luni. Buna participare a grupului țintă local al proiectului (cei care au urmat cursul erau aproape toți din Călărași, și de aceea evenimentul a avut loc aici și nu altundeva), temele prezentate, discursurile invitaților internaționali și premierea celor care au finalizat cursul au contribuit cu siguranță la marele succes al evenimentului.

#erasmusproject #NEETs #softskills #digitalskills #MOOC #MassiveOpenOnlineCourses #elearning #NEETswomen #disabledwomen #creativeindustries #erasmus #rheumaticdiseases #capacitybuilding #employability #inclusion #theatrepractices

proiectgabi4

proiectgabi2

proiectgabi3

ME | Luni, 19 iunie începe Evaluarea Națională

ME | Luni, 19 iunie începe Evaluarea Națională

Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII 2023) se va desfășura în perioada 19 iunie - 4 iulie 2023. Conform situației centralizate de către Ministerul Educației pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, peste 161.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului, organizat în 3.533 de unități de învățământ/centre de examen.

Prima probă, Limba și literatura română, va avea loc luni, 19 iunie și va fi urmată de proba la Matematică, miercuri, 21 iunie. Proba la Limba și literatura maternă este programată joi, 22 iunie. Toate cele trei probe sunt scrise.

Rezultatele inițiale vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Accesul candidaților în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 - 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta, conform procedurilor.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2023.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen. Nu sunt acceptați în examen candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 - 22 iunie, între orele 8:00 - 16:00).

Potrivit unei decizii aprobate prin ordin de ministru, lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a din județul Dâmbovița vor fi evaluate digitalizat în cadrul programului-pilot lansat anul trecut.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

BIROUL DE PRESĂ

Meci demonstrativ de fotbal între Dunărea Grădiștea și Old Boys Grădiștea

Meci demonstrativ de fotbal între Dunărea Grădiștea și Old Boys Grădiștea

Primarul Vasile Matei a anunțat joi pe pagina de Facebook a Primăriei Grădiștea organizarea unui meci demonstrativ de fotbal între echipa locală Dunărea Grădiștea și fostele glorii ale fotbalului grădiștean. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 17 iunie, de la ora 16.30 de minute pe stadionul Nelu Baraitaru din satul Grădiștea.

“Primăria comunei Grădiștea organizează sâmbătă, 17 iunie 2023 ora 16.30, o competiție sportivă între echipa actuală a comunei și veteranii fotbalului grădiștean – OLD BOYS. Competiția va avea loc pe stadionul Nelu Baraitaru din satul Grădiștea.

Toți cei care au contribuit la activitatea fotbalului grădiștean, sunt invitați să participe la manifestare. La finalul întâlnirii vom participa la o discuție constructivă privind activitatea sportivă din comuna Grădiștea, în jurul unei mese festive. Vă așteptăm cu drag!” se arată în mesajul semnat de primarul Vasile Matei pe Facebook.

sursa foto www.canalsud.ro

 

Free Joomla templates by Ltheme