CNE | Solicităm noului Guvern să trateze problema şcolii în pandemie cu seriozitate!

După ce Consiliul Naţional al Elevilor a lansat petiţia "Nu mai jucaţi ping-pong cu educaţia!" adresată Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, nu a existat nici măcar o reacţie din partea autorităţilor, ca răspuns la solicitările a peste 45.000 de semnatari! Mai mult decât atât, deşi am solicitat o întrevedere cu conducerile ambelor ministere, nu am primit niciun răspuns şi, se pare, nu se prefigurează un set de măsuri stabile, asumate de guvernanţi.

Consiliul Naţional al Elevilor consideră inacceptabilă atitudinea ignorantă a celor care ar trebui să manifeste ascultare activă a vocii cetăţenilor, care solicită în regim de urgenţă adoptarea unor măsuri reale care să limiteze riscul de infectare din şcoli, dar şi care să asigure o educaţie de calitate din perspectiva actului de predare-învăţare, având în vedere pierderile generate de pandemie. Cerem public celor două ministere să trateze situaţia educaţiei cu maximă responsabilitate, analizând factorii de risc la care se expun zilnic milioane de elevi şi de profesori, ca urmare a lipsurilor de ordin legislativ din sistem.De asemenea, condamnăm lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 al pandemiei, având în vedere că noua tulpină de COVID-19 pare să ajungă şi în România şi, în baza experienţei altor state care se confruntă cu această situaţie, pare să fie mult mai infecţioasă şi mai transmisibilă decât variantele precedente ale virusului. Sunt necesare măsuri adoptate din timp, pentru a nu mai arunca o întreagă ţară în acelaşi haos din ultimele luni.

"Aşteptarea a luat sfârşit. Nu mai are nimeni răbdare să se reglementeze ceva ce ar fi trebuit statuat de la bun început. Este absolut esenţial ca cele două ministere să ia măsuri măcar în al doisprezecelea ceas, astfel încât, după sărbători, să nu ne confruntăm cu un nou val pandemic imposibil de stăpânit, care să blocheze din nou sistemul educaţional.", a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călărași, a scăzut la 0,61

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 03.12.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 0,90 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 271 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7 cazuri noi de infectare și au fost raportate 3 decese.

În municipiul Călărași, rata de infectare cu Covid-19 a scăzut la 0,61, înregistrându-se 45 de cazuri.

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 2 la 1000 de locuitori sunt:

LEHLIU - 6,78

ULMU - 2,50

BELCIUGATELE - 2,45

DOROBANȚU - 2,32

CHIRNOGI - 2,29

DRAGALINA - 2,25

CRIVAȚ - 2,15

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link:

https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectarecovid3decembrie

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călăraşi, a ajuns la 0,69

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 02.12.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 0,94 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 283 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 9 cazuri noi de infectare.

În municipiul Călăraşi, rata de infectare a scăzut la 0,69, înregistrându-se 51 de cazuri.

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 2 la 1000 de locuitori sunt:

LEHLIU - 6,78

FRĂSINET - 3,86

ULMU - 2,50

BELCIUGATELE - 2,45

GRĂDIȘTEA - 2,38

DOROBANȚU - 2,32

CHIRNOGI - 2,29

DRAGALINA - 2,25

CRIVAȚ - 2,15

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare2decembrie

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călărași, a ajuns la 0,84

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 29.11.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 0,96 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 290 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 10 cazuri noi de infectare și au fost raportate 2 decese.

În municipiul Călărași, rata de infectare cu Covid-19, a scăzut față de ziua precedentă la 0,84 înregistrându-se 62 de cazuri.

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 2 la 1000 de locuitori sunt:

LEHLIU - 6,78

FRĂSINET - 3,86

CRIVĂȚ - 2,68

ULMU - 2,50

BELCIUGATELE - 2,45

ALEXANDRU ODOBESCU - 2,27

GRĂDIȘTEA - 2,16

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare29noiembrie

Rata de infectare cu Covid-19, în municipiul Călărași, a ajuns la 0,99

Instituția Prefectului – Județul Călărași informează că, astăzi, 28.11.2021, incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 la nivelul Județului Călărași în ultimele 14 zile este de 1,06 la 1000 de locuitori, în această perioadă înregistrându-se 320 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 17 cazuri noi de infectare.

În municipiul Călărași, rata de infectare a scăzut la 0,99 înregistrându-se 73 de cazuri confirmate.

Localitățile cu incidență mai mare sau egală cu 2 la 1000 de locuitori sunt:

LEHLIU - 7,18

FRĂSINET - 5,14

CRIVĂȚ - 2,68

ULMU - 2,50

VÂLCELELE - 2,48

BELCIUGATELE - 2,45

ALEXANDRU ODOBESCU - 2,27

GRĂDIȘTEA - 2,16

DRAGALINA - 2,02

Principalele măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției cu Sars-Cov-2 care se aplică, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, sunt următoarele:

Purtarea măștii de protecţie este obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00 - 5,00, cu următoarele excepții:

Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției;

Deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional/personal, persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (în cazul persoanelor prevăzute la punctul 1) sau o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil (modelul declarației îl puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/).

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor juridiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-judiciare și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul Sars-Cov-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00 - 21,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.

Activitatea barurilor, cluburilor și a discotecilor este interzisă.

Organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive si altele asemenea) este interzisă.

Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, inclusiv în interiorul centrelor si parcurilor comerciale, își vor desfășura activitatea în intervalul orar 5,00 - 21,00. Prin excepție de la prevedere, în intervalul orar 21,00 - 5,00 operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi nr. 152 din 25.10.2021 o puteți descărca accesând următorul link: https://cl.prefectura.mai.gov.ro/situatii-de-urgenta/

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ratainfectare28noiembrie

Free Joomla templates by Ltheme