Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

BIOFOOD INNOVATION - BFI S.R.L anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONSTRUIRE FERMĂ ȘI PUNCT DE SACRIFICARE”, propus a fi amplasat în jud. Călărași, comuna Dichiseni, sat Coslogeni, T 61/1, P CC 1/1.

Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului A.P.M. Călărași, șos. Chiciului, nr.2, judetul Călărași și la sediul BIOFOOD INNOVATION - BFI S.R.L., cu sediul în jud. Călărași, sat Ceacu, comuna Cuza Voda, tarlaua 15, parcela 557, camera 2, în zilele de luni-vineri, între orele 10.00-14.00.

Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru protecția mediului A.P.M. Călărași.           

Sesiunea de înscriere în cadrul Programul Rabla și Rabla Plus va începe pe 30 septembrie 2022

Sesiunea de înscriere în cadrul Programul Rabla și Rabla Plus va începe pe 30 septembrie 2022

Ultima sesiune de înscriere din acest an, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus), se va defășura în perioada 30 septembrie - 25 noiembrie 2022, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizați, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare prin accesarea aplicației informatice puse la dispoziție de AFM.

Astfel, bugetele totale, care vor fi puse la dispoziție pentru perioada 30 septembrie - 25 noiembrie 2022, sunt:

  • Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane fizice – 139.898.500 lei
  • Programul Rabla Clasic, beneficiari persoane juridice – 173.300.500 lei
  • Programul Rabla Clasic, beneficiari instituții publice – 15.000.000 lei
  • Programul Rabla Plus, beneficiari persoane fizice – 115.500.000 lei
  • Programul Rabla Plus, beneficiari persoane juridice – 202.303.000 lei
  • Programul Rabla Plus, beneficiari instituții publice – 15.000.000 lei

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM.

Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor.

Peste 21 de mii de doze de vaccin antigripal repartizate judeţului Călăraşi

Peste 21 de mii de doze de vaccin antigripal repartizate judeţului Călăraşi

Gripa este o boala infecțioasa acută cu un potențial epidemic crescut.

Controlul bolii poate fi realizat cel mai bine de imunoprofilaxia cu vaccinuri gripale (redefinite în fiecare an pentru a reflecta modificările de antigenitate ale tulpinilor circulante de virus).

Direcției de Sănătate Publică a județului Călărași i s-a repartizat o primă tranșă de vaccin antigripal, respectiv 21.450 de doze vaccin antigripal Influvac Tetra și la acest moment are loc distribuția vaccinului către medicii de familie.

Vaccinarea se realizează prin cabinetele medicilor de familie și se adresează întregii populații, recomandându-se cu precădere următoarelor categorii de persoane:

  1. Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni - 64 ani în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienței umane;
  2. Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni - 59 luni;
  3. Gravide;
  4. Medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale, cât și din unitățile sanitare ambulatorii, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (pentru copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații;
  5. Persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială, precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
  6. Persoanele cu vârsta > 65 de ani.
Lansarea primului apel de atragere de fonduri pentru înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Lansarea primului apel de atragere de fonduri pentru înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor anunţă lansarea, în perioada 22 septembrie 2022 - 22 noiembrie 2022, a primei runde de atragere de fonduri pentru subinvestiţia I.1.A. Înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2020 - 2026.

Obiectivul general al acestei subinvestiţii este accelerarea procesului de extindere şi de modernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în România. Accentul este pus pe colectarea separată, măsuri de prevenţie, reducere, reutilizare şi valorificare, în vederea conformării cu directivele aplicabile şi tranziţiei la economia circulară.

De asemenea, se urmăreşte dezvoltarea unui management eficient al deşeurilor, prin suplimentarea capacităţilor de colectare separată, pregătire pentru reutilizare şi valorificare a deşeurilor, în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice şi a tranziţiei la economia circulară.

Centrele de colectare prin aport voluntar vor asigura colectarea separată a deşeurilor menajere ce nu pot fi colectate în sistem door-to-door, respectiv deşeuri reciclabile şi biodeşeuri ce nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum şi fluxurile speciale de deşeuri - deşeuri voluminoase, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii uzate, deşeuri periculoase, deşeuri din construcţii şi demolări.

Ţinta propusă este construirea şi operaţionalizarea a 565 de centre de colectare cu aport voluntar pâna la jumătatea anului 2026. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pune la dispoziţia beneficiarilor un proiect tip pentru construirea centrelor de colectare.

Alocarea financiară totală acordată prin PNRR pentru lucrările destinate înfiinţării de centre de colectare cu aport voluntar este de 587.860.000 euro, din care 135.660.000 euro reprezintă alocare financiară suplimentară de 30% din sumele alocate prin PNRR.

Valoarea maximă eligibilă este de cel mult 778.720 euro/Centru de colectare prin aport voluntar, echivalentul fără TVA, în conformitate cu devizul general aferent proiectului - tip. Din această sumă, costul aferent dotării centrului de colectare prin aport voluntar cu utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotări şi active necorporale este de aproximativ 280.000 euro, fără TVA.

Se vor putea depune cereri de finanţare în limita plafonului maxim de 200% din alocarea financiară totală.

Proiectele vor fi selectate pentru finanţare în ordinea priorităţilor stabilite prin PNRR pe baza criteriului "primul venit, primul servit".

"Începând de astăzi, autorităţile locale pot depune cereri de finanţare pentru înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar. Ajutăm, astfel, primăriile să-şi extindă infrastructura de colectare separată şi să-şi îmbunătăţească ratele de reciclare. Autorităţile din zona urbană trebuie să facă pasul spre sisteme bine dezvoltate, sisteme inteligente, care să gestioneze informaţiile la nivel de gospodărie, la nivel de familie. Sper să avem cât mai multe cereri pentru înfiinţarea acestor centre destinate colectării separate a deşeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem door-to-door. Cetăţenii vor putea preda în aceste centre deşeuri voluminoase, inclusiv anvelope sau mobilier uzat, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii uzate, deşeuri periculoase, deşeuri din construcţii şi demolări", a declarat Barna Tanczos, ministrul mediului, apelor şi pădurilor.

Beneficiari eligibili:

- Unităţile Administrativ-Teritoriale (inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora), organizate la nivel de municipiu, oraş, comună şi judeţ şi asocieri ale acestora (ADI).

- Alte Asocieri legale de UAT-uri, constituite pentru aplicarea la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă precum şi în scopul dezvoltării, modernizării şi completării sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de municipii/oraşe/comune care deţin infrastructura necesară prestării serviciului public de gestionare a deşeurilor.

Această subinvestiţie vizează activităţi/acţiuni specifice înfiinţării şi dotării centrelor de colectare prin aport voluntar (CAV). O cerere de finanţare poate include una până la maximum 5 platforme.

Un beneficiar poate să depună mai multe cereri de finanţare, dar cuantumul total cumulat al finanţării acordat în cadrul Investiţiei 1, Subinvestiţiile 1.A, 1.B, 1.C nu poate depăşi pragul maxim de 15 milioane de euro per beneficiar.

Data şi ora de începere a depunerii de proiecte: 22.09.2022, ora 12.00.

Data şi ora de închidere a depunerii de proiecte: 22.11.2022, ora 12:00.

Informaţii detaliate privind accesarea şi derularea măsurilor din cadrul PNRR sunt cuprinse în ghidul specific Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul APELULUI DE PROIECTE PNRR/ 2022/C3/S/I.1.A pagina de internet http://pnrr.mmap.ro

DIRECŢIA COMUNICARE

Guvernul a aprobat procedura de acces online a angajaților sau foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților

Guvernul a aprobat procedura de acces online a angajaților sau foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților

Guvernul a aprobat procedura de acces online a angajaților și a foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REGES), modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, această posibilitate fiind creată prin modificările aduse Codului Muncii de Legea nr. 144/2022.

Prin procedura introdusă de actul normativ adoptat, salariații sau foștii salariați își vor putea accesa online datele din REGES, referitoare la activitatea prestată la diferiți angajatori, în baza unui contract individual de muncă. Dreptul de acces al acestora este limitat la vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și generarea și descărcarea unui extras din registru, cu care să poată dovedi perioadele lucrate, respectiv vechimea în muncă și specialitate, împreună cu alte documente existente în dosarul personal al fiecăruia.

Alte măsuri reglementate de hotărârea de Guvern se referă la:

- stabilirea condițiilor în care pot fi accesate datele din registru, prin obținerea numelui de utilizator și parolei, fie personal, la sediul inspectoratului teritorial de muncă, fie prin e-mail, în situația în care aceștia dețin semnătură electronică calificată;

- completarea registrului general de evidență a salariaților cu elemente noi referitoare la nivelul și specialitatea studiilor absolvite;

- reglementarea condițiilor în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, respectiv prin asumare de către angajator și certificare prin semnătură, pe baza documentelor justificative din dosarul de personal al salariatului, a documentelor contabile și altor documente aflate în arhiva societății.

Aceste reglementări vor intra în vigoare la 31 decembrie 2024, când va intra în exploatare și sistemul informatic aferent REGES, conform Planului Național de Redresare și Reziliență.

Până la data la care sistemul informatic va fi funcțional și pentru a facilita accesul salariaților și al foștilor salariați la datele lor din registru, inspectoratele teritoriale de muncă au obligația să elibereze acestora, la solicitarea scrisă, un extras care să reflecte activitatea prestată în baza unui contract individual de muncă.

Informații suplimentare:

Digitalizarea Inspecției Muncii vizează crearea unui sistem informatic suplu, prin simplificarea procedurilor de acces și utilizarea semnăturii electronice, care va facilita activitatea de control pe care o desfășoară instituția și va asigura creșterea eficienței actului de control.

Noul sistemul informatic REGES-ONLINE va asigura accesul autorităților și instituțiilor publice la înregistrarea datelor în interfața de programare a aplicațiilor (API). Totodată, sistemul centralizat, complet on-line, va putea fi accesat de angajatori și salariați, aceștia din urmă putând să obțină informații despre propriul contract de muncă, să verifice informațiile încărcate de angajator și să semnaleze eventualele erori.

În prezent se lucrează la crearea unei arhitecturi a sistemului informatic, net superioare celei existente, care să răspundă nevoilor tuturor celor interesați în valorificarea informațiilor cuprinse în această bază de date: salariați, foști salariați și angajatori – autorități sau instituții publice.

Noul sistem informatic REGES este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, Inspecția Muncii fiind beneficiar al finanțării Investiției 6 - Digitalizarea în domeniul muncii și protecției sociale, aferente componentei C7 – Transformare digitală.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.