Ninsorile se întorc în noaptea de luni spre marți

Precipitațiile sub formă de ninsoare vor reveni în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în București, precum și la munte, începând din noaptea de luni spre marți, fiind prezente în cantități consistente și în cursul zilei de miercuri, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Romica Jurca, specialist meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

“În cursul nopții de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică va fi ger în întreaga țară. Din noaptea de luni spre marți, cerul se va înnora treptat în majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de sud a țării va ninge și vântul se va intensifica. Intensificări de vânt vor fi și la munte. Practic, ninsorile încep luni noaptea spre marți și vor fi prezente inclusiv miercuri. Zonele vizate sunt regiunile sudice și de sud-est, inclusiv Bucureștiul. Acestea vor fi însoțite de vânt care va atinge viteze mai mari în special în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei sau în Bărăgan, cât și în sudul Banatului, spulberând zăpada. De asemenea, fenomene de viscol vor fi prezente la munte, acolo unde zăpada căzută va fi spulberată. Ninsorile vor cădea, cum spuneam, inclusiv miercuri și vor acoperi zone din Oltenia, Muntenia, Dobrogea. În privința cantităților de precipitații este destul de greu de precizat, acum, care vor fi acestea, dar stratul de zăpadă va fi destul de serios', a menționat Jurca.

“În perioadele cu ninsori, temperaturile vor fi negative în zonele respective, adică undeva între—5 și cel mult zero grade Celsius, pe timpul zilei de marți, iar apoi între—7 și—2 grade Celsius, miercuri. Totodată, către sfârșitul săptămânii, joi spre vineri dimineață în mare parte din țară va fi ger, iar prin estul Transilvaniei vom avea valori, din nou, sub—22 până la—23 de grade Celsius", a afirmat Jurca.

Recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie se realizează până la sfârşitul anului şcolar

Orele de scoală pierdute din cauza condiţiilor de iarnă din aceste zile vor fi recuperate până la finalul anului şcolar, a anunţat secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Liviu Pop. "Profesorii pot programa recuperarea orelor pana la sfarsitul anului scolar. Este vorba despre ore de evaluare si nu de predare. Vorbim de toate unitatile de invatamant din reteaua Ministerului Educatiei, de stat sau private, autorizate provizoriu si acreditate. Despre continutul notelor catre scoli trebuie sa vorbiti la inspectoratele scolare", a spus Liviu Pop.

Inspectorii scolari vor verifica, in cadrul controlului tematic efectuat in scoli, recuperarea orelor din saptamana 9-13 ianuarie.

Acces mai rapid și mai simplu la medicamente gratuite și compensate

Persoanele care suferă de afecțiuni grave precum cele oncologice, cardiovasculare, boli rare, etc. — vor avea acces mai rapid și mai facil la medicamente gratuite și compensate după ce Guvernul a aprobat astăzi, prin Hotărâre, mai multe modificări prin care se elimină o verigă intermediară administrativă.

După modificările stabilite astăzi, pacienții vor putea beneficia de medicamente compensate și gratuite pentru afecțiunile menționate, în baza prescripției medicului specialist, fără a mai fi nevoie și de aprobarea comisiilor de experți de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local, după caz. Prin urmare, se scurtează timpul de la momentul diagnosticării până la momentul începerii tratamentului, iar în cazul pacienților pentru care tratamentul a fost deja inițiat, continuarea accesului la medicamente se va face mai rapid și mai simplu, fără a mai parcurge această procedură administrativă.

Concret, pentru 106 Denumiri Comerciale Internaționale (DCI) se elimină obligativitatea aprobării medicamentelor de către comisiile de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local. Prescrierea medicamentelor se va face de către medicul specialist, potrivit protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui CNAS 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pacienții beneficiază de prescripție medicală la momentul diagnosticării, cu încadrarea în criteriile de eligibilitate potrivit protocoalelor terapeutice, asigurându-se astfel accesul mai rapid la medicamentele necesare.

În prezent, la nivelul CNAS comisii de experți aprobă un număr de 70 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni oncologice, boli rare (ex. hemofilie, scleroză multiplă, scleroză tuberoasă etc), afecțiuni reumatice, tratamentul hepatitei cronice de tip B și C, tratamentul infertilității, obezitate.

La nivelul caselor de asigurări de sănătate, comisiile la nivel local aprobă 36 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni cardiovasculare, tratamentul substitutiv al afecțiunilor oncologice, boala Parkinson, ADHD, diabet zaharat, tulburări de creștere la copii, scleroză multiplă, epilepsie.

Comisiile de experți sunt constituite din medici de specialitate în aria terapeutică pentru care se emit deciziile de avizare/neavizare a inițierii și/sau continuării tratamentelor cu medicamente.

Actul normativ aprobat de Guvern va intra în vigoare începând cu 1 martie 2017.

Biroul de presă al Guvernului

INFOTRAFIC, Ora 7.00 / Toate drumurile naţionale din judeţul Călăraşi sunt deschise circulaţiei. A2, închisă!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza zăpezii și a viscolului, traficul rutier este oprit pe A2 București — Constanța, pe A4 Ovidiu — Agigea, precum și pe DN 3 tronsonul Cobadin — Ostrov (județul Constanța).

În schimb, toate drumurile naţionale din judeţul Călăraşi sunt deschise circulaţiei.

În momentul de față, de la București la Constanța se poate ajunge pe ruta DN2 București — Urziceni, DN2A Urziceni — Slobozia — Hârșova — Constanța.

Având în vedere mesajele de atenționare și informare emise de Administația Națională de Meteorologie, îi sfătuim pe conducătorii auto să nu pornească la drum dacă nu au autovehiculele pregătite pentru circulația în condiții de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcțional etc.).

INFOTRAFIC, Ora 22.00 / DN 3 tronsonul Călăraşi — Lehliu Gară rămâne închis!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca situatia drumurilor blocate / restrictionate din cauza zapezii si a viscolului se prezinta astfel:

AUTOSTRAZI

A2 Bucuresti — Constanta

A4 Ovidiu — Agigea

DRUMURI NATIONALE ÎNCHISE

JUDETUL CONSTANTA: DN 3 tronsonul Cobadin — Ostrov;

JUDETUL CALARASI: DN 3 tronsonul Calarasi — Lehliu Gara.

Free Joomla templates by Ltheme