Măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate și educație, pentru atragerea specialiștilor și pentru stimularea încadrării în muncă a șomerilor

Noi măsuri pentru realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice în educație și sănătate, o serie de facilități pentru atragerea specialiștilor în aceste domenii și în cadrul autorităților administrației publice centrale și locale, precum și pentru a încuraja încadrarea în muncă a șomerilor, au fost luate astăzi de Guvern, printr-o Ordonanță de urgență. Actul normativ adoptat pune în aplicare măsuri asumate prin Programul de Guvernare, urmând să fie incluse la finanțare în bugetul pentru acest an.

Programul național de dezvoltare locală, extins cu 9500 de obiective de investiții, majoritatea în domeniul educației

Astfel, Executivul a extins categoriile de investiții care pot fi finanțate în cadrul Programului național de dezvoltare locală, punându-se mai mult accent pe domeniile învățământ și sănătate.

Prevederile legale se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităților de învățământ preuniversitar, respectiv creșe, grădinițe, școli generale, licee, colegii naționale, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii; a unităților sanitare, inclusiv a spațiilor afectate desfășurării activității unor cabinete medicale de permanență; respectiv realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale. De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural.

Pentru obiectivele de investiții aflate în finantare la 31 decembrie 2016, care constituie etapa I a Programului național de dezvoltare locală, se vor asigura fonduri, conform legii, până la finalizarea acestora.

Începând cu anul 2017, se instituie etapa a II-a a Programului național de dezvoltare locală, în cadrul căruia se va asigura finanțarea a 9500 de obiective de investiții noi introduse în program, în domeniile care se referă la realizarea investițiilor publice în infrastructura locală, prevăzute la art.7 din OUG nr.28/2013.

Dintre acestea, 2500 sunt creșe și grădinițe, iar 2000 sunt unități de învățământ preuniversitar, care necesită efectuarea de lucrări, pentru obținerea autorizațiilor de funcționare și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional. Pentru aceste lucrări se asigură finanțarea multianuală, până la finalizarea acestora.

Începând cu anul 2017, prin subprogramul 'Instituții de învățământ superior de stat', derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Compania Națională de Investiții C.N.I. S.A., se va asigura cu prioritate finanțarea a 30 de spații cu destinația de cămine pentru studenții instituțiilor de învățământ superior de stat, până la finalizarea acestora.

De asemenea, prin actul normativ adoptat, a fost completată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/ 2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. Astfel, beneficiarii privați ai proiectelor finanțate în cadrul programelor din perioada 2007-2013, care intră sub incidența schemelor de ajutor de stat/ minimis, pot solicita deschiderea unui cont de disponibil distinct la unitățile Trezoreriei statului în a căror rază teritorială aceștia sunt înregistrați fiscal, cu avizul instituțiilor publice în cadrul cărora funcționează autorități de management cu responsabilități în închiderea Programelor Operaționale 2007-2013. Aceste instituții virează sumele reprezentând contravaloarea fondurilor externe nerambursabile, a cofinanțării de la bugetul de stat și TVA, după caz, în contul distinct de disponibil deschis la trezoreria statului pe numele beneficiarilor privați care beneficiază de schema de ajutor de stat/ minimis, ale căror cheltuieli au fost suspendate la rambursare, datorită unei suspiciuni de fraudă aflate în investigatie la data depunerii declarației finale. Sumele încasate în contul distinct de disponibil au destinație specială și nu sunt supuse executării silite pe perioada păstrării în acest cont.

Procedura privind deschiderea și funcționarea conturilor distincte de disponibil prevăzute se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

Stimulentul de inserție, majorat; Prima chirie pentru încurajarea încadrării în muncă a șomerilor

O altă prevedere adoptată de Guvern se referă la majorarea la 650 de lei a cuantumului stimulentului de inserție, drept acordat părinților care se întorc la activitatea profesională înainte de finalizarea concediului pentru creșterea copilului. Măsura urmează a fi aplicată începând cu drepturile lunii aprilie 2017.

Tot astăzi, Guvernul a modificat și completat Legea nr.76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, în scopul încurajării în muncă a șomerilor.

Astfel, se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea de domiciliu sau reședință și ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.

Prima de relocare este acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj și este egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (plata chiriei și a utilităților) în noul domiciliu sau nouă reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare nu depășesc suma de 5000 lei/ lună, în situația în care sunt singure sau împreună cu familiile acestora, și care se încadrează în muncă pentru o perioadă de cel puțin 12 luni. Prima de relocare se acordă lunar, pe o perioadă de 36 de luni.

Prima de relocare se acordă la cerere și nu se cumulează cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în legislație.

Biroul de presă al Guvernului

23 Ianuarie, declarată zi liberă pentru salariații din sectorul public

Executivul a stabilit astăzi, printr-o Hotărâre, ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătura între zilele nelucrătoare de weekend, 21-22 ianuarie, și ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.

Astfel, potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017.

Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.

De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraților și altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 23 ianuarie 2017 și nici participanților în aceste procese.

În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria statului s-au stabilit datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 20 ianuarie și respectiv 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum și categoriile de operațiuni de plăți prin virament care vor fi efectuate în ziua de 23 ianuarie 2017 de către Ministerul Finanțelor Publice.

Biroul de presă al Guvernului

Situaţia traficului rutier pe raza judeţului Călăraşi la ora 19,00

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este închisă pe Autostrada Soarelui, precum şi pe toate drumurile judeţene de pe raza judeţului Călăraşi:

De asemenea, circulaţia este închisă pe următoarele drumuri naţionale:

- DN 4 – Olteniţa – Bucureşti

- DN 41 – Olteniţa – limită judeţul Giurgiu

- DN 3 –Fundulea- Călăraşi

- DN 31- Cuza vodă- Olteniţa

- DN 3A – Lehliu – Gară – Feteşti.

În aceste condiţii, pentru salvarea de vieţi omeneşti şi preîntâmpinarea oricăror evenimente negative, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum!

Jandarmii asigură ordinea publică la Sala Polivalentă din municipiul Călăraşi

În zilele de 18 ianuarie a.c., ora 17.30 şi 19 ianuarie a.c., ora 17.00, aproximativ 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la două partide amicale de futsal, dintre reprezentativele României şi Turciei, ce se vor desfăşura la Sala Polivalentă din municipiu.

Accesul spectatorilor în Sala Polivalentă va fi liber și se va face începând cu ora 16.00 în data de 18 ianuarie, respectiv ora 15.30 în data de 19 ianuarie.

Accesul publicului şi măsurile de ordine în incinta Sălii Polivalente se realizează cu agenţi ai societăţii specializate de pază şi protecţie, contractată de organizator.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi recomandă spectatorilor să vină din timp la Sala Polivalentă, începând cu ora permiterii accesului şi sunt sfătuiţi să manifeste înţelegere faţă de măsurile adoptate cu acest prilej de către organizatori şi forţele de ordine, atât pe traseele către locul de desfăşurare a competiţiei sportive cât şi în apropierea şi în incinta sălii sportive.

Reamintim că, potrivit prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, spectatorilor le este interzis :

-         să introducă în arena sportivă băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;

-         să aibă asupra lor sticle de plastic pentru apă, întrucât distribuirea băuturilor a căror comercializare este permisă se va face numai în pahare din hârtie sau din material plastic;

-         să afișeze inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la de orice fel discriminări şi la violenţă.                                                                                                     

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Taxa de cazier nu se mai plătește din februarie!

Începând cu 1 februarie 2017, se elimină taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.

Prin  Legea  nr. 1/2017 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce intră în vigoare la data de 1 februarie 2017, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice.

Astfel, începând cu această dată, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, nu se va mai solicita chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei.

Obținerea certificatului de cazier judiciar de persoana fizică

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele interesate pot depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar.

Cererea trebuie însoțită de actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate).

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora. În ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public. În străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.

În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legi.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari, în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Lista subunităţilor de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar, precum şi programul ghişeelor de lucru cu publicul, se găsesc afişate pe paginile de internet ale inspectoratelor de Poliţie Judeţene, respectiv, Poliţia Capitalei.

Obținerea certificatului de cazier judiciar de persoana juridică

Serviciile de cazier judiciar de la nivelul inspectoratelor de poliţie județene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, eliberează certificate de cazier judiciar persoanelor juridice.

Cererea-tip, cu datele complete de identificare şi motivată, se depune de persoana juridică prin reprezentant legal, care trebuie să facă dovada calității, la orice unitate ori subunitate de poliţie conectată la ROCRIS (Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român).

La depunerea cererii, reprezentantul legal al persoanei juridice, va anexa următoarele documente:

  • dovada calității de persoană juridică,
  • dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante,
  • copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează persoanelor juridice în cel mult 3 zile de la data solicitării. 

Free Joomla templates by Ltheme