Dosar penal pentru depozitarea necorespunzătoare a îngrăşămintelor

Poliţiştii desfăşoară cercetări în cadrul unui dosar penal faţă de administratorul unei societăţi comerciale care a depozitat în condiţii necorespunzătoare 7800 kg de îngrăşăminte chimice.
La data de 15 martie a.c. poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au desfăşurat controale pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase.
Astfel, în urma verificărilor efectuate a fost depistat o femeie care în calitate de administrator şi gestionar cu produsele de protecţia plantelor ar fi depozitat în condiţii necorespunzătoare cantitatea de 7800 kg îngrăşăminte.
Îngrăşămintele identificate au o valoare aproximativă de 6.656 lei.
Faţă de întreaga cantitate vor fi luate măsuri de neutralizare pentru întrega cantitate de îngrăşământ depistată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţia plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Un tânăr din Călăraşi, reţinut pentru introducerea de droguri în ţară

maini cu catuse nouUn tânăr din Călăraşi a fost surprins în flagrant delict de polițiștii de combatere a criminalității organizate și de procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași, în timp ce ridicau un colet cu 8 de grame de cannabis. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Călăraşi, cercetează un tânăr din localitate bănuit de introducerea de droguri de risc în ţară şi deţinerea de droguri pentru consum.

Acesta au fost surprins în flagrant delict, la data de 15 martie a.c., în timp ce ridica un colet trimis din Italia, care conţinea 8 de grame de cannabis

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi.

În cauză, procurorii au luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile față de cel bănuit de comiterea faptei.

Măsuri sanitare veterinare în perioada premergătoare sărbătorilor pascale

Pentru prevenirea aparitiei unor toxiinfectii alimentare in perioada Sarbatorilor Pascale, cand in mod traditional, consumul unor alimente de origine animala si nonanimala creste in mod considerabil, conducerea Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Calarasi dispune intensificarea controalelor sanitare veterinare in perioada 15.03 – 15.04.2016

Intreg personalul de specialitate al DSVSA Calarasi este desemnat in baza deciziei directorului executiv de a participa in echipe la actiuni de control oficial in scopul verificarii modului in care sunt respectate conditiile sanitare veterinare din pietele agroalimentare, abatoare si centre sacrificare cu activitate temporara, unitati de transare a carnii, unitati de procesare si depozitare a alimentelor de origine animala, precum si in unitatile de vanzare cu amanuntul si in unitatile de alimentatie publica in vederea verificarii conditiilor de igiena, trasabilitatea prosulor alimentare specifice, si nu in ultimul rand in targurile de animale, pentru verificarea trasabilitatii animalelor si modul de identificare al acestora.

In aceasta perioada conducerea DSVSA Calarasi va asigura zilnic serviciu permanent la sediul institutiei, la circumscriptiile sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor, inclusiv in zilele de sambata si duminica pe baza unui program stabilit si afisat la sediile respective.
                

In derularea acestor actiuni D.S.V.S.A Calarasi va colabora cu alte institutii judetene D.A.J. D.S.P, I.P.J., C.P.C. si cu autoritatile locale cu scopul de a asigura populatiei produse alimentare de calitate, salubre si pentru a le proteja sanatatea.

Conducerea D.S.V.S.A. Calarasi atrage atentia ca sacrificarea mieilor este admisa doar in unitati autorizate sanitar veterinar.

           În reţeaua magazinelor de alimentaţie publică poate fi introdusă doar carne de miel provenită din unităţi de sacrificare autorizate (abatoare) ce sunt marcate cu marcă ovală .

 Mărcile de sănătate oficiale, în acest caz ovale ( de 6,5/4,5 cm) au înscripţionate în centru numărul de autorizare al unităţii de sacrificare. În partea superioară toate mărcile au inscripţionat "România" iar în partea inferioară cele ovale au inscripţia CE sau EC. Orice altă inscripţie sau caractere poate să ridice suspiciunea de fraudă iar populaţia este rugată să anunţe autoritatea veterinară competentă.

Recomandăm, pentru a se evita substituirile cu alte specii (în special carnivore) ca întotdeauna carcasa de miel să fie însoţită şi de cap. Un aspect caracteristic dentitiei la oaie este că în partea superioară nu au incisivi, aceştea fiind înlocuiţi cu un teşut numit burelet

Mieii si iezii pot fi sacrficati si in unitati de taiere cu activitate limitata, respectiv puncte de taiere, care vor fi autorizate sa functioneze doar in perioada 20.03 – 153.04.2017.

 Autoritatiile locale, asociatiile crescatorilor de animale, sau crescatori de ovine, care doresc sa amenajeze puncte de sacrificare miei pentru perioada mentionata, vor depune la sediul D.S.V.S.A. Calarasi o cerere care sa cuprinda:

- Datele de indentificare a solicitantului.

- Locatia unde se amenajeaza punctul de sacrificare miei.

- Capacitatea de sacrificare si numarul estimativ de miei care pot fi sacrificati.

Autorizarea sanitara veterinara temporara a acestor spatii de taiere se va acorda in urmatoarele conditii:

- au mai functionat si in anii anteriori;

- asigurarea spatiilor de cazare a mieilor inainte de sacrificare;

- asigurarea apei potabile (calda si rece) si a unui sistem de canalizare;

- facilitati de colectare a subproduselor rezultate in urma sacrificarii si a materialelor de risc (splina si ileonul) si dirijarea acestora pentru distrugere;

- este asigurata asistenta de specialitate. 

Carnea se marcheaza cu stampila rotunda si se poate valorifica numai direct la consumatorul final.


               Cetatenii care achizitioneaza miei vii din targuri ii pot sacrifica numai in astfel de spatii autorizate sanitar veterinar, fiind interzisa sacrificarea in locuri neaprobate sanitar veterinar.
Activitatea acestor unitati de sacrificare va fi supravegheata permanent de medicii veterinari repartizati si imputerniciti de conducerea D.S.V.S.A. Calarasi care vor examina, marca prin stampilare si certifica carnea rezultata.


             Tansportul mieilor la unitatiile de sacrificare se va face cu mijloace de transport autorizate. Obligatoriu, mieii trebuie sa fie crotaliati, insotiti de documente de miscare, iar crotaliile de la mieii sacrificati vor fi predate medicului veterinar pentru a fi operati in baza nationala de date.
               Transportul carnii de miel de la abator la locul de comercializare se va efectua in conditiile impuse de legislatia specifica, privind autorizarea mijlocului de transport, a spatiului de depozitare si expunere si cu respectarea normelor de igiena si temperatura.

Comercializarea produselor din lapte

Producatorii agricoli, crescatorii de animale, pot valorifica produse din lapte (cas, telemea, urda, branza) in spatii autorizate sanitar veterinar in urmatoarele conditii:

- Produsele sa fie obtinute din lapte crud, in conditiile respectarii normelor de sanatate si igiena.

- Laptele, materie prima sa provina de la animale sanatoase.

Producatorul sa detina:

- document de inregistrare sanitara veterinara pentru vanzare directa si sau, vanzare cu amanuntul, eliberat de D.S.V.S.A Calarasi

- certificat de producator eliberat de primaria din localitate vizat de medicul veterinar zonal,

- fisa de sanatate a animalelor vizat de medicul veterinar,

- carnet de sanatate a producatorului cu viza medicului de familie

Sa ofere consumatorului date privind identitatea producatorului, sortimentul de produs, data obtinerii, inscrise pe o eticheta atasata pe ambalaj‚ sticla pentru lapte, cutia de plastic sau putina pentru branzeturi.


Ouale si produsele din oua

           Valorificarea oualor de consum se poate face numai in spatii si unitati autorizate si supuse controlului sanitar veterinar.

           Se interzice comercializarea oualor care nu sunt marcate. Obligatoriu trebuie sa fie identificate cu: tara de provenienta, codul unitatii producatoare, indici de standard de comercializare si data producerii (ziua, luna si anul), cifra sistemului de crestere obligatoriu se aplica pe fiecare ou.

Este interzisa comercializarea oualor cu coaja crapata sau lovita si a oualor de rata.

Transportul oualor se va efectua numai in mijloace auto autorizate sanitar veterinar si insotite de document de comformitate, care sa ateste salubritatea acestora si sistemul de crestere a gainilor.

Se interzice depozitarea, expunerea in vederea comercializarii a oualor in aceleasi locuri cu alte produse alimentare nepreambalate sau in spatii necorespunzatoare care pot duce la alterarea sau contaminarea acestora.

Pastrarea oualor se face in frigider sau incaperi cu temperatura de 4 -14ͦ⁰ C.

Personalul sanitar veterinar din cadrul C.S.V.S.A. vor efectua la solicitarea producatorilor examenul ovoscopic al oualor.

Pestele si produsele din peste

Pestele se poate valorifica in stare vie, refrigerata, congelata, sarata, uscata, afumata, marinata, conservata, cu respectarea urmatoarelor conditii:

- comercializarea acestor sortimente este admisa numai in unitati specializate, sau sectii ale magazinelor alimentare inregistrate sanitar veterinar;

- se pastreaza in spatii frigorifice sau in vase speciale cu apa (pestele viu) cu respectarea parametrilor de temperatura in functie de sortimentul supus comercializarii; 

- sortimentele de peste sunt insotite obligatoriu de certificat de conformitate privind calitatea, originea acestuia si valabilitatea, eliberat sub responsabilitatea operatorului economic furnizor. 


             Alte produse alimentare traditionale: cozonaci, prajituri, produse de panificatie, legume de sezon, etc. se pot comercializa numai in spatii amenajate si autorizate sanitar veterinar.

Este interzisa comercializarea produselor si a alimentelor de origine animala si non-animala in spatii improvizate, nesupuse controlului pentru siguranta alimentelor si neinregistrate, sau in sistem de vanzare stradal, in care nu sunt asigurate conditii adecvate de igiena si siguranta alimentara. Depistarea acestor cazuri atrage după sine sancţionarea contravenţională cu amenzi de până la 40.000 de lei şi confiscarea în întregime a cantităţii de alimente expuse la vânzare.

Pentru sesizarea unor aspecte neconforme, consumatorii pot suna la numarul de telefon al D.S.V.S.A Calarasi 0242 / 313676.

DIRECTOR EXECUTIV,

DR GHEORGHE DRĂGĂNICĂ

Fl. Bodog: Până în anul 2020, spitalele au timp să îşi îndeplinească planurile de conformare

bodocMinistrul Sănătăţii, Florian Bodog a declarat vineri la Călăraşi că există posibilitatea ca până în anul 2020 spitalele să îşi îndeplinească planurile de conformare în această situaţie aflandu-se şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi. “Există un Ordin de ministru, eu când am venit la minister am găsit o dispoziţie conform căreia inspecţia trebuia să meargă în 100 de spitale din ţară şi să verifice planurile de conformare. Eu am prelungit acest ordin dat fiind exerciţiul de fonduri europene până în 2020 şi aşa cum am spus în Programul de guvernare, este o prioritate pentru noi să reabilităm, să consolidăm, să extindem spitalele judeţene, să construim spitale judeţene noi dar toate aceste lucruri nu pot fi făcute peste noapte şi cu atât mai puţin în mandatul pe care l-am avut până în acest moment. Însă criteriile de alocare de fonduri vor include aceste linii, şi anume încadrarea în planurile de conformare a spitalelor: consolidări, continuarea investiţiilor începute, în aşa fel încât la sfârşitul anului să nu fiu nevoit să dau banii înapoi cum a făcut predecesorul meu. (…) Până în anul 2020 spitalele au timp să îşi îndeplinească planurile de conformare pentru că am găsit situaţii de spitale, cum este şi spitalul dumneavoastră, pentru care termenul de 6 luni sau de 1 an era prea scurt, însă în toată această perioadă, Direcţia de Sănătate Publică prin inspecţie verifică, şi acolo unde sunt probleme care pun în pericol viaţa pacientului secţiile respective se reorganizează sau se închid.” a declarat Bodog.

Ministrul a mai adăugat că dacă SJUC va pierde procesul cu MS va avea, ulterior, posibilitatea să refacă planul de conformare care să conducă la reclasificarea acestuia la gradul 3. „Da, există posibilitatea. Şi eu cred că oamenii de aici lucrează la acest lucru. Aşa cum a spus preşedintele CJ se va face o reorganizare a spitalului, o reorganizare a secţiilor, o redistribuire a personalului. Vor încerca să-şi aducă personal nou, am discutat şi despre situaţia în care personalul care face gardă să fie adus prin contract de la spitalele din împrejurimi care vor dori să sprijine şi în acelaşi timp vom sprijini şi noi aceste demersuri ale domniilor lor în aşa fel încât pacienţii şi medicii să nu aibă de suferit.” a conchis ministrul Florian Bodog.

Cea mai gravă problemă a spitalului este că funcţionează într-o clădire cu risc seismic Vezi cine a spus asta!

bodocPrezent vineri la Călăraşi pentru a vizita Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi, la solicitarea expresă a senatorului PSD, Roxana Paţurcă, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog a declarat într-o conferinţă de presă că, în opinia sa, problema cea mai grea cu care se confruntă această unitate spitalicească este că funcţionează într-o clădire cu risc seismic. „Cea mai gravă problemă a spitalului, în momentul de faţă, după părerea mea, este că funcţionează într-o clădire cu risc seismic. Deci cred că prima măsură care trebuie luată este consolidarea şi am avut deja discuţii cu colegii manageri de spitale şi cu domnul prefect care a prezentat la vizita oficială, cu preşedintele CJ, cu doamna senator, cu domnul subsecretar de stat (n.r. Ciprian Pandea) şi am făcut o strategie în a sprijini proiectele pe care dumneavoastră le aveţi. Dumneavoastră ca şi comunitate.” a spus Bodog.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.