Incendiu de plante furajere într-o gospodărie din localitatea Vărăşti, comuna Dorobanţu

focUn echipaj de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet a acţionat timp de 25 de minute pentru lichidarea incendiului, evitând posibilitatea propagării arderii la locuinţa proprietarului şi la alte bunuri materiale.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarului, care a făcut focul în curte în vederea igienizării şi l-a lăsat nesupravegheat în condiţii de vânt.
În data de 24.03.2017, ora 15.08, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Vărăşti, comuna Dorobanţu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la depozitul de plante furajere dintr-o gospodărie, proprietate individuală, aparţinând lui I. M.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta cu flacără şi cu fum dens la căpiţele de furaje, existând pericolul ca arderea să se propage la adăpostul de animale şi la locuinţa proprietarului.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit din cauza neglijenţei proprietarului, care a făcut focul în curte, l-a lăsat nesupravegheat în condiţii de vânt, astfel fiind posibil ca jarul sau scânteile rezultate în urma arderii să se propage la plantele furajere uscate aflate în imediata apropiere.
Un echipaj de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Chiselet s-a deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ 25 de minute.
În urma incendiului au ars aproximativ 4000 kg de plante furajere, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 3.000 de lei.
Echipajul de stingere a lichidat rapid incendiul în limitele găsite, evitând pericolul extinderii arderii la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, fiind astfel posibilă salvarea mai multor bunuri materiale în valoare de aproximativ 90.000 de lei.
Intervenţie la incendiu de locuinţă în comuna Luica, pe strada Mihai Eminescu
Două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au acţionat pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ patru ore, evitând pericolul propagării arderii la vecinătăţi
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza neglijenţei proprietarului, care a folosit o lampă pentru a curaţa cu flacără mai multe straturi de vopsea pe un perete al unei anexe
În data de 24.03.2017, ora 14.34, pompierii militari din cadrul Gărzii de intervenţie Budeşti au fost solicitaţi să acţioneze pe raza localităţii Luica, pe strada Mihai Eminescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă, proprietate individuală, aparţinând lui C.D.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără şi cu fum dens atât la coperişul casei, cât şi în interiorul acesteia.
Pompierii militari s-au deplasat la această intervenţie cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ patru ore.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza neglijenţei proprietarului, care a folosit o lampă pentru a curaţa cu flacără mai multe straturi de vopsea pe un perete al unei anexe.
În urma incendiului au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi, trei uşi şi şase ferestre, elemente de mobilier, aparatură electrocasnică, materiale plastice şi textile, un panou solar şi un generator de curent, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 30.000 lei. Totodată, din cauza incendiului s-au deteriorat mai multe bunuri materiale aflate în imobil.
Exista pericolul ca arderea să se extindă la alte bunuri materiale aflate în imediata vecinătate, însă pompierii militari au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, salvând bunuri materiale în valoare de aproximativ 90.000 de lei.

Atenție la metodele de înșelăciune ,,POMANA” și ,,PROMOȚIA”

Aceste metode de înșelăciune presupun pătrunderea în locuinţă şi distragerea atenţiei proprietarului, timp în care un complice sau mai mulţi scotocesc prin casă.

Pentru siguranța voastră și a bunurilor deținute, nu invitați străini în locuință și nu vă lăsați amăgiți de cei care vă oferă chilipiruri.

#NuTeLăsaPăcălit #PolițiaRomână

În cazul metodei #Pomana, vizitatorii, îmbrăcați în haine de doliu, închise la culoare, se prezintă la uşă, cu produse alimentare pe care pretind că le oferă pentru pomenirea unor morţi.

Cei care folosesc metoda de înșelăciune #Promoția îi îmbie pe cei care le deschid uşa cu produse ieftine, alimentare ori obiecte de igienă, știind că au posibilitatea de a pleca cu valori mult mai mari. De cele mai multe ori au la ei și pliante care să le susțină povestea.

În ambele cazuri, în timpul discuţiei, unul dintre vizitatori distrage atenţia proprietarului, fie printr-o poveste impresionantă cu privire la moartea celui pentru care dă pomana, fie cere voie să meargă la toaletă ori cere un pahar cu apă sau se oferă să îi arate proprietarului calitățile produsului oferit la promoție, totul pentru a permite complicelui să acţioneze nestingherit în casă.

Escrocii cunosc locurile în care proprietarii au obiceiul de a ține banii ori obiectele de valoare, cum ar fi bibliotecile ori sertarele şi acţionează rapid, fără a depăși timpul alocat unei pretinse vizite la toaletă, de exemplu, și dispar fără urmă.

De obicei, infracţiunile sunt săvârşite de femei, dar cu complicitatea unor bărbaţi care le aşteaptă afară. Aceştia mizează pe empatia și credulitatea victimei.

Pentru a nu fi victime ale acestui gen de inșelăciuni, Poliția Română vă recomandă:

Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse promoţii, pomeni, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!  

Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi!  

Păstraţi #banii, #valorile și #documentele în locuri greu accesibile, cunoscute doar de dumneavostră şi nu divulgaţi aceste informaţii altor persoane.  

Nu vă lăsaţi tentaţi de preţurile produselor oferite de persoane necunoscute, întrucât acestea reprezintă doar mijlocul prin care infractorii urmăresc să intre în locuinţa dumneavostră.

Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii.  

Analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi puneţi cât mai multe întrebări pentru a verifica veridicitatea lor.

Rețineţi semnalmentele vizitatorilor, precum și alte aspecte cum ar fi bunurile pe care le vând sau autoturismul cu care se deplasează.

În cazul în care ați fost victima unei astfel de infracțiuni, adresați-vă celei mai apropiate unități de Poliție sau apelați numarul unic de urgență 112 în cel mai scurt timp posibil, pentru a spori șansele ca infractorul să fie identificat și prejudiciul recuperat.

În atenţia locatarilor din apartamentele municipiului Călăraşi şi oraşului Lehliu Gară

apometruECOAQUA SA Sucursala Călăraşi anunţă locatarii din apartamentele la care se emite factura cu coeficient de repartiţie a consumului de apă înregistrat de apometrul de branşament că planificarea citirilor în aceeasi zi pentru apometrul de branşament şi apometrele din apartamente aferente perioadei 27 – 31 Martie 2017 este următoarea:

Municipiul Călăraşi

Data citirii- Zona blocuri B, C, D, E, F

27.03.2017- E19, F8

28.03.2017- D14, E16, F11

29.03.2017- 8,9,10,E15

30.03.2017- D5,D15,D16,D17

31.03.2017- D18

Data citirii- Zona blocuri G, H, K, L, I

27.03.2017- G11,G12, H-3, K12, L28,L30,L50

28.03.2017- G13,G14, K21,K22(A,B,C), L29,L45

29.03.2017- K22(D,E,F), L13,L14,L15,L16,L51

30.03.2017- L4,L5,L10,L11,L12, I33,I34,I35

31.03.2017- L8,L9, I38

Data citirii- Zona blocuri M, N, J

27.03.2017- N5,N13,N32, J1,J11,J17,J20

28.03.2017- N4,N7,N8,N22,N23,N30, J2,J8,J29

29.03.2017- M19(TR4), N10,N28,N24,N26(A,B,C)N31(B),N1, J36,J37,J42

30.03.2017- N2,N25,N27(A,B,C),N29,N31(A), J-16

31.03.2017- N21(A,B,C,D),N43, J23,J34,J35,J38,J48

Oraşul Lehliu Gară

30.03.2017- Bloc 1, Bloc 2, Bloc 3, Bloc 4, Bloc 5, Bloc 6, Bloc 7, Bloc 8, Bloc 11, Bloc 12*, Bloc 40 A, Bloc 40 B.

31.03.2017- Bloc 9, Bloc 10, Bloc 12 MI, Bloc 16, Bloc 32 A, Bloc 32 B, Bloc 12 AS, Bloc 20, Bloc 75 G.

Notă: Rugăm insistent ca locatarii să fie prezenţi la domiciliu începând cu ora 16:30, să permită accesul în vederea efectuării citirii repartitoarelor (apometrelor) din apartamente şi să-şi delege un reprezentant pentru fiecare scară de bloc, pentru a participa la citirea apometrului de scară.

ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE, la Călăraşi

zp 17 1În ziua de 24 martie 2017 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi a sărbătorit ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE activităţile având loc la sediul unităţii.

Sărbătoarea a fost un bun ca poliţiştii să fie alături de cetăţenii familializându-se cu privire la specificul instituţiei, cu tehnica şi dotările folosite de poliţişti la executarea misiunilor încredinţate pentru creşterea siguranţei publice.
Au fost amenajate standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie: laboratorul criminalistic mobil, folosit pentru realizarea cercetării eficiente la locul comiterii infracţiunilor, autospecialele, tehnică, uniforme din dotarea poliţiştilor de rutieră, ordine publică şi luptătorilor SAS.
A fost organizat un punct de informare cu privire la oferta educaţională a şcolilor de poliţie şi o demonstraţie de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor.

La ora 8:15 poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, simultan cu cei din toată ţara au păstat un moment de recugerere, în memoria poliţiştilor căzuţi la datorie.
Tot astăzi, 25 ofiţeri şi 54 de agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au fost avansaţi la termen în gradul profesional următor. Doi dintre ofiţeri fiind avansaţi înainte de îndeplinirea stagiului mimin pentru merite deosebite.
Colegii avansaţi au primit felicitări din partea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi pentru munca depusă şi rezultatele profesionale obţinute.

Totodată, conducerea inspectoratului a recompensat cu mulţumiri scrise şi diplome de merit 74 de poliţişti pentru rezultatele obţinute şi activitatea desfăşurată în anul 2016.

zp17 2zp 17 3zp17 5

Ministerul Dezvoltării reduce chiriile pentru locuințele ANL

Pentru a veni în sprijinul chiriașilor cu venituri mici din locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a inițiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor. Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Proiectul se află în consultare publică și are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriașii ANL ca fiind mari, în condițiile în care 'Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii' se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse.

Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:

a) 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;

b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe țară garantat în plată și care nu depășește cu 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată;

c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.

Observațiile și propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Bd. Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, București — Direcția Generală Juridică, Relația cu Parlamentul și Afaceri Europene, la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la numărul de fax 0372.114.569.

Termenul limită până la care se pot transmite propuneri este de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului.

Direcția Comunicare

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene

Free Joomla templates by Ltheme