CNE: Elevii au nevoie de certitudine!

CNE: Elevii au nevoie de certitudine!

Consiliul Naţional al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor din întreaga ţară, transmite Guvernului României nevoia de certitudine pe plan educaţional. În ultima perioadă, un ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului sănătăţii a fost modificat, purtarea măştilor devenind facultativă în cadrul examenelor naţionale.

Elevii din România sunt afectaţi de fiecare mesaj public contradictoriu lansat de decidenţii din domeniul educaţional, iar informaţiile lansate în spaţiul public, prin presă, sunt adeseori singurele surse de informare pe care le întâlnim în comunităţile şcolare. Este fără precedent ca, în aceeaşi săptămână, elevii să se confrunte cu declaraţii contradictorii din partea Guvernului, declaraţii publice care stârnesc incertitudine la toate nivelurile educaţiei.

Solicităm Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Ministerului Sănătăţii coordonarea în sensul lansării unei platforme unice de informare pentru elevi, părinţi şi profesori, care să conţină informaţii relevante cu privire la modul în care se vor desfăşura examenele naţionale, dar şi pregătirea aferentă acestora. Guvernul României trebuie să îşi comunice mesajele într-un mod accesibil, astfel încât fiecare elev, fiecare părinte şi fiecare profesor să cunoască măsurile implementate, să nu mai existe incertitudine acolo unde ar trebui să existe decizii ferme comunicate transparent.

Elevii au nevoie de răspunsuri, însă tot ce primesc este incertitudine. Mii de comunităţi şcolare se informează din presă pentru că nu primesc răspunsuri accesibile de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Cu mască sau fără mască? Aceasta este întrebarea la care ne pot răspunde doar medicii epidemiologici, dar cum poate un elev să fie îndemnat la calm şi solidaritate în timp ce, de săptămâni de zile până acum, a ascultat zeci de declaraţii contradictorii din partea membrilor aceluiaşi Guvern? a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

DRPCIV: Activitatea de examinare va fi reluată treptat

DRPCIV: Activitatea de examinare va fi reluată treptat

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că activitatea de examinare va fi reluată treptat, astfel:

  1. Programarea candidaţilor cărora le-au expirat dosarele de şcolarizare în perioada 16.03 - 17.05.2020 şi pentru care există o programare prealabilă în sistem (proba practică) se va efectua prin intermediul şcolilor de conducători auto, cu informarea acestora.
  2. Programarea candidaţilor cărora le expiră dosarul de şcolarizare ulterior datei de 18.05.2020 se va face din oficiu, pe cât posibil cu respectarea ordinii de programare anterioare, de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu informarea acestora.
  3. Reluarea activităţii de examinare la proba practică pentru candidaţii aflaţi în situaţia de la punctul 1 începând cu data de 02.06.2020, urmând ca la finalizarea acestei activităţi să fie demarată examinarea practică pentru candidaţii aflaţi în situaţia prevăzută la punctul 2.
  4. Reluarea activităţii de examinare la proba teoretică se va face începând cu data de 15.06.2020/22.06.2020, în funcţie de numărul de candidaţi examinaţi şi capacitatea de preluare a Serviciilor publice comunitare. Decizia se va posta pe site-ul Instituţiei Prefectului.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii de examinare la proba practică vor fi respectate, cu stricteţe, următoarele măsuri de protecţie în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus:

- Utilizarea măştilor de protecţie - atât pentru candidaţi cât şi pentru examinatori;

- Scanarea temperaturii corporale şi interzicerea susţinerii examenului în situaţia în care aceasta depăşeşte 37,2 grade Celsius;

- Respectarea distanţării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susţinerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de cel puţin 1,5 m;

- Evitarea prezentării la locul de întâlnire a candidaţilor cu însoţitori (prieteni, rude, etc). Accesul va fi permis doar candidatului şi instructorului auto.

Valabilitatea documentelor emise de serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile, de la data încetării acestei stări, potrivit actelor normative în vigoare.

În acelaşi context şi pentru aceeaşi perioadă, se menţine şi valabilitatea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare/transcriere sau preschimbare a permisului de conducere obţinute de către solicitanţi de la alte entităţi.

DRPCIV

Consiliul Naţional al Elevilor sesizează Avocatul Poporului privind OUG 70/2020!

Consiliul Naţional al Elevilor sesizează Avocatul Poporului privind OUG 70/2020!

Consiliul Naţional al Elevilor a adresat Avocatului Poporului o petiţie prin care solicită ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate asupra Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, un act normativ care prevede, în spiritul OUG 51/2019, prelungirea valabilităţii licenţelor operatorilor de transport. Această ordonanţă încalcă voinţa Parlamentului României şi avizul Consiliului Legislativ nr. 145/12.05.2020 pentru propunerea legislativă privind prelungirea valabilităţii programelor de transport judeţean şi plasează problemele întâmpinate de către elevii navetişti într-un spectru derizoriu.

Consiliul Naţional al Elevilor a subliniat, în repetate rânduri, faptul că, menţinând transportul judeţean în regim comercial, guvernanţii legitimează abandonul şcolar al elevilor, protejând interesele transportatorilor.

Din această perspectivă, consiliile judeţene nu vor încheia contracte de serviciu public care să prevadă facilităţi pentru elevi. De asemenea, elevii care călătoresc între localităţi din două judeţe diferite cu ajutorul mijloacelor de transport rutier de persoane nu vor mai beneficia de reducerea de 50%, care era prevăzută în Legea educaţiei naţionale.

Mai mult decât atât, facilităţile elevilor navetişti se vor acorda doar în cazul în care elevii nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, măsură care discriminează elevii care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în cazul în care în localitatea de provenienţă există o unitate de învăţământ preuniversitar.

Astfel, elevii nu mai beneficiază de dreptul general de a avea tarif redus cu 50% pentru transportul judeţean şi interjudeţean, iar situaţia elevilor navetişti înscrişi în cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar particular este ignorată prin intermediul acestui act normativ - aceşti elevi nu vor beneficia de facilităţi. Problema transportului judeţean şi interjudeţean rămâne, astfel, nerezolvată, iar Guvernul ignoră într-un mod populist acest aspect, orientând atenţia publică spre gratuitatea transportului feroviar pentru elevi.

Incoerenţa decizională reprezintă o reală ameninţare pentru asigurarea unui demers educaţional echitabil şi o premisă a creşterii ratei abandonului şcolar, prin încălcarea dreptului la învăţătură prevăzut în articolul 32 al Constituţiei României. De altfel, având în vedere că această OUG nu a fost obiectul unei dezbateri publice, Executivul a încălcat Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională şi a subminat principiul fructificării unui cadru de guvernare deschis tuturor cetăţenilor şi mai ales a celor impactaţi direct de această măsură - elevii.

Consiliul Naţional al Elevilor a adresat o petiţie Avocatului Poporului cu privire la conţinutul OUG nr. 70/2020 care promite transport gratuit pentru elevi - acest act normativ nu doar că nu rezolvă problema elevilor navetişti, dar privează toţi elevii din România de dreptul general de tarif subvenţionat în cadrul mijloacelor de transport rutier. Guvernul a încălcat voinţa Parlamentului prelungind licenţele operatorilor de transport, aspect sesizat inclusiv de Consiliul Legislativ. Singura explicaţie viabilă pentru care Guvernul a refuzat să dezbată public proiectul acestei OUG este, fireşte, faptul că protejaţi rămân operatorii de transport, iar dezavantajaţi - elevii. Drepturile elevilor nu se tranzacţionează: nu poţi să dai elevilor o facilitate, în timp ce le limitezi alte două, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, în instituțiile publice și în structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării

Măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, în instituțiile publice și în structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării

Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătății au emis un ordin comun, care stabilește măsuri pentru unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice, pentru toate structurile aflate în subordonarea MEC.

Măsuri pentru organizarea activității în actualul context epidemiologic:

  • accesul în instituții trebuie organizat astfel încât să existe o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate;
  • accesul este interzis pentru persoanele care au o temperatură corporală ce depășește 37,3 grade Celsius - temperatura va fi măsurată la intrarea în incinta instituției;
  • suprafețele expuse vor fi dezinfectate și, de asemenea, se vor evita aglomerările de persoane.

Măsuri de prevenire și protecție în perioada desfășurării activităților de pregătire pentru elevii din clasele terminale și în perioada organizării examenelor naționale și de certificare și calificare

  • activitatea de pregătire se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi;
  • pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite, iar programul organizat astfel încât, simultan, să nu se întâlnească mai mult de două grupe de elevi; 
  • înainte de începerea activității, spațiile vor fi dezinfectate cu substanțe biocide, pe bază de clor sau alcool, activitate urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute;
  • accesul în interiorul unității de învățământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, verificarea temperaturii - temperatură care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius - și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii;
  • elevii și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și în dreapta și un rând liber în față și în spate;
  • măștile purtate vor fi colectate în locuri special amenajate. 

Activitatea de examinare se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor mai sus prezentate. Mai mult, unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior au obligația să asigure următoarele măsuri pentru elevii, studenții și personalul din cadrul acestora:

Măsuri la intrarea în instituție a elevilor/studenților și a cadrelor didactice:

Asigurarea triajului epidemiologic pentru candidați și examinatori (va cuprinde și termometrizare și declararea de antecedente personale privind simptomatologia respiratorie)

  • prestabilirea circuitului către/și din sala de examen;
  • candidații și supraveghetorii vor fi protejați prin masca facială;
  • intrarea în sala de examen se va face în mod organizat, pe rând, păstrând distanța de 2 metri, iar în fața ușii vor exista marcaje cu bandă colorată;
  • pupitrele vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală;
  • ● personalul ce asigură supravegherea va dirija candidatul către locul destinat.
  1.  Asigurarea condițiilor igienice în sala de curs/examen:
  • ● asigurarea curățeniei și dezinfectării pardoselilor, a locurilor de activitate (pupitre, scaune), a clanțelor, a mânerelor de la ferestre, a pervazurilor - prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, înainte și după fiecare serie de candidați;
  • ● aerisirea sălii, înainte de examen, pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute;
  • ● la intrarea în sală, se vor amplasa dispozitive medicale cu substanță dezinfectantă pentru mâini;
  • ● stabilirea locurilor se va face păstrând o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 metri;
  • ● pe toată durata cursurilor/examinării se vor respecta regulile generale ale unei conduite sănătoase (distanțarea socială, evitarea atingerii nasului cu mâna, a ochilor și a gurii, strănutul în pliul cotului/batista de unică folosință, evitarea contactelor directe cu cei din jur).
  • Asigurarea condițiilor igienice pentru grupul sanitar care deservește sala de curs/examen
  • asigurarea de dispozitive medicale cu substanță dezinfectantă pentru mâini la intrarea în toaletă;
  • asigurarea de hârtie igienică în fiecare cabină a toaletei;
  • asigurarea de dispensere cu săpun, situate lângă lavoare;
  • asigurarea de dispozitive cu prosoape de hârtie sau uscătoare pentru mâini;
  • asigurarea curățeniei și dezinfectării întregului grup sanitar (vas WC, lavoare, clanțe, pardoseala).

Precizări referitoare la admiterea în învățământul superior pentru candidații din afara granițelor țării. Documente necesare:

  • declarație pe proprie răspundere - care să ateste că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu SARS CoV-2 în ultimele 14 zile;
  • adeverință medicală, în limba română, din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și, eventual, antecedente personale legate de boli cronice, respectiv SARS-CoV- 2.
MEC: România obţine recunoaşterea automată a diplomelor de asistent medical generalist, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană

MEC: România obţine recunoaşterea automată a diplomelor de asistent medical generalist, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană

Comisia Europeană a publicat în data de 11 mai 2020 raportul prin care diplomele de asistent medical generalist emise de instituţiile de învăţământ din România, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană, vor beneficia de recunoaştere automată în statele membre ale Uniunii Europene odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE.

În urma demersului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Naţional pentru Recunoaşterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene şi statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, includerea şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.

Programul a fost elaborat împreună cu experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre şi, ulterior, în baza raportului Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis modificarea Directivei în sensul acordării, de către statele membre, a recunoaşterii automate a tuturor diplomelor emise de instituţiile de învăţământ din România.

Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, ca autoritate competentă, a transmis permanent Comisiei Europene toate informaţiile şi clarificările necesare elaborării raportului privind implementarea programului de recunoaştere a diplomelor.

Aceste informaţii şi clarificări transmise către Comisia Europeană au fost furnizate de către şcolile postliceale şi instituţiile de învăţământ superior de profil, precum şi de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

BIROUL DE COMUNICARE

Free Joomla templates by Ltheme