Chirnogi | 300 de preşcolari şi elevi vor avea asigurată o masă caldă pe zi

Chirnogi | 300 de preşcolari şi elevi vor avea asigurată o masă caldă pe zi

Convocaţi pe 11 ianuarie în şedinţă extraordinară, consilierii locali au aprobat continuarea acordării tipului de suport alimentar, sub formă de masă caldă în regim de catering pentru 300 de preşcolari şi elevi de la Şcoala Gimnazială Chirnogi, nr. 3 Local 1 şi Local 2, în limita unei valori tehnice de 15 lei / beneficiar, inclusv TVA, pentru anul şcolar în curs, în perioada desfăşurării activităţii didactice, în cadrul Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru elevi din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

Valoarea totală estimată este de 337.064,90 lei, fără TVA, însemnând contravaloarea a 24.496 de porţii în regim de catering.

În Hotărârea adoptată se precizează şi modalitatea de implementare după cum urmează:

- Dimineaţa, între orele 09.30 – 10.00

- După amiaza, între orele 13.30 – 14.00

Finanţarea Programului – pilot se realizează prin bugetul local prin sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti. Pentru acest an, suma alocată este de 207,9 milioane lei.

Cercetaţi de poliţişti pentru organizarea de lupte între animale sau cu animale

Cercetaţi de poliţişti pentru organizarea de lupte între animale sau cu animale

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizarea de lupte între animale sau cu animale.

În fapt, începând cu anul 2022, în judeţului Călăraşi s-au organizat lupte ilegale între animale (câini periculoşi), la care participau persoane din mai multe judeţe ale ţării.

În ziua de 25 februarie a.c., poliţiştii au efectuat 7 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost descoperiţi 32 de câini de luptă, ţinuţi în condiţii improprii, 12 dintre aceştia nefiind luaţi în evidenţa vreunui cabinet veterinar.

A fost solicitat sprijinul unui medic veterinar din cadrul D.S.V.S.A. Călăraşi, care a procedat la analizarea animalelor, constatând 8 sancţiuni contravenţionale.

De asemenea, poliţiştii au emis ordine de plasare a animalelor în adăposturi specializate.

Au fost identificate persoanele care se ocupa cu organizarea acestor lupte, 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 43 de ani.

3 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, ulterior fiind reţinute pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de organizarea de lupte între animale sau cu animale.

Toate activităţile au beneficiat de suport tehnic din partea Serviciului Operaţiuni Speciale Călăraşi.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

La activităţi au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi.

IPJ Călărași | Bilanţul ultimei săptămâni: 106 infracţiuni constatate şi peste 1.100 de contravenţii aplicate

IPJ Călărași | Bilanţul ultimei săptămâni: 106 infracţiuni constatate şi peste 1.100 de contravenţii aplicate

În cadrul acţiunilor pentru siguranţa comunităţii din ultima săptămână, poliţiştii au intervenit la 288 de sesizări ale cetăţenilor primite prin serviciul 112. De asemenea, poliţiştii au reţinut permisele de conducere în cazul a 60 de şoferi care au pus în pericol siguranţa traficului rutier.

În săptămâna 20-26 februarie a.c., peste 900 de poliţişti au acţionat, la nivelul judeţului Călăraşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 42 acţiuni şi s-a intervenit la 288 de evenimente sesizate prin 112.

Ca urmare a activităţilor au fost constatate 106 infracţiuni, 15 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 17 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.126 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 351.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 20 de infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 60 de permise de conducere şi retrase 28 de certificate de înmatriculare.

Reținută de polițiști pentru furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

Reținută de polițiști pentru furt calificat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați prin plângere de către o femeie, din comuna Sărulești, județul Călărași, cu privire la faptul că în perioada iunie-septembrie 2022, autori necunoscuți au pătruns în locuința sa, de unde au sustras o sumă de bani și un card bancar.

Cercetările desfășurate de polițiști au condus la identificarea autoarei, aceasta fiind o femeie, de 27 de În fapt, în luna iulie 2022, femeia profitând de absența îndelungată a persoanei vătămate, a pătruns prin efracție în locuința sa, de unde a sustras suma de 19.000 de lei și un card bancar.

În perioada 14.07 – 12.09.2022, a efectuat plăți POS la diferiți comercianți, precum și mai multe retrageri de numerar, cauzând un prejudiciu de 22.000 lei.

La data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în executare un mandat de aducere, persoana în cauză fiind condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.              

În cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, femeia fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Sursa www.cl.politiaromana.ro

ANRE | Factura de gaze naturale va putea fi achitată eşalonat de clienţii vulnerabili pe o perioadă de minimum 3 luni

ANRE | Factura de gaze naturale va putea fi achitată eşalonat de clienţii vulnerabili pe o perioadă de minimum 3 luni

Ţinând cont de dinamica pieţelor de energie din UE şi implicit din România, ANRE este într-un proces continuu și constant de adaptare şi îmbunătăţire a reglementărilor comerciale în acord cu legislația primară şi cu necesitățile tuturor participanților la piață.

În acest sens, am elaborat și supus consultării publice Proiectul de Ordin al ANRE pentru modificarea şi completarea unor Ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 96/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea de informare a clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare, care aduce îmbunătățiri cadrului de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale la locurile de consum ale clienţilor finali.

Proiectul de Ordin propune modificarea şi completarea unor prevederi deja existente, dar și introducerea unor prevederi noi, dintre care menționăm:

- simplificarea conținutului minim al tuturor facturilor de gaze naturale, respectiv a informațiilor obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea; astfel, pentru o mai bună înțelegere de către clientul final a facturii, s-a stabilit că:

- prima pagină a facturii va cuprinde doar informațiile prioritare esențiale, astfel încât clientul final să știe consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta;

- a doua pagină a facturii va cuprinde detaliile facturii, inclusiv defalcarea componentelor din care este format prețul final facturat de către furnizor clientului final;

- anexa facturii va cuprinde informaţiile adiţionale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale, precum și informaţiile privind facturarea, care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum, vor fi trecute de furnizor în anexa la factură;

- eşalonarea la plată a facturii pentru clienții vulnerabili, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi;

- în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura;

- detalierea modalităților de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluționarea plângerii.

În vederea desfăşurării procesului de consultare publică, Proiectul de Ordin este publicat în secţiunea „Documente de discuţie/Gaze Naturale/Reguli piaţa de gaze” a site-ului www.anre.ro, toate părțile interesate putând transmite observaţii şi propuneri până în data de 06 martie 2023.

Sursa www.anre.ro

Free Joomla templates by Ltheme