Luni încep înscrierile pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în prima sesiune din acest an

Înscrierile pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în prima sesiune din acest an încep luni, urmând să se încheie pe 2 februarie.

Sesiunea debutează cu probele de evaluare a competenţelor, urmând ca în iunie să se desfăşoare probele scrise, conform calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale.

În 12 şi 13 februarie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), care va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 14-15 februarie.

În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în 21 şi 22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii au întocmit dosar penal unui bărbat care ar fi condus un autoturism sub influența alcoolului. În ziua de 24 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Grădiștea au depistat, un bărbat, de 54 de ani, din comuna Independența, județul Călărași, care a condus un autoturism, deși consumase alcool. La testarea cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal.

Mandat de arestare pus în aplicare de polițiști

Polițiștii din Călărași au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat din județul Călărași.

În ziua de 25 ianuarie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis de instanță pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Borcea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

DSVSA Călăraşi / Comercializarea porcinelor în târguri

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Călărași informează toți crescătorii de porcine din județ, cu privire la faptul că în România evolueaza  pestă porcină africană la porci domestici, în localitatea Micula, din județul Satu Mare.

Pentru sprijinirea actiunilor de lupta impotriva bolilor transmisibile ale animalelor si zonozelor, avand in vedere normele tehnice transmise de A.NS.V.S.A. cu privire la activitati profilactice ce tebuie desfasurate la nivelul DSVSA judetene privind pesta porcina africana (PPA) la porcii mistreti si implementarea planului de masuri in exploatatiile comerciale de suine pentru pesta porcina africana (PPA), in scopul sprijinirii actiunilor de lupta impotriva bolilor transmisibile ale animalelor si a zoonozelor, la nivelul Institutiei Prefectului judetului Calarasi a fost actualizata structura Centrului Local de Combatere a Bolilor .

Pesta porcină africană poate determina pagube importante prin procentul de mortalitate ridicat, prin dificultăți de eradicare a bolii și prin restricțiile impuse comerțului.

Pentru a vă proteja porcii de această boală, vă recomandăm să respectați următoarele sfaturi:

v nu intrați în adăposturile unde creșteți porci cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică;

v creșteți porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcii stăini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porci domestici;

v nu hrăniți animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenită de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie, care aduc carne de mistreț, sub nici o formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

v nu scoateți scroafele/vierii din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație;

v nu cumpărați purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate, eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

v nu folosiți în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi;

v este interzisă aducerea din țările unde evoluează boala a porcilor vii, cărnii de porc proaspătă (refrigerată sau congelată) produselor din carne (carne sărată, cârnați, șuncă).

 Cum arată un porc bolnav de pestă porcină africană?

Nu există semne clare care să indice boala, dar se pot observa, la porcii bolnavi, semne ca: moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt, temperatură foarte ridicată (40,5 – 42ºC), roșeață sau învinețire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului și a pieptului, lipsa poftei de mâncare, apatie și împleticire în mers, vomitări, diaree (uneori cu sânge) și urdori la ochi.

Ce vor face serviciile sanitare veterinare în cazul apariției unui focar de pestă porcină africană?

Toți porcii vor fi uciși, iar proprietarii vor primi despăgubiri pentru pierderile suferite.

Reamintim crescătorilor de porcine următoarele:

Comercializarea porcinelor în târguri se poate realiza la momentul actual numai in targurile autorizate sanitar veterinar din localitatile Calarasi, Manastirea si Budesti.

 Ținând cont de evoluția pestei porcine africane în imediata apropiere a granițelor României, reamintim crescătorilor de porcine :

Mişcarea suinelor vii, din târgurile de animale, este permisă numai către exploataţii nonprofesionale (gospodarii ale populatiei) și se efectuează doar dacă acestea sunt identificate (crotaliate) şi însoţite de:

v certificat de sănătate privind miscarea suinelor vii pe teritoriul Romaniei;

v documente de mişcare (formularul F2)

Atentie!  aceste documente se eliberează de medicul veterinar de liberă practică împuternicit (concesionar) de pe raza fiecărei comune, doar la data efectuarii miscarii.

D.S.V.S.A Călărași recomanda sa fie mentinut un grad ridicat de alerta, si in cazul semnelor de boala si/sau moarte a suinelor proprietarii sa anunte urgent, in maxim 24 ore, medicul veterinar de libera practica si /sau D.S.V.S.A Călărași  - telefon 0242 313676.

DIRECTOR EXECUTIV,

Dr. Viorel Bucur

Prins de polițiști în mai puțin de două ore de la comiterea unei infracțiuni

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au prins un tânăr din Modelu, care a săvârșit o infracțiune contra vieții. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

În ziua de 24 ianuarie a.c., un bărbat de 28 de ani, din Călărași a fost lovit cu un obiect tăietor –înțepător în zona abdomenului de către o persoană necunoscută.

Verificările efectuate de îndată de polițiști, au condus la identificarea persoanei bănuite de săvârșirea infracțiunii, în mai puțin de două ore de la comiterea faptei.

Încauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, activitățile desfășurate fiind coordonate de un procuror din cadrul  Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași.

La data de 24 ianuarie a.c., procurorul a dispus reținerea celui în cauză pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE: În ziua de 25 ianuarie a.c., Tribunalul Călărași a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de tânărul din comuna Modelu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Cel în cauză, a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Free Joomla templates by Ltheme