Clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, scutite de la plata impozitului pentru imobile

Clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, scutite de la plata impozitului pentru imobile

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului fiscal, potrivit căruia sunt scutite de la plata impozitului pentru imobile clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea unei noi categorii de scutiri de la plata impozitului/taxei pentru imobile aferentă clădirilor/spaţiilor din interiorul acestora, în care sunt organizate şi funcţionează cabinete de medicină de familie.

"Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru clădirile unităţilor sanitare publice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice", prevede proiectul adoptat de deputaţi.

Proiectul a fost adoptat cu 307 voturi "pentru" şi 2 "împotrivă". El a fost iniţiat de parlamentari ai PNL, a fost respins de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa www.agerpres.ro

Avocatul Poporului solicită includerea bolii COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A

Avocatul Poporului solicită includerea bolii COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A

Avocatul Poporului solicită includerea bolii COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporţie de 100%

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii să dispună măsuri urgente pentru ca boala COVID-19 să fie inclusă în grupa bolilor infectocontagioase din grupa A, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1186/2000, şi, în consecinţă, asiguraţii să beneficieze de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă plătită în procent de 100%.

Aceasta în condiţiile în care, potrivit specialiştilor, boala este extrem de contagioasă şi cu o arie de răspândire foarte mare.

În prezent, conform legislaţiei în vigoare, cei aflaţi în incapacitate temporară de muncă din cauza îmbolnăvirii cu COVID-19 primesc o indemnizaţie plătită în proporţie de numai 75%.

Demersul Avocatului Poporului a fost făcut ca urmare a articolelor apărute în presă pe această temă şi se întemeiază pe prevederile art. 41 din Constituţia României privind munca şi protecţia socială a muncii.

Solicitările adresate autorităţilor se regăsesc pe prima pagină a site-ului, la secţiunea Acţiuni ale Avocatului Poporului legate de deciziile privind starea de urgenţă sau accesând link-urile http://www.avpoporului.ro/rec/doc24.pdf şi http://www.avpoporului.ro/rec/doc23.pdf

Au fost aprobate procedura și calendarul privind înscrierea / reînscrierea în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2020-2021

Au fost aprobate procedura și calendarul privind înscrierea / reînscrierea în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2020-2021

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, derularea succesivă a următoarelor etape (la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ): 

  • reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021;
  • înscrierea copiilor care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ.

Reînscrierile se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11-31 august.

Reînscrierile se pot efectua și prin poștă electronică, telefonic sau fax.

Pentru înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an școlar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

  • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
  • existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Orarul reînscrierilor și, respectiv, al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor mai posta pe site-ul unității de învățământ/ISJ și, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

  • capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată);
  • numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
  • criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;

Menționăm că unităţile de învăţământ preșcolar particular vor afişa și informații privind statutul grădiniței respectiv: autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată de Agenția pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

Pentru soluționarea diferitelor situații legate de reînscriere/înscriere în unitățile de învățământ preșcolar, ISJ/ISMB vor consilia și sprijini părinții, ținând cont, cu precădere, de interesul educațional al copilului. Inspectoratele școlare se vor asigura că sunt îndeplinite, în fiecare unitate de învățământ preșcolar sau cu grupe de preșcolari, condițiile organizatorice și logistice necesare.   

inscrierigradinite

Videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți din România

Videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți din România

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a susținut luni, 4 mai, o videoconferință cu inspectorii școlari generali, inspectorii școlari generali adjuncți și directorii Casei Corpului Didactic pentru a stabili un nou plan de măsuri în sistemul românesc de învățământ, în contextul pandemiei COVID-19.

Măsuri specifice pe care inspectoratele școlare județene trebuie să le implementeze pentru susținerea învățării la distanță pentru elevi

Inspectoratele școlare trebuie să organizeze periodic videoconferințe cu directorii unităților de învățământ din România pentru a identifica și stabili sarcini de lucru și resurse educaționale în vederea asigurării învățării la distanță.

În cadrul videoconferinței a fost stabilit următorul flux/cadru de lucru pentru inspectoratele școlare, unitățile de învățământ și cadre didactice:

❖      Inspectoratele școlare vor monitoriza desfășurarea activităților-suport pentru învățarea on-line în unitățile de învățământ din subordine;

❖     Cadrele didactice care nu au acces la tehnologie pot solicita unităților de învățământ să le pună la dispoziție echipamentele necesare pentru desfășurarea procesului didactic în sistem on-line;

❖     Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, cu sprijinul autorităților locale, vor lua măsuri pentru asigurarea accesului la activități de învățare pentru preșcolarii/elevii din medii dezavantajate care nu dispun de echipamente informatice;

❖     Elevii din anii de final de ciclu care vor susține examenele naționale pot beneficia de consiliere din partea unităților de învățământ, cu sprijinul consilierilor din cabinetele psihopedagogice.

Săptămânal, Ministerul Educației și Cercetării organizează întâlniri cu inspectorii generali pentru a transmite informații referitoare la susținerea învățării la distanță și pentru a rezolva situațiile specifice apărute în această perioadă.

De asemenea, ministrul educației și cercetării va participa la videoconferințele organizate de inspectoratele școlare cu directorii unităților de învățământ după o planificare propusă de către inspectorate.

Marți, 5 mai, la ora 13:30, Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, va participa la webinarul cu învățătorii din județul Sibiu.

 

Examenul de Evaluare naţională va începe pe 15 iunie, iar cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie

Examenul de Evaluare naţională va începe pe 15 iunie, iar cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie

Examenul de Evaluare naţională va începe pe 15 iunie, iar cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie, a declarat, duminică seara, ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

"Decizia este deja luată, şi anume că examenul de Evaluare naţională începe pe data de 15 iunie şi cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie. Noutatea pe care o avem o avem la examenele de certificare a competenţelor profesionale (...). Este vorba de certificarea competenţelor pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al calificărilor. Pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele din învăţământul postliceal, vor fi realizate acest examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor", a spus Anisie, la Digi24.

Free Joomla templates by Ltheme