Al. Rafila: Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent al cazurilor de COVID-19
Featured

Al. Rafila: Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent al cazurilor de COVID-19

Deputatul PSD prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a anunțat luni, 14 februarie 2022, într-o conferință de presă susținută la Ministerul Sănătății că am intrat pe un trend descendent al cazurilor de COVID-19.

„Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent. Acest trend descendent al numărului de cazuri semnalate trebuie să se cupleze cu alţi doi indicatori ca să putem să discutăm într-adevăr de ridicarea restricţiilor şi chiar despre o eventuală renunţare la starea de alertă la un anumit moment. În primul rând, este vorba despre scăderea numărului de persoane care sunt internate, dar mai ales despre scăderea numărului de pacienţi internați în secţiile de terapie intensivă. Media numărului de cazuri din ultimele 7 zile este în scădere accentuată. Aceste lucru s-a corelat şi cu scăderea pozitivităţii în cazul testării. Am avut o medie în jur de 30%”, a declarat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila a spus că nu putem avea un calendar al relaxărilor până când gradul de ocupare al secțiilor ATI nu începe să scadă în mod susținut.

„Trebuie să existe o tendinţă descrescătoare consolidată care să permită luarea acestor decizii. Deocamdată, nu avem motive să avem un astfel de calendar, pentru că situaţia în spitale este serioasă în continuare în secţiile de terapie intensivă. Totuşi, uitându-ne la modul în care numărul de cazuri scade, sigur că o să ne punem această problemă a ridicării stării de alertă în perioada următoare, dar, până se ridică starea de alertă, sigur că anumite restricţii cum ar fi, de exemplu, utilizare măştii în aer liber s-ar putea renunţa la ele sau, ştiu eu, creşterea gradului de ocupare a unor instituţii care organizează evenimente, dar numai în corelaţie cu evoluţia reală. Evoluţia reală s-a schimbat. Nu mai este legată de numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci este legată de numărul de pacienţi din spitale şi cei din secţiile de terapie intensivă”, a mai afirmat deputatul PSD.

D. Coarnă: Practic, pas cu pas ne îndreptăm spre faliment
Featured

D. Coarnă: Practic, pas cu pas ne îndreptăm spre faliment

Deputatul PSD de Călărași, Dumitru Coarnă a explicat joi că în momentul de față prețurile pe piața de energie și gaze au luat-o pur și simplu razna, generând profituri uriașe inclusiv pentru statul roman iar specula produsă pe această piață a antrenat în mod deliberat diminuarea producției de energie electrică și de gaze. Efectul, în opinia parlamentarului călărășean, înseamnă capacități de producție din mediul privat care se închid.

“Dacă prin Ordonanța 114 care a reglementat piața de energie și gaze aveam la gaze 15 euro MWh, respectiv 25 euro MWh și în ecuația asta financiară toată lumea avea profit, acum înmulțiți cu 10. Să vedeți profitul statului. De 10 ori, 15, 20 de ori mai mare

Problema de fond e că au făcut această speculă a pieței de energie, diminuând producția de hidrocarburi, de energie electrică, de gaze în mod deliberat. Se numește trădare asta! Și a creat pe piață spații altor entități private. Foarte bine dar a creat această posibilitate a speculei și a îmbogățirii fără just temei. Noi plătim niște facturi acum. O să vedeți că efectul a început să apară. Capacități de producție din mediul privat vor fi închise. De ce? Din 2 motive simple. Primul, avem o majorare de preț la energie și la materia primă. Dacă scumpesc materia primă și energia, e clar. Ce4 trebuie să fac în calitate de investitor? Să diminuez locurile de muncă, să majorez prețul la produsul finit sau să închid. Deja avem capacități de producție din mediul private care vor fi închise. Urmează mediul public: școli, grădinițe, biblioteci, spitale, etc. Toate aceste lucruri le-am discutat luni la ședința de grup. Am exprimat poziția mea cu privire la acest ministru și am explicat tehnic așa cum o fac acum. Cu cifre, cu date....”, a declarat în conferința de presă organizată joi la sediul PSD Călărași, deputatul Coarnă care a mai adăugat că în urma discuțiilor purtate atât cu reprezentații mediului de afaceri cât și cu cei ai sindicatelor se prefigurează două soluții pentru evitarea dezastrului la nivel de țară.

“Am purtat discuții cu sindicatele, cu mediul de afaceri. Toată lumea, pe termen scurt sau mediu vede două soluții. Prima, reglementarea adică revenirea la piața reglementată. Obligatoriu! Și a doua, dezvoltarea unor investiții în energie. De exemplu, în zona energetică putem face un mix energetic. Acolo avem producători eolian, cărbune, apă și nuclearoelectrică. Diferite surse de alimentare. Aici se creează u8n deficit pe piață pentru că Hidroelectrica produce curent electric cu un cost mic. Și se creează între ei canibalismul pe piața energiei. Și atunci, soluția e una singură. Pentru că are foarte mulți bani, Hidroelectrica să cumpere acum din piață Ișalnița, termocentrale Craiova, etc. Sunt 4, 5 unități pe care să le transforme în gaze din cărbuni și să avem putere instalată de 2000 MWh. Creezi astfel un preț de echilibru pe piață. Fiind proprietatea ta Hidroelectrica, produc energie cu apă, cu gaze și cărbune. Și atunci, faci un mix energetic, produc un preț mediu și elimin și canibalismul din piața de energie. Dar nu se dorește lucrul ăsta! Practic, în opinia mea, ce se întâmplă acum, pas cu pas ne îndreptăm spre faliment. Atât mediul de afaceri cât și consumatorii casnici și mediul public.”, a conchis deputatul social-democrat care a avut puterea să nu dea curs liniei trasate de partid votând moținea de cenzură inițiată de USR împotriva ministrului Energie, Virgil Popescu, cel care se face principal răspunzător de declanșarea aceastei crize în România.

 Iliuță, despre revenirea lui Iacomi în PSD Călărași: Să depună o cerere. Decizia va fi luată după repartizarea sumelor din PNI Anghel Saligny
Featured

Iliuță, despre revenirea lui Iacomi în PSD Călărași: Să depună o cerere. Decizia va fi luată după repartizarea sumelor din PNI Anghel Saligny

Președintele social-democraților călărășeni, Vasile Iliuță a precizat joi că a purtat deja o discuție telefonică cu Iulian Iacomi însă o decizie privind revenirea în PSD a fostului primar liberal al orașului Lehliu Gară va fi luată în cadrul forului de conducere al filialei județene dacă va fi depusă și o solicitare în acest sens și numai după aprobarea împărțirii pe partide a sumelor din cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny de către ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

“Am avut o discuție telefonică cu domnia sa. Are intenția de a veni în cadrul Partidului Social Democrat. Nu pot eu să decid dacă va fi primit în PSD. Să vină cu cerere și în Consiliul Politic Județean va fi analizată această cerere. Pot spune că am avut câteva discuții cu câțiva primari și aici avem o concluzie: cererea domniei sale nu va fi analizată mai devreme de momentul repartiției sumelor din cadrul Programului Anghel Saligny prin care se vor finanța investițiile în cadrul localităților administrate de primarii PSD. Venirea unui primar aqfectează bugetul pe care-l va primi PSD. De aceea nu vreau să ne pronunțăm acum, discuția va avea loc după semnarea Ordinului de câtre ministrul Cseke.”, a spus joia trecută Vasile Iliuță care a continuat “Domnia sa a plecat din rândurile noastre în calitate de președinte devenind simplu membru în PNL Călărași. Nu vrem să facem vreo apreciere ci doar să constatăm niște lucruri. Decizia va fi luată cu jumătate plus unu din voturile colegilor mei. Un vot negativ are încă de pe acum din partea domnului Coarnă.”

Iulian Iacomi a fost exclus la începutul acestui an din PNL Călărași, partid în care s-a înscris în august 2020, cu o lună înaintea alegerilor locale, deținând la acel moment funcția de președinte al PSD Călărași.

Cazul revenirii lui Iacomi în PSD Călărași (prima dată s-a produs înaintea alegerilor locale din vara anului 2012) ar fi fost deja “analizat” de conducerea centrală a partidului care n-ar fi spus “nu” unei astfel de variante.

V. Iliuță, în continuare dezamăgit de “prestația” prefectulului Barbu
Featured

V. Iliuță, în continuare dezamăgit de “prestația” prefectulului Barbu

În ciuda alianței dintre PNL și PSD, parafată la nivel guvernamental dar și în teritoriu la nivelul conducerii Prefecturii, relația dintre prefectul Valentin Barbu și Executivul Consiliului Județean scârțâie în continuare. Președintele Vasile Iliuță a tras și joia trecută un nou semnal de alarmă, subliniind că “e dezamăgire totală că nu putem să ne înțelegem la ora actuală.”

“Vrem să ducem proiectele Consiliului Județean la finalizare. Încercăm să vedem ce facem cu prefectul județului Călărași care ne mai dă hârtii, încearcă să ne atace, ne dă notificări pentru tot ce înseamnă hotărârile Consiliului Județean. Nu înțelegem de ce dacă suntem într-o coaliție nu putem să discutăm telefonic. Domnia sa nu preferă să comunice cu noi nici telefonic. Ca reprezentant în teritoriu al Guvernului e acea persoană care trebuie să ne apropie, să stea la masă cu toți. Nu e pe persoană fizică, reprezintă Guvernul României în teritoriu. E dezamăgire totală că nu putem să ne înțelegem la ora actuală”, a declarat liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță care a mai adăugat că și între prefect și cei doi subprefecți, susținuți de PSD, comunicarea este inexistență. “Lipsă de comunicare este și cu cei 2 subprefecți pe care PSD îi are în conducerea Prefecturii.”, a conchis Iliuță.

Deși a devenit o țintă și în propriul partid, Valentin Barbu e greu de “ucis”, bucurându-se, se pare, în continuare de sprijinul președintelui Florin Cîțu.

D. Coarnă: Am văzut ce s-a întâmplat şi nu e în regulă deloc. N-am venit în politică să mint pe cineva
Featured

D. Coarnă: Am văzut ce s-a întâmplat şi nu e în regulă deloc. N-am venit în politică să mint pe cineva

Deputatul PSD, Dumitru Coarnă a admis că prevederile OUG 3 / 26 ianuarie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 nu rezolvă decât într-o mică măsură şi pe perioadă scurtă de timp problema preţurilor la gaze şi energie, susţinând că facturile vor fi din ce în ce mai greu de suportat atât de consumatorul casnic cât şi de către instituţiile publice şi societăţile comerciale.

„Am discutat şi despre Ordonanţa 3. Este adevărat că la consumatorul casnic s-au majorat un pic plafoanele. La energie e un spaţiu de respirat acolo. Dar e până în aprilie. La gaze, uitaţi-vă cât de ipocriţi suntem. Preţul la gaze era de 0,12 bani / KWh şi l-am dus la 0,31. Şi ieşim să spunem că l-am plafonat. Adică îl majorez de 2, 3 ori după care-l plafonez!

Altă comunicare ipocrită, perversă. Am făcut ordonanţa dar intră în vigoare la 1 februarie. Vin facturile pe ianuarie care sunt colosale. Veţi vedea! Dacă pe decembrie când a fost o perioadă mai călduţă, ianuarie a avut totuşi câteva perioade de răcire accentuată. Oricum facturile pe ianuarie vor fi mai mari decât cele pe decembrie.”, a declarat joi, la Călăraşi, Dumitru Coarnă care a mai adăugat că a încercat să-i sensibilizeze cu privire la prevederile OUG 3 pe premierul Ciucă dar şi pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, însă fără succes.

„În momentul în care se punea în discuţie ordonanţa de urgenţă 3, eu, personal, le-am dat mesaj atât domnului premier Ciucă dar şi domnului preşedinte Ciolacu. Aşa mi s-a părut corect. Cu calcule făcute şi cu soluţia pe care o vedeam mediu privat – sindicate – patronate şi societate civilă. Adică revenirea la piaţa reglementată. Aveam reglementare unde Guvernul, prin Ordonanţă de urgenţă, într-o situaţie de criză, are dreptul să intervină şi să reglementeze piaţa pe o perioadă de 6 luni după care putea interveni şi s-o prelungească până la 2 ani. Am sufletul şi conştiinţa curate pentru că ştiu căm am făcut lucrul ăsta. Dl Ciucă m-a sunat şi mi-a promis...Am văzut ce s-a întâmplat şi nu e în regulă deloc. Eu n-am venit în politică să mint pe cineva. N-am venit să vă spun de plafonări, să plecaţi acasă şi să vă vina factura de 10 ori mai mare, să falimentaţi şi să vă spun căm am făcut un lucru pentru dvs..Nu! Asta n-am s-o fac. Am explicat şi luni la şedinţa de grup că decizia e una politică. Când vine factura nu mai e politică. Decizia trebuie să fie una tehnică (...). Asta cu politica a falimentat România! Am avut punctul meu de vedere. Vreau să vă spun că majoritatea colegilor mei de la PSD au îmbrăţişat ca idee, discuţia.”, a conchis parlamentarul călărăşean.

 N. Cionoiu: Garda de Mediu amendează niște primării care încearcă să-și drămuiască cheltuielile și așa foarte mari dar uită ce înseamnă partea de mediu
Featured

N. Cionoiu: Garda de Mediu amendează niște primării care încearcă să-și drămuiască cheltuielile și așa foarte mari dar uită ce înseamnă partea de mediu

Garda de Mediu a devenit, se pare, mumă pentru multinaționale și ciumă pentru primării. După ce la mijlocul săptămânii comisarii Gărzii Naționale de Mediu au sancționat 3 primării din județul Călărași (Oltenița, Ulmeni și Curcani) cu amenzi în valoare totală de 45.000 lei ca urmare a neconformităților constatate, senatorul PSD, Nicușor Cionoiu a reacționat taxând excesul de zel al GNM care din punctul său de vedere nu acționează la fel de drastic și în cazul Saint Gobain, acolo unde seara s-ar întâmpla niște “fenomene speciale” care nu atrag atenția directorului Gărzii de Mediu.

“Avem probleme la nivelul județului pe care încercăm să le rezolvăm fără să ne gândim politic. Și am să încep spunându-vă că există o Gardă de Mediu, există o numire interimară făcută, nu știu după ce criteriu, cu un tip de la București care nu face altceva decât să amendeze primăriile. Cred că-i un lucru legal dacă asta-i problema și studiem doar legalitatea dar cred că în acest moment amendăm niște primării care au probleme extraordinari de mari cu bugetul, amendăm niște primării care au foarte puțin locuitori care încearcă să-și drămuiască cheltuielile și așa foarte mari care au survenit acum dar uităm ce înseamnă partea de mediu. Doar un cuvânt aș vrea să spun “Saint Gobain” și ce înseamnă “seara”, poate că acele măsurători îl fac pe domnul director interimar să constate că se întâmple niște fenomene speciale.”, a declarat joi în cadrul unei conferințe de presă senatorul Cionoiu.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.