D. Coarnă, după explozia facturilor la electricitate: Premierul dacă e cu adevărat român are soluții
Featured

D. Coarnă, după explozia facturilor la electricitate: Premierul dacă e cu adevărat român are soluții

Deputatul PSD de Călărași, Dumitru Coarnă, a explicat joi la Călărași că există două soluții cu privire la explozia facturilor la electricitate. În primă etapă, pentru o anumită perioadă de timp, reglementarea pieței prin intermediul unei ordonanțe de urgență, urmată de inițierea unui Memorandum care să asigure cadrul creării unui mix energetic care să readucă facturile la un nivel suportabil nu doar în prezent ci și în perspectiva iernii viitoare.

“Ieri (miercuri, 16 februarie) am avut o discuție aplicată cu un specialist în energie care mi-a spus că sunt două posibilități clare, aflate la îndemâna Guvernului. Oricând Guvernul poate să emită o ordonanță de urgență, e obligatoriu acest lucru, prin care să reglementeze piața cu prețuri fixe la energie și gaze, după care prin Memorandum să declanșeze procedura de creere a unui mix energetic. De ce spun lucrul ăsta? Pentru că noi producem energie eoliană, hidro, termo și hidrocarburi, adică vânt, apă, cărbuni și gaze naturale. Sigur că aici intervine, după cum vă spuneam data trecută, acel canibalism pe piata energetică pentru că unul produce ieftin, altul scump și se blochează la un moment dat. Și atunci, soluția e să unim aceste sisteme de producere a energiei într-unul singur și să producem un coș energetic. Am făcut calculele și am ajuns undeva la 70 de euro MWh, ori acum e 150, 200 de euro MWh. Asta ar însemna că prin Memorandum Guvernul să mandateze Consiliile de Administrație, AGA de la companiile cu capital de stat de la Craiova, Ișalnița, Iernut, Chișcani să voteze fuziunea cu Hidroelectrica și cu Nuclearelectrica și atunci putem crea acel mix energetic cu un preț comun care profită tuturor: de la producător, transportator pentru că problema de fond e la consumatori. Există această posibilitate electrică, am verificat-o la Consiliul Legislativ care mi-a confirmat că e soluția corectă din perspectivă juridică.”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Dumitru Coarnă care a subliniat că decizia se află în mâinile premierului Nicolae Ciucă.

“Dar, repet, titularul de drept e dl Ciucă, premierul României. Dacă e cu adevărat român și vrea să implementeze acest lucru are soluții la îndemână. Eu sper să le vadă până la urmă pentru că în jurul lui sunt niște unii care, practic, profită de așa zisă liberalizare a pieței. Pentru că nu putem vorbi de o piață liberă. E o piață de tip oligopol, practic e mai mult monopol decât oligopol. Producătorii sunt cu capital de stat și au majorat artificial prețurile. Nu înțeleg de ce să vrei să-ți falimentezi propriul popor.”, a continuat Coarnă.

“Eu vreau să mă duc cât mai aproape de decembrie 2020. Prin acea Ordonanță 114, câștiga toată lumea, de la producător până la consumator. 15 euro MWh aveam la gaze și 25 de euro MWh la curent electric. Lucrurile erau așezate într-o logică, câștigau toți. De data asta câștigă toți dar pierdem noi consumatorii.”

Dumitru Coarnă

“M-au contactat cei de la Nutricom Oltenița și mi-au zis că o să închidă afacerea că nu mai rezistă din perspectiva prețului de pe piața energiei.”

Dumitru Coarnă

D. Coarnă: Avem şi noi un „rătăcit” în PSD Călăraşi care, practic, lucrează la destabilizarea acestei organizaţii
Featured

D. Coarnă: Avem şi noi un „rătăcit” în PSD Călăraşi care, practic, lucrează la destabilizarea acestei organizaţii

Deputatul Dumitru Coarnă a şocat asistenţa la finalul conferinţei de presă organizată astăzi după ce a declarat că, în rândul PSD Călăraşi, există un „rătăcit”, cu funcţie, care „lucrează la destabilizarea organizaţiei, în sensul îndepărtării din funcţia de preşedinte a lui Vasile Iliuţă". „Rătăcitul” n-ar acționa de unul singur, potrivit lui Coarnă, în spatele său aflându-se primvicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu dar şi foştii lideri PSD Călăraşi, Iulian Iacomi şi Roxana Paţurcă. Deşi nu i-a divulgat identitatea, surse din partid susţin că este vorba de deputatul Constantin Bîrcă.

„Să ştiţi că avem şi noi un „rătăcit” în PSD Călăraşi. N-o să-i spun numele acum. Care practic lucrează la destabilizarea acestei organizaţii, în sensul de a fi schimbat Vasile Iliuţă din funcţiua asta. Să vină cu nişte alţii care sunt favoriţii domnului Iulian Dumitrescu. Adică să fim un fel de PSD filiala Prahova – Iulian Dumitrescu. N-o să-i spun numele. E membru cu funcţie. Eu sunt atent la lucrurile astea (...)

Vreau să transmit mesajul ăsta ca să înţeleagă toată lumea că PSD, la Călăraşi, în opinia mea înseamnă cam 70% Vasile Iliuţă. Şi atunci încearcă, prin orice mijloace, îndepărtarea acestui om. Vreau să mai spun un lucru. Voi fi şi cu faţa şi cu spatele şi lateral alături de Vasile Iliuţă şi nu voi permite nici unui rătăcit, indiferent de zona în care crede el că se mişcă, să ne destabilizeze aici. Ştiţi foarte bine că am câştigat alegerile locale, am câştigat alegerile generale cu scor mare, aproape cu 50%, vot prin redistribuire şi un merit fundamental e al preşedintelui Vasile Iliuţă.

Transmit acest lucru ca să înţeleagă şi acel rătăcit că nu o să reuşească indiferent câte pârghii şi câte uşi încearcă să folosească. Suntem câţiva aici care vom rezista alături de preşedintele Iliuţă, indiferent de riscuri. Nu mi-e teamă, sunt un om curat, răspund oricui, oricând şi oriunde.

A militat să vină Iulian Iacomi să preia partidul. Lucrarea era cu Iacomi, cu doamna ex-senator, actual inspector general şcolar (n.r. Roxana Paţurcă), primvicepreşedinte. Tot aşa pe surse, fostul preşedinte al Tribunalului Călăraşi, dl George Şerban (...). Sunt toţi apropiaţi ai domnului Iulian Dumitrescu. Încearcă o revenire la vechea gardă. Un PSD penelizat. Adică, să fim, practic, degeaba p-aici. Nu. Noi am muncit pentru PSD, pentru electoratul său.”, a spus Coarnă care a conchis „Am spus-o pentru că trebuia s-o spun. Sunt un om direct şi cred că trebuie să discutăm aşa lucrurile. Alegătorii noştri trebuie să înţeleagă nişte mecanisme când se aud zvonuri pe diferite canale.”

M. Ciolacu: Consultanță pe zeci de mii de euro! Asta îi definește pe acești umflați pe bani publici de la USR!
Featured

M. Ciolacu: Consultanță pe zeci de mii de euro! Asta îi definește pe acești umflați pe bani publici de la USR!

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un atac dur la adresa useriştilor despre care susţine prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook că „nu au nicio jenă acum să îi pună pe românii sărăciți să le plătească consultanță de 44.000 de euro pe lună”. El apreciază că „transparența clamată atât de mult de aceiași preacurați useriști i-ar lăsa fără locuri de muncă”.

„Consultanță pe zeci de mii de euro! Asta îi definește pe acești umflați pe bani publici de la USR!

După ce au aruncat România în haos cu liberalizarea energiei, nu au nicio jenă acum să îi pună pe românii sărăciți să le plătească consultanță de 44.000 de euro pe lună!

Zeci de milioane de euro din împrumuturile luate prin PNRR - mai exact din banii ce vor fi plătiți de români, cu dobânzile aferente - au fost ”alocate” de useriști pentru servicii de consultanță. Fără transparență, fără niciun criteriu, fără nicio fundamentare!

Acum poate înțelege toată lumea DE CE cei care propovăduiau ”Fără hoție în funcții publice” s-au opus din toate puterile optimizării PNRR, solicitate de PSD. Pentru că #transparența clamată atât de mult de aceiași preacurați useriști i-ar lăsa ca înainte de a ajunge accidental la guvernarea țării: fără locuri de muncă, fără venituri, șomeri pe banii celor pe care tocmai i-au împovărat cu toată ”consultanța” lor!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

 M. Dulce: Vom sprijini un asemenea demers care vizează înlesnirea accesului direct al producătorilor la clienți
Featured

M. Dulce: Vom sprijini un asemenea demers care vizează înlesnirea accesului direct al producătorilor la clienți

Președintele organizației municipale PSD Călărași, Marius Dulce susține prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook că ministrul Agriciulturii, Adrian Chesnoiu, pregătește o amplă acțiune care să dea posibilitatea producătorilor agricoli veritabili să-și vândă produsele, să nu mai stea la cheremul intermediarilor ori speculatorilor, susținând că va susține orice demers care vizează înlesnirea accesului direct al producătorilor la clienți, inclusiv prin creșterea numărului piețelor volante și a facilităților de vânzare.

“Partidul Social Democrat are în vedere o nouă inițiativă de sprijinire a producătorilor agricoli. În acest sens, domnul ministru Adrian Chesnoiu pregătește o amplă acțiune care să dea posibilitatea producătorilor agricoli veritabili să-și vândă produsele, să nu mai stea la cheremul intermediarilor ori speculatorilor.”, a afirmat Dulce care a continuat “Vom sprijini, fără îndoială, un asemenea demers care vizează înlesnirea accesului direct al producătorilor la clienți, inclusiv prin creșterea numărului piețelor volante și a facilităților de vânzare. Este și în interesul cetățenilor să cumpere produse direct de la producător. În plus, e de neacceptat ca producătorii să nu-și poate vinde marfa, să fie nevoiți s-o arunce, iar consumatorii să nu aibă alternativă la alimentele din import în condițiile în care ne aflăm într-o perioadă critică, întrezărindu-se și perspectiva sumbră a unui an secetos.”

Afirmațiile sale survin după ce ministrul Chesnoiu s-a întâlnit joi cu administratorii piețelor din România, pentru a identifica împreună soluții în vederea creșterii accesului producătorilor în piețe, astfel încât consumatorii să aibă la dispoziție o gamă cât mai variată de produse agroalimentare produse pe plan local.

MADR dorește să aibă o strânsă colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice centrale și locale, producători, fermieri, procesatori, în vederea dezvoltării și promovării producției românești. Prin o mai bună valorificare a produselor obținute pe plan local, fermierii beneficiază de predictibilitate și stabilitate, iar consumatorii români au acces facil la produse agroalimentare de calitate, la prețuri accesibile.

N. Cionoiu: Programul IMM-Invest şi Subprogramul AGRO- IMM Invest au un impact favorabil asupra mediului de afaceri
Featured

N. Cionoiu: Programul IMM-Invest şi Subprogramul AGRO- IMM Invest au un impact favorabil asupra mediului de afaceri

Senatorul PSD Călărași, Nicușor Cionoiu a salutat decizia Guvernului care a aprobat lansarea programului IMM Invest, cel mai ambițios program național de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii autohtone.

“Este un proiect strategic pentru economie care, împreună cu componenta AGRO- IMM Invest, înseamnă 10 miliarde lei de care beneficiază întreprinderi mici şi mijlociii, companii din agricultură şi industria alimentară.

Programul IMM-Invest şi Subprogramul AGRO - IMM Invest au un impact favorabil asupra mediului de afaceri, prin facilitarea accesului la finanţare a IMM-urilor şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, afectate de criza economică.

Aceasta reprezintă o măsură pe care PSD a luat-o pentru susținerea IMM-urilor, urmând ca în scurt timp să fie aprobate și noile programe IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT şi INNOVATION.”, se arată în mesajul postat pe pagina personală de senatorul Cionoiu.

 

Programul IMM INVEST ROMANIA este răspunsul guvernului la criza sanitară și economică, în contextul pandemiei COVID-19.

IMM INVEST ROMANIA este destinat susținerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la finanțare, pentru asigurarea lichidităților necesare în vederea continuării activității economice, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele și contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru anul 2022, plafonul total alocat FNGCIMM este în valoare de 7,5 miliarde lei, din care 2,5 miliarde lei este alocat programului AGRO IMM INVEST. Perioada până la care se pot face înscrieri este 30 Iunie 2022. Înscrierea in program se face pe site-ul imminvest.ro

AVANTAJELE CREDITULUI GARANTAT IMM INVEST

- Statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor pe care le accesați la una din băncile partenere!

- Nu plătiți dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare! Din ajutorul de stat se acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii Programului opt luni de la data acordării creditului, iar comisionul de administrare și comisionul de risc vor fi subvenționate integral pe toată durata de derulare a creditului garantat în cadrul Programului.

- Nu plătiți comision de rambursare anticipată!

- Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiții și până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru!

 

Subprogramul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar AGRO IMM INVEST constă în acordarea de garanții de stat beneficiarilor participanți în program, care solicită finanțare pentru capital de lucru sau pentru realizarea de investiții.

Grantul acordat întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, precum și fermierilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar include și o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, cu condiția încadrării în plafonul de 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoara activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoara activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 2.300.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar.

Ministerul Finanțelor subvenționează dobânzile aferente creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru și a creditelor pentru investiții în procent de 100% din bugetul Ministerul Finanțelor, cu respectarea condițiilor prevăzute la pct. II.2, art.3 alin.(3) si (4) din SCHEMA DE AJUTOR DE STAT pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din OUG nr. 42/2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2020.

Pentru anul 2022, plafonul total alocat FNGCIMM este în valoare de 2,5 miliarde lei. Perioada până la care se pot face înscrieri este 30 iunie 2022. Înscrierea în program se face pe site-ul imminvest.ro

Victorie AUR la CCR: Ordonanţa Prună, care transforma SRI în organ de cercetare penală special, a fost declarată neconstituţională

Victorie AUR la CCR: Ordonanţa Prună, care transforma SRI în organ de cercetare penală special, a fost declarată neconstituţională

Curtea Constituţională a României a admis, astăzi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de AUR împotriva "Ordonanţei Prună" nr. 6/2016 şi a legii ei de aprobare.

Decizia confirmă justeţea demersului nostru şi arată că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, înfiinţat în secret în baza unei hotărâri a CSAT, nu are nicio bază legală.

Biroul de presă al Alianţei pentru Unirea Românilor

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.