V. Negrescu: Prin demersul nostru am reuşit să convingem Comisia Europeană să caute soluţii noi pentru salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020
Featured

V. Negrescu: Prin demersul nostru am reuşit să convingem Comisia Europeană să caute soluţii noi pentru salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susţine, într-o scrisoare trimisă eurodeputatului Victor Negrescu, soluţiile propuse de acesta pentru sprijinirea proiectelor întârziate de pandemie şi de războiul din Ucraina şi salvarea, astfel, a unor sume importante din fondurile neutilizate din perioada financiară 2014-2020. Răspunsul primit este rezultatul unui demers iniţiat de europarlamentarul român şi co-semnat de eurodeputaţi din mai multe ţări europene, prin care eurodeputatul Victor Negrescu a propus salvarea celor aproape 3000 de proiecte care riscă să nu fie finalizate la termen.

"Comisia Europeană confirmă, prin răspunsul său, faptul că am reuşit să ridicăm această problemă, a necesităţii de a salva fondurile şi proiectele din perioada 2014-2020, la cel mai înalt nivel. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se angajează să identifice soluţii care să asigure un echilibru între proiectele din respectiva perioadă de finanţare, necesitatea de a începe noua programare financiară şi răspunsul la crizele pe care le traversăm. În documentul transmis de preşedinta Comisiei Europene sunt oferite două răspunsuri importante evidenţiate, de altfel, în scrisoarea noastră:

- executivul european doreşte să introducă măsuri suplimentare pentru salvarea proiectelor transfrontaliere cu Ucraina şi Republica Moldova, întârziate din cauza războiului;

- se va analiza la nivel european situaţia proiectelor întârziate din perioada 2014-2020, impactul generat de războiului din Ucraina, costurile şi efectele prelungirii perioadei de implementare şi posibilitatea creării unui cadru mai flexibil, precum şi extinderea acestuia, pentru fazarea proiectelor către exerciţiul financiar 2021-2027 astfel încât acestea să continue cu finanţare europeană;

Prin demersul nostru am reuşit să convingem Comisia Europeană să caute soluţii noi pentru salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020. Este nevoie acum de un demers organizat din partea statelor membre care să arate efectiv impactul pandemiei şi al războiului asupra implementării proiectelor şi să solicite executivului european măsuri clare pentru salvarea respectivelor proiecte şi fonduri", a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.

Eurodeputatul Victor Negrescu a fost iniţiatorul unui demers susţinut de mai mulţi europarlamentari din regiune, din toate grupurile politice, prin care a solicitat salvarea proiectelor şi fondurilor din perioada 2014-2020. În acest sens, europarlamentarul social-democrat a introdus o serie de amendamente la legislaţia europeană referitoare la bugetul UE. Recent, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că, în momentul de faţă, România este în pericol de a pierde peste 10 miliarde de euro şi că, din estimările specialiştilor, între 2000 şi 3000 de proiecte sunt în situaţia de a nu fi finalizate la timp.

M. Ciolacu: Am decis să intrăm la guvernare acum şase luni pentru că situaţia ţării devenise dramatică
Featured

M. Ciolacu: Am decis să intrăm la guvernare acum şase luni pentru că situaţia ţării devenise dramatică

Partidul Social Democrat a prezentat joi, 26 mai 2022, la Palatul Parlamentului, bilanțul primelor 6 luni de guvernare. În cadrul evenimentului au fost detaliate măsurile implementate de miniștrii PSD referitoare la susținerea categoriilor vulnerabile, siguranța alimentară a românilor, sprijinul pentru agricultură și industria alimentară, independența energetică, precum și la granturile, creditele și garanțiile de stat pentru firmele românești.

Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a susținut în cadrul discursului său că PSD a decis să intre la guvernare fiindcă situaţia ţării devenise dramatică.

„Am văzut – unii au pus repede azi şedinţă pe la 15.00, unii la 16.00, unii la 17.00, să fie toată lumea în poză. Eu mă bucur – în continuare PSD continuă să fixeze ora la ceas şi mai nou mă bucur că am evoluat. Ultima dată aveam la uşă vrăjitoarele, acum avem opoziţia. Începem să mergem înainte. Am decis să intrăm la guvernare acum şase luni pentru că situaţia ţării devenise dramatică, guvernările anterioare au lăsat România în mijlocul unor crize suprapuse, dar, mai ales, au provocat o lipsă profundă de încredere. Nu mai era timp de experienţe politice care ar fi ţinut în continuare România captivă unui haos sanitar, economic şi social. Era timpul ca PSD să îşi asume din nou responsabilitatea şi să pună umărul la stabilizarea României în cea mai grea perioadă de după Revoluţie”, a spus Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a declart că proiectul privind decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile va fi extins la nivel naţional. „De câteva luni avem, într-o instituţie nouă, câteva proiecte puse deja în mişcare şi, în foarte scurt timp, cu ajutorul echipei politice şi cu ajutorul colegilor parlamentari, după momentul adoptării în Guvern, pentru că aceste proiecte vor ajunge în Parlament, vor deveni realitate pentru români. Vreau să fac o menţiune specială pentru proiectul care a funcţionat şi în urma căruia s-au ales cu 560 de copii în Bucureşti – decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile. Unul din cinci cupluri din România, din păcate, suferă de infertilitate. Acest proiect – chiar nu s-ar fi întâmplat dacă PSD nu intra la guvernare – va fi extins la nivel naţional”, a precizat Gabriela Firea, în discursul său.

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, consideră că România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum, când există probleme foarte mari, iar firmele româneşti trebuie susţinute. „România are nevoie de investiţii în infrastructură, mai ales acum, mai ales când ne confruntăm cu probleme foarte mari. Trebuie să susţinem firmele româneşti pentru a păstra locurile de muncă. Trebuie să continuăm ajutorul dat companiilor pentru a face faţă costurilor crescute, generate de criza energetică şi de tensiunile regionale”, a afirmat Sorin Grindeanu la Parlament.

Sursa www.psd.ro

Proiectul de lege privind PNI Anghel Saligny, votat și în Camera Deputaților
Featured

Proiectul de lege privind PNI Anghel Saligny, votat și în Camera Deputaților

Deputaţii au dat, luni, vot favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".

S-au înregistrat 193 de voturi "pentru" şi 42 de voturi "împotrivă".

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ care să permită unităţilor administrativ-teritoriale promovarea obiectivelor de investiţii, în domeniile eligibile, astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate. Potrivit notei de fundamentare, programul se integrează în eforturile concertate ale statului prin instituţiile care gestionează fonduri naţionale şi europene, în vederea atingerii ţintelor de conformare la directivele europene în domeniul mediului şi apelor.

Potrivit unui amendament, în cadrul programului se pot realiza obiective de investiţii care constau în realizarea de construcţii noi sau de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţie, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, după caz, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente şi care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele categorii de investiţii: epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială şi sisteme de captare a apelor pluviale şi în unităţile administrativ-teritoriale cu o populaţie de sub 2.000 de locuitori.

Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul de lege fiind adoptat de Senat.

Sursa www.agerpres.ro

În ministerele conduse de PSD, numărul angajaților a scăzut cu 997 de persoane față de noiembrie 2021
Featured

În ministerele conduse de PSD, numărul angajaților a scăzut cu 997 de persoane față de noiembrie 2021

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la numărul de angajări făcute în sistemul public, după intrarea PSD la guvernare, facem următoarea precizare:

Conform datelor oficiale raportate de Ministerul Finanțelor Publice, în intervalul noiembrie 2021 – martie 2022, în ministerele conduse de reprezentanții PSD, inclusiv aparatul Secretariatului General al Guvernului, numărul total de angajați a scăzut cu 997 de persoane, de la 135.517 posturi ocupate la 134.520.

N. Cionoiu: Din 1 iunie intră în vigoare încă o propunere PSD din pachetul „Sprijin pentru România”
Featured

N. Cionoiu: Din 1 iunie intră în vigoare încă o propunere PSD din pachetul „Sprijin pentru România”

Senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu a anunţat că de la 1 iunie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene demarează procesul de emitere a voucherelor sociale pentru alimente, în valoare de 50 de euro, care vor fi distribuite persoanelor cu venituri mici, aflaţi în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie.

„Prima zi de vară aduce o veste bună! Din 1 iunie intră în vigoare încă o propunere PSD din pachetul „Sprijin pentru România”. De mâine, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) începe procesul de emitere a voucherelor sociale pentru alimente care vor fi distribuite la peste 3 milioane de români cu venituri mici, aflați în risc de sărăcie.

Voucherele electronice pentru alimente de bază vor fi în valoare de 50 de euro, iar în cazul unor mici întârzieri în distribuirea cardurilor, banii aferenți lunii iunie nu vor fi pierduți, vor ajunge la toate persoanele vizate.

Vor avea acces la aceste vouchere și românii care nu figurează în bazele de date ale caselor de pensii sau ale Autorității pentru Protecția Socială, dar care pot demonstra că veniturile lor nu depășesc 600 de lei lunar/persoană.”, se arată în mesajul postat pe pagina personală de Facebook de parlamentarul social – democrat.

Pe lista beneficiarilor care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

 M. Ciolacu: Coaliția de guvernare a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro
Featured

M. Ciolacu: Coaliția de guvernare a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunţat pe pagina personală de Facebook că majoritatea guvernamentală a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice de ”Sprijin pentru România”, în valoare de 1,1 miliarde euro. E vorba de:

„1. Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.

2. Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public.

3. Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei. Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie 2022.”, a scris Ciolacu care a mai adăugat că Guvernul va iniţia şi măsuri pentru consolidarea fiscală și respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel:

„A. Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10%, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile și asistența socială.

B. Suspendarea angajărilor la stat începând cu 1 iulie.

C. Creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei.

D. Accelerarea absorbției fondurilor europene din cadrul programelor operaționale și al PNRR. În acest sens, Coaliția va efectua o evaluare lunară a stadiului absorbției.”, a mai precizat preşedintele social-democraţilor.

Free Joomla templates by Ltheme