N. Cionoiu: Proiectul Bugetului de Stat pe 2023 a fost votat!
Featured

N. Cionoiu: Proiectul Bugetului de Stat pe 2023 a fost votat!

Senatorul PSD Călăraşi, Nicuşor Cionoiu susţine că bugetul pe anul 2023, votat în Parlament, este unul echilibrat care protejează nivelul de trai al celor vulnerabili dar asigură şi investiţii record de peste 22 de miliarde de euro. În plus, peste 130 de miliarde de lei sunt prevăzuţi pentru plata pensiilor.

După lungi dezbateri, proiectul Bugetului de Stat pe 2023 a fost votat! Adoptarea bugetului aduce noi vești buni, fiind unul echilibrat care protejează nivelul de trai al populației vulnerabile, dar care asigură și un nivel de investiții record, de peste 22 de miliarde de euro, 7,2% din PIB, mai mare cu 26% față de 2022.

Românii au nevoie de ajutor pentru a face față inflației. Astfel, peste 12 milioane de români vor beneficia de creșterea veniturilor, majorări de pensii, salarii, alocații, burse, indemnizații și ajutoare pentru alimente și facturi. Pachetul de protecție social, destinat categoriilor vulnerabile şi stabilite de PSD, se ridică la 16 miliarde de lei!

În bugetul pe 2023, peste 130 de miliarde de lei sunt prevăzute pentru plata pensiilor, 2,1 miliarde de lei sunt pentru şomaj şi 28 de miliarde de lei sunt alocate sistemului de asistență socială.

Este un buget construit pe programe - peste 230 de programe care vor contribui la creșterea producției românești și dezvoltarea României.”, susţine pe pagina personală de Facebook senatorul Nicuşor Cionoiu.

N. Cionoiu, interpelare adresată ministrului Dezvoltării: Anumite IFN-uri au sistat procesul de emitere a noilor garanţii cât şi a actelor adiţionale pentru Scrisoarea de Garanţie de Bună Execuţie şi Mentenanţă
Featured

N. Cionoiu, interpelare adresată ministrului Dezvoltării: Anumite IFN-uri au sistat procesul de emitere a noilor garanţii cât şi a actelor adiţionale pentru Scrisoarea de Garanţie de Bună Execuţie şi Mentenanţă

În urmă cu o lună, senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu i-a adresat o interpelare ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, cu privire la unele Instituţii Financiare Nebancare care au sistat procesul de emitere a noilor garanţii cât şi a actelor adiţionale pentru Scrisoarea de Garanţie de Bună Execuţie şi Mentenanţă. Iată textul integral al acestei Interpelări:

„Stimate domnule Ministru,

Doresc să vă aduc la cunoştinţă situaţia în care se află anumite Instituţii Financiare Nebancare (IFN) din România şi impactul pe care îl au asupra societăţilor economice care deţin poliţe de garanţie de bună execuţie şi mentenanţă emise de către acestea. Diferitele IFN-uri aflate în imposibilitate financiară obligă societăţile aflate în plin proces de execuţie a lucrărilor ce au încheiat deja poliţe de garanţie să treacă la o altă Instituţie Financiară Nebancară prin încheierea unei noi poliţe de garanţie de bună execuţie fără a se ţine cont de stadiul în care se află lucrările sau de perioada contractată. Acest lucru atrage după sine consistente pierderi financiare a societăţilor în cauză.

Putem lua ca exemplu FONDUL DE GARANTARE ŞI FINANŢARE TRANSILVANIA IFN SA ce refuză emiterea de acte adiţionale şi noi garanţii pentru Scrisoarea de Garanţie de Bună Execuţie şi Mentenanţă, solicitate de anumite societăţi economice. Motivul menţionat de autoritatea contractată este că Instituţia a sistat procesul de emitere a noilor garanţii cât şi a actelor adiţionale până la aprobarea de către Banca Naţională a României a noului plafon de expunere la riscul de credit. Această situaţie se menţine deja de aproximativ 2 luni.

Până la deblocarea activităţii, societăţile economice nu pot înainta la plată situaţiile de lucru. În acest context, domnule Ministru, ce rămâne de făcut dacă Banca Naţională a României nu acţionează pentru rezolvarea acestor disfuncţionalităţi, deşi este autoritate competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a tuturor instituţiilor ce operează ca instrumente financiare?

Vă rog, domnule Ministru, să dispuneţi toate măsurile necesare legale ce se impun pentru a debloca activitatea operatorilor economici astfel încât să eliminăm întreruperea sau afectarea semnificativă a lucrărilor aflate în execuţie. Este necesară supravegherea modului în care IFN-urile îşi onorează angajamentul faţă de clienţii lor. Nu se poate ca societăţile economice contractante să rămână blocate în toată perioada în care Instituţiile Financiare Nebancare se află în plin proces de „negocieri” cu Banca Naţională a României.”

N. Cionoiu:  Austria a trădat întreaga Uniune Europeană, nu doar România!
Featured

N. Cionoiu: Austria a trădat întreaga Uniune Europeană, nu doar România!

Senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu, critică în termeni duri „poziţia sfidătoare” a cancelarului Austriei de a se opune intrării României în Schengen, subliniind că în urma acestei decizii, Austria a trădat și a jignit nu doar România, ci și restul statelor Uniunii Europene.

„Nu putem uita poziția sfidătoare a cancelarului Austriei, Karl Nehammer, de a se opune intrării României în Schengen. Toate instituțiile UE, toate statele membre au spus DA, România merită în Schengen, Austria însă a spus că România NU intră în Schengen. Statele membre ale Uniunii Europene a recunoscut eforturile incredibile ale României pentru îndeplinirea acestui obiectiv! Austria a trădat și a jignit nu doar România, ci și restul statelor Uniunii Europene.

Prin această decizie, Austria s-a decuplat de Europa. Cu siguranță, vor exista consecințe pentru Austria în urma acestui vot deoarece statele europene nu vor uita că decizia de astăzi a guvernului de dreapta austriac are efecte grave asupra viitorului european.”, a scris pe Facebook Cionoiu care a mai adăugat că Partidul Social Democrat va continua să depună toate eforturile pentru ca România să fie admisă în Schengen.

„Partidul Social-Democrat și socialiștii europeni au făcut tot ce era politic și omenește posibil ca România să fie sprijinită. Stânga a arătat că este o familie politică europeană puternică, unită și că ne susținem reciproc interesele.

PSD va continua să depună toate eforturile pentru ca România să fie admisă în Schengen. Apărăm aspirațiile și interesele noastre, dar și demnitatea românilor. România merită în Schengen!”, a conchis parlamentarul călărăşean.          

M. Ciolacu: Vreau să se facă o distincţie foarte clară între români şi austrieci şi decidenţii din Austria şi din România
Featured

M. Ciolacu: Vreau să se facă o distincţie foarte clară între români şi austrieci şi decidenţii din Austria şi din România

Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, 12 decembrie 2022, la Parlament. Marcel Ciolacu a menţionat că, atunci când se vorbeşte despre boicotarea firmelor austriece trebuie să se facă o distincţie foarte clară între români şi austrieci şi decidenţii din Austria şi din România.

„Fiecare dintre noi reacţionează. Unii îşi mută conturile, unii nu mai merg în Austria la schi. E normal, este o umilinţă arătată nu numai clasei politice, dar vreau să se facă o distincţie foarte clară între români şi austrieci şi decidenţii din Austria din acest moment şi din România, fiindcă aţi văzut şi reacţii de frustrare ale românilor care trăiesc în Austria şi ale austriecilor de susţinere a românilor. A fost un element pur de interes personal, de aceea este această supărare, o prioritate a ministrului de Interne şi a cancelarului în ceea ce ţine de votul din Austria” a declarat președintele PSD în cadrul unei conferințe de presă susținută după reuniune.

P. Stănescu: Am adoptat un buget care vine în sprijinul românilor
Featured

P. Stănescu: Am adoptat un buget care vine în sprijinul românilor

Bugetul pentru anul 2023 este, în ciuda unor presiuni financiare uriaşe şi a crizelor, unul care protejează românii. Am respins populismul şi nu am căzut în patima austerităţii, pe care au practicat-o mai demult unele partide de dreapta. Ne-am pus amprenta pe acest buget cu măsuri care au grijă ca românii să treacă cât mai bine peste această perioadă. Sunt prinse, de asemenea, şi măsuri economice care susţin locurile de muncă şi funcţionarea economiei., susţine secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

„Întrucât nu ştim când se vor tempera crizele, vom continua să fim precauţi şi responsabili în politicile guvernamentale, la fel ca până acum.

Angajamentul nostru politic, care este în acord total cu proiectul social-democrat, a fost şi va rămâne acela de a nu lăsa pe nimeni în urmă. Este un buget în sprijinul românilor, care rămâne fidel unui principiu: asigură o protecţie mai mare pentru categoriile vulnerabile.

Piaţa liberă din energie, cauza tuturor relelor din economie şi din casele românilor, a fost adusă sub autoritatea legii şi a interesului public. Doar aşa am reuşit să avem acest buget bun pentru români, bun pentru economie.

Am ţinut şi vom ţine cont şi de interesele şi proiectele comunităţilor locale, indiferent de dimensiunea acestora sau de conducerea politică.

Însă ceea ce ne dorim foarte mult este ca prin acest buget să sprijinim cu mai multă consecvenţă un obiectiv strategic: susţinerea industriilor şi companiilor care produc în România. Este un răspuns firesc, corect şi justificat la ceea ce se întâmplă astăzi în lume.

PSD va fi în continuare precaut şi responsabil, şi, în acelaşi timp, un partid care ţine în primul rând cu românii.”, se mai arată în comunicatul de presă semnat de liderul social – democrat.

N. Cionoiu, mesaj de Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile: Doresc să-i felicit și să-i asigur de tot respectul meu pe cei ce activează în acest domeniu
Featured

N. Cionoiu, mesaj de Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile: Doresc să-i felicit și să-i asigur de tot respectul meu pe cei ce activează în acest domeniu

Astăzi, cu prilejul Zilei Internaţionale a Aviaţiei Civile, senatorul PSD de Călăraşi, Nicuşor Cionoiu a transmis pe pagina personală de Facebook un mesaj pentru toţi cei care-şi desfăşoară activitatea în acest domeniu.

„Astăzi este Ziua Internațională a Aviației Civile și doresc să-i felicit și să-i asigur de tot respectul meu pe cei ce activează în acest domeniu. Toate gândurile mele bune se îndreaptă astăzi către piloții, însoțitorii de bord, controlorii de trafic aerian și către toți angajații care se ocupă de siguranța și securitatea aeronavelor și aeroporturilor! La mulţi ani și zile cu cer senin!”, a scris parlamentarul călărăşean pe Facebook.

Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile, marcată prima dată la 7 decembrie 1994, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la semnarea la Chicago a Convenţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile, are scopul de a atrage atenţia asupra importanţei acestei industrii în dezvoltarea socială şi economică a statelor, precum şi a rolului jucat de Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (OACI) în cooperarea dintre state şi pentru a realiza o reţea globală şi rapidă de tranzit.

OACI, agenţia specializată a ONU, are 191 de state membre şi obiective care privesc siguranţa şi securitatea traficului aerian, dezvoltarea unui sistem de sateliţi pentru comunicaţii, inovaţia şi infrastructura de transport aerian. La fiecare cinci ani, Consiliul OACI stabileşte o temă aniversară.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.