V. Negrescu: Cancelarul de dreapta al Austriei contrazice Comisia Europeană și se opune aderării României la spațiul Schengen în baza unor date false cu privire la migrație
Featured

V. Negrescu: Cancelarul de dreapta al Austriei contrazice Comisia Europeană și se opune aderării României la spațiul Schengen în baza unor date false cu privire la migrație

Europarlamentarul Victor Negrescu a intervenit, în plenul Parlamentului European, pentru a atrage atenția asupra faptului că dreapta populistă exploatează tema migrației cu scopul de a critica Uniunea Europeană și de a se opune aderării României la spațiul Schengen. În cadrul dezbaterii parlamentare care a privit viitorul Consiliu European ce va avea ca subiect principal migrația, eurodeputatul român a subliniat faptul că executivul de dreapta din Austria a prezentat date false cu privire la acest subiect pentru a bloca România, în contextul în care țara noastră a gestionat foarte bine fluxul de refugiați din Ucraina.

„Este posibil ca Uniunea Europeană să se confrunte în curând cu o nouă criză a migrației.

Multe state membre întâmpină dificultăți în a combate traficanții și crima organizată. De asemenea, nu am reușit să oferim răspunsul dorit în statele de proveniență și avem state vecine care au transformat migrația într-o afacere.

Mai mult, conform rapoartelor Comisiei Europene, sunt prea multe state membre care nu respectă nici măcar ce am stabilit împreună.

Interesant este că unii din liderii țărilor care nu respectă prevederile existente, sunt cei care critică Uniunea Europeană în acest sens.

De exemplu, cancelarul de dreapta al Austriei, domnul Nehammer, contrazice Comisia Europeană și se opune aderării României la spațiul Schengen în baza unor date false cu privire la migrație și ignoră incapacitatea sa în a gestiona situația.

În România, după ce au trecut prin țara noastră peste 2 milioane de refugiați și sute de mii au rămas în țară, nu ne mai plângem atât, ca unii lideri populiști.

Acționăm, ajutăm persoanele, sprijinim și statul de proveniență.

Investim mult, de asemenea, în protecția frontierelor și în a oferi sprijinul adecvat refugiaților, dar nu putem ignora faptul că ajutorul este prea mic„, a subliniat europarlamentarul social-democrat, Victor Negrescu.

La finalul intervenției, la care a asistat comisarul austriac, Johannes Hahn, vicepreședintele Partidului Socialiștilor Europeni și al Partidului Social Democrat a făcut apel pentru accelerarea măsurilor destinate gestionării crizei migrației.

„Trebuie să facem mai mult, să acționăm cu multă precizie pe acest subiect și să avem grijă, în același timp, de oameni„, a menționat reprezentantul României în legislativul european, Victor Negrescu.

PSD susţine introducerea taxei de solidaritate şi scăderea impozitării muncii
Featured

PSD susţine introducerea taxei de solidaritate şi scăderea impozitării muncii

PSD promovează, fără rezerve, principiul unei taxe de solidaritate pe veniturile marilor companii pentru că o astfel de măsură este absolut necesară în contextul actual în care populaţia şi firmele mici se confruntă cu o creştere substanţială a preţurilor. Nu putem rămâne indiferenţi când vedem că sunt companii care speculează situaţia economică actuală şi se îmbogăţesc pe seama celor care muncesc din greu.

Taxa de solidaritate propusă de PSD vizează exclusiv companiile mari, cu venituri de peste 100 de milioane de euro, care îşi diminuează artificial profiturile, cu scopul vădit de a-şi reduce obligaţiile faţă de bugetul de stat. Aceste firme cu venituri foarte mari au obligaţia de a plăti un impozit pe profit echivalent cu măcar 1% din cifra lor de afaceri, aşa cum plătesc toate firmele mici din România. PSD este de acord cu menţinerea impozitului pe profit de 16%, însă valoarea acestuia plătită de marile companii nu trebuie să fie mai mică de 1% din cifra lor de afaceri.

Menţionăm că în niciun moment PSD nu a luat în calcul o creştere a impozitului pe dividende.

PSD susţine, de asemenea, reducerea impozitării muncii şi creşterea veniturilor angajaţilor. Veniturile românilor trebuie să crească astfel încât toţi să aibă un trai decent. Nu este corect ca factura crizelor să fie plătită de cetăţeni, în timp ce doar unii prosperă. Iar pentru Partidul Social Democrat pe primul loc sunt oamenii şi economia românească.

Obiectivul PSD este de a sprijini populaţia vulnerabilă, cu o atenţie suplimentară acordată categoriilor active, respectiv salariaţilor cu venituri mici şi medii, care prin muncă contribuie cel mai mult la dezvoltarea economică a ţării. Modelul fiscal propus de PSD are în vedere scăderea taxelor pe aceste salarii, astfel încât să rămână mai mulţi bani în buzunarele acestor angajaţi.

Nu în ultimul rând, PSD consideră că statul trebuie să sprijine IMM-urile, fermele agricole şi infrastructura critică, în principal şcolile şi spitalele, astfel încât acestea să îşi poată instala cât mai rapid sisteme proprii de producere a energiei din surse regenerabile. România are la dispoziţie 12 miliarde euro, bani europeni, din Fondul de Modernizare, pentru atingerea acestui obiectiv.

Biroul de presă al PSD

PSD | PNL trebuie să se hotărască dacă susţine sau nu taxa de solidaritate
Featured

PSD | PNL trebuie să se hotărască dacă susţine sau nu taxa de solidaritate

PSD solicită colegilor de la PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari. Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe.

Unii lideri marcanţi ai PNL au cerut cu vehemenţă ca taxa de solidaritate stabilită la nivel european să se aplice asupra unor mari companii din sectorul energetic din România. Alţii, în schimb, critică taxa de solidaritate cu aceeaşi vehemenţă, pe motiv că ar afecta mediul de afaceri şi ar creşte preţurile la clienţii finali. Colegii de la PNL trebuie să explice de ce taxa pe solidaritate e bună când o solicită PNL, dar nu mai e bună când o propune PSD.

De asemenea, cei din PNL trebuie să spună clar cetăţenilor dacă acceptă comportamentul unor firme cu venituri foarte mari care îşi reduc obligaţiile către stat, prin diminuarea artificială a profiturilor. Taxa de solidaritate propusă de PSD impune acestor companii să plătească un impozit pe profit echivalent cu măcar 1% din cifra de afaceri, aşa cum plătesc toate firmele mici din România. În prezent, sunt multe companii româneşti care raportează profiturile reale şi plătesc impozite a căror valoare depăşeşte 3-4% din cifra lor de afaceri.

Mai mult decât atât, taxa de solidaritate susţinută de PSD vizează în special companiile care şi-au multiplicat veniturile prin creşterea speculativă a unor preţuri, în actualul context inflaţionist. Contrar criticilor unor lideri PNL, taxa de solidaritate are ca efect descurajarea acestor comportamente speculative care au afectat în mod nejustificat puterea de cumpărare a cetăţenilor români.

Biroul de presă al PSD

Taxa de solidaritate este necesară pentru scăderea impozitării muncii
Featured

Taxa de solidaritate este necesară pentru scăderea impozitării muncii

PSD precizează că scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii - în special la angajaţii cu venituri mici sau medii - şi de a susţine sistemul de Educaţie care pregăteşte viitoarea forţă de muncă a României.

Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarităţii, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menţine în România această forţă de muncă productivă, atât de importantă pentru economia naţională.

PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de aceşti angajaţi care muncesc din greu, care contribuie substanţial la creşterea economică, dar care au fost afectaţi puternic de creşterea preţurilor, în contextul inflaţionist global.

Este o exagerare populistă să spui că o astfel de abordare ar sufoca mediul de afaceri şi ar creşte preţurile finale, din moment ce, în marea lor majoritate, companiile din România care îşi declară profiturile obţinute în mod real, plătesc deja un impozit cel puţin echivalent cu 1% din veniturile lor, fără a avea preţuri mai mari ca celelalte.

Biroul de presă al PSD

N. Cionoiu: PSD a explicat că taxa de solidaritate este necesară pentru a scădea taxele la salariații cu venituri mici și medii
Featured

N. Cionoiu: PSD a explicat că taxa de solidaritate este necesară pentru a scădea taxele la salariații cu venituri mici și medii

Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu susține că Partidul Social Democrat a explicat că taxa de solidaritate este necesară pentru a scădea taxele la salariații cu venituri mici și medii adăugând că PNL ar trebui să se hotărască dacă e alături de acești angajați cu venituri modeste care contribuie substanțial la creșterea economică dar care resimt din plină creșterea consistentă a prețurilor.

“PNL solicită Ministrului PSD Adrian Câciu să prezinte un plan de scădere a inflației și să reducă CAS cu 5%. Cum se poate cere scăderea taxelor fără a se pune problema unei soluții prin care să se poată completa diferența de bani!

PSD a explicat că taxa de solidaritate este necesară pentru a scădea taxele la salariații cu venituri mici și medii. În acest context greu din punct de vedere economic, firmele mari și prospere pot plăti măcar 1% pentru acești salariați. PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de aceşti angajaţi care muncesc din greu, care contribuie substanţial la creşterea economică, dar care au fost afectaţi puternic de creşterea preţurilor.” Se arată în mesajul postat pe pagina personală de parlamentarul social-democrat care a continuat “Referitor la planul pentru scăderea inflației, cei de la PNL ar trebui să recitească postările și comunicatele PSD în care ceream reglementarea pieței de energie pentru a opri inflația.

Atunci când PNL spunea că liberalizarea pieței de energie era benefică și respingea propunerea PSD de reglementare a pieței și de plafonare a prețurilor, noi arătam că majorarea prețurilor la energie reprezenta peste 70% din creșterea inflației. După acceptarea propunerii PSD privind plafonarea prețurilor la energie, inflația s-a temperat imediat, ceea ce arată că PSD a avut dreptate.

Într-o perioadă dificilă economic, ar trebui ca şi companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susţine creşterea veniturilor angajaţilor care contribuie cel mai mult la dezvoltarea acestei țări. O societate în care mulți lucrători sunt plătiți cu salariul minim pe economie este total incorectă. Echitatea socială ne obligă să ne pese de fiecare cetățean în egală măsură.”

N. Cionoiu: Măsurile PSD dezbătute în cadrul ședinței au ca scop protecția persoanelor cu venituri reduse, dar și sprijinirea mediului de afaceri
Featured

N. Cionoiu: Măsurile PSD dezbătute în cadrul ședinței au ca scop protecția persoanelor cu venituri reduse, dar și sprijinirea mediului de afaceri

Senatorul Nicușor Cionoiu, primvicepreședinte PSD Călărași participă la o ședință de lucru a grupurilor parlamentare PSD, ce se desfășoară la Sinaia și la care este prezentă și conducerea centrală a partidului. Cionoiu a dezvăluit și măsurile dezbătute care vizează, pe de o parte, protecția persoanelor cu venituri reduse iar pe de altă parte, sprijinirea mediului de afaceri.

“Începutul sesiunii parlamentare a fost un bun prilej de reuniune a Grupurilor Parlamentare PSD, în ședința din această zi care a avut loc la Sinaia.

Sunt onorat să fiu alături de președintele partidului, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, prim-vicepreședinții Gabriela Firea și Sorin Grindeanu, liderii Grupurilor PSD, Ștefan Radu Oprea și Alfred Simonis, miniștrii PSD, senatorii și deputații PSD.

Principalele subiecte vizează activitatea desfășurată de parlamentarii PSD în sesiunea parlamentară încheiată la finalul anului trecut, dar și noile proiecte din sesiunea care va începe de la 1 februarie. Măsurile PSD dezbătute în cadrul ședinței au ca scop protecția persoanelor cu venituri reduse, dar și sprijinirea mediului de afaceri:

- măsuri pentru pensionari;

- măsuri pentru salariați;

- măsuri pentru persoanele cu dizabilități;

- măsuri pentru copii și familie;

- sprijin pentru consumul de energie.

Dorim abordarea celor mai bune soluții pentru cetățeni și pentru economia țării. Ne gândim împreună la un viitor mai bun!”, se arată în mesajul postat pe pagina persaonală de Facebook de parlamentarul social-democrat.

cionoiusiciolacu

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.