Ion Samoilă: Am decis să facem o schimbare pentru a mai spera la relansare economică și a redresa prăbușirea nivelului de trai
Featured

Ion Samoilă: Am decis să facem o schimbare pentru a mai spera la relansare economică și a redresa prăbușirea nivelului de trai

Partidul Social Democrat și-a asumat o schimbare radicală de strategie, refuzând să mai gireze politicile de austeritate care au marcat ultima perioadă. Într-un mesaj ferm adresat susținătorilor, conducerea partidului a declarat că nu va mai accepta rolul de „alibi” pentru eșecurile economice ale dreptei.

Deputatul Ion Samoilă susține că România are nevoie de o alternativă la reformele false care au destabilizat țara. „Am decis să facem o schimbare pentru a mai spera la relansare economică și a redresa prăbușirea nivelului de trai”, declară parlamentarul călărășean.

Noua direcție propusă vizează:

- Stoparea scăderii nivelului de trai.

- Măsuri concrete pentru stimularea economiei.

- Protejarea cetățenilor în fața crizelor suprapuse.

Schimbarea de curs a fost validată printr-un vot masiv. Aproape 5.000 de delegați din întreaga țară s-au exprimat luni, 20 aprilie, împotriva continuării actualei linii politice.

Partidul Social Democrat și-a asumat rolul de opozant al măsurilor care au dus la prăbușirea nivelului de trai.

PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan

PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan

Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.

Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național al PSD au votat la referendumul intern - 97,7% au fost 'pentru' retragerea sprijinului politic lui Bolojan, iar 2,3% au votat 'împotrivă''.

PSD Călărași a hotărât, astăzi, retragerea sprijinului politic pentru actuala formulă guvernamentală
Featured

PSD Călărași a hotărât, astăzi, retragerea sprijinului politic pentru actuala formulă guvernamentală

Social-democrații călărășeni au anunțat pe o rețea de socializare că au votat în cadrul referendumului intern pentru retragerea sprijinului politic pentru actuala formulă guvernamentală.

“Este o decizie asumată, luată în urma unui vot clar, care reflectă realitățile din comunitățile noastre și semnalele primite direct de la oameni.

Membrii Consiliului Politic Județean au analizat situația actuală și au votat ținând cont de presiunea tot mai mare asupra familiilor, de dificultățile resimțite de mediul economic și de lipsa unor măsuri concrete acolo unde era cea mai mare nevoie.

PSD a venit constant cu soluții și propuneri pentru a corecta aceste dezechilibre. Din păcate, acestea nu au fost asumate, iar problemele reale ale românilor au fost lăsate prea mult timp fără răspuns.

Când vocea oamenilor nu mai este ascultată, iar deciziile întârzie să apară, este nevoie de o poziție fermă.

Votul de astăzi este expresia acestei responsabilități.

PSD Călărași rămâne alături de oameni și va continua să susțină măsuri care răspund nevoilor reale ale comunităților.

România trebuie pusă pe primul loc.”, se mai arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a PSD Organizația Județeană Călărași.

Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național al PSD au votat la referendumul intern - 97,7% au fost 'pentru' retragerea sprijinului politic lui Bolojan, iar 2,3% au votat 'împotrivă''.

PSD Călărași continuă adunările în teritoriu: Ciocănești, Independența, Alexandru Odobescu
Featured

PSD Călărași continuă adunările în teritoriu: Ciocănești, Independența, Alexandru Odobescu

Adunările Generale de alegeri s-au desfășurat în următoarele localități din zona 3, în cadrul procesului de organizare care continuă la nivelul județului. În cadrul acestor întâlniri, au fost analizate activitățile desfășurate și au fost stabilite direcțiile pentru perioada următoare, fiind alese noile echipe de conducere.

În urma votului exprimat, au fost aleși în funcția de președinte:

• Dan Velicu – președinte PSD Ciocănești

• Gabriel Rădulescu – președinte PSD Independența

• Dana Dragnea – președinte PSD Alexandru Odobescu

De asemenea, au fost desemnați delegații pentru Conferința județeană și au fost constituite structurile de conducere pentru organizațiile de tineret, femei și seniori.

Lucrările ședințelor au fost conduse de domnul deputat Ion Samoilă, alături de vicepreședinții organizației și de coordonatorii zonei 3.

Sursa text și foto: Facebook / PSD Organizația județeană Călărași

Echipele PSD Călărași se conturează în urma adunărilor de alegeri: Vâlcelele, Cuza Vodă și Dragoș Vodă
Featured

Echipele PSD Călărași se conturează în urma adunărilor de alegeri: Vâlcelele, Cuza Vodă și Dragoș Vodă

În această perioadă au avut loc Adunările Generale de alegeri în cadrul organizațiilor PSD din comunele Vâlcelele, Cuza Vodă și Dragoș Vodă.

În cadrul acestor întâlniri, a fost analizată activitatea desfășurată la nivel local și au fost stabilite direcțiile de acțiune pentru perioada următoare, fiind alese noile structuri de conducere.

În urma votului exprimat, în funcția de președinte au fost aleși:

• Ionel Tatu – președinte PSD Vâlcelele

• Adrian Nițu – președinte PSD Cuza Vodă

• Aurel Ion Radu – președinte PSD Dragoș Vodă

De asemenea, au fost alese structurile de conducere pentru organizațiile de tineret, femei și seniori, precum și delegații pentru Conferința județeană, în conformitate cu prevederile statutare.

La lucrările desfășurate a fost prezentă doamna senator Daniela Mihai, coordonatoarea Zonei 2, alături de doamnele vicepreședinte OFSD, Ruxandra Bîrcă și Anda Bianca Țuțuianu.

De asemenea, a fost prezent domnul Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași, alături de domnul Ion Radu Aurel, primarul comunei Dragoș Vodă, și domnul Ionel Tatu, primarul comunei Vâlcelele.

Sursa text și foto Facebook / PSD Organizația Județeană Călărași

PSD solicită instituțiilor statului să sancționeze campania de tip nazist îndreptată împotriva membrilor și simpatizanților partidului
Featured

PSD solicită instituțiilor statului să sancționeze campania de tip nazist îndreptată împotriva membrilor și simpatizanților partidului

PSD va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul cu privire la campania de sorginte nazistă care vizează membrii și simpatizanții Partidului Social Democrat.

Este în mod vădit o campanie coordonată, cu un stil propriu și o concepție unică, prin care se urmărește denigrarea a unei categorii de cetățeni, prin utilizarea unor tehnici de dezumanizare folosite anterior pe scară largă de către regimul nazist, sub coordonarea sinistrului ministru al Propagandei, Joseph Goebbels, cu scopul justificării atrocităților din timpul Holocaustului.

Este absolut revoltător să constatăm că, în urma declarațiilor jignitoare ale premierului Bolojan, aceleași practici naziste sunt folosite astăzi în România pentru denigrarea unor cetățeni din cauza convingerilor lor politice. Iar în lipsa unei delimitări, premierul devine co-autor al acestei propagande ilegale.

PSD precizează că asocierea cu un partid politic și exprimarea neîngrădită a unor convingeri, inclusiv de natură politică, reprezintă drepturi fundamentale, garantate de Constituția României. Ca atare, organizarea, coordonarea și diseminarea unei campanii agresive de asociere a membrilor și simpatizanților PSD cu imagini care induc dezgust și repulsie reprezintă o încălcare deosebit de gravă a legislației privind combaterea discriminării și interzicerea distribuirii de materiale de propagandă de tip fascist.

În practica CNCD, orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant și ofensator pe criteriul convingerilor politice ale unor persoane, reprezintă un act agresiv de hărțuire, care trebuie sancționat conform legii.

O astfel de conduită este profund anti-europeană și anti-democratică. Este o reînviere a unor practici josnice specifice regimurilor totalitare. Este o dezonorantă și dezgustătoare dublă măsură din partea celor care, deși condamnă extremismul, au distribuit astfel de materiale în numele pro-europenismului și valorilor umane.

Biroul de presă al PSD

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.