Ion Samoilă: Pentru a acorda votul de încredere noului Cabinet, PSD impune trei linii roșii economice și sociale
Featured

Ion Samoilă: Pentru a acorda votul de încredere noului Cabinet, PSD impune trei linii roșii economice și sociale

Partidul Social Democrat își exprimă deschiderea de a iniția discuții cu prim-ministrul desemnat, Eugen Tomac. Scopul acestor consultări este analizarea posibilității de a coagula o majoritate parlamentară stabilă.

Social-democrații solicită clarificări imediate privind viziunea premierului desemnat asupra programului de guvernare. De asemenea, PSD condiționează evoluția negocierilor de prezentarea oficială a componenței viitoarei echipe executive.

Conducerea PSD a precizat că decizia finală va fi luată în forurile interne de partid. Liderii formațiunii vor supune la vot concluziile discuțiilor abia după finalizarea consultărilor cu Eugen Tomac.

“Pentru a acorda votul de încredere noului Cabinet, PSD impune trei linii roșii economice și sociale:

- Reluarea investițiilor și stimularea economică pentru recuperarea locurilor de muncă.

- Protejarea cetățenilor români care înregistrează venituri mici și medii.

- Susținerea IMM-urilor cu capital românesc pentru deblocarea mediului de afaceri.”, susține deputatul PSD Călărași, Ion Samoilă, secretar general al organizației județene PSD Călărași.

Dan Olteanu, ales președinte al Organizației Seniorilor Social-Democrați Călărași
Featured

Dan Olteanu, ales președinte al Organizației Seniorilor Social-Democrați Călărași

Sâmbătă, 23 mai, la sediul Organizației Județene PSD Călărași, a avut loc Conferința Județeană de Alegeri a Organizației Seniorilor Social-Democrați Călărași, eveniment care a reunit delegați din întreg județul.

În urma votului exprimat de participanți, domnul Dan Olteanu a fost ales președinte al Organizației Seniorilor Social-Democrați Călărași, fiind ales, totodată, și noul Birou de Conducere al organizației.

La conferință au participat Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene PSD Călărași, senator Daniela Mihai, președinte OFSD Călărași, deputat Ion Samoilă, secretar executiv al Organizației Județene PSD Călărași, Mihai Bogdan Cristian și Laurențiu Dan Ionescu, vicepreședinți ai Organizației Județene PSD Călărași, precum și delegați ai organizațiilor locale din întreg județul.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența reprezentanților conducerii naționale a Organizației Seniorilor Social-Democrați, Mihai Rafiu și Radu Constantin, care au transmis mesaje de susținere și apreciere pentru activitatea organizației din județul Călărași.

Seniorii social-democrați reprezintă experiența, echilibrul și înțelepciunea unei organizații politice. Prin activitatea și implicarea lor, contribuie la păstrarea valorilor care au stat la baza construcției PSD și oferă generațiilor mai tinere repere importante pentru viitor.

Felicitări domnului Dan Olteanu pentru încrederea primită și mult succes în noul mandat!

Sursa text și foto Facebook / PSD Organizația Județeană Călărași

danolteanu1

PSD îl somează pe premierul demis să înceteze sinecuriada din instituțiile guvernamentale

PSD îl somează pe premierul demis să înceteze sinecuriada din instituțiile guvernamentale

PSD denunță campania de liberalizare a sinecurilor declanșată de prim-ministrul demis Ilie Bolojan, imediat după adoptarea moțiunii de cenzură, cu scopul recompensării celor care îi asigură sprijinul în interiorul PNL. Această sinecuriadă fără precedent trebuie să înceteze imediat!

Instalarea unor politruci de profesie, pe salarii de zeci de mii de lei, în instituții care ar fi trebuit să dispară în urma invocatelor reforme, cum este, de exemplu, Fondul Român de Contragarantare, reprezintă o sfidare scandaloasă la adresa cetățenilor și subminează credibilitatea Guvernului în consultările cu sindicatele privind Legea salarizării din sectorul bugetar.

Totodată, numirea fără concurs în fruntea unor instituții publice sau companii de stat a unei pleiade de pile și relații, compusă din cofetari, șoferi sau muzicieni, fără nicio competență profesională relevantă pentru funcțiile ocupate, demască demagogia fără margini a premierului demis. Toate aceste numiri revoltătoare și intempestive îl transformă pe așa-zisul 'premier reformator' într-un 'premier sinecurist'.

PSD îi anunță pe toți sinecuriștii instalați în această perioadă de către premierul demis că numirile lor în funcțiile guvernamentale vor fi invalidate imediat după învestirea noului guvern!

Biroul de presă al PSD

Laurențiu State a fost ales membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor pentru mandatul 2026–2030

Laurențiu State a fost ales membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor pentru mandatul 2026–2030

Noile structuri deliberative ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și-au stabilit componența pentru următorii patru ani. Fostul prefect, Laurențiu State se numără printre membrii aleși în Adunarea Eparhială, asumându-și public misiunea de a sprijini comunitatea și valorile creștine.

Marți, 26 mai 2026, a avut loc ședința de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor pentru mandatul 2026-2030. Alegerile pentru membrii mireni (20 de persoane), cât și pentru membrii clerici (10 preoți) au avut loc în data de 7 mai, în toate cele zece circumscripții ale eparhiei.

Printre cei care vor face parte din acest organism deliberativ se numără și Laurențiu State. Acesta a primit desemnarea ca pe o înaltă responsabilitate spirituală și administrativă.

Imediat după confirmarea în funcție, Laurențiu State a transmis un mesaj marcat de spiritualitate și respect față de ierarhia bisericească, mulțumind public liderilor clerului local pentru încredere.

“Cu smerenie și recunoștință față de Dumnezeu, am primit onoarea de a fi ales membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor pentru mandatul 2026–2030. Mulțumesc Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pentru încrederea acordată și pentru această responsabilitate deosebită.”, a transmis Laurențiu State pe pagina personală de Facebook.

De asemenea, noul membru al Adunării Eparhiale a ținut să își exprime aprecierea față de sprijinul primit la nivel local de la preotul paroh Marian Necula, cel care i-a fost alături în activitatea sa. “Îi sunt recunoscător preotului paroh Necula Marian pentru sprijinul și îndrumarea pe care mi-a acordat-o.”, a continuat State.

Mandatul de patru ani în cadrul Adunării Eparhiale implică decizii administrative, culturale și sociale importante pentru întreaga regiune. Laurențiu State a subliniat că va aborda această funcție cu maximă seriozitate. Scopul său principal este dezvoltarea comunității și păstrarea identității spirituale. “Primesc această misiune cu respect și responsabilitate, cu dorința sinceră de a contribui, prin tot ceea ce pot, la susținerea valorilor credinței, unității și binelui comun. Dumnezeu să ne călăuzească pașii și să binecuvânteze comunitatea noastră!”, a conchis fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, economice și patrimoniale ale eparhiei. Aceasta este compusă din reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor laici, în proporție de o treime clerici și două treimi laici.

Marius Dulce, nou mandat la conducerea PSD Municipiul Călărași:  Vă asigur că voi rămâne același om deschis, prezent în comunitate și atent la nevoile oamenilor
Featured

Marius Dulce, nou mandat la conducerea PSD Municipiul Călărași: Vă asigur că voi rămâne același om deschis, prezent în comunitate și atent la nevoile oamenilor

Organizația Municipală a Partidului Social Democrat (PSD) Călărași și-a ales joi după-amiază conducerea pentru un nou mandat, oferind un vot de încredere în unanimitate pentru continuitate, stabilitate și dezvoltare locală. În cadrul conferinței de alegeri desfășurate în această seară, președintele organizației municipale, Marius Dulce, primar al municipiului Călărași, a primit un nou mandat din partea social-democraților călărășeni.

„Pentru mine acest vot reprezintă angajamentul comun, promisiunea de a merge mai departe împreună, cu responsabilitate, curaj și respect față de oamenii care ne-au girat să-i reprezentăm. Social-democrații călărășeni au demonstrat de fiecare dată că știu să fie uniți și să pună interesul oamenilor mai presus de orice”, a declarat pe pagina personală de Facebook, președintele Organizației Municipale PSD Călărași, Marius Dulce.

Evenimentul politic de la Călărași s-a bucurat de o prezență de rang înalt de la nivel central. Printre invitații speciali de la București s-au numărat foștii miniștrii social-democrați Florin Barbu (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și Alexandru Rogobete (Ministerul Sănătății). De asemenea, la conferință au participat lideri importanți din regiune, precum Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, și Alexandru Potor, primarul municipiului Slobozia.

„Un gând special de apreciere se îndreaptă și către invitații noștri de la centru: domnii miniștrii PSD - Florin Barbu (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și Alexandru Rogobete (Ministerul Sănătății) care ne-au fost alături astăzi.

Mulțumesc pentru susținere și domnilor Adrian Gadea președintele Consiliului Județean Teleorman și Alexandru Potor - primarul municipiului Slobozia.

Prezența dumnealor m-a onorat și confirmă faptul că vocea noastră contează, că munca noastră este văzută și apreciată”, a subliniat liderul municipal al PSD.

Conducerea locală a adus mulțumiri speciale structurii județene a partidului pentru echilibrul și sprijinul constant oferit organizației. Mesajele de recunoștință au fost îndreptate către Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași, senatorul Daniela Mihai și deputatul Ion Samoilă.

„Mulțumesc conducerii județene a Partidului Social Democrat Călarași, domnului Vasile Iliuță - președintele PSD Călărași, doamnei senator Daniela Mihai, domnului deputat Ion Samoilă pentru sprijinul constant și pentru echilibrul pe care îl oferă organizației noastre.

Este important să știm că avem în spate o echipă care ne susține și care crede în potențialul Călărașiului.

Mi-au fost alături, în prezidiul conferinței de alegeri și domnul Mihăiță Beștea - primarul municipiului Oltenița, dar și doamna Mirela Tache - președinte OFSD Călărași.Este important să știm că avem în spate o echipă care ne susține și care crede în potențialul Călărașiului”, a adăugat președintele ales.

Privind spre viitor, conducerea PSD Municipiul Călărași anticipează o perioadă intensă, axată pe proiecte majore și o comunicare strânsă cu cetățenii. Planul de acțiune se va baza pe trei piloni fundamentali: intensificarea muncii administrative, dialogul deschis și unitatea echipei.

„Urmează o perioadă în care va fi nevoie de mai multă muncă, de dialog și de unitate. Vă asigur că voi rămâne același om deschis, prezent în comunitate și atent la nevoile oamenilor. Împreună putem construi mai mult, mai bine și mai temeinic. Mergem înainte, împreună, pentru Călărași și pentru oameni”, a conchis Marius Dulce, președintele reales al PSD Municipiul Călărași.

dulce2conf 2

Daniela Mihai este noua președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate Călărași
Featured

Daniela Mihai este noua președintă a Organizației Femeilor Social-Democrate Călărași

Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) Călărași a desfășurat vineri, 22 mai, Conferința Județeană de Alegeri, un eveniment cheie pentru viitorul structurii județene și pentru consolidarea rolului femeilor în viața publică și politică locală.

Reuniunea s-a desfășurat sub semnul moțiunii „Puterea unei echipe stă în femeile care cred în viitor”.

În urma votului exprimat de delegatele prezente la conferință, doamna senator Daniela Mihai a primit încrederea colegelor de partid și a fost aleasă în funcția de președintă a OFSD Călărași.

Evenimentul politic s-a bucurat de prezența unor lideri importanți de la nivel central și regional, printre care: Simona Bucura -Oprescu, președinta OFSD România, Maria Lazăr, secretar al OFSD România, Andra Bica, senator de Vâlcea și Ioana Panagoreț, președinta OFSD Teleorman.

De asemenea, mesaje puternice de susținere pentru noua echipă de conducere au fost transmise de europarlamentarul Gabriela Firea, de senatorul Daniel Zamfir (liderul Grupului PSD din Senat) și de Bogdan Ivan (vicepreședinte PSD).

La nivel local, structura de femei a fost susținută direct de conducerea filialei județene a partidului, fiind prezenți Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene PSD Călărași, și deputatul Ion Samoilă, secretar executiv al organizației județene. La lucrări au participat activ președintele organizațiilor OFSD municipale, orășenești și comunale, alături de delegate și membre din întreg județul.

Participarea numeroasă și implicarea delegatelor au reconfirmat maturitatea și coeziunea structurii județene. Aprecierile venite din partea conducerii naționale a OFSD reprezintă o recunoaștere directă a muncii pe care femeile social-democrate din județul Călărași o desfășoară în comunitate.

Noua conducere își începe mandatul cu obiectivul clar de a dezvolta proiecte politice și sociale care să răspundă nevoilor locuitorilor din județ și să întărească vocea femeilor în procesul decizional.

ofsd3

ofsdalegeri

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.