Locale | Pretendenții pentru șefia CJ Călărași
Featured

Locale | Pretendenții pentru șefia CJ Călărași

La alegerile locale din 9 iunie, președinția Consiliului Județean Călărași este disputată de nu mai puțin de 6 candidați, reprezentând 5 partide și o alianță electorală.

Primul care și-a depus candidatura, încă din 18 aprilie, potrivit Hotărârii 4 a Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Călărași, a fost social-democratul Vasile Iliuță. Președinte CJ Călărași din 2016 încoace, Iliuță pornește în mod clar cu prima șansă.

Opt zile mai târziu, mai exact pe 26 aprilie, și-a depus candidatura și deputatul Dumitru Coarnă, susținut de Partidul Umanist Social Liberal (PUSL). Coarnă a devenit parlamentar de Călărași în decembrie 2020, sub sigla PSD, de care s-a despărțit în aprilie 2022. Din iunie 2023 și până la începutul acestui an a activat în cadrul AUR – Alianța pentru Unirea Românilor. În 17 februarie s-a înscris în Partidul România Puternică, alegând finalmente să candideze la localele din 9 iunie sub sigla PUSL.

Pe 29 aprilie și-a înregistrat candidatura și Valentin Barbu, din partea PNL. Prefect din martie 2021, Valentin Barbu a candidat fără succes și în septembrie 2020, fiind atunci susținut de PNL și USR. S-a clasat pe locul secund după actualul președinte, Vasile Iliuță.

Tot pe 29 aprilie s-a înscris în competiție și Amalia Bellantoni, susținută de Partidul S.O.S. România. Antreprenoare, Amalia Bellantoni a devenit între timp cadru didactic la Belciugatele.

Tot pentru președinția Consiliului Județean, mandatul 2024-2028 este interesat și deputatul Daniel Florea care este susținut de Partidul AUR. Primul mandat de parlamentar l-a obținut în 2012, la Călărași, susținut atunci de PSD și PNL care formau USL-ul.

Alianța electorală Dreapta Unită USR – PMP – Forța Dreptei va fi reprezentată de Camelia Sanda Dăscălescu – Tiron, despre care caflă că este “Plina de compasiune, dar incapatanata. Muncitoare, indarjita, ambitioasa. Inginer. Om de afaceri. Negociator. Calda. Eleganta. O doamna, nu o femeie. De “femei” nu este nevoie in politica! Destul!”. Candidatura sa a fost adsmisă de BECJ Călărași pe 1 mai, conform Hotărârii nr. 16.

Candidații pentru președinția Consiliului Județean Călărași

Vasile Iliuță - PSD | Hotărârea 4 / 18.04.2024

Dumitru Coarnă -PUSL | Hotărârea 8 / 26.04.2024

Valentin Barbu – PNL | Hotărârea 9 / 29.04.2024

Amalia Bellantoni – Partidul SOS România | Hotărârea 11 / 29.04.2024

Daniel Florea – Partidul AUR | Hotărârea 15 / 01.05.2024

Camelia Sanda Dăscălescu – Tiron – ADU | Hotărârea 16 / 01.05.2024

Ciocănești | Marian Raiu:  Cetățenii vor sancționa atitudinea și modul de lucru al actualului primar

Ciocănești | Marian Raiu: Cetățenii vor sancționa atitudinea și modul de lucru al actualului primar

La Ciocănești, pe 9 iunie, se rejoacă, dacă vreți, “finala mare” pentru Primărie. Primarul în funcție, Dan Velicu, susținut de PSD, va avea de data asta mult de furcă cu contracandidatul său, liberalul Silviu Melente pe care în urmă cu 4 ani a izbutit să-l învingă.

De ce? Pentru că acum lucrurile stau cu totul altfel. Cel mai important susținător al său din 2020, Marian Raiu, sătul de lipsa de dialog și colaborare cu primarul în funcție, a ales să se alăture echipei PNL condusă de Silviu Melente. Viceprimar din octombrie 2020, Raiu a explicat și motivele care au stat la baza acestei despărțiri de partidul pe care l-a slujit și în vremuri de restriște.

“În toată această perioadă, de când ocup funcția de viceprimar, consider că n-am avut o colaborare în adevăratul sens al cuvântului cu domnul primar. Pe care l-am susținut să câștige mandatul în urmă cu aproape 4 ani, fiind de acord în prealabil cu transferul său de la PNL. Am tot sperat că vom putea construi împreună proiecte sănătoase pentru locuitorii din Ciocănești, așa cum ne-am asumat în campania din vara anului 2020. Nu s-a întâmplat acest lucru. Cred că nici măcar nu și-a dorit să devin viceprimar. Această responsabilitate am obținut-o cu sprijinul nemijlocit al domnului președinte Iliuță care a evaluat bine contribuția mea la succesul PSD Ciocănești la localele din urmă cu 4 ani. Ba mai mult, cetățenii trebuie să știe, că în septembrie 2023, domnul primar a provocat chiar revocarea mea din funcția de viceprimar, în baza unui proiect de hotărâre semnat de vreo 5 de foști colegi din cadrul PSD, la ordinul său. Nici măcar n-a avut curajul să-l inițieze el. A picat până la urmă planul său, provocându-mi nu doar mie prejudicii ci și partidului. Și în ultima clipă am încercat să refacem echipa din urmă cu 4 ani însă domnul primar a ales să-mi întoarcă spatele. Dacă nu mai e nevoie de mine, asta e. Dar cetățenii din Ciocănești trebuie să știe adevărul. N-aș fi plecat din PSD, partid pe care l-am slujit și atunci când aproape că nu conta în Ciocănești.”, a spus Marian Raiu care a continuat “Nu fac politică, pendulând de la stânga la dreapta în funcție de interesele personale. Dar știu că pot face în continuare lucruri bune în comuna noastră și într-o altă echipă formată din oameni serioși, cumpătați cărora le pasă ca și mine de modul în care se dezvoltă această comunitate. Îl voi susține pe domnul Silviu Melente pentru funcția de primar și sunt convins că vom câștiga alegerile din 9 iunie. Cetățenii vor sancționa atunci atitudinea și modul de lucru al actualului primar, dependent prea mult de ordinele pe care le primește de acasă. Cât privește performanțele sale din acest mandat, lumea s-a lămurit. Vorbe multe, realizări prea puține.”

Pe 9 iunie, Dan Velicu, cel care în 2020 a profitat din plin de trinomul PSD – Vasile Iliuță – Marian Raiu, va încerca să-și conserve mandatul însă pentru asta va avea de luptat cu foștii săi colegi (atât din PNL cât și PSD!) care-i știu toate “păcatele”, toți promițându-i o înfrângere...la scor!

Independența | Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local. G. Rădulescu: Continuăm!
Featured

Independența | Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local. G. Rădulescu: Continuăm!

Pe 22 aprilie, primarul Gabriel Rădulescu și-a depus la Biroul Electoral de Circumscripție Comunală Independența, candidatura, din partea PSD, pentru un nou mandat de primar. “Consider că timp de 4 ani am lucrat în interesul locuitorilor comunei Independența. Continumă împreună pentru că avem proiecte în diverse stadia de implementare, investiții necesare care vor contribui la dezvoltarea echilibrată a localității noastre.”, susține primarul Gabriel Rădulescu.

În urmă cu aproape 4 ani, mai exact pe 27 septembrie 2020, Gabriel Rădulescu s-a clasat pe primul loc în competiția pentru funcția de primar, cu 49,05% (885 de voturi).

Tot pe 22 aprilie, a fost depusă și lista de candidați PSD pentru Consiliul Local Independența.

Listă candidați PSD Consiliul Local Independența

  1. Gabriel Rădulescu - primar
  2. Gabriel Cristian Tudor – viceprimar în funcție
  3. Marin Bălașa
  4. Elena Simona Pîrvulescu
  5. Florian Țeperig
  6. Liviu Mihai
  7. Lucian Gabriel Marin
  8. Marian Similea
  9. Ștefan Popa
  10. Sorica Roman
  11. Adrian Avram
  12. Iulian Sârbu
  13. Marian Tudor
  14. Ionela Gheorghe
  15. Dănuț Cameluț Giurcan
  16. Sofian Petre Michi
  17. Daniela Adriana Mihai
Marian Vlășceanu, noul candidat PSD pentru Primăria Cuza Vodă
Featured

Marian Vlășceanu, noul candidat PSD pentru Primăria Cuza Vodă

În comuna Cuza Vodă, la localele din 9 iunie, se reia disputa electorală din 27 iunie 2021. Pe ultima sută de metri, PSD Călărași a decis să-l arunce din nou în luptă pe candidatul său din urmă cu 3 ani, Marian Vlășceanu după ce Ion Mușat, propus inițial, a fost retras în urma unor evaluări interne.

Vălșceanu și-a depus astăzi candidatura care a și fost validată de Biroul Electoral de Circumscripție Comunală Cuza Vodă. Din lista de candidați pentru Consiliul Local Cuza Vodă face parte și Ion Mușat, plasat pe poziția secundă, precum și fostul primar (2016-2020), Marius Cojocaru, locul 11.

Comuna Cuza Vodă | Rezultate alegeri locale parțiale 27 iunie 2021 pentru funcția de PRIMAR

1. Monica Silvia Ceaușescu (PNL): 1.190 voturi (55,97%)

2. Marian Ionel Vlășceanu (PSD): 743 voturi (34,95%)

3. Florica Mitu (ALDE): 173 voturi (8,14%)

4. Aurel Ionel Stan (PRO România): 15 voturi (0,71%)

5. Mihai Nicolae Ceacu (USR): 5 voturi (0,24%)

Total voturi valabil exprimate: 2.126

Ion Ștefan: Avem convingerea că vom continua împreună pentru dezvoltarea localității Chirnogi
Featured

Ion Ștefan: Avem convingerea că vom continua împreună pentru dezvoltarea localității Chirnogi

Însoțit de viitorii consilieri locali dar și de colegi de partid, primarul Ion Ștefan, candidatul susținut de PSD Călărași pentru un nou mandat, a continuat astăzi periplul preelectoral întâlnindu-se cu cetățenii din cartierul Mocăniei. Discuțiile au vizat proiectele prezente și viitoare inițiate de echipa social-democrată condusă de primarul Ion Ștefan și președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță.

“Astăzi, 30.04.2024, în Comuna Chirnogi am continuat activitatea de precampanie electorală pentru alegerile locale și europarlamentare.

Am parcurs mai multe străzi din cartierul Mocănie, ne-am întâlnit cu mulți oameni, am cules impresii, am fost atenți la propunerile lor, am găsit soluții împreună. Colaboratorii noștri din această seară au fost mulțumiți de soluțiile propuse și ne-au promis că ne vor susține în Comuna Chirnogi, Consiliul Județean Călărași și la președinția Consiliului Județean. Cu toții am fost de acord ca soluția cea mai bună pentru Călărași este Organizația PSD Călărași în frunte cu domnul Președinte Iliuță Vasile.

Avem convingerea că vom continua împreună pentru dezvoltarea localității Chirnogi și a Județului Călărași.

Acțiunile noastre preelectoarale vor continua. După acestea va urma o campanie electorală mult mai îndârjită.

Vă dorim tuturor o zi de 1 Mai fericită, sărbători pascale luminoase și multa sănătate! Mult respect și recunoștință pentru ideile și sugestiile dumneavoastră. Cu siguranță ne vor fi de un real folos și vom ține cont de ele în proiectele noastre următoare de dezvoltare a localității Chirnogi. Vă mulțumim foarte mult!”, se arată în mesajul postat de primarul Ion Ștefan pe pagina personală de Facebook.

prelectoralchirnogi301

N. Cionoiu: Ziua Veteranilor de Război este o ocazie solemnă de a le aduce un omagiu binemeritat
Featured

N. Cionoiu: Ziua Veteranilor de Război este o ocazie solemnă de a le aduce un omagiu binemeritat

Ziua veteranilor de război este marcată anual, la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Cu acest prilej, senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu a transmis un mesaj pe pagina personală de Facebook “Ne purtăm în suflet eroii, iar în această zi specială, ne oprim să onorăm curajul, sacrificiul și devotamentul eroilor noștri, veteranii de război.

Sacrificiul lor ne-a adus libertatea și pacea de care ne bucurăm astăzi, așadar, să nu uităm niciodată contribuția lor la siguranța și bunăstarea noastră și să le arătăm mereu recunoștință și respect.

Ziua Veteranilor de Război este o ocazie solemnă de a le aduce un omagiu binemeritat. Mulțumim că ați luptat pentru valorile în care credem și astăzi, cu atâta încredere.”, a scris Cionoiu.

Ziua Veteranilor de Război a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007. Data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ''veteran de război'', în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

Free Joomla templates by Ltheme