Mihăiță Beștea: Voi rămâne mereu așa cum mă știți, transparent, deschis dialogului și mereu dedicat Olteniței
Featured

Mihăiță Beștea: Voi rămâne mereu așa cum mă știți, transparent, deschis dialogului și mereu dedicat Olteniței

Social – democratul, Mihăiță Beștea, este noul primar al municipiului Oltenița. Pe 9 iunie, Beștea a obținut un procent de 59,11%, fiind votat de 5.934 de oltenițeni, potrivit ultimelor date furnizate de rezultatevot.ro.

După victoria spectaculoasă obținută, duminică, în fața primarului în exercițiu, liberalul Costinel Milescu (2392 de voturi, 23,83%), Mihăiță Beștea a transmis pe o rețea de socializare un mesaj mulțumindu-le oltenițenilor pentru ”încrederea covârșitoare” pe care i-au acordat-o.

“MULȚUMESC!

Nu am cuvinte pentru a-mi arăta recunoștința pe care o simt în acest moment! Vă mulțumesc pentru încrederea covârșitoare pe care mi-ați acordat-o.

Faptul că m-ați ales în funcția de primar al Municipiului Oltenița nu doar mă onorează, ci este și o responsabilitate enormă, pe care o voi purta cu demnitate.

Voi rămâne întotdeauna printre dumneavoastră, voi fi vocea fiecăruia. Îmi doresc ca împreună să fim, ca și până acum, o echipă!

Vreau să mulțumesc fiecărui om care a ieșit la vot și mi-a acordat încrederea sa!

Nu pot să nu menționez echipa care m-a susținut în această campanie și care a muncit alături de mine. Fără implicarea voastră și fără sprijinul vostru necondiționat, acest succes nu ar fi fost posibil!

Voi rămâne mereu așa cum mă știți, transparent, deschis dialogului și mereu dedicat Olteniței. Să începem împreună această nouă etapă în viața orașului nostru, cu încredere și determinare!”, a scris Mihăiță Beștea pe pagina personală de Facebook.

În prezent, Mihăiță Beștea ocupă una din funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași.

Mihăiță Beștea: Sunt convins că voi avea majoritate în Consiliul Local
Featured

Mihăiță Beștea: Sunt convins că voi avea majoritate în Consiliul Local

Candidatul susținut de social-democrați pentru Primăria Oltenița, Mihăiță Beștea e convins că în urma alegerilor din 9 iunie, PSD va obține majoritatea în viitorul Consiliu Local, ca urmare a mesajelor pozitive primite în această perioadă din partea cetățenilor dar și a oamenilor de afaceri din oraș.

”Sunt convins că voi avea majoritate în Consiliul Local. O spun nu pentru că aș fi prea optimist. O spun analizând modul în care sunt primit de oamenii din Oltenița, luând în calcul oamenii de afaceri din Oltenița care vin și mă susțin.”, a spus Beștea care a explicat și ce i-au solicitat cetățenii în urma dialogului purtat în campanie. “Cetățenii cer lucruri simple. Cer demnitate și dialog. Cer să nu mai fie ținuți pe la uși, cer să aibă lucruri normale cum ar fi trotuar, asfalt, curățenie, iluminat, etc. Oamenii de afaceri cer mai multă flexibilitate din partea administrației. Cer să nu mai fie ținuți pe la uși, cer să nu mai fie condiționați de anumite lucruri. Îmi cer în mod obsesiv să deschid municipiul Oltenița pentru ați investitori precum și pentru alte oportunități de afaceri în Oltenița. Lucru, pentru care mi-am luat angajamentul că-l voi și face.”, a conchis Mihăiță Beștea.

Nana | Gheorghe Dobre: Niciodată nu vorbesc la întâmplare, niciodată nu-mi permit să țin pe cineva la ușă
Featured

Nana | Gheorghe Dobre: Niciodată nu vorbesc la întâmplare, niciodată nu-mi permit să țin pe cineva la ușă

Gheorghe Dobre este din 2008, fără întrerupere, primar al comunei Nana. De 4 mandate, sub conducerea sa, comuna a căpătat o nouă înfățișare. În bine! În acest mandat de 3 ani și jumătate au fost inițiate nu mai puțin de 20 de proiecte, unele finalizându-se între timp. Dezvoltarea localității Nana a devenit o realitate. Și asta pentru că primarul, Gheorghe Dobre și echipa de consilieri PSD știu să facă administrație pentru oameni!

 

Domnule primar, foarte puține zile ne mai despart de momentul alegerilor locale, 9 iunie. Aveți la activ 5 mandate de primar începând cu cel din anii 1991-1992 și continuând cu cele 4 consecutive, 2008-2024. Foarte multă experiență acumulată în administrația locală. Urmează a 6-a “provocare”, sub sigla PSD. Cum a fost acest mandat care a început în octombrie 2020? Ce ați realizat în acești 3 ani și jumătate de când ați preluat mandatul?

Gheorghe Dobre: A fost destul de dificil. Am reușit, în ciuda dificultăților întâmpinate, să promovăm un număr de 20 de proiecte. O parte dintre ele sunt foarte aproape de finalizare, altele sunt în derulare. Avem și proiecte care vor demara în curând. Și aici mă refer la proiectul de apă și canalizare și la cel de asfaltare care vizează modernizarea tuturor străzilor din localitatea noastră. Pentru ambele avem finanțarea asigurată, e doar o chestiune de timp până când vor începe, efectiv, lucrările. În maxim 2 luni, constructorii se vor apuca de treabă.

Tot pe această listă a proiectelor figurează și cel care se referă la dotarea școlilor cu mobilier, cu calculatoare, realizându-se și o sală modernă IT.

Am construit un parc și un teren de sport în curtea Grădiniței care pot fi utilizate de cetățenii comunei, gratuit, și la orice oră doresc. La ieșirea din comună, spre Fundulea, am mai construit un parc în curtea actualei Primării. Sediul inițial al Primăriei face obiectul unui proiect de reabilitate, extindere și modernizare care se află în fază avansată de finalizare.

Toate aceste obiective le-am realizat, și mă refer cu precădere la cele două parcuri, fiind conștient că în localitate traficul e foarte intens. Fapt pentru care am dorit să-i protejez, în primul rând, pe cei mici. De acum, copiii au posibilitatea, supravegheați de părinți, să se joace, să alerge, să facă sport, în aceste locuri special amenajate și nu pe străzi. Am făcut în așa fel încât în fiecare zonă să existe câte un loc de joacă, de recreere și teren de sport. Acesta a fost motivul principal pentru care am insistat să realizăm aceste investiții!

Sunt o serie de proiecte în curs de finalizare, unul dintre ele fiind dispensarul uman. Avem aici o reabilitare și extindere. Este, dacă vreți, proiectul meu de suflet pentru toți locuitorii acestei comune. În afară de cabinetul medicului de familie, mai sunt alte 2 cabinete, unul pentru fizioterapie și celălalt pentru medicul dentist. Plus un spațiu adecvat, special, pentru farmacie.

Vreau să-i rog pe oameni să înțeleagă că situația cu farmacia a fost una delicată pentru noi toți. Legea spune foarte clar că o farmacie e bine să funcționeze în incinta unui dispensar uman. Asta am și făcut! De aceea am luat și măsurile de reabilitare și modernizare a dispensarului.

Avem, de asemenea, proiectul cu Centru Integrat pe care l-am prezentat oamenilor în cadrul unei întâlniri desfășurate la Căminul Cultural. De acest proiect, pot beneficia absolut toți oamenii care au probleme. Va fi un cabinet de psihologie pentru copii și adulți, lucru foarte probabil să ne ajute foarte mult. La etaj, vom avea 2 apartamente ce vor putea fi utilizate de specialiști. Mă refer, de pildă, la medicul stomatolog care dacă dorește să rămână la Nana pentru consultări, va avea unde să locuiască. Nu va mai fi nevoie să facă naveta. Sunt lucruri pragmatice care pot contribui la menținerea medicilor și a altor specialiști în comuna noastră.

Am realizat reabilitarea și modernizarea Școlii, clădire P+1, un proiect la care am ținut foarte mult. Școala arată, cum îmi place mie să spun ca în Neckermann. Avem acum, într-adevăr, o școală modernă, cum nu vezi în multe localități din țara asta.

În interesul oamenilor, am achiziționat și un teren pentru a extinde cimitirul. În scurt timp, îl vom amenaja așa cum trebuie, îl vom împrejmui și va deveni, să zic așa, funcțional.

gheorghedobrenana1

Ce mesaj aveți pentru cetățenii pe care-i așteptați la vot și pe care i-ați slujit în calitate de primar, neîntrerupt, timp de 16 ani?

Gheorghe Dobre: Mesajul pe care doresc să-l transmit e unul foarte cunoscut. Eu iubesc oamenii, niciodată nu vorbesc la întâmplare, niciodată nu-mi permit să țin pe cineva la ușă. Ușa biroului meu este permanent deschisă! Nu contează cine are nevoie de ajutorul meu, eu sunt același pentru toată lumea. Nu am o problemă cu nimeni. Dacă pot să împărtășesc un lucru chiar și cu contracandidații mei, o fac. Consider acest moment al votului ca un “concurs”, după care să ne apucăm toți de treabă și să fim cu adevărat în slujba cetățeanului și nu împotriva lui.

Din păcate, n-am avut șansa asta să-i fac pe unii consilieri să înțeleagă acest adevăr. Cel mai tânăr dintre ei ar fi trebuit să înțeleagă, fiind și ceva nai școlit. Dar, n-a înțeles! Dumnealui a venit numai cu contre, a refuzat chiar să voteze bugetul local, unul destul de consistent, care aduce multe beneficii cetățenilor.

Nu pot să-mi imaginez de ce s-a întâmplat așa ceva când acest buget, de fapt, nu e nici al primarului Dobre și nici al consilierului Brîncoveanu. Este bugetul localității. Această comună s-a bazat pe forța mea de lucru. Acum 16 ani când am venit în Primărie, aveam un buget foarte, foarte mic. În acest moment, am reușit, grație unor eforturi uriașe depuse împreună cu colegii mei consilieri, să avem un buget consistent care să ne conferă și posibilitatea să susținem cofinanțările proiectelor de care avem cu toții mare nevoie. În caz contrar, n-am fi reușit să finalizăm multe din investițiile începute!

Ce vreau să aduc la cunoștință concetățenilor mei pentru că e bine de știut vizavi de contracandidați. Vreau să subliniez acest lucru, să se știe direct de la mine. L-am rugat pe consilierul mai tânăr, care mi-a fost și-mi este și acum contracandidat, să vină și să lucreze în Primărie. Am vorbit, personal, cu dumnealui. I-am spus ce intenționez să fac. Aveam și un post liber, după părerea mea, potrivit pentru un tânăr ca el să se obișnuiască, să învețe ce înseamnă Primăria, compartimentele care o compun. Să lucreze cu fiecare în parte. Și atunci m-aș fi putut exprima într-un mod foarte plăcut, luându-l de mână: “Domnul acesta merită să ajungă în Primărie, să candideze pentru funcția de primar.” Numai că am fost refuzat, spunându-mi că nu-și asumă, că e un volum foarte mare de lucru. N-am înțeles...De ce să nu vrei să-ți asumi o funcție prin care să prinzi experiență, oamenii să-ți cunoască puterea de muncă, să știe ce vrei să faci?!

Era un post de funcționar public la “Achiziții”. I-am spus cu subiect și predicat că poate face multe proiecte pentru tineri, fie cu fonduri europene, fie guvernamentale. Am avansat și un exemplu. Un tânăr care vrea să-și facă o spălătorie. I-aș fi dat tot sprijinul să pregătească acel proiect ca să devină eligibil, adică tânărul să câștige acel proiect, contribuind cu o sumă foarte mică, sub formă de cofinanțare. M-a refuzat!

Postul, de care am făcut vorbire, a fost ocupat de Florin Diban, la fel, un tânăr foarte priceput pe care l-am promovat, devenind acum salariat în cadrul Ministerului Dezvoltării. Un lucru cu care mă mândresc! Nu e singurul tânăr promovat de mine. Sunt mulți, inclusiv de etnie româ.

Nu vreau să fac din asta un caz sau să mă laud pentru că nu-mi stă în fire așa ceva. Sunt lucruri care aș fi vrut să se întâmple.

Vreau să vă spun că nu întâmplător mi-am depus din nou candidatura. Avem în listă multe proiecte, aflate în diverse stadii de implementare. O schimbare de primar la acest moment ar putea frâna buna desfășurare a proiectelor începute și de viitor. Sunt bine întocmite, însă stufoase. Doar continuând împreună, aceste proiecte, cum ar fi rețelele de apă și canalizare, asfaltarea, Grădinița cu program prelungit, After-school-ul, construcție, practic, de la zero, ele vor putea fi finalizate. Am muncit mult pentru obținerea finanțărilor și pentru asta le mulțumesc și colegilor mei din cadrul Primăriei. Așadar, toate aceste lucruri importante pentru noi toți, nu se fac peste noapte. Un proiect durează cel puțin un an, doi pentru inițiere și obținerea finanțării. Dacă ai pierdut startul, nu te mai întâlnești așa ușor cu asemenea oportunități.

Dragi concetățeni, nu doresc decât să vă gândiți bine și să nu vă lăsați influențați de faptul că vin la poarta dumneavoastră cu diverse promisiuni. Poate și cu sume! Am spus-o mereu: Nu vă lăsați cumpărați dacă cineva încearcă să facă așa ceva. Votați cu mintea, votați în cunoștință de cauză pentru că nu sunteți de vânzare. Odată cumpărați, n-o să mai stea ușa așa deschisă ca la mine!

Vă doresc multă sănătate, să veniți într-un număr cât mai mare la vot și să demonstrați că sunteți o forță. Așa cum ați arătat-o dintotdeauna.

Nimeni n-a avut de pierdut cu mine în fruntea localității. Rămân același prieten și cu aceeași dragoste o să vă slujesc.

Un singur lucru vreau să mai precizez. Ați văzut în campanie câtă ură și răutate au arătat contracandidații mei. În special, cel de la USR care și-a legat un banner de Monumentul Eroilor, acolo unde sunt scrise numele bunicilor și străbunicilor noștri căzuți la datorie în Primul și Al Doilea Război Mondial. Rușine să le fie pentru acest gest urât! E inadmisibil așa ceva.

I-am lăsat să-și facă o campanie așa cum și-au dorit. Foarte agresivă!

În final, vă mai spun atât: Dragostea și respectul pe care vi-l port nu pot fi doborâte niciodată de ura și răutatea acestor oameni.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Domnule primar, succes! Și spor pentru că aveți mult de muncă din 10 iunie!

gheorghedobre2

 

Comandat de PSD-Filiala Călărași

Realizat de Total Media SRL

CUI MF: 21240002

Mihăiță Beștea: Am avut două surprize extrem de plăcute
Featured

Mihăiță Beștea: Am avut două surprize extrem de plăcute

Vicepreședintele CJ, Mihăiță Beștea, candidatul susținut de PSD pentru Primăria Oltenița, a dezvăluit joi în cadrul unei conferințe de presă că în toată perioada de precampanie dar mai ales de campanie electorală, a avut parte de “două surprize extrem de plăcute” care-i dau încredere sporită în perspectiva rezultatelor de la locale.

“Prima, din partea echipei care s-a mobilizat și a adus lângă mine, mărind echipa, foarte mulți oameni din Oltenița. Care vin lângă mine necondiționat. Cea de-a doua, din părtea cetățenilor. N-aș fi avut motive să cred că nu voi fi primit cu brațele deschise dar deschiderea și prietenia pe care mi le-au arătat, sunt cu mult peste așteptările mele. Poate și datorită faptului că actualul primar, cu toate că în 2020 a promis că va reprezenta o administrație transparentă, deschisă care va comunica în permanent cu cetățenii, a făcut exact opusul.”, a declarat Mihăiță Beștea.

În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Călărași, Mihăiță Beștea a promovat două mari obiective pentru Oltenița și oltenițeni, cu ajutorul nemijlocit al președintelui Iliuță precum și al colegilor consilieri județeni PSD.

“De la preluarea mandatului de vicepreședinte al CJ, chiar dacă colegi de-ai mei din restul județului mi-au reproșat, eu mi-am canalizat întreaga energie și toate eforturile către municipiul Oltenița. Multe din eforturile mele susținute bineînțeles de dl. Președinte Iliuță și de întreaga echipă din CJ, precum și de colegii consilieri județeni, cărora și pe această cale le mulțumesc, s-au concretizat în lucruri frumoase. Drumurile județene care au legătură cu Oltenița sunt azi rehabilitate, cel mai util fiind DJ 402 leagă Oltenița de Fundulea și Autostrada Soarelui. Un alt obiectiv pe care l-am realizat împreună cu colegii mei a fost reabilitarea unui tronson destul de lung din DN4, o lucrare de care se bucură oltenițenii.”, a conchis Beștea.

Ion Samoilă: PSD va câștiga, duminică, alegerile cu un procent de 55%
Featured

Ion Samoilă: PSD va câștiga, duminică, alegerile cu un procent de 55%

Secretarul executiv al PSD Călărași, Ion Samoilă, vicepreședinte CJ, susține că social-democrații vor câștiga alegerile locale de duminică cu un procent de cel puțin 55%, estimarea pornind de la rezultatele obținute de PSD în urmă cu circa 4 ani.

“Am făcut o analiză la nivelul organizației județene. Am luat în calcul rezultatele din 2020, am luat în calcul toate schimbările, modificările produse în toată această perioadă precum și venirile de primari în rândul organizației noastre. Cred că am făcut un calcul realist, care în funcție și de prezența la vot, ne dă dreptul să credem că ne vom situa la 55%, chiar 56% din voturile exprimate.”, a declarat Samoilă.

În opinia sa, PSD poate să păstreze numărul actual de primării, adăugând că există șanse reale de câștig și în alte 3, 4 localități. “Cu siguranță. Avem localități unde ne batem cu șanse mari la câștig. Și o să dau și câteva exemple. Vorbesc aici de Dichiseni, Plătărești, Șoldanu, localități unde avem creșteri foarte, foarte mari. Ieri am făcut campanie și la Dragalina iar vibe-ul este foarte, foarte bun. Ne-am întâlnit cu un număr foarte mare de locuitori și se pare că și la Dragalina se dorește o schimbare.”, a conchis liderul social-democraților, Ion Samoilă.

“Pe toți călărășenii vreau să-i îndemn să voteze, pe 9 iunie, pentru dezvoltarea județului, să voteze echipa care a demonstrat în acest mandat că poate și știe să facă administrație. Să voteze echipa care se află azi la Consiliul Județean!”

Ion Samoilă, secretar executiv PSD Călărași

 

Comandat de PSD-Filiala Călărași

Realizat de Total Media SRL

CUI MF: 21240002

V. Iliuță: Câștigăm pe 9 iunie cu un scor de peste 60%
Featured

V. Iliuță: Câștigăm pe 9 iunie cu un scor de peste 60%

Liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță, candidatul susținut de social-democrați pentru președinția CJ Călărași, la localele din 9 iunie, a declarat joi că partidul pe care-l reprezintă va câștiga alegerile cu un scor estimat la peste 60%. ”PSD, cu listele de candidați propuși pentru pentru primării și consiliile locale și județene, va înregistra un mare succes. Câștigăm pe 9 iunie cu un scor de peste 60%.”, a precizat Iliuță care a încheiat, într-o notă ironică, prezentând câte o scurtă caracterizare pentru contracandidații săi. ”Să spun câteva cuvinte despre contracandidații mei. Cel de la PPUSL (n.r. Dumitru Coarnă), un ratat în politică. Candidatul PNL (n.r. Valentin Barbu), un nepregătit. De la Partidul SOS (n.r. Amalia Bellantoni), circ. Candidatul de la AUR (n.r. Daniel Florea), un eșeuat politic. De la Forța Dreptei – PMP – USR (n.r. Camelia Dăscălescu), vine Bucureștiul la noi cu oameni noi.”, a conchis Iliuță.

Free Joomla templates by Ltheme