Proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, adoptat!
Featured

Proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, adoptat!

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu. S-au înregistrat 272 voturi ''pentru'' şi 5 abţineri.

Proiectul de lege a fost iniţiat de PNL, fiind comasat cu cel al USR.

Deputaţii au adoptat, la propunerea Ministerului de Justiţie, un amendament potrivit căruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

aldis

"Prevederile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi", prevede textul adoptat.

Sursa www.agerpres.ro

R. Paţurcă: Românii trebuie să știe ce măsuri de austeritate vor instaura liberalii în următoarele luni!
Featured

R. Paţurcă: Românii trebuie să știe ce măsuri de austeritate vor instaura liberalii în următoarele luni!

Senatorul social-democrat Eugen Teodorovici a anunţat, luni, în plen, depunerea moţiunii simple intitulate "Guvernarea PNL, numele tău este austeritate", potrivit agerpres.ro. Moţiunea este adresată ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a propus programarea dezbaterii moţiunii pentru luni, săptămâna viitoare.

“Românii trebuie să știe ce măsuri de austeritate vor instaura liberalii în următoarele luni!” a declarat pentru www.arenamedia.ro senatoarea Roxana Paţurcă, preşedinte executive al PSD Călăraşi care a explicat şi o parte din motivele pentru care PSD solicită sancționarea și demisia ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

„PNL desființează salariul minim pentru angajații cu studii superioare. Este o abordare de tip comunist, de ură față de intelectuali, care în viziunea PNL ar fi favorizați față de „proletari”. Un al doilea motiv e acela că PNL ia în calcul înghețarea legii salarizării. Unul din cele trei scenarii anunțate de purtătorul de cuvânt al Guvernului ia în calcul înghețarea Legii salarizării, ceea ce înseamnă tăierea unor drepturi deja câștigate de salariați în momentul legiferării, după negocierile cu sindicatele. În al treilea rând, abandonarea programului Prima Casă. Unul dintre cele mai longevive, apreciate și necesare programe – O familie, o casă -  este pe punctul de a fi desființat de PNL. După cum probabil aţi observat, luni, ROBOR la 3 luni a urcat la 3,03%. Marţi, acest indice a ajuns la 3,04%, cel mai mare nivel din 28 octombrie, când a fost tot 3,04%. Din nefericire pentru români, Guvernul PNL epuizează rezerva valutară a țării. 1,2 miliarde de euro a consumat BNR pentru a apăra moneda națională după prestațiile catastrofale ale liderilor PNL în prima lor lună de guvernare. Reîncep scumpirile la utilitățile publice pentru populație: gaze și curent. Guvernul PNL se împrumută într-un ritm amețitor la dobânzi uriașe. Ritmul este dublu față de guvernarea PSD iar costurile pentru aceste împrumuturi  sunt la nivelul țărilor subdezvoltate. Nu în ultimul rând, România a avut cel mai mic preț la gaze din U.E., conform Eurostat. Este rezultatul plafonării tarifelor din OUG 114, pe care PNL se pregătește să o abroge. În acest sens, dereglementarea ar determina creșterea facturilor cu 50 de lei la gaze și 100 de lei la energie electrică.” a spus Roxana Paţurcă, membră a Comisiei de buget – finanţe din Senat.

aldis

În opinia sa, declaraţiile lipsite de responsabilitate ale ministrului Cîţu nu fac decât să conducă la “Scăderea ratingului de țară, creșterea dobânzilor, creșterea euro față de leu, creșterea excesivă a datoriei publice, precum şi la scăderea investițiilor străine.”

Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor part-time, eliminate de la 1 ianuarie 2020
Featured

Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor part-time, eliminate de la 1 ianuarie 2020

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a dat, în unanimitate, un raport de admitere unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, prin care începând cu 1 ianuarie 2020 supraacciza la carburanţi operată din cursul anului 2017 va fi eliminată.

De asemenea, Comisia a decis ca de la 1 ianuarie 2020 să fie eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă cu timp parţial, în vederea aplicării unei baze de calcul pentru contribuţiile sociale şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în funcţie de salariul realizat şi nu în funcţie de salariul de bază minim brut pe ţară.

Proiectul, iniţiat de 53 de parlamentari liberali, va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

sursa www.agerpres.ro

aldis

 S. Vrăjitoru, despre liberali: Vor să reinstituie „ilicitul” din regimul comunist!
Featured

S. Vrăjitoru, despre liberali: Vor să reinstituie „ilicitul” din regimul comunist!

Cristian Băcanu, secretar de stat în Ministerul Justiției, a declarat, recent, că la nivelul ministerului se consideră că o soluție în privința combaterii evaziunii fiscale este înființarea parchetelor financiare şi că, în opinia sa, ar fi util să există o discuție la nivelul societății despre o declarație de avere pe care fiecare cetățean să o înregistreze, noteay[ www.financialintelligence.ro.

Vicepreşedintele PSD Călăraşi, deputatul Sorin Vrăjitoru a comentat pentru www.arenamedia.ro „intenţia” oficialului PNL subliniind „Români, pregătiți-vă! PNL anunță înființarea parchetelor financiare și obligația ca fiecare cetățean să depună declarație de avere! Deci vă consideră pe toți niște infractori! Dacă nu demonstrați cum ați câștigat banii și pe ce și cum i-ați cheltuit, veți da socoteală procurorului! Vor să reinstituie „ilicitul” din regimul comunist!”

Vrăjitoru le reaminteşte liberalilor de prevederile constituţionale “sugerându-le” să înceapă acţiunea cu câteva nume celebre din PNL asupra cărora planează suspiciuni. “Le amintim celor de la PNL art. 44, alin. 8, din Constituție: „Caracterul licit al dobândirii averii se prezumă!” Deci terminați cu presupunerea că toți cetățenii și-au făcut averea prin infracțiuni! Dacă aveți dubii că unii cetățeni și-au făcut averea în mod dubios, începeți cu bugetarul Falcă, cu meditațiile lui Iohannis, cu veniturile șomerului Orban sau cu taxele neplătite pe locuința de 900 mp a ministrului „Grindă”” a conchis liderul social – democrat călărăşean.

aldis

Cr. Sefer: Pentru liberali, zicala românească „Ai carte, ai parte!” este discriminatorie!
Featured

Cr. Sefer: Pentru liberali, zicala românească „Ai carte, ai parte!” este discriminatorie!

PSD condamnă ferm intenţiile PNL de a desfiinţa salariul minim diferenţiat pentru angajaţi cu studii superioare. Efectul unei astfel de măsuri ar amplifica exodul din ţară al tinerilor absolvenţi de studii superioare.

Deputatul PSD Călăraşi, Cristian Sefer „a taxat” măsurile iniţiate de Guvernul Orban declarând „Stimați români cu studii superioare, nu mai pretindeți salarii mai mari decât cei cu studii medii! PNL anunță desființarea salariului minim diferențiat pentru cei cu studii superioare. Deci în viziunea PNL intelectualii trebuie plătiți ca proletarii.  Pentru liberali, zicala românească „Ai carte, ai parte!” este discriminatorie! Așa spune ministrul Finanțelor liberal, Florin Cîțu, că salariul minim diferențiat pentru angajații cu studii superioare este discriminatoriu! Doar în epoca bolșevică s-a mai văzut o astfel de ură împotriva intelectualilor.”

Sefer îl contrazice şi pe ministrul Finanţelor care a declarat că nicăieri salariul nu e diferenţiat ca în România. “Poate se uită cum este în Franța, Belgia, Ungaria, Slovacia, Estonia sau Luxemburg, unde cei cu pregătire superioară se bucură de un salariu minim mai ridicat. Cum e și normal!” a conchis parlamentarul PSD de Călăraşi.

aldis

Călăraşi / Liberalii, bucuroşi şi... nu prea, după alegerile prezidenţiale
Featured

Călăraşi / Liberalii, bucuroşi şi... nu prea, după alegerile prezidenţiale

În judeţul Călăraşi, candidatul susţinut de PNL, Klaus Iohannis s-a clasat pe primul loc în ambele tururi însă rezultatul final obţinut de Drăgulin&Co, de 54%, nu e unul care să stârnească şi nemăsurate motive de bucurie.

Cu un astfel de rezultat pe cât de neaşteptat pe atât de modest, filiala judeţeană e la o distanţă de 12 procente faţă de scorul obţinut de Iohannis, de 66%, situându-se, potrivit surselor noastre, pe locul 34 într-un clasament intern al partidului, realizat la nivel naţional.

Într-un judeţ dominat clar de culoarea galbenă (37 de primării, inclusiv cea a municipiului reşedinţă de judeţ plus Consiliul Judeţean!), Filipescu şi Drăgulin sperau să câştige detaşat alegerile mizând pe un procent, format bineînţeles din două cifre în care prima să fie musai 6. Socoteala le-a fost dată peste cap de PSD, partidul condus de Iulian Iacomi obţinând pur şi simplu un rezultat foarte bun, de 46%, care i-a adus o clasare pe 13 în topul intern al PSD.

Aşa se face că în cadrul unei şedinţe de analiză a rezultatelor, Filipescu, negru de supărare nu s-a sfiit să-i ia la bastoane în primul rând pe primarii care au pierdut alegerile în localităţile pe care le conduc: Curcani, Chirnogi, Mitreni, Nana, Şoldanu Au fost o serie de reproşuri care nu pot fi suportate nici măcar în „online”. Din cauza procentului extrem de scăzut, şi solicitările conducerii filialei judeţene transmise Centrului cu privire la ocuparea unor funcţii prin Guvern, ministere şi agenţii au rămas mai degrabă fără răspuns.

În schimb, starea de nervozitate s-a acutizat şi în cadrul organizaţiei. Drăgulin şi Filipescu au devenit între timp inamici deşi păreau mai „uniţi” ca oricând. Primul, nemulţumit şi de faptul că protejata sa, Camelia Croitoru a pierdut bătălia, recent, cu favorita lui Filipescu, Lucica Barbu pentru şefia ISJ, caută susţinători prin partid. În acest sens, „duşmanii” de ieri au fost reevaluaţi peste noapte şi transformaţi în aliaţi. Ca la nebuni. Dar despre toate aceste „compromisuri”, în curând!

aldis

Free Joomla templates by Ltheme