PNL / “Urăşte” PSD-ul dar “îi iubeşte” pe pesedişti. O fi de râs sau de plans?
Featured

PNL / “Urăşte” PSD-ul dar “îi iubeşte” pe pesedişti. O fi de râs sau de plans?

În nenumărate rânduri, Răducu Filipescu n-a ezitat să susţină că „urăşte” PSD, deşi a condus judeţul, în cel puţin 2 ocazii, la braţ cu „Ciuma Roşie”. O formă rară de ipocrizie pe care o vedem, din nefericire, perpetuată şi în prezent, de vreme ce acelaşi distins politician, aflat pe scena politică locală de circa 2 decenii neîntrerupţi, pare să nu aibă vreo problemă cu...pesediştii. Chiar şi cu cei de top. Au contraire!

În ultima conferinţă de presă, senatorul liberal a „şocat” asistenţa susţinând că-l apreciază pe fostul lider PSD Călăraşi, Ciprian Pandea pentru calităţile sale, cu precădere politice şi i-a făcut chiar şi o invitaţie de a intra în PNL. Iar dacă acesta se gândeşte s-o onoreze şi nu va veni cu mâna goală, atunci va primi şi un premiu. Adică ar putea intra chiar şi în boardul partidului, probabil, ca vicepreşedinte. „Ciprian Pandea ar înclina să vină către PNL. Pandea nu e o persoană pe care s-o dai la o parte, e un activist foarte bun, a fost şef de organizaţie judeţeană, are relaţii foarte bune cu toţii primarii şi cu ai noştri şi cu cei din PSD. Dacă vine singur, va veni ca simplu membru de partid dar dacă vine cu o echipă mai completă se poate discuta şi o poziţie, o funcţie pe care s-o primească în PNL”, sunt vorbele lui Filipescu, surprinse în cotidianul www.obiectiv-online.ro. Serios? Pandea „ar înclina să vină către PNL”? Umilitor!

Pe persoană fizică, observ că Filipescu pare să fi devenit colecţionar de...inamici politici. Între 2016 şi 2018, cei doi se aflau pe poziţii antagonice iar acum îi face pur şi simplu „ochi dulci” rivalului de odinioară. Filipescu e un cuceritor prin definiţie, stăpânind arta seducţiei la perfecţie. Tot aşa a procedat şi în 2011 când i-a adus în PNL pe Valentin Deculescu, Alina Jipa şi Marian Drăgan, oameni care cu câteva luni înainte duceau o luptă pe viaţă şi pe moarte cu „colegii” lor din propriul partid pentru şefia PSD Călăraşi. Deh, fiecare cu fetişurile lui!

Dacă n-ar fi de plâns, ar fi sigur de râs. Şi viceversa!

Poate din cauza „aroganţei” pe care n-o mai poate ţine în frâu, Filipescu, după această declaraţie, arată că a dat doi bani nu doar pe eforturile depuse de zeci, sute de „anonimi” din PNL care au mărşăluit, în schimbul unor promisiuni deşarte, anul acesta pe străzile şi uliţele judeţului ca să-i convingă pe călărăşeni cât de nociv este PSD-ul şi cât de capabil e PNL să construiască o României normală, educată, desigur fără penali în funcţii ci şi pe ultima „directivă” trasată chiar de şeful partidului, Ludovic Orban care sublinia prin intermediul unei postări pe Facebook-ul partidului, pe 13 august, că „Nu primim pe nimeni de la PSD!”. Aşadar sfidare pe faţă pentru întreaga suflare liberală! De la primul, până la ultimul!

Pe de altă parte, aceeaşi logică îi joacă mari feste ilustrului baron de Călăraşi. Dar dacă interesu’ o cere…De vreo 2 ani, s-a tot străduit, în toate felurile, să-l facă pachet pe Iliuţă la PSD, demonizându-l zi lumină pentru faptul că inamicul său de moarte mai discuta cu pesediştii, iar el, „creatorul”, „unicatul” nu s-a izbit de nicio oprelişte, nu doar să se întâlnească pe ici, pe colo cu câte un fost lider de marcă al PSD Călăraşi, ci chiar să-l şi invite pe cel care şi-a construit cu migală, de mic, cariera politică în partidul pe care tatăl său îl slujeşte de vreo 30 de ani, să semneze o adeziune. Pe ce să dăm vina?

Filipescu ştie prea bine că Ciprian Pandea nu va accepta niciodată un astfel de “târg”, deşi a avut grijă să fie văzut cu el într-o cârciumă de lângă Călăraşi cu toate că se puteau întâlni, fără să ştie nimeni, şi în Bucureşti. Şi ca să-l discrediteze până la capăt, a împrăştiat şi conţinutul ofertei pe care i-a făcut-o!

Oricum, o astfel de declaraţie, de genul celei de mai sus, seamănă, mai degrabă, cu o găleată plină de zoaie pe care Filipescu a folosit-o fără nicio reţinere. Pentru că decât să te laude Filipescu, mai bine…

PNL / Schimbarea se amână deşi “poporul” nu mai are răbdare!
Featured

PNL / Schimbarea se amână deşi “poporul” nu mai are răbdare!

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, schimbarea din funcţie a prefecţilor din vreo 28 de judeţe şi a subprefecţilor, din 11. Nici în această săptămână n-a figurat pe lista lui Orban judeţul Călăraşi deşi senatorul Răducu Filipescu dădea ca sigură înlocuirea tandemului Iacob (prefect) – Beştea (subprefect). Nişte pesedişti care trebuie să plece de unde au venit ca să pună în loc nişte liberali, mai profesionişti, mai cinstiţi, mai devotaţi, în solda cetăţeanului.

Presa locală a identificat rapid şi motivul în ceea ce-l priveşte pe prefect susţinând că George Iacob a intrat în concediu medical. Aşa o fi! Dar de ce n-a luat în discuţie premierul Orban înlocuirea subprefectului? De ce domnu’ Filipescu, renumit pentru tenacitatea sa dar şi pentru „forţa” pe care o manifestă în raport cu Centru, devenită proverbială printre cei care s-au obişnuit să-i mănânce din palmă, n-a putut să-l „debarce” măcar pe Beştea, aşa cum tot pohteşte de vreo 2-3 săptămâni încoace? Sau n-a vrut să forţeze schimbarea întrucât înlocuitorul acestuia nu mai e preferatul său, adică Ion Stan? Cel revenit la cârma Direcţiei Agricole.

Până la aflarea unui răspuns care să explice această întârziere, telenovela schimbării oamenilor „lor” cu „ai noştri” continuă. Pare se pe termen nelimitat, până s-or sătura şi „propunerile” de atâta joc de glezne.

N-ar fi exclus, totuşi, să vedem şi alte personaje în prim – plan, devreme ce Orban&Co i-au, serios, în calcul promovarea iniţiativei legislative privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. Cel mai „afectat” va fi propunerea pentru funcţia de prefect, Marian Stoica, nevoit să opteze între pensia de general de brigadă cu o stea (r) care sare binişor de suta de milioane de lei vechi şi salariul de prefect, parcă nu aşa de mare. Onoare, probabil că-l va determina să ia şi soluţia...magică.

„Poporul” aşteaptă cu nerăbdare schimbarea. Ca în urmă cu 30 de ani. Ori ar fi păcat ca lucrurile să mai tergiverseze. Imaginaţi-vă că dacă aveam acum şi o conducerea nouă, liberală 100%, la Prefectură, nivelul de trai al călărăşeanului ar fi crescut...exponenţial. Aşa cum se întâmplă cu ...rata inflaţiei şi cursul euro.

aldis

Cele două propuneri legislative privind desfiinţarea SIIJ au fost respinse de Senat
Featured

Cele două propuneri legislative privind desfiinţarea SIIJ au fost respinse de Senat

Plenul Senatului a respins, miercuri, două propuneri legislative privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Propunerile, iniţiate de parlamentari PNL, respectiv USR, ambele adoptate tacit de Camera Deputaţilor, au fost respinse cu 42 de voturi "împotrivă" şi 23, respectiv 27 de voturi "pentru".

Potrivit iniţiatorilor liberali, prin proiect se urmăreşte "desfiinţarea SIIJ, prin aceasta înţelegându-se abrogarea tuturor prevederilor din actele normative care fac referire la această instituţie, precum şi reglementarea strictă a activităţii procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din justiţie, dar şi privind situaţia dosarelor aflate în lucru, precum şi cele aflat în arhivă".

aldis

În expunerea de motive a proiectului se susţine că Secţia reprezintă "o presiune în plus, asupra magistraţilor, aşa cum a fost subliniat acest lucru în nenumărate rânduri în organisme naţionale şi internaţionale".

"Această Secţie a şi fost folosită de curând într-un mod care a ridicat semne de întrebare privitoare la momentul şi oportunitatea desfăşurării activităţii de urmărire penală a unui magistrat. Coincidenţa total nefericită a suprapunerii unor acte de urmărire penală cu calendarul activităţii de selecţie a noului procuror general al Parchetului General al UE ridică semne de întrebare privitoare la independenţa acestei Secţii, iar corespondenţa deplină a demersurilor partidelor parlamentare din coaliţia de la guvernare şi a ministrului de justiţie cu activitatea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din justiţie nu pare a fi simplă întâmplare. Aşadar, a fost compromisă ideea de independenţă a acestei Secţii, a fost compromisă ideea că ar fi necesară această Secţie pentru altceva decât să-l servească interesele ministrului de justiţie şi, prin el ale coaliţiei de guvernare", conform proiectului de act normativ.

Iniţiativele legislative fac parte din categoria legilor organice, Senatul fiind for decizional.

sursa www.agerpres.ro

PSD / P. Ţone: Dacă mi se va propune funcţia de vicepreşedinte, n-am încotro. Altfel, nu mă interesează nicio altă funcţie!
Featured

PSD / P. Ţone: Dacă mi se va propune funcţia de vicepreşedinte, n-am încotro. Altfel, nu mă interesează nicio altă funcţie!

Liderul PSD Olteniţa, Petre Ţone, a vorbit în interviul acordat mai jos www.arenamedia.ro de scorul obţinut de partidul pe care-l reprezintă la prezidenţiale dar şi de prezentul şi viitorul acestei formaţiuni politice, importante, pe eşichierul politic călărăşean. În opinia sa, la Conferinţa judeţeană de alegeri, actualul preşedinte Iulian Iacomi ar merita să-şi păstreze mandatul datorită rezultatului bun obţinut de social – democraţi într-un judeţ dominat clar de PNL.

 

Domnule primar, alegerile prezidenţiale au fost câştigate, la Olteniţa, în ambele tururi, de candidatul susţinut de dumneavoastră şi PSD. Care credeţi că a fost cheia succesului?

În primul rând, munca desfăşurată zi cu zi. A contat şi faptul că am încercat să dezvoltăm în mod unitar toate cartierele oraşului. În al 3-lea rând, lupta de a aduce investitori în municipiu şi cred că am reuşit şi treaba asta. Cred că toate astea au fost argumente care le-au dat de gândit oamenii. Şi atunci, ei au analizat ce s-a făcut acum, ce s-a făcut în timpul celor două mandate ale primarului precedent. Cred că e o formă de mulţumire a oamenilor faţă de conducerea oraşului. Asta îmi dă încredere pentru 2020. Având în vedere scorul obţinut, asta e concluzia care se impune. La nivel naţional, ştiţi prea bine că rezultatul a fost cu totul altul.

Aţi intrat în opoziţie şi bănuiesc că nu-i o situaţie fericită.La nivelul partidului pe care-l reprezentaţi va avea loc anul viitor, în februarie, o conferinţă judeţeană de alegeri. Cum credeţi că se vor „mişca” lucrurile la nivelul PSD Călăraşi, în perioada următoare?

Cred că şi la nivel judeţean, chit că am pierdut alegerile, se vede o creştere. Am obţinut un număr important de voturi pentru Viorica Dăncilă, într-un judeţ dominat clar de PNL. Cred că începe să se schimbe percepţia şi la nivelul judeţului. Dacă în multe comune peneliste, rezultatul a fost catastrofal, pe judeţ, în schimb, rezultatul e chiar „bunicel”. Locul 13, pe ţară, nu-i puţin lucru! Asta-mi dă mie încredere şi mă face să cred că noi, pesediştii, ar trebui să-l apreciem pe Iulian Iacomi. Pe el şi echipa formată în jurul său. Că vor fi veleitari, că vor fi 3-4 primari care au pierdut voit sa nevoit alegerile, nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, care se vor grupa într-un alt pol de putere ca să susţină pe altcineva crezând că vor pune mâna pe partid, e posibil...Dar nu văd, totuşi, să aibă şi şanse de succes.

Deci sugeraţi ideea că Iulian Iacomi ar fi îndreptăţit să-şi continue mandatul.

Asta-i părerea mea! Rezultatele sunt de partea lui. Repet, locul 13 la nivel naţional. Asta ar însemna locul 8, pe ţară, în clasamentul întocmit cu judeţele în care am pierdut alegerile.

Aminteaţi mai devreme de veleitari, pol de putere. Câte sunt aceştia?

Cred că e un singur pol format din colegi care vor să vină la conducerea partidului. Însă polul majoritar, de 80-90%, este format în jurul lui Iacomi.

aldis

Veţi candida pentru o funcţie în partid?

Nu. Eu am afirmat întotdeauna că am multă treabă de făcut la Olteniţa. Funcţia de vicepreşedinte, despre care domnul Tărăcilă spunea cândva că revine preşedintelui filialei municipale PSD Olteniţa, am acceptat-o. Însă nu mă încântă ceva mai mult. Am refuzat, de-a lungul timpului, inclusiv funcţia de primvicepreşedinte.

Altfel, aş vrea să mai adaug că Iacomi chiar are oameni buni în jur. Trebuie doar să aibă grijă de ei. De pildă, unul dintre aceştia este Marius Dulce dar care, nu ştiu de ce, pare că e puţin marginalizat. Eu îl văd candidat la Primăria Călăraşi cu şanse reale. E un pesedist convins, un profesionist foarte bun. Din păcate marginalizarea asta de care vorbeam, l-a făcut, cred eu, să nu mai aibă aplombul necesar faţă de organizaţia din Călăraşi. Noi am pierdut acolo, la un scor puţin cam drastic. Şi nu mă aşteptam la aşa ceva!

Adică speraţi ca diferenţa de voturi faţă de PNL să fie mai mică...

Mult mai mică!

Revenind, nu veţi candida pentru nicio funcţie?

Nu. Dacă mi se va propune funcţia de vicepreşedinte, n-am încotro. Altfel, nu mă interesează nicio altă funcţie.

Credeţi că partidul mai are resurse să-şi revină şi să facă o figură şi mai frumoasă la localele de anul viitor?

Eu cred că da! Dacă aţi observat, sunt câteva primării peneliste unde am câştigat. De exemplu, la Chirnogi, avem un viceprimar foarte capabil care a câştigat în ambele tururi. Deci, îmi dă speranţe. Şi mai sunt şi alte primării PNL, unde am obţinute rezultate pozitive.

Mai aveţi timp să identificaţi acei candidaţi capabili să se bată cu şanse reale cu cei 37 de primari PNL?

Asta ar trebui s-o facă „judeţul”. Deşi or să spună unii că mă laud, în colegiul 5, de care răspund, am obţinut, per total, un scor pozitiv. Voturile suplimentare au venit de la Olteniţa şi Chirnogi, reuşind astfel să fim destul de aproape de primăriile PNL-ului. Totuşi, identificarea candidaţilor buni este sarcina lui Iacomi şi a celor din jurul său.

Credeţi că e nevoie de o reconstrucţie a partidului?

În ce sens?

În sensul în care, anul viitor, vor avea loc două tipuri de alegeri, extrem de importante şi probabil că ar trebui serios primenită şi garnitura de candidaţi propuşi pentru Primării...

Probabil că da. Acolo, unde de mulţi ani pierdem la scoruri catastrofale, nu au fost aleşi cei mai buni oameni. Se cuvine să ne uităm cu atenţie, să vedem ce s-a întâmplat. Nu pot să înţeleg cum de am pierdut la Roseţi. Sau la Sohatu, acolo pe linie, de fapt: şi la europarlamentare dar şi la prezidenţiale. E greu de acceptat aşa ceva. Cum să pierzi la Unirea? Acolo conducerea primăriei a fost asigurată de mulţi ani de primari PSD.

Sunt derapaje care...

Sunt! Şi trebuie văzut de ce. Acesta e de fapt rolul primordial al conducerii organizaţiei judeţene.

Spuneaţi ceva mai devreme de existenţa a doi poli în partid. În perspectiva alegerilor interne, iese ceva bun din această bătălie?

Dacă bătălia e dusă cu argumente serioase, cu bună credinţă, apelând la un dialog sincer şi constructiv, n-are cum să nu iasă ceva bun. Dar dacă e dusă cu intenţia de a-l faulta pe unul sau de a-l şicana pe celălalt, nu duce la nimic bun. Ne vom diviza în continuare.

O ultimă întrebare. Credeţi că există trădători în partid?

Nu există partid care să nu aibă şi asemenea specimene!

PSD / S. Vrăjitoru, mesaj pentru liberali: Lăsaţi văicăreala!
Featured

PSD / S. Vrăjitoru, mesaj pentru liberali: Lăsaţi văicăreala!

Vicepreşedintele PSD Călăraşi, deputatul Sorin Vrăjitoru a „taxat” prin intermediul unei postări pe pagina personală de Facebook retorica afişată de premierul Ludovic Orban, în Parlament, cu privire la „greaua moştenire”, pe care a infirmat-o şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, îndemnând Guvernul PNL să lase deoparte „văicăreala” şi să identifice soluţiile pentru guvernarea asumată. “Comunicarea alarmistă făcută de Ludovic Orban nu este altceva decât o declaraţie politică! Nu reflectă realitatea!

Premierul a venit în Parlament cu cifre şi afirmaţii economice menite să sperie populaţia! Asta în condiţiile în care, zilele trecute, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, spunea: “NU suntem nici în prăpastie, nici pe marginea ei! Situaţia este albastră, dar controlabilă! Bleu ciel, să spunem!”

Aşadar, prim ministrul, în loc să se ocupe de guvernare şi să facă paşi înainte, rămâne încremenit în sintagma “greaua moştenire”, dând periodic vina pe PSD. Asumaţi-vă guvernarea, lăsaţi “văicăreala”, stimaţi colegi!” a scris Vrăjitoru pe Facebook.

aldis

PNL / "Creatorul” începe să dea şi el rateuri!
Featured

PNL / "Creatorul” începe să dea şi el rateuri!

Pe 22 noiembrie, adevăratul şef al PNL Călăraşi şi desigur şi al lui Drăgulin, Răducu Filipescu anunţa, într-o conferinţă de presă, că Marian Stoica şi Ion Stan sunt propunerile PNL pentru funcţiile de prefect, respectiv subprefect. SS-ul, pohta ce-a pohtit, urma aşadar să conducă Prefectura, în beneficiul partidului şi nu neapărat al cetăţeanului. Două săptămâni mai târziu, mai exact vineri, 6 decembrie, acelaşi domn senator apărea, iarăşi, în faţa mediei locale susţinând de data asta că propunerile partidului pentru conducerea Prefecturii sunt Marian Stoica şi...Nicolae Dumitru. Adică Ion Stan, favoritul de ieri, a trecut acum pe linie moartă. Fără să ofere şi o brumă de explicaţie!

Într-o astfel de logică filipesciană, n-ar fi exclus ca peste alte două săptămâni, în preajma Crăciunului adică, să ne spună că nici Marian Stoica nu e bun de...prefect.

E tot mai clar că nici domnul Filipescu nu mai e ce era odată. Precizia sa de ceas elveţian a început să cam dea rateuri. Adică „să propagheze” şi minciunele. Deşi se străduie să rămână acelaşi reper de încredere pentru mulţi colegi de-ai săi, pozând în lider puternic care face şi desface la Centru cu greii partidului, peste capul lui Drăgulin, totuşi lider al partidului la Călăraşi, domnu’ senator dă semne  de slăbiciune.

Vinerea trecută, însă, s-a comportat ca odinioară. Adică exact ca un preşedinte de filială judeţeană, funcţie pe care a deţinut-o dacă nu mă înşel vreo 17 ani, până în 2017 când a fost nevoit să facă un pas în spate. Deşi nu intra în „atribuţiile” sale, senatorul ieşit la redistribuire în 2016, a făcut publică şi lista cu potenţialii liberali călărăşeni, apţi să ocupe funcţii în administraţia centrală. O parte dintre ei se închină demult în faţa lui ca la o icoană. Pentru că le promite lor dar şi altor naivi din partid fel de fel de funcţii ori sinecuri. Inclusiv locuri eligibile pentru Parlamentul viitor, concurenţa fiind mai acerbă ca Medicină, pe vremuri!

Numai că s-ar putea să fi dat şi aici rateuri cum a procedat cu prefectul şi subprefectul.

Dar nu asta e important, ci faptul că îi place la nebunie ca partidul să se învârte în jurul său iar Drăgulin şi ceilalţi par doar nişte slujbaşi efemeri pe plantaţia PNL, construită de el dar tot pe spinarea acestora din 2004 încoace.

Domnul Filipescu nu se poate obişnui, nici în ruptu’ capului, cu un rol secundar în această „telenovelă” PNL. Refuză să creadă că de 2 ani încoace are totuşi un şef, bun, rău, deasupra sa. Nu concepe ca el să nu ştie tot, pentru că el negociază la Bucureşti, cu boşii de la Centrul, sinecuri pentru fel de fel de personaje discutabile din partid, el rămâne pe veci şeful lui Drăgulin, el a devenit şi purtător de cuvânt al partidului prezentând noutăţile în faţa opiniei publice, prin mâna lui trec listele cu viitorii şefi de deconcentrate pe care tot el i-a propus. Toate astea pentru că el este „creatorul”!

Într-o României normală pe care vor s-o construiască pentru că aşa au primit ordinul de la Cotroceni, astfel de derapaje nu-şi au locul. Democraţia e cea care face legea. Inclusiv în viaţa partidelor vechi, aşa cum eşi PNL-ul, nevoite permanent să se reformeze. Dar cu oameni care vor să construiască o României normală cu mintea şi sufletul curate. Şi nu declarativ, pe vorbe puţine şi ieftine!

aldis

Free Joomla templates by Ltheme