M. Ciolacu: N-am auzit o tâmpenie mai mare vreodată!
Featured

M. Ciolacu: N-am auzit o tâmpenie mai mare vreodată!

Prezent duminică la Călăraşi la conferinţa judeţeană de desemnare a delegaţilor PSD la Congresul din februarie al partidului, preşedintele interimar Marcel Ciolacu a critic dur intenţia liberalilor de distrugere a Partidului Social Democrat, singurul partid, în opinia sa de opoziţie din ţară. „După cum vedeţi, asaltul PNL nu e numai asupra PSD-ului ci şi asupra celorlalte forţe politice care i-au adus la guvernare. Ce nu înţeleg eu, în anul 2020, într-o Românie, ţară membră a UE şi NATO, e cum să poţi să vii cu un discurs de genul „să dispară PSD-ul”, PSD fiind în acest moment singurul partid de opoziţie. Adică să-ţi doreşti să dispară opoziţia din ţară! N-am auzit o utopie, o tâmpenie mai mare, vreodată, în cei 30 de ani de democraţie. Dacă-ţi doreşti să devii Ceauşescu, atunci să-şi schimbe domnul Orban numele în Ceauşescu, dânsul dă prin asumare tot şi să conducă această ţară. Dacă dumneavoastră aţi mai auzit într-un stat european că trebuie să dispară Opoziţia, vă rog frumos să-mi spuneţi. Eu n-am auzit!” a spus Ciolacu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută imediat după terminarea lucrărilor Conferinţei.

M. Ciolacu: Recomandarea mea este ca Ciprian Pandea să fie contactat şi să vină cât mai repede la treabă!
Featured

M. Ciolacu: Recomandarea mea este ca Ciprian Pandea să fie contactat şi să vină cât mai repede la treabă!

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică la Călăraşi că-l aşteaptă în echipa de conducere a organizaţiei judeţene PSD pe Ciprian Pandea, demis în toamna anului 2018 după ce şi-a pus semnătura pe acea scrisoare de demitere a lui Liviu Dragneade la şefia partidului şi a Camerei Deputaţilor. „Ciprian Pandea este membru PSD iar recomandarea mea şi a domnului Stănescu este să fie contactat şi să vină cât mai repede la treabă. În calitate de membru şi sunt convins că împreună cu preşedintele va găsi soluţiile necesare. Ni s-a părut moral să deschidem această discuţie în cadrul organizaţiei. Ciprian va fi respectat pentru tot ce a făcut în istoria partidului. Mai ales că e şi un tânăr de viitor” a spus Ciolacu la conferinţa de presă la care a fost prezent imediat după terminarea conferinţei judeţene.

Preşedintele PSD Călăraşi, Iulian Iacomi a precizat că va iniţia toate demersurile pentru ca predecesorul său să revină în echipa de conducere a organizaţiei judeţene. „Vă asigurăm că vom face toate demersurile ca domnul Ciprian Pandea să vină alături de noi în echipă şi să muncim pentru alegerile locale care bat la uşă.” a punctat Iacomi.

Pandea a fost îndepărtat de la şefia PSD Călăraşi în toamna anului 2018 după ce şi-a pus semnătura pe „Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”, document care conţinea 19 puncte printre care şi demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Printre „pucişti” s-au mai aflat atunci Paul Stănescu şi Marcel Ciolacu, cei doi conducând astăzi interimar Partidul Social Democrat.

M. Ciolacu: A mai apărut şi USR dar vedem că acea flacără de imaculaţi începe să se stingă
Featured

M. Ciolacu: A mai apărut şi USR dar vedem că acea flacără de imaculaţi începe să se stingă

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică la Călăraşi, referindu-se la USR, că, ''încet-încet, acea flacără de imaculaţi începe să se stingă''. "Politica din România în momentul ăsta este structurată foarte clar pe doi piloni: unul de stânga, unul de dreapta, unul fiind PNL, celălalt fiind PSD. A apărut acel USR, vedem fiecare dintre nou că încet-încet acea flacără de imaculaţi începe să se stingă", a spus Ciolacu, duminică, la Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi de desemnare a delegaţilor judeţeni la congresul naţional din februarie.

Iliuţă, candidat independent pentru Primăria Călăraşi?
Featured

Iliuţă, candidat independent pentru Primăria Călăraşi?

Se pare că da. Nu-i glumă iar azi nu-i nici 1 aprilie! Sursele noastre, demne de încredere, pretind că Vasile Iliuţă ar renunţa la ideea de a mai candida pentru al doilea mandat de preşedinte al CJ Călăraşi, în condiţiile în care liberalii intenţionează să modifice legea prin alegerea indirectă a preşedintelui din rândul consilierilor judeţeni ca în 2016, şi să-şi încerce şansele la Primăria Călăraşi, ca independent.

În acelaşi context, liberalii ar merge, pentru şefia CJ Călăraşi, pe mâna senatorului Răducu Filipescu, cel care a mai condus instituţia preţ de 3 mandate între 2004 şi 2016.

UPDATE. Contactat telefonic, Vasile Iliuţă a confirmat informaţia furnizată de www.arenamedia.ro subliniind că are nevoie de legitimitatea dată de voturile călărăşenilor pentru a continua procesul de modernizare a Călăraşiului.

Alegerea primarilor în două tururi – colacul de salvare al partidelor mici!
Featured

Alegerea primarilor în două tururi – colacul de salvare al partidelor mici!

Liberalii, prin vocea lui Ludovic Orban, solicită în acest moment adoptarea proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

“PNL este cel mai mare susţinător al alegerii primarilor în două tururi. Vom vedea dacă este posibil să deblocăm proiectul de lege de alegere a primarilor în două tururi care a fost parcat neregulamentar la o comisie care aproape îşi dăduse obştescul sfârşit, respectiv Comisia de cod electoral, astfel încât să îl aducem în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor pentru că este depăşit termenul de raport. (...) Deşi din calculele noastre şi discuţiile pe care le-am avut la nivelul Camerei Deputaţilor există o majoritate care susţine adoptarea acestui proiect, dacă acest lucru nu se va realiza vom lua o decizie ulterioară", a declarat Orban, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, întrebat cu privire la declaraţia şefului statului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Nu este prima oară când liberalii insistă pentru acest tip de alegeri. La fel s-a întâmplat şi în 2011 dar şi în urmă cu 4 ani.

Mai exact pe 18 ianuarie 2016, copreşedintele Alina Gorghiu, anunţa că Biroul Politic Național al PNL i-a înaintat premierului de atunci, Dacian Cioloş, o propunere în sensul aprobării printr-o ordonanță de urgență a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Asta după ce în primavera anului 2015, parlamentarii PNL votaseră pentru alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. La scurt timp după aceea au început să ceară revenirea la două tururi.

S-au izbit însă de refuzul lui Cioloş care spunea a doua zi, pe 19 ianuarie că  „Guvernul pe care-l conduc e un guvern independent, care nu e implicat politic. Nu cred că e democratic să modifice un guvern prin ordonanță de urgență o lege politică”.

Şi atunci şi acum, liderii liberali susţin că doar alegerea primarilor în două tururi le conferă acestora legimitate. În plus, mai spun liberalii, sistemul cu un singur tur ar avantaja partidele mari.

De data asta, bătălia se poartă între PSD şi UDMT şi restul lumii, adică PNL şi partidele mai mici gen ALDE, PRO România şi chiar PMP, deşi “urmaşii” lui Traian Băsescu se fac acum că nu-şi amintesc că în 2011, “Băse” era cel care insista pentru alegerea primarilor într-un singur tur pentru că avantaja PDL-ul.

Miza este destul de importantă. PNL şi aliaţii săi de dreapta, USR, PLUS şi PMP speră să elimine PSD-ul de pe harta administraţiei publice locale, susţinându-se reciproc în turul al 2 lea în lupta cu candidatul PSD. De ce nu fac o alianţă politică înaintea primului tur  ca să învingă PSD-ul? Pentru că politica nu-i aritmetică curată!

Dar să vedem, spre exemplificare, cum a decurs alegerea primarilor în 2 tururi în municipiul Călăraşi în ultimele 3 „momente” în care s-au desfăşurat după acest sistem: 2008, 2004 şi 2000. Cât de eficient este acest sistem în contextul surplusului de reprezentativitate invocat de fiecare dată de liberali care omit un lucru esenţial? Dacă n-ar fi existat în 2012 USL-ul, PNL n-ar fi obţinut niciodată atât de multe mandate de primar şi de preşedinte de Consiliul Judeţean. Şi le-a ieşit pe cârca PSD-ului!

Aşadar.

În 2008, în municipiul Călăraşi, prezenţa la vot a fost de 41,59%, prezentându-se la urne 26.743 de călărăşeni Pe primul loc s-a situat candidatul susţinut de PNL, Nicolae Dragu cu 12.271 de voturi (45,88%).

În al doilea tur, prezenţa la vot a fost de 32,84%, adică au votat 21.324 de călărăşeni. Şi de data asta, Nicolae Dragu s-a clasat pe primul loc cu 13.986 de voturi (65,58%).

Raportat la numărul total al alegătorilor cu drept de vot, în primul tur, Nicolae Dragu a fost votat de 18,39% iar în turul 2, de 21,05%. Rezultă un surplus de doar 2,66%, adică de 1.715 voturi însă, atenţie!, în contextul în care prezenţa la vot în turul secund a fost mai mică cu 5.419 voturi!

În 2004, în primul tur, prezenţa la vot a fost de 51,63%, votând nu mai puţin de 32.581 de călărăşeni.

Nicolae Dragu a obţinut 15.131 de voturi, adică un procent de 46,44%.

În al doilea tur, s-au prezentat însă la urne doar 31.216 călărăşeni (48,57%), Nicolae Dragu, candidatul susţinut atunci de PNL obţinând 19.917 voturi (63,80%).

Raportat la numărul de călărăşeni cu drept de vot, procentul obţinut în turul 1 de Nicolae Dragu, a fost de 23,13% iar în turul 2 de 30,59%. Rezultă aşadar un surplus de 7,46%, adică 4.786 de voturi dar şi de data asta prezenţa la urne în turul 2 a fost mai mică. 1.365 de călărăşeni n-au mai fost interesaţi de turul 2. Cel mai probabil, din cauza faptului că favoritul lor nu figura în finală!

Mai departe. În 2000, în primul tur, au votat 25.186 de călărăşeni, prezenţa fiind de 39,92%. Pe primul loc în topul preferinţelor s-a situat candidatul susţinut de PDSR, Daniel Mirel Ţuţuianu cu 10.236 de voturi (40,64%).

În turul 2, acelaşi Ţuţuianu e pe primul loc cu 13.055 voturi (53,15%). S-au prezentat la urne doar 24.559 de călărăşeni (36,96%).

Raportat la numărul total al călărăşenilor cu drept de vot, Ţuţuianu a obţinut un procent de 15,33%, în primul tur, şi de 19,65% în turul secund. Candidatul PDSR a convins în plus 2.819 călărăşeni să-i confere încrederea dar şi acum prezenţa la vot în turul 2 faţă de turul 1 a fost mai mică. 627 de călărăşeni au preferat să stea acasă, nemaifiind interesaţi de finala dintre Ţuţuianu şi Dragu.

Bref, alegerea primarilor în 2 tururi e mai degrabă un moft al politicienilor de calibru mai mic. Observăm că surplusul de reprezentativitate e cvasi infim. În plus şi prezenţa la vot în turul 2 e mai mică, semn că alegătorii nu mai sunt interesaţi de cone va mai ieşi primar în condiţiile în care favoritul lor e în afara finalei.

Alegerea în două tururi generează şi mai multe negocieri şi alianţe politice de conjunctură oferind şi posibilitatea câştigării lor de nişte candidaţi care în primul nu reuşiseră să impresioneze electoratul. Au fost şi cazuri în care candidatul care în primul tur obţinuse în jur de 35-45%, a fost clar depăşit în al doilea, devenind victima alianţelor politice!

Soluţia e una singură.  Pentru cel puţin 3 mandate, prezenţa la vot să fie obligatorie! Nimeni n-ar mai avea ce să mai spună atunci!

Călăraşi

2008

TURUL 1

Total alegători înscrişi în liste: 66.714

Total alegători prezenţi la urne: 27.747

Prezenţa: 41,59%

Total voturi valabil exprimate: 26.743

Voturi nule: 992

Nicolae Dragu (PNL): 12.271 voturi / 45,88%

Constantin Tudor (PDL): 4.637 voturi / 17,33%

TURUL 2

Total alegători înscrişi în liste: 66.432

Total alegători prezenţi la urne: 21.819

Prezenţa: 32,84%

Total voturi valabil exprimate: 21.324

Voturi nule: 495

Nicolae Dragu (PNL): 13.986 voturi / 65,58%

Constantin Tudor (PDL): 7.338 voturi / 34,41%

2004

TURUL 1

Total alegători înscrişi în liste: 65.427

Total alegători prezenţi la urne: 33.781

Prezenţa: 51,63%

Total voturi valabil exprimate: 32.581

Voturi nule: 1.199

Nicolae Dragu (PNL): 15.131 voturi / 46,44%

Marian Drăgan (PSD): 9.618 voturi / 29,52%

TURUL 2

Total alegători înscrişi în liste: 65.198

Total alegători prezenţi la urne: 31.668

Prezenţa: 48,57%

Total voturi valabil exprimate: 31.216

Voturi nule: 452

Nicolae Dragu (PNL): 19.917 voturi / 63,80%

Marian Drăgan (PSD): 11.299 voturi / 36,19%

2000

TURUL 1

Total alegători înscrişi în liste: 66.786

Total alegători prezenţi la urne: 26.663

Prezenţa: 39,92%

Total voturi valabil exprimate: 25.186

Voturi nule: 1.462

Daniel Mirel Ţuţuianu (PDSR): 10.236 voturi / 40,64%

Nicolae Dragu (CDR): 6.910 voturi / 27,43%

TURUL 2

Total alegători înscrişi în liste: 66.451

Total alegători prezenţi la urne: 24.987

Prezenţa: 37,60%

Total voturi valabil exprimate: 24.559

Voturi nule: 428

Daniel Mirel Ţuţuianu (PDSR): 13.055 voturi / 53,15%

Nicolae Dragu (CDR): 11.504 voturi / 46,85%

Ţone intenţionează să acţioneze în instanţă Consiliul Judeţean. Vezi motivul!
Featured

Ţone intenţionează să acţioneze în instanţă Consiliul Judeţean. Vezi motivul!

Primarul municipiului Olteniţa, social - democratul, Petre Ţone, a dezvăluit duminică în cadrul unei întâlniri de partid că e decis să dea în judecată Consiliul Judeţean dacă instituţia condusă de liberalul Vasile Iliuţă va mai proceda şi în acest an la împărţirea, „în mod discreţionar”, a sumelor rezultate din impozitul pe venit aşa cum s-a întâmplat în 2019.

„Profit şi de prezenţa televiziunilor şi anunţ că dacă acum când se va împărţi impozitul pe venit de către CJ Călăraşi se va proceda ca anul trecut, adică discreţionar, voi acţiona în judecată Consiliul Judeţean! Impozitul pe venit este generat de UAT-uri. Ori un municipiu generează multe venituri pe acest segment. Vreau să vă spun că nouă primarilor PSD nu ni s-a dat mai nimic acum în noiembrie şi decembrie şi nu e normal” a spus Ţone care a criticat nu doar Guvernul Orban ci şi pe fostul ministru al finanţelor, social – democratul Eugen Teodorovici pentru modul în care au alocat resursele financiare pentru acoperirea unor cheltuieli curente, cu preponderenţă primarilor PNL. „Toată lumea face apel la primari, să câştigăm, să facem, să muncim. Dar la primarii ăştia se gândeşte cineva? S-a „gândit” la noi foarte mult domnul Teodorovici şi în octombrie când în urma acelei rectificări bugetare, primăriile conduse de liberali au primit 77% din suma alocată judeţului iar primăriile conduse de PSD, 23%. Era un guvern atunci condus de PSD! Ca să vă faceţi o imagine, Primăria Călăraşi a primit 160 de miliarde de lei vechi. Pe 20 decembrie şi domnul Orban le-a mai dat 50 de miliarde de lei vechi. (...) Au venit domnii de la PNL la putere. Au promis foarte multe. Doar că la primele două rectificări, nouă, celor de la PSD nu ne-au dat aproape nimic. Pe 20 decembrie au vrut să facă un act de caritate faţă de primarii din ţara asta care aveau probleme cu plata utilităţilor şi a salariilor. Şi s-au gândit ei că cele mai amărâte primării din ţară sunt Oradea, Timişoara, Cluj Napoca şi desigur şi Călăraşi cărora le-au dat foarte mulţi bani. E o sfidare la adresa noastră” a mai susţinut Petre Ţone, vicepreşedinte al PSD Călăraşi.

 

"Dacă astăzi liberalii au multă putere în judeţul ăsta, au datorită PNDL-ului. Le-am dat atât de mulţi bani încât au asfaltat şi uliţi care nu duc nicăieri. Poate spre porumb..."

Petre Ţone, primarul Olteniţei

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.