V. Iliuţă: Consilierii județeni de bună credință au învins administrația liberală incapabilă să conducă județul Călărași
Featured

V. Iliuţă: Consilierii județeni de bună credință au învins administrația liberală incapabilă să conducă județul Călărași

Doar 18 din cei 21 de consilieri judeţeni în funcţie (au absentat Ion Băluţă, Ovidiu Benea şi vicepreşedintele, Marian Dinulescu) au participat sâmbătă dimineaţă la lucrările şedinţei extraordinare convocată ca urma a solicitării transmise de o treime din numărul aleşilor locali (12, la număr), pe ordinea de zi figurând un singur Proiect de Hotărâre şi anume convocarea Consiliului Judeţean în şedinţă ordinară de plen pe 18 septembrie.

După câteva replici tăioase între Putere şi Opoziţie, PH-ul a fost votat de 14 consilieri judeţeni, 2 dintre cei prezenţi opunându-se. Liberalii Valentin Deculescu şi Silviana Şestacovschi n-au mai rămas, finalmente, la vot.

Astfel s-a aprobat convocarea CJ în şedinţă ordinară în data de 18 septembrie cu următoarea ordine de zi: Completarea numărului de consilieri judeţeni ca urmare a pierderii mandatului acestora de aleşi locali, Alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi şi Rectificarea bugetului Judeţului. „Printre atributele Consiliului Judeţean nu am identificat atributul convocării CJ dar potrivit articolului 240 din Codul Administrativ aprecierea necesităţii şi oportunitatea adoptării şi emiterii actelor administrative aparţine exclusiv autorităţii deliberative” a precizat secretarul general, Emil Muşat.

Fostul preşedinte al CJ, Vasile Iliuţă, prezent la lucrările şedinţei, a scris ulterior pe Facebook că pe 18 septembrie, în cadrul şedinţei ordinare se va adopta hotărârea privind aprobarea rectificării bugetare iar cei 806 salariaţi ai DGASPC îşi vor putea încasa lefurile aferente lunii august. “Consilierii județeni de bună credință au învins administrația liberală incapabilă să conducă județul Călărași. Cu o majoritate zdrobitoare, împreună și cu oamenii lor, am reușit să convocăm, pe data de 18 septembrie, ședința  ordinară legală care va oferi salariile celor 800 angajati ai DGASPC. O VICTORIE care spune multe! Ne revedem pe 27 septembrie!”

În sală au fost prezenţi prefectul judeţului, Marian Stoica dar care n-a scos nici măcar un cuvânt şi liderul PNL, Dan Drăgulin, primarul Călăraşiului.

Cr. Sefer: Consider inacceptabilă orice urmă de partizanat politic venită din partea Instituţiei Prefectului
Featured

Cr. Sefer: Consider inacceptabilă orice urmă de partizanat politic venită din partea Instituţiei Prefectului

Deputatul PSD de Călăraşi, Cristian Sefer i-a solicitat public prefectului judeţului Călăraşi, Marian Stoica să explice motivele care l-au determinat să emită ordinele de încetare a mandatului de primar doar pentru candidaţii PSD nu şi pentru cei ai PNL, aflaţi într-o situaţie identică. „Am solicitat azi Prefectului Judeţului Călăraşi să aducă clarificări cu privire la ordinele prin care a dispus încetarea mandatului de primar doar pentru candidaţii Partidului Social Democrat, nu şi pentru candidaţii Partidului Naţional Liberal aflaţi în aceeaşi situaţie. Consider inacceptabilă orice urmă de partizanat politic venită din partea Instituţiei Prefectului. Solicit oferirea cu celeritate de explicaţii în spaţiul public, fiind pusă sub semnul îndoielii credibilitatea unei importante instituţii a Statului Român. 

Loialitatea prefectului trebuie să fie acordată cetăţenilor şi legii, nu partidului politic aflat la guvernare.” este mesajul postat de parlamentarul social – democrat.

adresaseferprefect

PMP / S. Vlădica: Aşa prosteală pe faţă parcă e prea mult pentru oricine. Călărăşenii sunt mult mai inteligenţi decât îi crede domnul jumătate de senator
Featured

PMP / S. Vlădica: Aşa prosteală pe faţă parcă e prea mult pentru oricine. Călărăşenii sunt mult mai inteligenţi decât îi crede domnul jumătate de senator

În urmă cu 4 ani de zile, candidata PMP pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Călăraşi, se afla în competiţa pentru Senatul României, avându-l ca adversar direct pe Răducu Filipescu. Fostul preşedinte al CJ Călăraşi, în perioada 2004 – 2016, îl susţine acum făţiş pe Valentin Barbu, despre care Simona Vlădica spune că este „un excelent executant al ordinelor senatorului.”

„În 2016, se pare ca i-am creat un oarecare disconfort domnului “jumatate de Senator”, Raducu Filipescu, care a pierdut destule voturi din cauza dezvaluirilor facute de mine la acea vreme. Neavand cu ce sa ma atace a inghitit in sec si si-a acceptat soarta de  invins devenind dintr-un mare lider de judet un jumatate de Senator (castigandu-si aceasta pozitie de demnitar doar in urma celei de-a doua redistribuiri a voturilor!).

Oricum, as fi interesata, la fel ca si dvs. presupun, care au fost marile realizari ale acestui domn in Parlamentul Romaniei. Cu ce a schimbat el in bine viata calarasenilor care l-au votat in 2016?! Cu nimic. Si-a incasat banutii lunar (nu putini la numar!) si cam atat, caci, se pare ca a fost coplesit de marimea candelabrelor si a covoarelor din Parlamentul Romaniei. Ca altfel nu-mi explic de ce nu s-a afirmat cu nimic concret in favoarea calarasenilor. A stat pitit prin Parlament, iar acum vine sa faca ordine prin judet, din nou! Acum actioneaza prin interpusi. Acum isi foloseste influenta pe care o mai are la PNL si vrea sa puna mana, din nou, pe fraiele acestui judet, sa-l conduca tot el dar prin Vali Barbu. Ori asa ceva nu cred ca vor accepta calarasenii in vecii vecilor, oricate ar promite PNL si oricate functii ar da. Cei fara functii sunt mult mai multi decat functiile voastre, stimati colegi liberali aflati la guvernare! Nu va mai folositi de oportunitatea de a fi la putere ca sa influentati rezultatele votului din 27 septembrie 2020, domnilor de la PNL! Din acelasi aluat sunt si cei de la PSD care acum, o parte au trecut (tot pentru beneficii personale) la PNL. Desigur ca si PNL a avut dezertorii lui. Ce doctrina politica, ce interes al cetateanului?! Exclus. Oamenii acestia (PNL si PSD amestecati acum) au aratat clar ca nu-i intereseaza nimic altceva decat propriul lor orgoliu si propria lor pasiune pentru putere.

Asadar, vazand totusi ca in Parlament e prea mare palaria pentru domnia sa, a revenit la butoane in Calarasi, aici unde se pricepe cel mai bine sa traga sforile si sa unelteasca impotriva tuturor. Caci sincer uneori am senzatia ca nici domnia sa nu mai stie care e calea pe care merge si cine ii este aliat ori dusman, parand chiar ca se cam incurca in propriile-i socoteli. La aceste alegeri domnul Filipescu  sustine un candidat care se pare ca are o extraordinar de mare calitate: este un excelent executant al ordinelor, unde il pune domnul Filipescu, acolo sade. Cel putin asa zic oamenii de prin judet care au particpat la diferite intalniri cu cei doi, unde domnul Filipescu ii indica domnului contracandidat Barbu inclusiv scaunul pe care trebuia să se așeze, iar pentru a fi sigur ca stă acolo, il așeza apasandu-l pe umar. E trist daca e adevarat ce am auzit. E trist pentru pentru ca asta ar insemna ca daca oamenii l-ar  vota pentru Consiliul Judetean pe acest domn de la PNL, sustinut de numitul Raducu Filipescu, ar insemna ca iar vine Filipescu la conducerea Consiliului Judetean Calarasi. Ori nu pot sa cred ca locuitorii judetului Calarasi ar mai accepta asa ceva inca o data. Adica ajunge. Asa prosteala pe fata parca e prea mult pentru oricine. Calarasenii sunt mult mai inteligenti decat ii crede domnul jumatate de Senator Filipescu facand joaca  asta cu tenta ametitoare cu candidatul PNL pe care il sustine dansul la Consiliul Judetean, cand de fapt el insusi (Filipescu) viseaza noaptea ca va avea din nou controlul banilor in acest judet, prin candidatul sau.” a declarat pentru www.arenamedia.ro Simona Vlădica, domnia sa continuând “Acesta este inca un motiv pentru care ii invit pe cititorii dvs. sa fie extrem de vigilenti si de atenti cand isi aleg omul pe care sa il voteze spre a fi in fruntea judetului Calarasi, caci iata cate dedesubturi scoatem la iveala daca stam de vorba.”

Simona Vlădica a creionat şi traiectoria sa politică din 2016 încoace. După candidature depusă în numele PMP Călăraşi pentru  Senat, în decembrie 2016, Simona Vlădica s-a aflat şi pe poziţia a 5-a a listei Partidului Muşcarea Populară, propusă românilor la europarlamentarele din urmă cu un an. “Curajul ma defineste ca fiinta, ca om, ca femeie. Sunt mama de 4 copii si sunt o luptatoare prin definitie. Cand vreau sa fac ceva, fac. Nu ma poate opri decat Dumnezeu. Eu nu ma tem de adversarii mei politici, eu ma tem doar de Bunul Dumnezeu. Inainte de a face orice, imi fac cruce si apoi plec la drum spunand ”Vreau oriunde ma voi duce sa-mi ajute sfanta cruce! Doamne ajuta-ma!” Asta fac si eu si asta i-am invatat si pe copiii mei sa faca. Mai departe Dumnezeu hotaraste daca sunt pregatita pentru a duce o povara sau alta, sau daca e nevoie de mine in alta parte. As vrea sa va mai spun ca atunci cand vad atata nedreptate si fatarnicie nu pot sa tac pur si simplu. Am ales sa intru in politica tocmai pentru ca derulam tot felul de proiecte pentru pacienti si pentru oameni care aveau nevoie de ajutorul si implicarea mea insa ma loveam mereu de indolenta sau nepasarea vreunui Senator ori Deputat care nu voia sa iasa din zona lui de confort pentru a da curs proiectelor prezentate spre ajutorarea celor multi. Asa ca am hotarat sa candidez chiar eu pentru o functie de Senator in Parlamentul Romaniei pentru a-mi sustine eu însămi propriile proiecte pentru oameni in fata colegilor Parlamentari. Nu stiam prea multe despre politica atunci, dar stiam ca vreau sa fac tot ce e nevoie ca sa ajut oamenii ce imi cereau ajutorul in diferite situatii. Sunt multumita de rezultatul acelui vot chiar daca nu am ajuns in Parlament la acea vreme. Totusi, faptul ca, cateva mii de calaraseni au crezut in mine, m-au determinat sa merg mai departe, sa ma implic si mai mult in politica, sa continui sa lupt pentru oameni, sa ies la televizor si sa penalizez derapajele oamenilor politici focusati mai mult pe interesele lor proprii decat preocupati de problemele oamenilor. Aroganti si orgoliosi, mandri si sfidatori la adresa publicului larg, multi au fost criticati de mine pe la diferite posturi nationale sau chiar la postul local de televiziune.

Cred ca implicarea si daruirea mea in tot ce fac, profesionalismul, dar si corectitudinea care ma caracterizeaza mi-au adus aprecierea conducerii Partidului Miscarea Populara (PMP) care a considerat ca e potrivit sa fac parte din echipa de candidati la alegerile Europarlamentare si sa fiu pe locul 5 pe lista candidatilor PMP la acele alegeri din 2019. Locul 5 pe lista m-a ambitionat  sa lupt in acea campanie pentru a putea reprezenta interesele Romaniei la Bruxelles. PMP a reusit atunci sa trimita la Bruxelles doi europarlamentari. Ori in aceste conditii, imi doresc, in mod firesc, sa castig  increderea locuitorilor din acest judet care pot sa-mi acorde sansa de a deveni noul Presedinte al Consiliului Judetean.” a conchis candidate susţinută de Partidul Mişcarea Populară – Filiala Judeţeană Călăraşi pentru preşedinţia Consiliuli Judeţean, la localele din 27 septembrie.

“Eu, Simona-Maria Vlădica (candidata PMP), vin în faţa dumneavoastră cu toate cunoştinţele mele dobândite până acum, cu toată deschiderea şi bunăvoinţa spre a schimba faţa judeţului, spre a gestiona eficient şi transparent banii publici, spre a scăpa Călăraşiul de corupţie, de interese meschine şi de inacţiune. PMP are chiar un proiect naţional privind transparenţa în administraţie. Adică, ne dorim să vedem afişate pe site, public, toate contractele şi toate facturile. Ca să ştim şi noi cine are contract cu Consiliul Judeţean şi cine o duce bine din banul public.

Dorinţa de a face, organizare, seriozitate, muncă şi corectitudine. Toate aceste cinci sunt absolut necesare pentru ca acest judeţ binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea (Dunăre, peşte, pământ, oameni frumoşi şi harnici) să prospere. Altfel vom bate pasul pe loc în continuare.

Vă invit să-mi analizaţi proiectele pe care mi-am propus să le dezvolt în acest judeţ, propuneri ce se regăsesc în programul meu politic cu care am venit în faţa dvs.

Sunt singurul candidat la Consiliul Judeţean care are un program politic scris!

Votaţi-mă pe mine pentru a urni din loc acest judeţ spre a-l dezvolta.

Votaţi Simona-Maria Vlădica, noul Preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi.

Votaţi PMP şi lista de consilieri judeţeni propusă de PMP pentru a administra judeţul.

Votaţi mărul, simbolul nostru electoral pe buletinul de vot!”

Comandat: Partidul Mişcarea Populară – Filiala Judeţeană Călăraşi

Executat: SC Total Media SRL

CUI: 21200020

Precizări privind situaţia alegătorilor cu viză de flotant, în contextul localelor din 27 septembrie
Featured

Precizări privind situaţia alegătorilor cu viză de flotant, în contextul localelor din 27 septembrie

Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reşedinţă şi se prezintă la vot la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă, a decis joi Biroul Electoral Central.

BEC a modificat, astfel, hotărârea din data de 7 septembrie privind "aplicarea unitară a unor prevederi legale în materia exercitării dreptului de vot pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020".

Hotărârea BEC în 7 septembrie prevedea că "alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă".

BEC precizează că modificările au fost făcute "având în vedere sesizările înregistrate la BEC şi prin care alegători, reprezentanţi ai mass-mediei sau ai unor organizaţii neguvernamentale au invocat lipsa de claritate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020, avansând chiar interpretarea că textul în discuţie ar interzice persoanelor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020 să voteze la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă, reţinând că prevederile din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează situaţia înscrierii pe listele electorale a alegătorilor care şi-au stabilit reşedinţa după data de 4 septembrie 2020, iar art. 2 alin. (2) din Hotărârea BEC nr. 81 din 7 septembrie 2020 se referă doar la alegătorul, care până cel târziu la data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o adresă arondată altei secţii de votare decât cea de domiciliu, ţinând cont de necesitatea respectării cerinţelor de claritate şi previzibilitate, ce decurge din caracterul obligatoriu al hotărârilor BEC".

"Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 81 din 7 septembrie 2020 se completează după cum urmează: Alegătorul care, până cel târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresa decât cea de domiciliu şi a solicitat înscrierea în registrul electoral cu adresa de reşedinţă, votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată în actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentara dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reşedinţă şi se prezintă la vot la secţia de votare la care este arondată adresa de reşedinţă", se menţionează în hotărârea adoptată joi de BEC.

sursa www.agerpres.ro

M. Ciolacu: Trist președinte, jalnic profesor!
Featured

M. Ciolacu: Trist președinte, jalnic profesor!

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a scris pe pagina personală de Facebook că este inacceptabil ca preşedintele Klaus Iohannis “să se spele pe mâini” pentru că Guvernul pe care-l girează n-a fost în stare să pregătească aşa cum se cuvine începerea noului an şcolar. “Trist preşedinte, jalnic professor!”, este “concluzia” trasă de preşedintele social – democraţilor.

“Este inacceptabil să te speli pe mâini pentru că Guvernul TĂU n-a fost în stare să facă NIMIC pentru deschiderea în siguranță a școlilor.

Cum adică să se ocupe primarii? Guvernul ce păzește, domnule Iohannis?! Sunt 7 milioane de copii, părinți și bunici care nu știu nici acum ce se va întâmpla pe 14 septembrie.

Cum adică să spui că elevii se obișnuiesc repede cu ”lucrurile mai puțin plăcute”?! Cu lipsa manualelor, a tabletelor și cu purtarea ore în șir a măștilor luate din banii părinților?! Cu profesorii care vor intra la clasă cu frica că se vor infecta, cu zeci de măsuri aberante venite de la centru pentru primari, cu localități întregi unde nu este nici măcar semnal la telefon?! Cum?!

Dar nu vreți dvs, domnule Iohannis, să vă obișnuiți cu ideea că nu sunteți președintele PNL, ci președintele TUTUROR românilor?

Să nu mai faceți campanie deșănțată de la pupitrul prezidențial, să renunțați la amenințările la adresa opoziției și să îmbrăcați haina de președinte, nu geaca galbenă?

Curaj! Un prim pas ar fi susținerea dublării alocațiilor! Este legea pe care ați promulgat-o acum câteva luni și pe care o așteaptă milioane de români! Dacă nu pentru altceva, măcar pentru a le putea achiziționa copiilor lor tabletele atât de necesare acum educației! Tablete pe care, nici după luni de zile, Guvernul pe care îl apărați cu atâta ardoare nu a fost în stare să le asigure celor care vor începe luni școala on-line".” a scris Ciolacu pe Facebook.

V. Iliuţă: Convocările zilnice la care se pretează actuala conducere a CJ sunt doat iluzii, nu fapte concrete pentru angajaţii care îşi aşteaptă salariile
Featured

V. Iliuţă: Convocările zilnice la care se pretează actuala conducere a CJ sunt doat iluzii, nu fapte concrete pentru angajaţii care îşi aşteaptă salariile

Convocată astăzi, pentru a doua oară, şedinţa extraordinară de îndată a Consiliului Judeţean, n-a mai avut loc din lipsă de cvorum. Fostul preşedinte, Vasile Iliuţă a susţinut prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook că toate aceste „convocări zilnice la care se pretează actuala conducere a Consiliului Județean Călărași sunt doat iluzii, nu fapte concrete pentru angajaţii care îşi aşteaptă salariile.”

“Indiferent de câte dezinformări livrează PNL-ul, prin vocea unui om care își demonstrează incompetența, ADEVĂRUL ESTE LA NOI! Accelerăm demersurile pentru convocarea sedintei ordinare in cadrul cadreia vom aproba rectificarea bugetară.

Convocările zilnice la care se pretează actuala conducere a Consiliului Județean Călărași sunt doat iluzii, nu fapte concrete pentru angajaţii care îşi aşteaptă salariile.

Sunt implicat direct şi vreau să vă asigur că singura posibilitate legală ca aceste drepturi salariale să ajungă la dumbeavostră este şedinţa ordinară convocată legal. Nu este o luptă politică, ci respectarea procedurilor legale.” a scris pe pagina personală de Facebook Vasile Iliuţă.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.