Parlamentul aprobă bugetul UE pe șapte ani pentru perioada 2021-2027
Featured

Parlamentul aprobă bugetul UE pe șapte ani pentru perioada 2021-2027

Parlamentul a aprobat miercuri următorul cadru financiar multianual (CFM), astfel încât sprijinul UE să poată ajunge la cetățeni de la începutul anului viitor.

Miercuri, textul convenit cu Consiliul la 10 noiembrie privind bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 a fost aprobat cu 548 de voturi pentru, 81 împotrivă și 66 abțineri. Textul convenit cu Consiliul privind Acordul interinstituțional a fost adoptat cu 550 de voturi pentru, 72 împotrivă și 73 abțineri.

Suplimentări în valoare de 15 miliarde EUR pentru principalele programe ale UE

Această creștere este rezultatul eforturilor de negociere ale Parlamentului de a stimula 10 programe emblematice ale UE în următorii șapte ani pentru a proteja mai bine cetățenii în contextul pandemei de COVID-19, pentru a oferi oportunități generației următoare și pentru a conserva valorile europene. Datorită acestui compromis, în termeni reali, Parlamentul European triplează pachetul financiar pentru EU4Health, asigură echivalentul unui an suplimentar de finanțare pentru Erasmus+ și se asigură că finanțarea cercetării va continua să crească.

- Suma de 11 miliarde EUR va proveni în principal din sumele corespunzătoare amenzilor în domeniul concurenței (pe care întreprinderile trebuie să le plătească atunci când nu respectă normele UE), în conformitate cu solicitarea Parlamentului ca banii generați de Uniunea Europeană să rămână în bugetul UE. Aceste 11 miliarde EUR vor crește treptat plafonul global al CFM (stabilit la 1.074,3 miliarde EUR la prețurile din 2018) la 1.085,3 miliarde EUR.

- 4 miliarde EUR vor fi finanțate din realocări și marje în cadrul CFM.

- În plus, 1 miliard EUR va fi rezervat pentru a răspunde oricăror nevoi și crize viitoare și ar putea fi, de asemenea, adăugat la programele emblematice.

Resurse proprii noi

Negociatorii au fost de acord cu principiul conform căruia costurile pe termen mediu și lung ale rambursării datoriei din fondul de redresare nu ar trebui să fie în detrimentul programelor de investiții bine stabilite din CFM și nici nu ar trebui să conducă la contribuții mult mai mari bazate pe VNB din partea statelor membre. Prin urmare, negociatorii PE au elaborat o foaie de parcurs pentru a introduce noi resurse proprii care să alimenteze bugetul UE în următorii șapte ani.

Această foaie de parcurs face parte din „Acordul interinstituțional”, un text obligatoriu din punct de vedere juridic. În plus față de contribuția adusă începând cu 2021, bazată pe cantitatea de plastic nereciclat a unei țări, foaia de parcurs include o resursă proprie bazată pe ETS (sistemul de comercializare a certificatelor de emisii), din 2023, eventual legată de un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon. Aceasta include, de asemenea, o taxă digitală (începând din 2023) și o resursă proprie bazată pe taxa pe tranzacțiile financiare, precum și o contribuție financiară pe care sectorul corporativ trebuie să o aducă sau o nouă bază fiscală comună a societăților (începând din 2026).

Parlamentul va urmări modul în care sunt cheltuite fondurile de redresare

În ceea ce privește cheltuielile aferente fondurilor de redresare UE (New Generation EU), Parlamentul a asigurat reuniuni periodice între cele trei instituții pentru a evalua execuția fondurilor puse la dispoziție în temeiul articolului 122 din Tratatul UE. Aceste fonduri excepționale, furnizate în afara bugetului obișnuit pentru relansarea economiei puternic afectate de pandemie, vor fi cheltuite în mod transparent, iar Parlamentul, împreună cu Consiliul, va verifica orice abatere de la planurile convenite anterior.

Instrumentul de redresare (Next Generation EU) se bazează pe un articol din Tratatul UE (articolul 122) care nu prevede niciun rol pentru Parlamentul European. Prin urmare, negociatorii PE au insistat și au obținut o nouă procedură, stabilind un „dialog constructiv” între Parlament și Consiliu. După ce Comisia va evalua implicațiile bugetare ale oricărui nou act legislativ propus în temeiul articolul 122, va începe dialogul dintre Parlament și Consiliu.

Aspecte orizontale: obiective privind biodiversitatea, egalitatea de gen și egalitatea de șanse

Vor fi puse în aplicare metodologii îmbunătățite de monitorizare cu scopul de a se asigura că cel puțin 30% din totalul cheltuielilor din bugetul Uniunii și din New Generation EU vor sprijini obiectivele în domeniul climei. De asemenea, 7,5% din cheltuielile anuale vor fi dedicate obiectivelor privind biodiversitatea începând cu 2024 și 10 % începând cu 2026.

Egalitatea de gen și integrarea perspectivei de gen vor fi acum prioritare în CFM, printr-o evaluare aprofundată a impactului și o monitorizare a programelor în funcție de criterii legate de egalitatea de gen

Echipa de negociere a PE pentru următorul buget pe termen lung al UE și reforma resurselor proprii

Johan Van Overtveldt (ECR, Belgia), președintele Comisiei pentru bugete

Jan Olbrycht (PPE, Polonia), coraportor CFM

Margarida Marques (S&D, Portugalia), coraportor CFM

José Manuel Fernandes (PPE, Portugalia), coraportor privind resursele proprii

Valérie HANER (Renew Europe, Franța), coraportor privind resursele proprii

Rasmus Andresen (Verzi/ALE, Germania)

 PE aprobă “condiționalitatea statului de drept” pentru accesarea fondurilor europene
Featured

PE aprobă “condiționalitatea statului de drept” pentru accesarea fondurilor europene

 

Miercuri, eurodeputații au aprobat regulamentul menit să protejeze fondurile UE împotriva utilizării abuzive de către guvernele UE care încalcă principiile statului de drept.

Prin noul regulament, plățile din bugetul UE pot fi blocate pentru țările în care încălcările constatate ale statului de drept compromit gestionarea fondurilor europene. În același timp, UE se asigură că beneficiarii finali nu vor fi afectați.

„Am reușit. Acum este lege. Nicio declarație unilaterală nu poate schimba acest fapt. Regimul condiționalității ne va permite să examinăm planurile suspecte de aplicare a fondurilor UE împotriva valorilor UE”, a declarat coraportorul Petri Sarvamaa (PPE, Finlanda).

„Din partea Parlamentului, ne-am asigurat că toate aspectele necesare au fost incluse în regulament și că textul rămâne intact. Așteptăm ca Comisia, în calitate de gardian al tratatelor, să înceapă în mod independent punerea în aplicare a acestui regulament de la 1 ianuarie 2021. Europenii așteaptă acest lucru”, a adăugat acesta.

„UE nu este o instituție à la carte, unde vă puteți păstra drepturile, dar nu vă îndepliniți obligațiile. Este o comunitate bazată pe valori comune pe care statele membre și cetățenii trebuie să le susțină. Mecanismul care leagă bugetul UE de respectarea statului de drept, adoptat astăzi, reprezintă o realizare majoră pentru Parlament”, a declarat coraportorul Eider Gardiazabal Rubial (S&D, Spania).

„Parlamentul European s-a asigurat că sancțiunile bugetare în temeiul acestui regulament vizează în mod direct infractorii, și nu beneficiarii finali. Studenții, cercetătorii, întreprinderile și ONG-urile nu vor fi afectați, pentru că am introdus o plasă de siguranță pentru a-i proteja”, a conchis ceastaa.

Cum va funcționa?

După ce va stabili existența unei încălcări a statului de drept, Comisia va propune ca mecanismul de condiționalitate să fie declanșat împotriva guvernului din statul membru respectiv. Ulterior, Comisia va propune fie să fie reduse, fie să fie înghețate plățile din bugetul UE către țara respectivă.

Consiliul va avea apoi la dispoziție o lună pentru a vota măsurile propuse (sau trei luni în cazuri excepționale), prin majoritate calificată.

Eurodeputații au reușit să reducă la maximum (de la 12-13 luni la 7-9 luni) perioada în care instituțiile UE vor trebui să adopte măsuri împotriva unui stat membru, în cazul în care sunt identificate riscuri de încălcare a statului de drept.

Legislația se va aplica încălcărilor individuale sau sistemice

Datorită Parlamentului, noua lege nu se aplică numai atunci când fondurile UE sunt utilizate în mod abuziv în mod direct, cum ar fi cazurile de corupție sau fraudă. Aceasta se va aplica, de asemenea, încălcărilor sistemice ale valorilor fundamentale pe care toate statele membre trebuie să le respecte, cum ar fi democrația sau independența sistemului judiciar, atunci când aceste încălcări afectează — sau riscă să afecteze — gestionarea fondurilor UE.

În cadrul negocierilor, eurodeputații au reușit, de asemenea, să asigure o dispoziție specifică care să clarifice posibilul domeniu de aplicare al încălcărilor statului de drept, enumerând exemple de cazuri, cum ar fi amenințările la adresa independenței sistemului judiciar, incapacitatea de a corecta deciziile arbitrare/ilegale și limitarea căilor de atac.

Beneficiarii finali vor fi protejați

Pentru a se asigura că beneficiarii finali care depind de sprijinul UE — cum ar fi studenții, fermierii sau ONG-urile — nu sunt sancționați pentru acțiunile guvernelor lor, aceștia vor putea depune o plângere către Comisie prin intermediul unei platforme web, care îi va ajuta să se asigure că primesc sumele prevăzute. Comisia va putea, de asemenea, să efectueze o corecție financiară prin reducerea următoarei tranșe a sprijinului UE pentru țara în cauză.

Următorii pași

Votat astăzi de Parlament, noul regulament se aplică tuturor fondurilor UE care fac obiectul gestiunii partajate începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, Parlamentul va vota o rezoluție cu recomandări adresate Consiliului și Comisiei în vederea aplicării regulamentului privind condiționalitatea

PNL: L. Orban, premier și Fl. Cîțu, președinte al Senatului sau Fl. Cîțu, premier și L. Orban, președinte al Camerei Deputaților
Featured

PNL: L. Orban, premier și Fl. Cîțu, președinte al Senatului sau Fl. Cîțu, premier și L. Orban, președinte al Camerei Deputaților

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, miercuri, varianta ca preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, să fie propunerea de premier, iar ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, - propunerea de preşedinte al Senatului şi varianta ca Florin Cîţu să fie propunerea de prim-ministru şi Ludovic Orban - preşedinte al Camerei Deputaţilor, potrivit unor surse liberale.
Aceste variante vor fi propuse la negocierile cu USR PLUS şi UDMR, care ar urma să aibă loc joi.
Miercurea trecută, Biroul Politic Naţional al liberalilor a decis, cu o singură abţinere, ca Florin Cîţu să fie propus pentru funcţia de premier. De asemenea, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat la acea dată că negocierile cu celelalte formaţiuni partenere vor viza şi obţinerea de către liberali a şefiei Camerei Deputaţilor.
Pe 7 decembrie, Ludovic Orban şi-a depus mandatul din funcţia de prim-ministru. 

sursa www.agerpres.ro

 

UPDATE Reacție din PSD / M. Ciolacu: Circul pierzătorilor nu mai pleacă din oraș!

Liderul PSD Marcel Ciolacu a reacționat după declarațiile lui Ludovic Orban susținând prin intermediul unui mesaj pe pagina personală de Facebook: "Circul pierzătorilor nu mai pleacă din oraș! Mai nou, "subsemnatul Orban" se autopropune iarăși premier, o funcție din care a plecat acum o săptămână de incompetent ce a fost în gestionarea pandemiei și a economiei. Nu, ”subsemnatule Orban”! Tu nu mai poți avea nicio funcție în statul român. Nu o meriți! Oamenii mor pe capete, în timp ce voi, inconștienților, continuați să vă bateți pe ciolan! Singura soluție este premierul propus de PSD – Alexandru Rafila! Strângeți-vă circul ridicol și plecați odată acasă! Pierzătorilor!"

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!
Featured

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, 17 decembrie 2020, alocarea a peste 876 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, unor unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului, pentru luna noiembrie 2020.

Și de data aceasta, Guvernul PNL a apelat la principiul “Cine împarte, parte-și face!”. Pentru plata cheltuielilor de funcționare, județului Călărași i s-a alocat suma totală de 14.997.000 lei (2,09%) ce a fost repartizată unui număr de 49 de UAT-uri.

27 de primării conduse de primari PNL au primite câte 465 de mii de lei (17, la număr), respectiv câte 450 de mii de lei (10, la număr). Tot la categoria “450 de mii de lei” figurează și orașul Budești, suma reprezentând de fapt un premiu pentru primarul Ilie Mihai care deși a obținut pe 27 septembrie mandatul sub sigla PPU-sl, a susținut din răsputeri la parlamentare candidații PNL. După o așa faptă bună, evident că și răsplata e pe măsură!

În schimb, primăriilor conduse de primari PSD (inclusiv Primăria Călărași), 21 la număr, li s-au alocat câte 102 mii lei, o sumă de cel puțin 4 ori mai mică față de cele “liberale”. Atât s-a putut!

Sume repartizate pe unele unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale pentru plata cheltuielilor de funcționare

Județul Călărași – 14.997.000 lei (2,09%)

Total – 717.329.000 lei

Localități conduse de primari PNL:

465 mii lei – 17 UAT-uri: Oltenița, Alexandru Odobescu, Belciugatele, Chiselet, Dichiseni, Dor Mărunt, Dorobanțu, Frăsinet, Jegălia, Lehliu, Nicolae Bălcescu, Plătărești, Sohatu, Spanțov, Ștefan cel Mare, Ulmu, Unirea.

450 mii lei – 10 UAT-uri: Lehliu Gară, Borcea, Cuza Vodă, Dragalina, Luica, Mitreni, Modelu, Radovanu, Șoldanu, Tămădău Mare.

450 mii lei: Budești (localitate condusă de un primar de la PPU-sl dar care nu șia ascuns în campania de la parlamentare simpatia pentru PNL și candidații susținuți de acest partid.

102 mii lei -21 UAT-uri: Călărași, Căscioarele, Chirnogi, Ciocănești, Crivăț, Curcani, Dragoș Vodă, Fundeni, Gălbinași, Grădiștea, Gurbănești, Ileana, Independența, Lupșanu, Mânăstirea, Nana, Sărulești, Ștefan Vodă, Ulmeni, Vasilați, Vlad Țepeș.

Sume repartizate pe unele unități administrativ-teritoriale pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului, pentru luna noiembrie 2020

Județul Călărași – 1.662.000 lei (1,04%)

Total – 159.068.000 lei

Congresul PMP, programat anul viitor în perioada 6-7 martie
Featured

Congresul PMP, programat anul viitor în perioada 6-7 martie

Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară, întrunit miercuri, 16 decembrie 2020, a hotărât organizarea Congresului PMP în perioada 6-7 martie 2021, pentru alegerea unei noi conduceri naționale și stabilirea direcției politice pe care partidul o va asuma în continuare.

Partidul Mișcarea Populară, prin cei peste 2000 de consilieri locali, peste 70 de consilieri județeni și consilieri generali ai Capitalei și 49 de primari, continuă activitatea sa în administrația publică locală și promovează proiectele anunțate pentru dezvoltarea comunităților, fiind al treilea partid la nivel național ca număr de aleși locali.

Suntem un partid autentic de dreapta și rămânem atașați valorilor creștin - democrate, asumărilor conservatoare, tradiționaliste. Rămânem loiali și consecvenți promovând marile proiecte pentru care am luptat politic în ultimii ani.

Le mulțumim tuturor celor care au votat Partidul Mișcarea Populară la alegerile din acest an, le mulțumim tuturor celor care s-au solidarizat cu PMP în această perioadă și îi asigurăm că vom face tot posibilul pentru ca împreună să consolidăm și să reclădim proiectul PMP.

Luptăm pentru România!

Marius Pașcan

Președinte Interimar PMP

PSD: Liderii PNL și USR-PLUS se bat pe împărțirea funcțiilor
Featured

PSD: Liderii PNL și USR-PLUS se bat pe împărțirea funcțiilor

PSD critică în termeni duri modul în care decurg negocierile dintre PNL, USR PLUS și UDMR cu privire la constituirea majorității de centru dreapta care să dea și viitorul premier dar și structura Guvernului, susținând prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare că dacă înainte de 6 decembrie, Klaus Iohannis și Ludovic Orban vorbeau neîncetat de necesitatea alegerilor care să genereze un nou Parlament condus de PNL, capabil să rezolve crizele sanitară și economică, acum prioritățile celor din dreapta eșichierului politic sunt altele. În opinia PSD, cele 4 partide care se chinuie să finalizeze negocierile amintesc de ineficientul CDR de la sfârșitul anilor ’90. “Înanite de alegeri, Iohannis și Orban spuneau zilnic că au nevoie - RAPID! - de un nou Parlament și un Executiv condus de PNL, pentru a putea rezolva problemele românilor. De aceea, alegerile erau necesare chiar și în plină pandemie!

Ce au făcut după alegeri? Orban a demisionat, lăsând țara de izbeliște; Iohannis continuă Jocurile de Putere, căutând vasalul perfect la Palatul Victoria; Liderii PNL și USR-PLUS se bat pe împărțirea funcțiilor.

Însă România are nevoie de un guvern instalat rapid, format din oameni competenți, specialiști, care să se bucure de o largă susținere parlamentară pentru: creșterea numărului testărilor, adoptarea măsurilor urgente pentru că ATI-urile deja sunt pline, redeschiderea școlilor după vacanța de sărbători, elaborarea proiectelor necesare accesării fondurilor pentru planurile de redresare și reziliență alocate de UE!” se arată întrun mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a social – democraților.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.