Din ce comisii fac parte senatorii călărășeni
Featured

Din ce comisii fac parte senatorii călărășeni

Componenţa comisiilor parlamentare a fost adoptată, marţi, în unanimitate, în şedinţa de plen a Senatului.

Nicușor Cionoiu, senator ales din partea PSD Călărași este membru al Comisiei pentru transporturi și infrastructură, condusă de liberalul Florin Toma Petcu, respectiv din Comisia pentru comunicații și tehnologia informației, prezidată de social-democratul, Marius Humelnicu.

Ciprian Pandea, senator PNL Călărași își va desfășura activitatea în Comisia pentru administrație publică al cărei președinte a fost desemnat Karly Zsolt Csaszar și în Comisia pentru comunicații și tehnologia informației, unde ocupă și funcția de secretar.

Reprezentanţii PSD vor deţine preşedinţia a opt comisii (Comisia pentru constituţionalitate, Comisia pentru politică externă, Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru ape, păduri, Comisia pentru sănătate, Comisia pentru comunicaţii, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru regulament); reprezentanţii PNL vor avea şapte comisii (Comisia juridică, Comisia pentru apărare, Comisia pentru agricultură, Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru cultură, Comisia pentru transporturi, Comisia pentru Ştiinţă); USR PLUS - patru comisii (Comisia pentru buget, Comisia economică, Comisia pentru muncă, Comisia pentru mediu); UDMR - două comisii (Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru energie); AUR - două comisii (Comisia pentru comunităţile de români din afara ţării, Comisia pentru cercetarea abuzurilor).

M. Ciolacu: Niște hiene politice care nu vor face nicio reformă!
Featured

M. Ciolacu: Niște hiene politice care nu vor face nicio reformă!

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a reacționat după ce liderul PNL, Ludovic Orban a anunțat în această seară că PNL, USR PLUS şi UDMR au convenit asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament, susținând prin intermediul unui mesaj postat pe rețeaua Facebook că “PSD nu va vota niciodată acest guvern al menținerii României în criză, al subdezvoltării, al prăduirii naționale!”

"Șandramaua pierzătorilor se va prăbuși asurzitor în doar câteva luni. Foamea de funcții a lui Orban și Barna a învins interesul pentru soluțiile reale de a scoate România din criza sanitară și economică.

Niște hiene politice care nu vor face nicio reformă! Un premier de paie ținut în lesă de Orban. Și doi vicepremieri care aveau nevoie de niște birouri, că de coordonat nu vor coordona nimic!

PSD nu va vota niciodată acest guvern al menținerii României în criză, al subdezvoltării, al prăduirii naționale! Totuși, președintele Iohannis doarme liniștit când știe că peneliștii săi au dat pădurile României pe mâna celor care cumpărau Ardealul și fugeau cu el în spate?!" a scris pe Facebook Marcel Ciolacu.

"Astăzi, cele trei formaţiuni politice care au exprimat această voinţă au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte constituirea Guvernului, structura Guvernului şi, de asemenea, poziţiile care vor fi ocupate de cele trei formaţiuni politice pentru cele mai importante funcţii în stat. În ceea ce priveşte funcţiile cele mai importante în stat, Florin Cîţu este candidatul la funcţia de prim-ministru susţinut de UDMR, USR PLUS şi PNL. În ceea ce priveşte cele două poziţii de preşedinte de la Parlament, preşedintele Senatului va aparţine unui candidat din partea USR PLUS, preşedintele Camerei Deputaţilor unui candidat din partea PNL", a afirmat Orban, după negocierile dintre PNL, USR PLUS şi UDMR care au avut loc la Vila Lac.
El a arătat că viitorul Guvern va avea doi vicepremieri şi 18 ministere, din care 9 vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, 6 de reprezentanţi ai USR PLUS şi 3 de reprezentanţi ai UDMR.
PNL ar urma să deţină ministerele Apărării, de Externe, Finanţelor, de Interne, Educaţiei, Energiei, Agriculturii, Culturii şi Muncii, USR PLUS - Justiţiei, Transporturilor, Sănătăţii, Fondurilor Europene, Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, iar UDMR - ministerele Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Tineretului şi Sportului.

PSD: Anul acesta cadoul lui Orban de Crăciun pentru antreprenori îl reprezintă executările silite!
Featured

PSD: Anul acesta cadoul lui Orban de Crăciun pentru antreprenori îl reprezintă executările silite!

PSD susține că românii cu veniturile afectate de pandemie vor avea conturile poprite de la ANAF începând din 28 decembrie, data la care vor începe și executările silite. Măsura survine după demisia lui Orban din fruntea Guvernului care a lăsat astfel țara pe mâinile unui Guvern interimar care nu poate emite ordonanțe de urgențe. Suspendarea executării silite încetează chiar pe 25 decembrie!

“Primul efect dur al inconștienței declanșate de lupta pe ciolan a Coaliției pierzătorilor se va vedea exact de Crăciun! Românii cu venituri afectate de pandemie vor avea conturile poprite de la ANAF, în lipsa unui Guvern care să amâne termenul de la care se reiau executările silite.

Demisia premierului Orban şi blocarea negocierilor unui nou Guvern a lăsat țara pe mâinile unui Guvern interimar, care nu poate emite ordonanțe de urgență. Drept urmare, măsura nu poate fi prelungită în timp util, iar suspendarea executării silite încetează chiar pe 25 decembrie 2020.

De Crăciun așadar, datorită inconștienței lui Orban, în loc să bată Moșul la ușă va bate portărelul! Popririle de conturi și executările silite pot începe din 28 decembrie 2020, prima zi lucrătoare după Crăciun, fapt confirmat și de ANAF presei economice.

Orban, Barna și Gașca pierzătorilor trag de ciolanul guvernării, în vreme ce românii și firmele locale sunt puse să plătească acest chiolhan al puterii!” se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat.

PSD: Pe modelul unui alt Ludovic celebru, Orban și-a negociat un scaun doar pentru el
Featured

PSD: Pe modelul unui alt Ludovic celebru, Orban și-a negociat un scaun doar pentru el

Social – democrații susțin prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook a partidului că liderul PNL, Ludovic Orban “și-a negociat un scaun pentru el”, adică șefia Camerei Deputaților iar în cadrul “Guvernului CDR 2.0, liberalii sunt de umplutură” iar Barna și Cioloș vor conduce un Cabinet cu un premier de paie. “Pe modelul unui alt Ludovic celebru (“după mine, potopul”), Orban și-a negociat un scaun doar pentru el - șefia Camerei Deputaților. În rest, a fost de acord cu nașterea Guvernului CDR 2.0, unde liberalii sunt de umplutură! Barna și Cioloș conduc un Cabinet unde premierul este de paie, iar România trebuie să-și pună centura de siguranță, fiindcă piloții dezastrului se așează la butoane!” se arată într-un mesaj postat pe Facebook.

În opinia celor de la PSD “Guvernul CDR 2.0 se anunță o reeditare a celei mai negre perioade din istoria post-decembristă a țării: sărăcie, șomaj, proteste sociale, austeritate și criză economică! Liderii Dreptei își urează ciolan împlinit, lăsând pentru restul românilor covid nesfârșit!”

PSD: Avertizăm Coaliția pierzătorilor să nu ia o astfel de decizie catastrofală
Featured

PSD: Avertizăm Coaliția pierzătorilor să nu ia o astfel de decizie catastrofală

PSD avertizează coaliția de centru-dreapta, formată din PNL, USR PLUS și UDMR care se pregătește de guvernare să nu procedeze la înghețarea salariului minim pe economie potrivit unui semnal tras de sindicate.

“Sindicatele anunță intenția noului guvern de a îngheța salariul minim. La ce să te aștepți când Coaliția pierzătorilor îl propune prim-ministru pe groparul economiei românești? Adică tocmai pe cel care spunea în 2014 că salariul minim e o măsură anti-socială și distructivă pentru economie. Dacă va lua o astfel de decizie, noul guvern își va începe mandatul cu o mare înșelăciune.

Cei mai înșelați vor fi alegătorii USR-PLUS, cărora li s-au promis taxe zero pe salariul minim (deci nu doar impozit zero ca în programul PSD, ci și contribuții zero la pensii și sănătate!). Dar iată că, în loc de prosperitate, alegătorii primesc austeritate! Inflația galopantă va diminua dramatic puterea de cumpărare a celor cu salariul înghețat!

Avertizăm Coaliția pierzătorilor să nu ia o astfel de decizie catastrofală! Înghețarea salariului minim ar spulbera bruma de încredere care mai există în economie. Banii vor fi ținuți la saltea, consumul se va reduce, produsele nu vor mai fi cumpărate, iar producătorii vor trebui să taie salariile sau locurile de muncă pentru a evita falimentul! Vom intra într-un cerc fără sfârșit al austerității! Nu vă jucați cu focul! Nu vă jucați cu soarta acestui popor!”, se arată într-un mesaj postat, luni, pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat.

Noii parlamentari au primit, joi, mandatele
Featured

Noii parlamentari au primit, joi, mandatele

Noii parlamentari aleși în județul Călărași, în urma alegerilor din 6 decembrie au fost invitați joi la sediul Instituției Prefectului – Județul Călărași, pentru înmânarea certificatelor constatatoare ale alegerii în funcțiile de senatori și deputați.

Senatorii Nicușor Cionoiu (PSD) și Ciprian Pandea (PNL) și deputații, Dumitru Coarnă și Constantin Bîrcă (ambii PSD), Emil Dumitru (PNL) și Călin Constantin Balabașciuc (AUR) au primit certificatele doveditoare ale alegerii în Parlamentul României.

Liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță, a salutat victoria social-democraților în alegerile din 6 decembrie, subliniind că cei 3 parlamentari ai partidului vor milita în Senat, respectiv Camera Deputaților pentru respectarea angajamentelor asumate în fața cetățenilor acestui județ. “Ca urmare a alegerilor din 6 decembrie, PSD a ridicat astăzi mandatele de parlamentari, 2 de deputați, domnii Dumitru Coarnă și Constantin Bîrcă și unul de senator, e vorba de dl Nicușor Cionoiu. Sunt sigur că activitatea lor în noul legislativ va fi în deplină concordanță cu obiectivele și angajamentele asumate în fața călărășenilor cu care am interacționat în timpul campaniei electorale” a spus Iliuță în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD Călărași și la care au participat și cei 3 parlamentari care vor depune jurământul luni, 21 decembrie, în cadrul ședinței solemne de constituire a Parlamentului. Iată ce au declarat aceștia:

NICUȘOR CIONOIU, SENATOR: “Mă bucur că fac parte dintr-o echipă care astăzi este câștigătoare. Vreau să vă spun că rolul câștigului nostru îl reprezintă faptul că această echipă și-a făcut pe deplin treaba. Dovadă că și colegii care au pierdut sunt lângă noi, dovadă că această echipă există, este viabilă. Plec în Parlament cu gândul dar și cu speranța că această echipă mă va ajuta să îndeplinesc foarte multe lucruri pe care mi le-am propus. Alături de administrația locală, de cea județeană, de colegii noștri care să nu uitați suntem la început de drum din punct de vedere politic, avem ambiția că vom reuși.Această solidaritate a noastră face mult mai multe lucruri decât s-au făcut până acum. Sunt pași premergători care au început să decurgă vizavi de realizările din oraș și din județ dar în primul rând să știți, așa cum a spus și dl Coarnă, calitatea de om ne va rămâne.

Am venit să facem treabă, am venit să ajutăm echipa PSD Călărași. Suntem o echipă care trebuie să fie luată în seamă, dovadă că în momentul acesta ne situăm pe locul 4 pe țară, dovadă că în acest moment saltul de la locale la parlamentare s-a văzut. Această echipă crește, se dezvoltă și asta datorită faptului că președintele Iliuță a știut să facă o analiză obiectivă, să selecteze oamenii și în momentul acesta să ne aducă lângă el. Vă doresc sărbători fericite, sărbători frumoase cât mai pot fi ele în astfel de vremuri dar trebuie să trăim cu speranța că în viitor lucrurile se vor aranja.”

DUMITRU COARNĂ, DEPUTAT: “Eu vreau să-i mulțumesc, în mod special, domnului președinte Vasile Iliuță. A fost primul și singurul om care a crezut în mine. Practic, mi-a oferit această șansă și iată că azi avem 3 parlamentari din 6, ceea ce înseamnă că ne-am atins obiectivul. Adrian Păunescu spunea că în viață e bine să ai o funcție. Dar să nu uiți de funcția de...om. Eu vă spun că n-o să-mi uit funcția de om, funcția de cetățean al municipiului Călărași, de om care a promis niște lucruri de deschidere totală față de alegători pentru că până la urmă problema de fond e relația directă cu cetățeanul simplu, cu oamenii care practic și-au pierdut încrederea în politicieni. Priveam deunăzi niște statistici: Parlamentul, știți ce încredere are? 9%!. E o problemă extrem de complicată. Noi trebuie să refacem încrederea. Cum? Prin muncă, prin contact direct cu cetățenii de diferite categorii socio-profesionale, indiferent de culoarea politică. Asta va fi abordarea noastră. Important e să depășim acele bariere personale, bariere politice, să mergem la principii. Dacă ne raportăm la principii, lucrurile vor decurge corect. Uitați-vă ce se întâmplă azi cu această coaliție care nu reușește să depășească acea barieră personală. Au nominalizat funcțiile...Dacă discutau de pe poziții de principiu, atunci lucrurile erau așezate. Noi funcționăm în această logică, PSD Călărași și clar că vom demonstra în practică faptul că oamenii au ales bine, au ales foarte bine în momentul în care au pus ștampila pe PSD. La Călărași avem prin redistribuire undeva la 50%.

Eu le mulțumesc tuturor călărășenilor pentru faptul că au avut încredere în noi și-i asigur că vom încerca și cu certitudine vom reuși să mergem direct către oameni în județul Călăreași și să identificăm acele probleme, să căutăm soluția împreună cu grupurile de dialog social iar dacă-i o problemă de instanță să mergem la organizațiile profesionale judecătorești, dacă-i vorba de agricultură să mergem la agricultori, etcf, pentru că nimeni nu le știe pe toate și atunci trebuie să mergi către oameni să identifici problema, împreună căutăm soluția, ne uităm în Constituție și vom corecta.

Să dea Dumnezeu un an mai bun, gânduri bune, vă transmit sănătate și mult noroc pentru că avem nevoie. 2021 va fi un an extrem de complicat. Vă mulțumesc încă o dată pentru încredere!

CONSTANTIN BÎRCĂ, DEPUTAT: “Astăzi am preluat mandatele de la Prefectură. Am avut câteva discuții acolo cu colegii de la PNL, au spus că trebuie să umblăm la legi astfel încât fermierii și nu numai, persoanele care doresc să implementeze proiecte în județul Călărași să poată s-o facă mai bine. Eu le pot transmite și vă spun și dvs. că acest lucru l-am tot spus în campania electorală și anume că legislația trebuie simplificată. După ’90 s-au perindat la guvernare, cred, că toate partidele politice, au guvernat țara dar nu au reușit să îndeplinească acest lucru și anume să simplifice legislația astfel încât accesul la fondurile europene și nu numai să fie cât mai facil.

Vreau să vă mulțumesc tuturor și să vă asigur că sunt onorat să fac parte din familia PSD Călărași. Voi face tot ce-mi stă în putință să reprezint cetățenii Călărașiului cu cinste și onoare.”

În urma votului din 6 decembrie, candidații susținuți de PSD Călărași au obținut la Senat un procent de 44,09% (32.893 de voturi) iar la Camera Deputaților, 45,50% (34.126 de voturi). 

Free Joomla templates by Ltheme