N. Cionoiu, interpelare adresată ministrului Drulă: Vă rog să ne susțineți în realizarea demersurilor necesare reabilitării podului situat pe DN3B
Featured

N. Cionoiu, interpelare adresată ministrului Drulă: Vă rog să ne susțineți în realizarea demersurilor necesare reabilitării podului situat pe DN3B

Recent, senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu a adresat în plenul Senatului, o nouă interpelare ministrului transporturilor și infrastructurii, Cătălin Drulă, având ca obiect „Reabilitarea podului din municipiul Călărași situat pe DN3B”.

Iată conținutul integral al acestei interpelări:

„Stimate domnule ministru,

Municipiul Călărași este traversat de drumul național 3B până la Silistra, Bulgaria, iar singura cale de legătură pe care o avem cu Bulgaria este podul aflat într-o stare agravată de degradare, ce reprezintă un grav pericol pentru traficul auto.

În momentul de față, la trecerea podului se mențin restricții de viteză cauzate tocmai de deteriorarea excesivă a căii de rulaj, pe suprafața sa existând urme vizibile de uzură, ce se accentuează de la an la an, iar grinzile de beton prezintă o distanțare accentuată, toate aceste aspecte punând în pericol siguranța rutieră.

Precizăm faptul că nu s-a realizat niciodată reabilitarea acestui pod, în situația în care podul are o importanță deosebită atât pentru locuitorii municipiului, cât și pentru agenții economici care utilizează acest pod pentru transportul rutier de materii prime și mărfuri, podul făcând legătura între România și trecerea cu bacul peste fluviul Dunărea în zona Chiciu – Silistra.

Ținând cont de importanța gradului avansat de degradare a podului, vă rog, domnule ministru, să ne susțineți în realizarea demersurilor necesare reabilitării podului situat pe DN3B, pentru a-l putea reda circulației în condiții normale.”

PSD | N. Cionoiu: Guvernul Cîțu ascunde un Plan Sinistru de Austeritate pentru România
Featured

PSD | N. Cionoiu: Guvernul Cîțu ascunde un Plan Sinistru de Austeritate pentru România

Senatorul PSD, Nicuşor Cionoiu a reacţionat dur astăzi pe Facebook susţinând că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă propus de Cîţu&Co ascunde de fapt un plan sinistru de austeritate.

„Acum înțelegem de ce PNRR-ul guvernului Cîțu a fost ținut atât de ascuns de ochii noștri! Guvernul Cîțu ascunde un Plan Sinistru de Austeritate pentru România. Este o minciună că România are 29 de miliarde din PNRR, în realitate România are doar 14 miliarde de la UE pentru PNRR, diferența de 15 miliarde de euro, este un împrumut de tip FMI, un împrumut care va avea efecte nocive asupra populației pe termen lung”, a scris pe FB Cionoiu care a mai precizat că PSD nu va susţine niciodată un astfel de Plan. „Guvernul sacrifică nivelul de trai al populației, sacrifică firmele românești, deoarece acest Plan de Austeritate atrage după sine: înghețarea alocațiilor, înghețarea salariilor, înghețarea pensiilor, creșterea vârstei de pensionare, creșterea impozitelor și a taxelor.

Bruxelles-ul nu cere înghețarea pensiilor și salariilor sau creșterea taxelor în plină pandemie, alianța PNL-USR vrea asta, iar PSD nu va susține niciodată acest PLAN!”, a conchis parlamentarul călărăşean.

PSD va lupta cu toate forţele cu secretomania şi interesele economice meschine ale liberalilor
Featured

PSD va lupta cu toate forţele cu secretomania şi interesele economice meschine ale liberalilor

În mijlocul campaniei de vaccinare, care merge tot mai greu, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că, în următoarea perioadă, vaccinul nu va mai fi gratuit pentru români. Declaraţia este şi cinică şi penibilă în contextul în care pandemia nu s-a terminat, iar acesta este cel mai important instrument în puterea statului. Prostie, interese economice sau şantaj la adresa românilor?

Dacă românii vor trebui să scoată bani din buzunar, campania de vaccinare pe termen lung nu va fi un semieşec ca acum, va fi o tragedie.

Desigur, nu este prima dată când Ludovic Orban face presiuni pentru a privatiza sănătatea. Să ne amintim că, împreună cu Victor Costache, ministru al Sănătăţii în mandatul lui, au încercat să vândă sistemul de sănătate printr-o ordonanţă de urgenţă care permitea acces nelimitat spitalelor private la decontări din programele naţionale de sănătate. Oare ce s-ar fi întâmplat în această pandemie dacă le-ar fi ieşit mişelia?

PSD a luptat atunci cu interesele economice ale liberalilor şi o va face şi acum. Vaccinarea trebuie să rămână gratuită. Orban să se abţină de la jocurile economice meschine! Este treaba statului să aibă grijă de toţi cetăţenii în această criză, care nu se va termina în această vară.

Liberalii sunt loviţi de pandemia secretomaniei. În mandatul lor, transparenţa mult clamată a avut de suferit şi are în continuare. Ce fel de surprize mai ascund liberalii? Îngheţarea pensiilor şi a salariilor? Creşterea vârstei de pensionare?

Sper că astăzi, în Parlament, premierul nu va face doar figuraţie politică. Românii trebuie să aibă parte de o dezbatere parlamentară consistentă, nu doar să-l vadă pe Cîţu cum citeşte de pe foi. PSD are specialişti pregătiţi să contribuie la un PNRR care să fie cu adevărat în interesul tuturor românilor. Noi ne ţinem de cuvânt. Sper că şi liberalii vor fi mai transparenţi şi mai deschişi de data aceasta.

Paul Stănescu,

Secretar general PSD

PSD depune moțiune de cenzură pentru eșecul Guvernului privind PNRR
Featured

PSD depune moțiune de cenzură pentru eșecul Guvernului privind PNRR

PSD va depune pe 14 iunie o moțiune de cenzură împotriva Guvernului pentru eșecul în elaborarea Planului Național de Redresare și Reziliență și pentru refuzul premierului Cîțu de a-l prezenta în Parlament.

În pofida repetatelor apeluri ale PSD pentru organizarea unei ample dezbateri între partidele parlamentare, astăzi s-a făcut dovada că Guvernul Cîțu nu dorește o astfel de colaborare și ascunde cu premeditare ceea ce ar trebui să fie Planul Național de Redresare și Reziliență.

Tot ceea ce se știe în legătură cu acest subiect e că Guvernul a pregătit un Plan diabolic de austeritate, sub forma unui acord de tip FMI, pe care vrea să-l împacheteze în poleiala europeană a PNRR. În loc să vină cu proiecte clare pentru a lua banii puși gratuit de Europa la dispoziția României, Guvernul e mai preocupat să amaneteze viitorul țării pentru un nou împrumut de 15 miliarde de euro, pe lângă cele 31 deja împrumutate până în prezent. Pentru acest nou împrumut, Guvernul își asumă, din proprie inițiativă, în fața Comisiei Europene, condiții anti-sociale, de sărăcire severă a populației pe termen lung: înghețări de pensii și salarii, creșterea vârstei de pensionare, creșterea taxelor pentru firme și pentru populație.

PSD nu poate fi de acord sub nicio formă cu un astfel de plan. PSD nu va vota sub nicio formă astfel de măsuri. PSD va depune o moțiune de cenzură pentru a împiedica Guvernul să pună în aplicare strategia ascunsă de distrugere a bunăstării poporului român.

PMP Călărași are un nou președinte!
Featured

PMP Călărași are un nou președinte!

Reunit marți seară în Capitală Colegiul Național PMP a decis, printre altele, înlocuirea unor președinți interimari în 5 filiale județene și numirea unor lideri noi în 7 organizații, printre acestea figurând și PMP Călărași.

Astfel, Simona Maria Vlădica a fost demisă, în locul său fiind numit, interimar, Marian Popa (foto centru) care va avea misiunea să organizeze alegeri interne în următoarele 6 luni. Funcția de secretar general al organizației județene va fi deținută în continuare de Gheorghe Mandache. Lider al filialei locale PMP Călărași rămâne Liviu Coman (foto dreapta), viceprimar al municipiului Călărași.

M. Ciolacu: Dacă mâine în Parlament, prezentarea PNRR nu este punct separat pe ordinea de zi, PSD va intra în grevă parlamentară
Featured

M. Ciolacu: Dacă mâine în Parlament, prezentarea PNRR nu este punct separat pe ordinea de zi, PSD va intra în grevă parlamentară

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că dacă prezentarea PNRR nu e un punct separat pe ordinea de zi a ședinței de plen a Parlamentului programată miercuri, atunci partidul pe care-l conduce va intra în grevă parlamentară.

“Cîțu și Orban vor să blocheze toată Europa. Nu vor să vină în Parlament să prezinte PNRR, așa acum este normal. Polonia, Spania, Italia și Franța au prezentat PNRR-ul în Parlament.

Dacă mâine în Parlament, prezentarea PNRR nu este punct separat pe ordinea de zi, PSD va intra în grevă parlamentară.

De ce vor Cîțu și Orban să ascundă PNRR? Cum vor explica la Bruxelles blocarea întregii Europe doar pentru că nu sunt în stare să aibă o prezentare publică a unui plan care va afecta România pentru următorii 5 ani?

Românii trebuie să afle adevărul legat de înghețarea pensiilor, salariilor și a alocațiilor, de creșterea taxelor și impozitelor pentru firme, precum și faptul că agricultura românească va primi... ZERO lei pentru irigații!”, a scris Ciolacu pe pagina personală de FB.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.