Cum se „văd” Cîţu şi PNL din interiorul PNL
Featured

Cum se „văd” Cîţu şi PNL din interiorul PNL

Deputatul Antonel Tănase a anunţat astăzi pe pagina personală de Facebook că se retrage din grupul parlamentar al PNL şi va activa ca parlamentar neafiliat. Iată şi motivele care l-au determinat să ia o astfel decizie.

„Sunt în Partidul Național Liberal de la 19 ani și niciodată nu m-am gândit că îmi va fi rușine să spun că fac parte din această formațiune care, nu mai departe de acum 1 an, înregistra victorii politice remarcabile și se situa printre preferințele electorale ale românilor.

Iată, a venit ziua în care vă anunț pe toți cei care ați crezut în noi și ne-ați acordat votul de încredere că începând din acest moment mă retrag din grupul parlamentar PNL și voi activa ca deputat neafiliat.

Sunt primul președinte de filială care face acest pas, la care, recunosc, am cumpănit îndelung.

Eu nu vreau să mint oamenii că economia duduie, nu vreau să păcălesc românii că “măsurile extraordinare” pe care le ia actuala conducere a partidului sunt bune și nici nu vreau să denaturez adevărul privind “direcția minunată” în care se îndreaptă Partidul Național Liberal.

Îl am deasupra capului doar pe Dumnezeu și poporul în serviciul căruia sunt.

Aleg să nu iau parte la cea mai mare înșelătorie din istoria PNL în care absolut toate promisiunile privind dezvoltarea României cu bani europeni, non colaborarea cu PSD, eradicarea corupției, stoparea pandemiei și elaborarea de politici economice privind bunăstarea românilor au fost terfelite rând pe rând, călcate în picioare și aruncate la coșul de gunoi.

Veți întreba, unii dintre dumneavoastră, pe bună dreptate, de ce nu îmi dau demisia din partid.

Pentru că nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid care a îngropat bunul simț, responsabilitatea și demnitatea, livrând la schimb cîțisme. Pentru că eu cred în ideologia Brătienilor, nu în pasagera trecere a lui Florin Cîțu și a echipei sale pe la șefia celui mai mare partid de dreapta. Pentru că eu cred că liberalismul este un stil de viață, un tip de mentalitate care nu poate fi extirpată.”, a scris pe FB, Antonel Tănase care a continuat „Mă dezic de toate acțiunile acestui individ, Florin Cîțu, care a acaparat partidul pe persoană fizică împreună cu o gașcă incompetentă, rău voitoare și deficitară pe toate planurile.

Mă dezic de ruperea unei coaliții menită să reformeze cu adevărat România, mă dezic de „în premieră, România a depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor” și de “dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alţii”. Mă dezic de rea voință și de decadență.

Ca politician care nu a schimbat niciodată partidul, ca om care nu a tranșat niciodată principii, găsesc imposibil să girez cu numele meu această deșănțare mascată de minciuni frumoase cum că România este paradis iar locuitorii săi nu mai încap în case din cauza teancurilor de bani.

Nu suntem deloc bine. Oamenii sunt disperați că nu mai pot plăti facturile la energie și gaze, moare câte un sat pe zi din cauza lipsei de viziune și de măsuri anti pandemice, prețurile la materiale de construcție și alimente au explodat. De ce? Pentru că liderii “noului PNL” nu știu, nu vor și nu pot. Din fericire, sau din păcate pentru unii, coloana mea nu se îndoaie ca să încapă în “noul suflu PNL” care a promis o guvernare de 8 ani și a rezistat 8 zile.

Așadar, rămân liberal și voi continua să fiu vocea românilor în Parlament, făcând tot ce stă în puterile mele pentru a-mi îndeplini promisiunile făcute în campanie. Însă nu sunt penelist din aripa Cîțu și nu îmi asociez numele și reputația cu minciuni, trădări și incompetență.”

Numărul demisionarilor din grupurile parlamentare ale PNL se ridică la 12, prima fiind cea anunţată de fostul lider al partidului Ludovic Orban.

D. Coarnă: Ei au gestionat din perspectivă politică și au dus țara la 500 de morți pe zi. Sigur că ne vom opune!
Featured

D. Coarnă: Ei au gestionat din perspectivă politică și au dus țara la 500 de morți pe zi. Sigur că ne vom opune!

Miercuri, PSD s-a opus vaccinării forțate. Toți senatorii social-democrați au votat împotriva unei legi aberante, inițiate de PNL, USR și UDMR, care ar fi dat naștere unor grave discriminări între angajații din sectorul public și cei de la privat, dar și între diverse categorii socio-profesionale. Aceasta ar fi produs dezechilibre grave în sectoarele critice din prima linie în combaterea pandemiei.

Proiectului de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă va fi dezbătut și în Camera Deputaților care este for decizional. Deputatul Dumitru Coarnă a precizat că și aici PSD se va opune acestei inițiative legislative.

“Despre inițiativă legislativă privind acel vaccin obligatoriu, practic, erau niște intervenții indirecte și obligau angajații să se vaccineze. Sigur că ne-am opus și ne vom opune din mai multe elemente pe care o să vi le definesc acum. Elementul fundamental este încălcarea Constituției, art. 53 care spune că nu pot legifera în discriminare (...) Aici discriminăm vaccinat de nevaccinat.

Atâta timp cât specialiștii în domeniu au contradicții, atâta timp cât informațiile oficiale sunt extrem de clare, un vaccinat cu 2 sau 3 doze este purtător și poate transmite virusul și nu-l testezi, e clar că-l lași în libertate în sensul de a nu fi izolat. Până la urmă această situație sanitară cumplită pe care o traversăm aparține Guvernului PNL-UDMR-USR. Ei au gestionat din perspectivă politică și au dus țara la 500 de morți pe zi! Spuneam și data trecută, de la ciuma lui Caragea am trecut la ciuma lui Iohannis.”, a spus deputatul călărășean care a continuat “Sigur că în Camera Deputaților o să votăm împotriva aqcestei inițiative sau dacă vreți ca să votăm corect trebuie să implementăm în conformitate cu Constituția. Și atunci toată lumea să se testeze, chiar dacă ești vaccinat sau nu, atenție!, cu testare gratuită. Ne testăm o dată, de 2 ori pe săptămână, acolo unde am depistat o problemă, omul se izolează și atunci reducem presiunea de pe ATI și spitale.”

Înainte de votul din plenul Senatului, PSD a depus în Comisia de Sănătate un amendament conform căruia ”statul, respectiv angajatorul ar fi trebuit să suporte costurile testelor efectuate angajaților pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii”. În mod inexplicabil, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă, iar legea a ajuns în plen într-o formă cu grave consecințe în special pentru personalul aflat în prima linie de luptă cu pandemia.

M. Ciolacu: PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor!
Featured

M. Ciolacu: PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor!

Marcel Ciolacu, liderul social-democraților a declarat astăzi pe pagina personală de Facebook că “PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor!”, explicând ți motivele care stau la baza acestei decizii. “Nu există niciuna din cele 10 măsuri urgente pe care i le-am transmis premierului desemnat. Nu mai măresc deloc salariul minim, nici măcar cu acel 8% promis de Cîțu după ce s-a văzut cu sindicatele și patronatele. Nu mai cresc deloc alocațiile copiilor, nici măcar cu unica tranșă de 20% pe care Vîlceanu o anunța acum câteva zile pentru ianuarie 2022. Nu mai majorează deloc pensiile, nici măcar cu infimul 6% pe care-l anunța cu mândrie Turcan. În schimb, introduc noi taxe pentru românii din Diaspora. Exact acele taxe eliminate de PSD când a fost la guvernare!”, a spus Ciolacu care a mai adăugat “Mâine, voi propune colegilor din conducerea PSD să decidă votul nostru pentru noul cabinet gândindu-se doar la asta: viața românilor ar deveni și mai grea, dacă acest guvern ar aplica asemenea decizii aberante!”

 D. Coarnă: Undeva în mai să fie declanșate alegeri anticipate
Featured

D. Coarnă: Undeva în mai să fie declanșate alegeri anticipate

Deputatul PSD, Dumitru Coarnă a declarat vineri, într-o conferință de presă organizată la sediul PSD Călărași că este unul dintre susținătorii alegerilor anticipate care ar putea avea loc anul viitor “undeva în mai”, însă, în opinia sa, ultimul cuvânt îl va avea președintele Iohannis.

“Șansele de a se ajunge la anticipate...Depinde de președintele Iohannis. Eu și alți colegi de-ai mei ne-am dori aceste alegeri anticipate. Sigur, nu astăzi, în luna noiembrie sau decembrie. Putem găsi o soluție de compromis cu un guvern provizoriu, de tehnocrați, de specialiști care nu fac parte din partide politice să gestioneze, cu o susținere majoritară în Parlament, 5, 6 luni România. Și sigur că legiferăm și noi din Parlament pentru așa și trebuie și undeva în mai să fie declanșate alegeri anticipate.”, a afirmat parlamentarul călărășean.

P. Stănescu: Partidul Iraţional Liberal îngroapă pas cu pas România
Featured

P. Stănescu: Partidul Iraţional Liberal îngroapă pas cu pas România

În toată această perioadă de criză, pe care tot ei au provocat-o, liberalii au dat dovadă de o inacceptabilă imaturitate politică. Nu cred că se aştepta nimeni, ca într-un astfel de context, să se comporte de parcă guvernarea ar fi jucăria lor preferată. Sau să arate că nu va permite nimănui să le-o ia, chiar cu preţul distrugerii acesteia. Ţin cu dinţii de puterea pe care nu o mai au., susţine secretarul general al PSD, Paul Stănescu prin intermediul unui comunicat de presă.

„Şi-au împărţit posturi de miniştri într-un guvern care nu poate exista, care nu are nicio şansă să treacă. Au sărit la gâtul tuturor partidelor şi s-au comportat de parcă ar fi aleşii neamului, când ei au devenit, de fapt, o cruntă pedeapsă pentru români. Nu au dat niciun semn de responsabilitate. Nu au înţeles gravitatea momentului. Ciolanul lor a fost mai important decât fiecare viaţă pierdută cauzată de agravarea situaţiei sanitare.

Liberalii au eşuat să fie oameni, nu mai vorbesc de oameni de stat. Au rămas doar la statutul de politruci.

Iar în tot acest timp, Iohannis se plimbă pe la piramide şi joacă golf. Dacă tot îndreaptă România către anticipate, de ce a mai pierdut inutil timpul? În zadar încearcă să conserve o guvernare liberală minoritară. Vremea guvernelor lui a trecut. Le-a avut, iar acestea şi-au bătut joc de români. Un guvern minoritar este doar o dorinţă bolnavă de putere absolută a lui Iohannis. Chiar nu înţelege că nu sunt nici cei mai frumoşi, nici cei mai pricepuţi, nici aleşii poporului?

Sunt epave politice pregătite oricând să scufunde România. Nişte aventurieri. Trăiesc cu iluzia că, în astfel de momente, susţinerea politică trebuie să vină din culise. Nu, o guvernare de criză trebuie să aibă o majoritate clară şi asumată. Indiferent că este una de tehnocraţi sau de politicieni, România nu poate avea decât un guvern stabil susţinut de o majoritate transparentă. Sau anticipate care să ducă la stabilizarea scenei politice. Este ilogic, iraţional să vrei un guvern fără putere politică într-un moment crucial. Dar, se pare că liberalii şi-au pierdut uzul raţiunii.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Specialiștii PSD în sănătate au mers la Guvern pentru a oferi soluții la criza sanitară
Featured

Specialiștii PSD în sănătate au mers la Guvern pentru a oferi soluții la criza sanitară

Specialiștii în sănătate, Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel, au participat sâmbătă, 30 octombrie 2021, în calitate de experți, la o întâlnire tehnică privind găsirea unor soluții imediate la criza sanitară, care a avut loc la sediul Guvernului.

Invitația a fost făcută de ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă. La discuții au mai participat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

În cadrul întâlnirii au fost enunțate mai multe măsuri posibile de implementat pe termen scurt pentru îmbunătățirea accesului pacienților COVID-19 la servicii ambulatorii și medicație antivirală.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea consilierii profesionale pentru medicii de familie, dar și organizarea unor structuri de coordonare a asistenței medicale spitalicești la nivel județean.

Mai mult, specialiștii PSD au propus și posibilitatea acordării temporare a certificatului verde în termen de 10 zile de la administrarea primei doze de vaccin, urmând ca după încheierea schemei complete de vaccinare acesta să devină definitiv.

În plus, Alexandru Rafila a transmis factorilor decidenți preocuparea care există în cadrul structurilor asociative din sănătate, educație, mediul de afaceri și HORECA, cu care a avut întâlniri în această săptămână, de a fi parte la procesul decizional privind managementul pandemiei, deoarece cei pe care îi reprezintă trebuie să sprijine aceste măsuri care le afectează viața și activitatea.

”Întâlnirea de azi demonstrează responsabilitatea PSD de a sprijini activ efortul privind lupta împotriva pandemiei. Este nevoie ca toți specialiștii în sănătate să se așeze la aceeași masă și să găsească cele mai bune soluții pentru a trece împreună peste acest moment deosebit de greu”, a declarat profesorul Alexandru Rafila.

Biroul de presă al PSD

Free Joomla templates by Ltheme