D. Coarnă: Stop discriminării! Persoane vaccinate vs. persoane nevaccinate
Featured

D. Coarnă: Stop discriminării! Persoane vaccinate vs. persoane nevaccinate

În declaraţia politică din 9 noiembrie 2021, deputatul PSD Dumitru Coarnă aduce argumente în vederea stopării discriminării, menţionând articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului conform căruia „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”.

Textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului a fost adoptat în 10 decembrie 1948, la Paris, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Declaraţia a fost adoptată de 58 de state membre ale Adunării Generale a ONU şi a reprezentat o consecinţă a acelei perioade, după ani de război şi milioane de vieţi pierdute. Statele semnatare au considerat necesară existenţa unui set de "reguli" care să stabilească anumite drepturi şi libertăţi universal valabile şi recunoscute, astfel încât să se evite multiplele cazuri de încălcare a acestora.

Deputatul a subliniat şi importanţa Constituţiei, care prevede că România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.

În esenţă, susţine deputatul PSD, drepturile omului corespund necesităţilor fundamentale ale oamenilor: educaţia, sănătatea, condiţii adecvate de muncă şi remunerare proporţională lucrului prestat, proprietatea privată, un nivel de trai decent, participare la viaţa politică, libertatea religiei şi protecţia împotriva abuzurilor. Drepturile omului sunt drepturile pe care le posedă fiecare fiinţă umană, obţinute la naştere, şi care îi aparţin indiferent de naţionalitate, locul de reşedinţă, sex, etnie, culoare, religie, limbă sau orice alt statut. Ele sunt inerente tuturor fiinţelor umane, ceea ce înseamnă că niciun om, oriunde s-ar afla, nu poate fi vreodată lipsit de drepturile sale.

Citând din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deputatul PSD subliniază că „toate persoanele îşi pot exercita, în acelaşi timp şi necondiţionat aceste drepturi şi libertăţi, având o vocaţie egală în a se bucura de ele, de îndată ce au fost «dobândite», adică de îndată ce persoana fiinţează, fiind exclusă de plano posibilitatea instituirii vreunei condiţii suplimentare pentru acest exerciţiu”.

Unul dintre principiile de bază ale drepturilor omului este principiul egalităţii şi nediscriminării, ceea ce semnifică că toţi suntem în mod egal îndreptăţiţi la drepturile noastre fără deosebire bazată pe sex, etnie, culoare, religie, limbă vorbită.

În finalul declaraţiei sale politice, Dumitru Coană face trimitere din nou la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care a statuat că „toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi drepturi” şi punctează concluzia, validată şi de înstanţele naţionale şi internaţionale că “drepturile şi libertăţile fundamentale sunt consecinţa automată a calităţii de persoană/ membru al familiei umane/ cetăţean, adică de om”.

D. Coarnă, despre suspendarea lui Iohannis: La acest moment nu se pune în discuție
Featured

D. Coarnă, despre suspendarea lui Iohannis: La acest moment nu se pune în discuție

Deputatul PSD, Dumitru Coarnă a subliniat joi, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD Călărași, că în acest moment nu se pune în discuție suspendarea președintelui, demers inițiat în urmă cu câteva zile de conducerea AUR. Coarnă a explicat și motivele pentru care demersal AUR e de fapt o “minciunică.”

“La acest moment nu se pune în discuție procedura de suspendare. Suntem în fața a 3 crize, o mai provocăm și pe a 4-a?”, a spus Coarnă care continuat “Ca să faci alegeri anticipate, nu poți să suspenzi președintele. E o chestiune de nuanță juridică. Un președinte suspendat nu poate dizolva Parlamentul, cum un Parlament dizolvat nu poate suspenda un președinte. Asta-i Constituția!

Eu înțeleg că în comunica publică cei de la AUR au folosit un pic de marketing politic. Procedura constituțională spune că o treime din parlamentari pot cere suspendarea președintelui iar ½ pe vot calificat îl poate suspenda. Nu contează semnăturile pentru că nu e ca la Primărie. Scuzați-mi expresia neacademică, e o fentă politică, adică e o minciunică. Sigur că prinde! Dar constituțional vorbind n-ai cum. Cu un președinte suspendat dacă vine doamna Dragu (n.r. președinta Senatului) nu poate dizolva Parlamentul, cum un Parlament dizolvat nu poate să suspende președintele. Și atunci intrăm într-un blocaj total.”

„În ce mă privește, convingerea mea politică e că Iohannis trebuie să plece. Dar asta nu înseamnă că nu am capacitatea să depășesc anumite bariere. Trecem printr-o criză profundă, un cumul al crizelor pe care trebuie să le depășim. Trebuie să intervenim în economie, social cu măsuri în beneficiul cetățenilor pe care să le implementăm cu prioritate”.

Dumitru Coarnă, deputat PSD Călărași

S. Grindeanu: PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR şi minorităţi
Featured

S. Grindeanu: PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR şi minorităţi

Consiliul Politic Național al PSD s-a reunit luni, 8 noiembrie 2021, la sediul PSD. Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat, după sedință, că Partidul Social Democrat a decis începerea negocierilor cu PNL, UDMR şi minorităţi pentru alcătuirea unui guvern, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu.

„În urmă cu câteva minute s-a încheiat Consiliul Politic Naţional al PSD şi am luat următoarea decizie, în unanimitate: PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR şi minorităţi. De asemenea, vor fi patru echipe de negociere, o echipă la nivel politic din care va face parte preşedintele partidului, cei doi prim-vicepreşedinţi, preşedintele Consiliului Naţional, secretarul general al partidului şi vicepreşedintele Mihai Tudose, o echipă care va lucra pe un acord politic, coordonată de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, o echipă care va lucra pe programul de guvernare, coordonată de mine, şi o echipă pentru revizuirea Constituţiei, coordonată de senatorul PSD Robert Cazanciuc”, a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, la sediul PSD.

Sursa www.psd.ro

D. Coarnă: Dacă mâine ar fi posibil să facem un referendum pentru demiterea lui Iohannis, aș semna primul
Featured

D. Coarnă: Dacă mâine ar fi posibil să facem un referendum pentru demiterea lui Iohannis, aș semna primul

Deputatul Dumitru Coarnă a admis că în cazul organizării unui referendum ar vota fără ezitare pentru demiterea lui Iohannis însă având în vedere contextul politic actual PSD ar trebui să formeze o alianță de guvernare cu PNL, partidul prezidențial pentru depășirea crizei sanitare și economice.

“Nu avem altă soluție, în opinia mea. Eu sunt și mai înverșunat și dacă mâine ar fi posibil să facem un referendum pentru demiterea lui Iohannis aș semna primul. Dar trebuie să analizăm, rational și logic și să vedem ce putem face azi. Alegerile anticipate durează, e un process de durată. Și-l lăsăm pe Cîțu în continuare să ia bani din fondul de rezervă și să-I ducă la primarii PML iar oamenii de la Buzău stăteau în mașină, din lipsă de spațiu, cu tubul de oxigen. Aia-i o situație de urgență und ear fi trebuit să intervină cu acele fonduri.”, a declarat parlamentarul social-democrat care a mai adăugat că partidul pe care-l reprezintă ar trebui să dea premierul și să conducă “ministerele puternice, de forță”, enumerând în acest sens Ministerul Dezvoltării, Ministerul de Interne, Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii.

Cîțu&Co, primii pași în direcția formării unui Guvern cu PSD
Featured

Cîțu&Co, primii pași în direcția formării unui Guvern cu PSD

Klaus Iohannis a ordonat, liberalii s-au conformat. Cîțu&Co au decis, luni seara, în şedinţa Biroului Politic Naţional începerea negocierilor cu PSD în vederea formării unui Guvern, potrivit agerpres.ro

În şedinţa BPN al PNL, care a avut loc la Vila Lac, 40 de filiale au votat în favoarea guvernării alături de PSD şi 22 au votat împotrivă. "Cîţu a supus la vot mandat de negociere pentru PSD", a anunţat fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban.

Și UDMR, decisă să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliţii între PNL-PSD-UDMR

Tot astăzi, Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR a decis ca Uniunea să înceapă negocierile pentru formarea "unei mari coaliţii" cu PNL şi PSD, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

"Luni ne-am consultat cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, iar în cadrul şedinţei online a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) am decis să continuăm guvernarea, iar UDMR să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliţii între PNL-PSD-UDMR, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale", a scris preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, pe pagina sa de Facebook.

Liderul UDMR consideră că "această coaliţie are sens doar dacă se pot face reforme pentru revizuirea Constituţiei - introducerea republicii parlamentare poate fi un astfel de obiectiv important". "Totodată, Uniunea militează ca reforma constituţională să asigure condiţiile reale pentru înfăptuirea unei justiţii independente", precizează Kelemen Hunor.

Ce spunea Florin Cîțu pe 25 septembrie, la Congres, înainte să fie ales președinte PNL:

"Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie „Votaţi PSD!” Pe mine nu o să mă vedeţi niciodată în ipostaza de a forţa o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. (...)

Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie ”Votaţi PSD!”. Cum aş putea, când PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL? Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD.

Ne delimităm de acest partid toxic, îl ţinem în opoziţie acum, dar şi după 2024.

Pe mine nu o să mă vedeţi niciodată în ipostaza de a forţa o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. Suntem liberali. Nu facem ca Dragnea. Aceste lucruri le vedeţi la PSD, nu la liberali.

Colegii care nu au înţeles asta până acum înseamnă că nu cunosc valorile liberale, iar locul lor este în opoziţie.

Da, recunosc, sunt un politician atipic - eu nu mint. Am făcut ce am promis și am făcut bine.

C. Pandea: Au fost depuse, din județul Călărași, proiecte în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de lei
Featured

C. Pandea: Au fost depuse, din județul Călărași, proiecte în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de lei

Senatorul Ciprian Pandea a anunțat că la începutul săptămânii viitoare se va finaliza perioada de depunere a proiectelor în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny, la nivelul județului fiind contabilizate până în momentul de față proiecte în valoare de circa 2,2 miliarde lei.

“Săptămâna viitoare, luni, se va încheia perioada de depunere a proiectelor în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Până astăzi (n.r. vineri, 5 noiembrie), au fost depuse din județul Călărași proiecte în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de lei. Încercăm să finanțăm cât mai multe dintre ele, finanțarea totală a programului fiind de 50 de miliarde de euro, sper să avem șansa ca alte județe să fi depus proiecte în valoare mai mică, astfel încât să putem finanța noi cât mai multe dintre cele depuse.”, a declarat parlamentarul liberal.

“Tot săptămâna aceasta, domnul ministru al Dezvoltării a semnat ordinul privind finanțarea construirii a trei noi creșe în județul Călărași, două în municipiul Călărași și una în municipiul Oltenița. Creșele vor fi moderne, prietenoase cu mediul înconjurător, vor avea parte de surse regenerabile de energie, cu panouri fotovoltaice. Spre deosebire de Oltenița, municipiul Călărași mai are în achiziție publică lucrările de extindere a actualei creșe, prin fonduri europene. Acolo vreau să amintesc tuturor că este vorba de proiect demarat de administrația liberală.”

Ciprian Pandea, senator PNL

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.